Nu de gat, de Mihai Ignat


PERSONAJE:

ALEX

DAN  
 

O masă. Două scaune. O sticlă. Două  pahare. Doi bărbaţi. Mijlocul unei conversaţii.  
 
 

DAN: …da’ nu uiţi, bine?

ALEX: Nu uit.

DAN: Cîn’ te vezi cu el?

ALEX: Nu ştiu. Zilele astea.

DAN: Nu vreau să te bat la cap, da’ în ziua de azi greu găseşti un electrician bun.

ALEX: Gata, mă, te rezolv: mă văd cu el, îi zic, vine şi te scoate! Ce să mai…

DAN: De vreo două săptămîni n-am curent în dormitor.

ALEX: (cu subînţeles) A, în dormitor ai probleme?

DAN: Da, în dormitor.

ALEX: (acelaşi joc) Deci în dormitor.

DAN: (agasat) Da, mă, în… (se opreşte brusc) A, crezi că eşti haios?

ALEX: Nu, da’ mă gîndeam: chiar în dormitor…? Cînd ai probleme în dormitor, e pe nasoale…

DAN: Cu curentu’ am probleme. Cu e-lec-tri-ci-ta-tea, mă!

ALEX: (mimînd inocenţa) A, electricitatea… Credeam că…

DAN: Alex, numa’ la prostii te gîndeşti!

ALEX: Iar tu numa’ la lucruri serioase. (scurtă pauză) Deci pentru tine sexul e o prostie.

DAN: (mimînd inocenţa) A, la sex te gîndeai?

ALEX: Nu, la electricitate. Tu te-ai gîndit la sex, din moment ce-ai ţinut morţiş să precizezi că te referi la e-lec-tri-ci-ta-te.

DAN: Auzi, sper că nu vrei să vorbim despre sex.

ALEX: Nu ştiu. De ce nu?

DAN: Tu, bărbat. Eu, bărbat. Nu sex.

ALEX: Ţi-o fi jenă? Doar discutăm.

DAN: Bineînţeles că doar discutăm!

ALEX: Asta ziceam şi eu, Dane.

DAN: Da’ nu vreau să discutăm.

ALEX: Deci ţi-e jenă.

DAN: Nu mi-e jenă. Da’ nu cred că doi prieteni buni trebuie să vorbească despre sex. E o chestie intimă.

ALEX: Sexul e o chestie intimă. Da’ vorbitul despre, nu.

DAN: Pe-asta de unde-ai scos-o?

ALEX: Din teşcherea! Ce-ntrebare! (scurtă pauză) Auzi, apropo de sex: vrei să-ţi povestesc o chestie haioasă? Vrei?

DAN: Doar dacă n-are legătură cu mine sau cu tine.

ALEX: Se leagă de unchiu-meu.

DAN: Electricianu’? Nea Sile?

ALEX: Da, nea Sile. (ezită) Da’ de fapt…

DAN: De fapt?

ALEX: Nu-i nea Sile. E… (ezită) Nu-l cunoşti… E… (ezită)

DAN: E nea Sile, nu?

ALEX: Nu-i nea Sile! De fapt, ce-ar fi să mai radem cîte-o bere?

DAN: Băi, ce mă enervează!

ALEX: Cine?

DAN: Tu!

ALEX: Ai zis “enervează”, nu “enervezi”.

DAN: Pula mea, ce mă enervează! Cu ocolişurile tale şi cu fazele astea!

ALEX: Ce faze?

DAN: Totdeauna m-a enervat faza cu răzgînditu’!

ALEX: Ştiu. Şi pe mine.

DAN: Şi-atunci de ce-o faci?

ALEX: N-am vrut, sincer. Numai că mi-am dat seama că nea Sile o să vină să-ţi repare dormitoru’…

DAN: …numai sistemu’ electric...

ALEX: …mă rog, partea electrică, şi-o să te dai de gol.

DAN: În legătură cu ce? Nu mi-ai zis nimic.

ALEX: Păi asta era ideea: să nu-ţi zic nimic.

DAN: Iar începi?!

ALEX: (după o ezitare) Uite, îţi zic. Da’ să nu care cumva să-i spui ceva pe tema asta cîn’ vă-ntîlniţi, c-o să fie foc şi pară!

DAN: Ce poa’ să fie, domn’e, aşa de nasol?!

ALEX: Ştii că are un băiat la vreo 30 de ani, nu?

DAN: Doru, ştiu. 

ALEX: Faza e că unchiu-meu e cătrănit rău fiindcă Doru e din ăia.

DAN: Din ăia?

ALEX: Ştii tu…

DAN: Da, ştiu… Din ăia…

ALEX: Habar n-ai despre ce vorbesc, nu-i aşa? (Dan îl aprobă din cap) Din ăia… Pe invers…

DAN: E homo!? (scurtă pauză) Poate şi-a făcut o impresie greşită.

ALEX: Nu, chestia-i sigură. O ştiu chiar de la Doru. 

DAN: Ţi-a zis el?

