Omul cu faţa de bronz, de Laurentiu Budau


P E R S O N A J E L E (în ordinea intrǎrii în scenǎ) :

Anton Durcovici (la 23 şi în jurul vârstei de 60 ani)
Maria Durcovici, mama lui Anton Durcovici
Lucia de Santos (12 ani)
Jacinta Marto (7 ani)
Francisco Marto (10 ani)
Preasfânta Fecioară Maria
Gheorghe Gheorghiu-Dej (47 ani)
Ana Pauker (52 ani)
Rafael Friedrich
Primul Securist
Al Doilea Securist
Al Treilea Securist
Un ofiţer
Generalul
Anchetatorul-şef
Securista
Áron Márton
Miliţianul “Picollo”
Otto Farrenkopf
(preoţi, femei, copii, bǎtrǎni, agenţi, oameni de ordine)

Notǎ: Toate citatele biblice din piesǎ sunt preluate din Biblia Romano-Catolicǎ.
SCENA 1
România. Bucureşti. Un salon fotografic de pe Lipscani.1911.

Anton Durcovici: Mamă! Mamă! Mamă!
Maria Durcovici: Toni! Potoleşte-te odată, Toni, n-auzi?! Nu mă mai strânge atâta în braţe! De poze crezi că-mi arde mie când casa e cu susul în jos? Ce-o să creadă lumea bună de-aici? Halal! Eşti ditamai doctorul şi licenţiat în dreptul bisericesc şi te porţi mai rău ca un copil.
Anton Durcovici: Şi ce e rău în asta, mamă?! Nu ne-am vǎzut de atâta timp. Ştii bine că toată viaţa voi rămâne un copil, copilul tău iubitor. Copilul Mariei şi al lui Francisc. Nu e minunat?
Maria Durcovici: Peştii se prind cu undiţa, iar oamenii cu vorba… Cum ştii tu să le mai întorci, lunganule, parcă nu te-aş cunoaşte.
Anton Durcovici: Nu m-ai învǎţat tu, mamǎ, cǎ ce e în inima noastrǎ trebuie sǎ ne fie şi pe buze, iar ce e pe buze trebuie sǎ fie musai şi-n inimǎ?
Maria Durcovici: Asta aşa-i, dragule, numai cǎ în faţa oamenilor rǎi preferǎ tâcerea… Cât de mult semeni cu tatǎl tǎu… Fii, încearcǎ sǎ fii diplomat! Asta te va scuti de multe necazuri. Dacâ-ţi vor descoperi sufletul tǎu de copil, duşmanii tǎi vor cǎuta sǎ te distrugǎ cu toatǎ înverşunarea de care sunt capabili.
Anton Durcovici: Speranţa moare ultima, iar Dumnezeu niciodatǎ… ”Când te uiţi prea mult într-un abis, abisul se va uita şi el prin tine.” Tot tânără, frumoasă şi temǎtoare ai rămas, mamă. Exagerezi, ca de obicei, poate pentru că ai suferit prea mult… Zâmbeşte! Lumea asta nu e chiar atât de ticǎloasǎ şi falsǎ precum o crezi. Aranjează-te puţin, numai foarte puţin şi sǎ facem poza asta odatǎ. Peste câteva ceasuri trebuie neapărat să plec şi vreau să port fotografia asta dragǎ cu tine la piept. Am fost chemat de urgenţă la arhiepiscopie ca să mi se încredinţeze catedra de religie a liceului “Sfântul Iosif”...

  Aminteste-ti datele mele