ALEX: Nu direct. Mi-a dat de-nţeles, odată…

DAN: Mă rog, pînă la urmă nu-i o tragedie…

ALEX: Poate că nu, da’…

DAN: Ce mai e?

ALEX: Păi şi fata…

DAN: Eva!? Bunăciunea aia!?

ALEX: Da, Eva.

DAN: Nu se poate!

ALEX: A naibii chestie, nu?

DAN: Nu-mi vine să cred! E adevărat, nu sunt căsătoriţi… Da’ ăsta nu-i un indiciu că… Şi-apoi, n-or fi chiar amîndoi…

ALEX: Tu crezi că-ţi spuneam chestiile astea dacă nu eram sigur? Mă apucam să inventez aşa ceva numa’ de chestie?! Doar e vorba de verii mei! 

DAN: Veri de-al doilea.

ALEX: Şi ce dacă! Puteau fi veri primari. Se schimba ceva?

DAN: Da’ parcă tot nu-mi vine să cred.

ALEX: Ţie? Să-l vezi pe nea Sile! E terminat!

DAN: Şi dormitorul meu? Cine-mi mai repară circuitele alea?

ALEX: Stai liniştit, trebuie să-şi cîştige pîinea în continuare, nu? Te rezolvă, ţi-am zis.

DAN: Totuşi, asta înseamnă să lucreze sub presiune.

ALEX: Da’ nu-s decît nişte fire-n perete!

DAN: O să-i tremure mîna!

ALEX: Termină, domn’e, doar nu pilotează supersonice!

DAN: O să-mi bulească circuitele!

ALEX: Oricum e mai bine decît ce-a păţit el. Gîndeşte-te: unchiu-meu aştepta să-şi vadă copiii căsătoriţi, vroia nepoţi… şi cînd colo… A aflat că Eva locuieşte într-o garsonieră c-o tipă, iar pe Doru îl tot vede cu băieţi… Cică amîndoi i-au mărturisit că asta simt şi că vor trăi cum simt.

DAN: Adevăru’ e că-n situaţii de-astea nu poa’ să te-ajute nimeni…

ALEX: Gându’ că n-o s-aibă nepoţi îl scoate din minţi… În viaţa mea nu l-am văzut aşa supărat. (Dan rîde înfundat) Rîzi? Mie mi se pare de plîns. Să te văd pe tine în locul lui, ce-ai face ?

DAN: Eu? Nimic. Oricum nu poţi schimba lucrurile. Da’ n-aş lua-o chiar aşa, în tragic.  

ALEX: Adică ţi-ar fi indiferent dac-ai afla că fiul tău e poponar? N-ai vrea să-l strîngi de gît? N-ai considera că ţi-ai ratat viaţa?

DAN: Nu.

ALEX: Nu cred. Aşa, la rece, ţi-e uşor să-ţi dai cu părerea. Da’ să te văd în aceeaşi situaţie…

DAN: Crezi ce vrei.

ALEX: Să înţeleg că nu te-ar deranja dacă fiul tău ar fi…?

DAN: E mult spus că nu m-ar deranja, da’ oricum n-aş face atîta caz…

ALEX: Auzi, sunt foarte curios: ce părere ai, de fapt, despre homosexuali?

DAN: Ce părere să am? Sunt oameni, ca noi toţi. Doar că nu le plac femeile. Ştii, măcar lor le place, totuşi, ceva. Misoginilor, de pildă, nu le plac femeile, iar de bărbaţi nu sunt interesaţi, cu excepţia propriei persoane.

ALEX: Mda, n-aş fi pus niciodată problema aşa… Da’ n-o să pretinzi că un homo e exact ca ăştia hetero, nu? Ţi se pare normal să fie atraşi de acelaşi sex?

DAN: Nu pot să-i judec eu, însă… aş zice că e treaba lor. Nu mă deranjează cîtuşi de puţin.

ALEX: Nu ţi-ar stîrni nici o reacţie mai aşa… mai…? Înţelegi ce vreau să zic…

DAN: Dacă-ţi spun că nu! Ba chiar îi admir pe băieţii ăştia: au curaj să-şi recunoască defectul.

ALEX: Defectul? Parcă ziceai că-s normali…

DAN: Ăăă… Hai, mă, nu ştii de glumă? (rîde) Mă duc să scot berea din mine… (Se ridică, iese. Se întoarce după două minute, timp în care alex a sorbit, pe gînduri, din sticlă.)

ALEX: (după o pauză) Auzi, aş vrea să-ţi mărturisesc ceva…

DAN: Ce serios eşti…

ALEX: Chiar e-o chestie serioasă. Pe bune… Ştii, n-aş fi îndrăznit dacă… dacă n-aş fi văzut că eşti atît de deschis…

DAN: Hai, mă, ce te bîlbîi aşa? Doar ne ştim de ceva vreme, nu?

ALEX: Păi, tocmai… Spune-mi, n-ai observat nimic la mine?

DAN: Ce s-observ?

ALEX: Nici o ciudăţenie, nimic… mai aparte?

DAN: Ceva aparte?

ALEX: Mai gîndeşte-te. Nu ţi-a atras atenţia nimic… la mine?

DAN: Ce să…? Ba, dacă mă gîndesc… (amuzat) Ai prea multe pizde! Mai lasă şi altora, mă, nu acapara tu toată piaţa!

ALEX: De unde-ai scos-o?

DAN: Ei, de unde? Hai, nu fă pe modestul! Eşti bun, ce mai…!

ALEX: Şi dacă-ţi spun că te înşeli? Ce-ai zice?

DAN: Cum adică?! Le-am văzut cu ochii mei, agăţate de braţul tău.

ALEX: Într-un fel te înşeli. (pauză) Auzi, tu chiar n-ai văzut nimic la mine? Mai neobişnuit, vreau să zic…

DAN: Ce pula mea voiai să observ, mă?

ALEX: Tu chiar eşti orb? Păi femeile alea nu-s decît aşa, de decor…

DAN: De decor?

ALEX: Chiar nu-ţi dai seama? Hai, mă, că te ştiu băiat deştept! De ce crezi că te-am descusut eu adineauri în legătură cu părerea ta despre…?

DAN: Vrei să spui că…?

ALEX: Da, vreau să spun că…

DAN: Îţi baţi joc de mine! Glumeşti, nu? (scurtă pauză) Tu vorbeşti serios?! Du-te de-aici, că faci mişto!

ALEX: Pe cuvîntul meu că nu!

DAN: Eu tot nu te cred. În primul rînd că nu ai gesturi din alea… muiereşti…

ALEX: Nu toţi ăştia, ca noi, au gesturi din astea. Ce, bărbaţii obişnuiţi au gesturi feminine fin’că se culcă cu femei?

DAN: Ai dreptate, nu zic, însă… (revelaţie) Tocmai, tipele! Te-am văzut cu tot felul de coarde. Una mai mişto decît alta. Or fi ele de decor, da’ cum de acceptă să…? Să nu-mi spui că le plăteşti! Ştiu că nu-noţi în bani.

ALEX: Păi tocmai lîngă noi, homosexualii, se pot simţi şi ele în siguranţă, liniştite. Noi suntem inofesivi, nu le tot stresăm, nu le tot pipăim... Tipele alea cu care m-ai văzut văd în mine un simplu prieten. Nici nu ştii ce dornice sunt de prieteni din ăştia, care nu le pun mîna pe picior în doi timpi şi trei mişcări, care nu le bat apropouri întruna!

DAN: Mda, pare logic…

ALEX: N-ai văzut că noi avem prin preajmă cele mai trăznet pizde? Manechine, cîntăreţe, actriţe…

DAN: Şi, aşa de curiozitate, spune-mi şi mie, cînd ţi-ai dat seama că eşti…?

ALEX: Pe la nouăşpe ani. Pînă atunci am crezut sau am vrut să cred că sunt ca toţi băieţii. Dar după un timp mi-am dat seama că umblam cu fofoloance ca să-mi imit prietenii, nu pentru că m-ar fi interesat cu-adevărat…

DAN: Şi-ai ţinut ascunsă atîta vreme chestia asta…!

ALEX: După cum ştii, la noi lumea încă nu e obişnuită cu… Şi-apoi, sincer, încă nu pot să mă arăt tuturor rudelor şi prietenilor din copilărie aşa… Încă mi-e frică de cum o să se uite la mine.

DAN: Şi-atunci mie de ce mi-ai spus?

ALEX: Ţie? Fiindcă mi-ai dovedit că mă poţi înţelege. Nu-i aşa?

DAN: M-ai dus! Hai că eşti bun! Era cît pe ce să…!

ALEX: Ce? 

DAN: Nu, chiar eşti bun. Aşa, ca un actor. Eşti serios, de parcă… (pauză)

ALEX: De parcă…?

DAN: Şi chiar nu rîzi! Uite, nici măcar nu zîmbeşti.

ALEX: Păi de ce să zîmbesc?

DAN: Eşti tare! Pîn-acuma pe mine m-ar fi pufnit rîsu’. (repezit) Stai! Să nu repeţi “păi de ce să zîmbesc?”! Deja e stupid. E-o tîmpenie. (repede) Nu, nu zi nimic!

ALEX: Păi dacă nu zic…

DAN: Nu! Acuma serios: mai bine nu zici nimic. Facem aşa: bem… (Dan aşteaptă) Ce faci? (Dan aşteaptă) Ce faci? (Dan aşteaptă) Hai, bea! (Alex bea) Aşa… Dup-aceea spunem bancuri. Uite, spun eu unul. Cică… (spune un banc, dar alex nu rîde) Ce faci, nu rîzi?

ALEX: A, scuză-mă, nu mi-am dat seama. Eram concentrat pe ce urmează.

DAN: Bine, fie, ai pierdut momentu’… Mergem mai departe. Acum zici tu un banc.

ALEX: Eu? Eu nu ţin minte bancurile.

DAN: Iar începi?

ALEX: Chiar nu ştiu bancuri. Le uit.

DAN: Da, am văzut: uiţi şi să rîzi.

ALEX: N-am făcut-o intenţionat. (Scurtă pauză) Şi-acum, ce urmează?

DAN: O pulă! Nu mai ştiu ce urmează! M-ai zăpăcit de cap!

ALEX: Ştii, eu chiar nu-mi dau seama, ce vrei de fapt?

DAN: Vreau… să fii serios şi să nu-mi mai torni gogoşi.

ALEX: Da’ nu-s gogoşi. Chiar nu ţin minte bancurile.

DAN: Nu la bancuri mă refeream!

ALEX: A, la…? Nici aia nu-i o minciună.

DAN: E un pariu, nu?

ALEX: Ce pariu?

DAN: Ai pus pariu cu Vivi, cu Sorin şi cu Paul că mă duci de nas. Pentru o clipă, chiar ai reuşit. Poţi să le spui c-am căzut în plasă. Nu mă supăr, deşi gluma e cam idioată. 

ALEX: Da’ nu glumesc, pe cuvîntu’ meu!

DAN: (după o lungă pauză) Şi adică… (zîmbeşte cu subînţeles) A, mi-ai făcut-o din nou! M-ai avut, ce mai! (Alex tace) Adică… tu… tu chiar...?

ALEX: Da, eu chiar sunt…

DAN: Pînă la urmă e normal, doar eşti rudă cu… Doru şi cu Eva.

ALEX: Ce?!

DAN: Totuşi, nu înţeleg… Cum de nu mi-am dat seama?! Şi de ce nu mi-ai spus?!

ALEX: Eram prieteni şi n-am vrut să stric totul…

DAN: Şi-acum? Acum de ce mi-ai spus?

ALEX: Fiindc-am înţeles că nu-ţi pasă. Dacă-ţi spuneam mai devreme, m-ai fi înţeles?

DAN: (după o pauză) Şi cine mai ştie?

ALEX: Dintre cei care nu sunt… ştii tu…, nimeni.

DAN: Şi ei… ai tăi… ştiu că eu nu sunt…

ALEX: Bine-nţeles.

DAN: Adică toţi cei care…

ALEX: Să zicem, unii… De fapt nu cunosc aşa de mulţi. Voi, ăştialalţi, sunteţi mai mulţi.

DAN: Bine, şi iubitul tău…? Ai un iubit, nu?

ALEX: Da.

DAN: Îl cunosc?

ALEX: Nu. Vrei să-l cunoşti?

DAN: Nu! Da’ chiar, aşa, de curiozitate: de ce nu ne-ai făcut cunoştinţă?

ALEX: Aşa… Nu ne ştim demult şi n-am vrut să complic lucrurile. Ştii, am încercat să nu le amestec. În general, oamenii n-ar înţelege…

DAN: Şi lui… lui îi convine? Îi convine aşa, pe ascuns?

ALEX: Da’ ce, mie-mi convine? Ţie ţi-ar conveni? Dar dacă aşa stau lucrurile… Nu toţi sunt ca tine…

DAN: Ia stai…! Înainte… cînd erai singur… Adică… pe mine…?

ALEX: Pe tine ce?

DAN: Şi pe mine mă priveai… m-ai privit… aşa…?

ALEX: Nu! Adică… nu! Ce-ţi trece prin minte?

DAN: Cîn’ mergeam la piscină împreună… adică tu… ştii, eu eram gol…

ALEX: Păi şi eu eram…

DAN: Tocmai! Şi-n toţi anii ăştia… Ia stai! În toţi anii ăştia… Adică tu uneori mă băteai pe umăr… Şi mă priveai… aşa… ştii tu…?

ALEX: Nu! Nu, că nu te priveam aşa…

DAN: Totuşi, plăcîndu-ţi băieţii…

ALEX: Da’ ce, tu te uiţi la toate coardele?

DAN: A, nu! Numa’ la alea mişto. În orice caz, nu la alea urîte, nu la alea grase…

ALEX: Păi vezi? Nici eu.

DAN: Adică ce, eu sunt urît? Sau gras?

ALEX: Nu, n-am zis asta.

DAN: Deci te uitai, te-ai uitat…

ALEX: Nu cum crezi tu…

DAN: A! În excursie! Atunci cînd am dormit în acelaşi cort!

ALEX: Te rog, nu te mai gîndi la prostii. Nu te-am văzut ca pe-un partener, pe cuvînt…

DAN: Da’ totuşi, atunci, în cort, ai simţit ceva?

ALEX: Dacă ştiam c-o să reacţionezi aşa, nu-ţi spuneam!

DAN: (continuîndu-şi ideea) Adică eu, dac-aş dormi lîngă Vivi, orişicît, nu mi-e gagică, da’ fiind aşa aproape… Ce-i un sac de dormit? Un burete acolo, o pînză… Mi s-ar… Sau oricum, aş simţi… ceva… tot aş simţi… Chiar dacă nu ne-am atinge… Aş ştii că-i acolo, aproape, foarte aproape… Chiar dacă ar fi lesbiană, şi tot m-ar… Adică cu atît mai mult…

ALEX: Eu zic să bem. Nu te mai ambala atîta.

DAN: Crezi că-mi mai arde de băut?! Adică de atîta timp ai tăcut… A, şi filmele!

ALEX: Filmele?

DAN: Da, filmele la care mergeam împreună… Era întuneric…

ALEX: Şi?

DAN: Eram ca un cuplu, nu?

ALEX: Nu, ca doi prieteni.

DAN: Da’ cine ne vedea, credea că suntem…

ALEX: Ce mă enervează! Numa’ dacă era vreun homo, numa’ ăla ar fi crezut…!

DAN: Şi ce, era imposibil să fi fost vreunul în sală?

ALEX: În sălile noastre goale?! Şi-apoi, n-avea de ce să creadă…

DAN: Nu se ştie niciodată… Rîdeam la aceleaşi poante, mîncam din aceeaşi pungă de popcorn!

ALEX: (ironic) Ne uitam la acelaşi film!

DAN: Rîzi tu, rîzi, da’…

ALEX: Hai, mă, relaxează-te… Viaţa e mişto, gagicile au picioare lungi…

DAN: Da, că te şi doare pe tine-n erecţie de asta…

ALEX: Deci te-ai supărat pînă la urmă…

DAN: A, nu…

ALEX: Ba da, se vede.

DAN: Nu. Numa’ că m-ai luat prin surprindere… Da’ ai tăi? Taică-tu, maică-ta ştiu?

ALEX: Nu. N-am avut curaju’, încă…

DAN: Da’ ce-i asta? O chestie de familie? O tradiţie?

ALEX: Ce pula mea vrei să spui?!

DAN: Păi verii tăi, acum tu…

ALEX: Păi dacă era o tradiţie, nu mai existam ca familie, nu?

DAN: A, deci unchiu’tu are dreptate! În stilu’ ăsta, canci urmaşi!

ALEX: Şi pînă la urmă, ce te-nteresează pe tine?

DAN: Nu mă interesează!

ALEX: Ce-i cu tine? Nu-ţi convine? Spune, şi gata!

DAN: Cum adică “spune, şi gata”?! Ce e gata?

ALEX: (amuzat) Hai că eşti tare!

DAN: Nu, serios, cum vine asta: “spune, şi gata”?

ALEX: Păi… spune ce-ai pe suflet, şi gata…

DAN: N-am nimic pe suflet, ce s-am pe suflet?

ALEX: Deci totul e în regulă? Eu, bărbat, tu, bărbat, da bere?

DAN: Da, mă: eu, bărbat, tu… bărbat… (ezită) Apropo de bărbat… Pot să te-ntreb ceva? Ştii, e ceva mai… Cum să-ţi zic…

ALEX: Hai, zi odată, n-o mai freca!

DAN: Tu eşti… bărbatu’ sau… partenera…? Sau faceţi cu schimbu’?

ALEX: Auzi, nu crezi că eşti indiscret? Ce, eu te-ntreb ce poziţii preferi cu Iulia?

DAN: Da, ai dreptate… (pauză) Ştii, pîn-acum n-aveam pe cine să-ntreb… Şi dacă tot suntem prieteni…

ALEX: Nu te supăra, da’ nu pot să-ţi spun…

DAN: Ai dreptate. Scuză-mă, n-am vrut să…

ALEX: Stai liniştit, e-n regulă. (pauză)

DAN: Păi mă duc şi eu…

ALEX: Hai, mai stai!

DAN: Nu, sunt obosit, mîine trebuie să mă trezesc devreme. (se ridică)

ALEX: Bine, cum vrei… (se ridică) Noapte bună… Şi nu fi şucărit… (dă să-l îmbrăţişeze) Văd eu că eşti şucărit…

DAN: Nu-s. (evită îmbrăţişarea)

ALEX: Ce-i?

DAN: Nu-i nimic, ce să fie…?

ALEX: Nici nu ştii cît mă bucur c-am lămurit chestia asta! (îl ia pe după gît, cu gestul obişnuit între prieteni)

DAN: Lasă, nu e cazul să…

ALEX: Ce vrei să spui?

DAN: Nu de gît!

ALEX: Ce?

DAN: Nu-mi place să mă iei pe după gît!

ALEX: De cînd?

ALEX: Ei, de cînd…

ALEX: Ce-i cu tine?

DAN: Nu e nimic, ce să fie…

ALEX: Atunci, dacă totul e O. K., dă-mi voie să mă bucur. (vrea să-l îmbrăţişeze)

DAN: Lasă, nu e cazul să…

ALEX: Ce vrei să spui?

DAN: Nu e nevoie de atîta efuziune…. (pauză)

ALEX: Cum vrei… Noroc!

DAN: (fără chef) Noroc... 

ALEX: Ce ai? Te simţi bine? Eşti cam palid…

DAN: Am plecat.

ALEX: Stai puţin. Dacă mai stai un sfert de oră, termin şi eu berea asta şi mergem împreună!

DAN: Chiar nu mă simt bine… Trebuie să plec!

ALEX: Atunci stai că vin cu tine! Poate ai nevoie de ajutor.

DAN: Nu! Sunt O. K. Pe cuvînt, sunt în regulă!

ALEX: Ce s-a întîmplat? Ţi-e ruşine să mai schimbi două vorbe cu mine? Nu eram prieteni? (îl ia pe după umeri)

DAN: Ia mîna de pe mine! Ce dracu-s efuziunile astea?! Vezi că io nu-s unul d-ăia de-ai tăi!

ALEX: Stai, mă, n-o lua aşa! N-am vrut să sugerez nimic, crede-mă! Să ştii că sunt acelaşi de-acum o jumătate de oră…

DAN: Eşti, o pulă! Nu ştiu cum de nu mi-am dat seama! Doar se vedea de la o poştă… Tu, cu politeţea ta şi cu hainele tale elegante!

ALEX: Da’ ce-au hainele mele, căca-m-aş în ele?!

DAN: Lasă, n-are rost să continuăm! Să ţii tu ascunsă chestia asta, să mă faci de rîs… Amicii tăi probabil s-au amuzat pe seama mea, iar ceilalţi, cînd or afla… Nici nu vreau să mă gîndesc…

ALEX: Ce tot vorbeşti acolo? N-o să se amuze nimeni pe seama ta, stai liniştit…

DAN: Căcat! Te-ai ţinut ascuns toţi anii ăştia şi acum vii să faci pe ăla cu principii! Toţi ăştia ca tine sunt la fel! Data viitoare cînd ne-om întîlni, să treci pe partea ailaltă a străzii! M-ai auzit? (Alex se umflă de rîs) Ce-o fi aşa de rîs?

ALEX: Păi… situaţia… Ştii…

DAN: Ce mă poate enerva! Am plecat! (dă să iasă)

ALEX: …faza e c-am glumit.

DAN: Ce?!

ALEX: Stai liniştit, nu-s pe invers.

DAN: (după o lungă pauză) Original! Nu, că eşti original!

ALEX: Nu, sunt doar hetero.

DAN: Tocmai, că nu eşti original! Ce faci, dregi busuiocu’?

ALEX: Ştii bine că nu-s homo. Ce naiba, nu te mai prosti atîta….

DAN: Eu?! Eu mă prostesc?!

ALEX: Bine, recunosc, am întins coarda...

DAN: Ai rupt-o, ce mai!

ALEX: Bă, termină! Am exagerat, recunosc! Uite, îţi fac cinste c-o sticlă! 

DAN: Şi-atunci Vivi, Paul, Sorin… unde sunt?

ALEX: Cum unde sunt?

DAN: Păi dac-ai glumit, ei trebe să fie pe-aici, nu? Să se hlizească pe seama mea, nu?

ALEX: Da’ ce, fără ei nu po’ să glumesc?

DAN: Deci nu-s p-aici? Poate în camera ailaltă?

ALEX: Hai, ştii bine că nu-s aici. Nu mai fă pe nebunu’!

DAN: Ştii, nici măcar nu mai pot să zic: “ce mă enervezi!”.

ALEX: Nici nu ziceai “ce mă enervezi!”. Ziceai “ce mă enervează!”.

DAN: Căcat!

ALEX: A fost o glumă.

DAN: Nu te cred.

ALEX: Am glumit, bă, pe cuvîntu’ meu!

DAN: Ai martori?

ALEX: Ce martori?

DAN: Păi Vivi sau Paul sau Sorin…?

ALEX: Păi nu-s aici.

DAN: Deci n-ai glumit.

ALEX: Ba da.

DAN: Cam lungă gluma asta, nu crezi? De-o oră îmi tot explici că eşti homo!

ALEX: Păi dacă nu te lăsai convins?

DAN: Aha, deci eşti!

ALEX: Nu! Da’ ca să-ţi iasă o glumă, trebuie să pretinzi că nu-i o glumă, nu…?

DAN: Lasă, nu-mi explica tu ce-nseamnă o glumă.

ALEX: …Aşa că-ţi dai seama c-a trebuit să insist, să te conving că e pe bune…

DAN: Şi m-ai convins, nu?

ALEX: Da’, numa’ că (tare) era o glumă!

DAN: Crezi că dacă urli, mă convingi?

ALEX: Pe cuvîntul meu că nu-s poponar!

DAN: Nu ştiu… Nu aşa trebuia… Trebuia să te opreşti mai-nainte cînd am crezut că nu-i decît o farsă. Acum…

ALEX: Ar fi fost prea devreme să mă opresc atunci cînd credeai că-i o farsă.

DAN: Nu ştiu… Ce ştiu e că acum… e prea tîrziu.

ALEX: Nu-i prea tîrziu!

DAN: Dovedeşte-mi.

ALEX: Cum să-ţi dovedesc?!

DAN: Nu ştiu, convinge-mă. 

ALEX: Ce vrei să fac? Nu pot decît să-ţi spun că nu-s ce-am pretins că sunt mai-nainte.

DAN: Nu m-ai convins.

ALEX: Pizda mă-tii pe copaci! Îţi dai seama c-a fost o glumă, nu? Proastă, tîmpită, recunosc, da’ o glumă! Uite… tipele!

DAN: Ce-i cu tipele?

ALEX: Păi n-ai zis tu că roiesc tipele-n jurul meu? De ce crezi că…?

DAN: Fiindcă eşti poponar, nu?

ALEX: Nu!

DAN: Nu cred!

ALEX: Roiesc fiindcă ştiu să le cuceresc, să le flatez, fiindcă le-o trag!

DAN: Deci le-o tragi!

ALEX: Da, bă, în draci!

DAN: Păi ziceai că-s lipicioase tocmai pentru că nu le-o tragi!

ALEX: Asta era cînd pretindeam că-s poponar. Ţi se pare logic să stea cu cineva care nu le face nimic?

DAN: Nu ziceai că-s încîntate să nu mai fie pipăite, agăţate…?

ALEX: Depinde şi cum le-agăţi! Dacă o faci ca ţăranu’, normal că nu-s încîntate! Trebuie să ştii cum să le iei.

DAN: Bă, ce le-ntorci! Ascultă, nu sunt prostu’ tău, să ştii!

ALEX: Da’ n-am zis asta! Uite, poţi să verifici, să mă urmăreşti, dacă vrei: n-am nici un iubit şi cred că nea Sile are dreptate să fie supărat.

DAN: Uite cum o-ntorci! Acum eşti împotriva lor!

ALEX: Nu-s împotrivă, da’-l înţeleg şi pe unchiu-mio…

DAN: Deci nu eşti împotrivă…?

ALEX: Bine, domn’e, sunt! Sunt împotrivă! Îi fut pe toţi poponarii!

DAN: O zici numa’ aşa, ca să cred eu că… De ce ţi-e ruşine? N-ai zis tu că şi ei au drepturi, că-i treaba lor ce fac?

ALEX: Tu ai zis asta.

DAN: Provocat de tine, nu fin’că…

ALEX: A, deci nu fin’c-ai crede! Vezi, asta am şi urmărit: m-am dat homo ca să-ţi arăt că numa’ gura de tine! Ce dac-aş fi fost homo? Doar eram prieteni, nu?

DAN: A, deci n-ai avut încredere-n mine! A trebuit să mă testezi! Ce încredere mai pot să am într-unul care mă-ncearcă de parc-aş fi un şoarece de laborator!

ALEX: Exagerezi! N-ai fost cobai, cum nu sunt eu poponar. (pauză) De ce nu spui nimic? Hai, Dane, că ştii şi tu că nu-s din ăia, ce curu’ meu! Doar ne cunoaştem de cîţiva ani, ţi-ai fi dat seama pîn-acum, nu? Crezi că nu m-aş fi trădat? Crezi că-n cort n-aş fi fost tentat să…

DAN: A, deci…!

ALEX: Stai, nu te repezi aşa! Am zis “aş fi fost”, nu “am fost”! Dacă eram, vorba ta, alături de sexul de care sunt atras…

DAN: Aha…!

ALEX: (repede) …de care-aş fi fost atras, atunci nici eu n-aş fi dormit liniştit în cortu’ ăla, ‘ţ’dai seama!

DAN: Poate…

ALEX: Şi la film, nu? Păi gîndeşte-te, ne uitam la filme porno, nu? Erau din alea cu bărbaţi şi femei.

DAN: Da’ ce, poponarii nu se pot uita şi ei la porcării?

ALEX: (obosit) Ideea e că n-a fost decît o glumă. Îţi jur pe ce vrei tu!

DAN: (după o lungă pauză) Mă doare capul. Mă duc să mă culc. 

ALEX: Bine, du-te. Ne vedem mîine.

DAN: Da, mîine.

ALEX: Hai, nu fi supărat, ştiu c-a fost o glumă proastă. Uite, recunosc.

DAN: Bine, hai să lăsăm lucrurile-aşa… (scurtă pauză) Ştii, cînd vrei poţi fi extrem de tîmpit! Auzi, să te dai drept homo! Cine dracu’ a mai pomenit!

ALEX: (încercînd să facă haz) Hai, mă, ce voiai? Berea îmi dă idei.

DAN: …Cretine! 

ALEX: Gata, m-am prins! Îmi pun cenuşă-n cap! Numa’ să nu-mi ceri să-ţi fac cinste: sunt pe jantă.

DAN: Nici nu ţi-am cerut. (scurtă pauză) Salut! (se întoarce spre ieşire

ALEX: Ura şi la gară! Şi fii mai vesel, Dane: gagicile au în continuare picioare lungi! (îl prinde pe după gît, cu afecţiune prietenească)

DAN: (iritat) Nu de gît, ţi-am mai zis!

ALEX: (amuzat) Mă, da’ ce sensibil eşti! 

DAN: (ironic) Iar tu, ce afectuos!

ALEX: Ce-ai zis?

DAN: Ai auzit ce-am zis…

ALEX: Dane, tu…

DAN: Salut, am plecat! (dă să iasă)

ALEX: Stai, stai o clipă! (îl prinde de braţ)

DAN: Ce mai e?!

ALEX: Ce ai? (scurtă pauză, timp în care îl priveşte în ochi) A… asta era…

DAN: Îmi pare rău, dar…

ALEX: Ce mă-sa n-ai înţeles?

DAN: Am înţeles, boule, am înţeles, numai că… 

ALEX: Hai, vorbeşte odată, ce te codeşti ca o pizdă?

DAN: Nu mai ştiu ce să cred, Alex.

ALEX: Crezi ce-ţi spun eu: a fost o minciună, o glumă de căcat.

DAN: Şi dac-abia acum minţi?

ALEX: Ceee?!

DAN: Cine te-a pus să pretinzi că…? Eu de unde să mai ştiu ce dracu’ eşti?!

ALEX: Da’ ce importanţă are? Suntem prieteni, şi atît. Mi se pare de-ajuns.

DAN: Nu ştiu… Tot timpu’ o să mă gîndesc că s-ar putea să fii unul din ăia…

ALEX: Şi dac-ar fi aşa, ce?

DAN: N-aş mai ştii… Nu mai ştiu… O să mă gîndesc tot timpu’, o să…

ALEX: Şi te-ntreb: dac-ar fi aşa, ce? (Dan îl priveşte lung, nedumerit) Ipotetic vorbind, evident…

DAN: Ipotetic vorbind?! Ipotetic vorbind?! (cu furie crescîndă) Îţi baţi joc de mine?!

ALEX: Stai, stai! Ce-am zis, omule?

DAN: Ştii bine ce-ai zis! Ştii bine ce-ai zis! (îl îngînă) “Ipotetic vorbind”… (scrîşnind din dinţi) Îmi vine să…!

ALEX: Dar nu sunt…

DAN: Nu mă mai interesează ce eşti! Îmi vine să te strîng de gît, tîmpitu’ dracu’! (îi dă un pumn în umăr, ca între prieteni, deşi ceva din felul în care loveşte sugerează că s-a abţinut să dea un pumn “adevărat”)

ALEX: (surprins, dar nu supărat) M-ai lovit! (cu reproş) Ai zis că mă strîngi de gît!

DAN: (ignorînd replica) Cum ai putut…?!

ALEX: Nu zic, o meritam… probabil…

DAN: (rîs nervos) Uite, nici acum nu poţi să… (ton destins, calm, în contradicţie cu ceea ce spune) Ce mă enervează…

ALEX: (după o lungă pauză, timp în care cei doi se privesc de parcă abia s-ar fi cunoscut şi fiecare ar vrea să-l descopere pe celălalt doar privindu-l) Ce zici de înc-un pahar?

DAN: Nu, trebuie să mă duc…

ALEX: Hai, mă… Ultimul.

DAN: Bine, fie… (Alex îi toarnă, îi întinde paharul, dan îl dă pe gît, însetat)

ALEX: (joacă normalitatea) Bună, nu? Berea… Bună, nu ?

DAN: (calm) Da… Mă rog, cam trezită…

ALEX: Aduc alta, rece!

DAN: Nu, stai! Chiar trebe să mă duc.

ALEX: Bine, ne vedem mîine… Nu?

DAN: Da, mîine.

ALEX: Şi nu uita: gagicile…

DAN: …au în continuare picioare lungi…

ALEX: Ei, da! Aşa mai vii de-acasă! (îl apucă, mai mult din reflex, pe după gît)

DAN: (deranjat) Nu după gît! De cîte ori să-ţi zic?

ALEX: Da’ de cînd ai tu problema asta cu gîtu’?

DAN: Dintotdeauna.

ALEX: Eu nu-mi amintesc.

DAN: Niciodată nu mi-a plăcut să mă ia cineva pe după gît.

ALEX: Nu e prima oară că te iau pe după gît, da’ e prima oară că te “deranjezi”!

DAN: E-a treia oară pe ziua de azi, şi mă deranjează de cîn’ mă ştiu!

ALEX: N-ai zis nimic pîn-acuma.

DAN: Nu-ţi aminteşti tu!

ALEX: Nu, chiar nu mi-ai spus pîn-astăzi.

DAN: Dacă nu-ţi aminteşti, nu-i vina mea.

ALEX: Poate că n-am ce să-mi amintesc.

DAN: Poate.

ALEX: Da, poate.  
 

Heblu 
 

SFÂRȘIT 

  Aminteste-ti datele mele