Playlist (Ringasd el magad), de C. C. Buricea - Mlinarcic


În memoria acelui ghem de energie care a fost Alice.
Un ghem care s-a deşirat mai repede decît ar fi trebuit.


Personajele:

Orsolya Pogăceanu,
născută Ivácsonyi, profesoară de muzică, fiica pastorului reformat din
Varmezău, după 1989 sound designer
Laurenţiu Pogăceanu, inginer, scriitor şi eseist diletant, membru al cenaclului
SF Andromeda, după decembrie ’89 ziarist la “Foaia naţională”
Melinda Pogăceanu,
fiica lor
Omar Şaripov,
recepţioner sovietic, rezident în Turkmenia, apoi Omar ben Sharip
cetăţean al lumii, rezident în România
Toader, mai nou
Theodor, Verdinaş, colonel de securitate, fost tehnician
zootehnist, după 1989 om de afaceri, acţionar la Banca
Religiilor

Reporteri, prezentatori
şi moderatori T.V.



Un reportaj imaginar

Sufrageria unui
apartament mobilat la standardele “Epocii de aur”. Pe calendarul de perete scrie
vizibil: 23 ianuarie 1989. Din încăperea alăturată răsună “Sonatina” lui
Beethoven, interpretată stîngaci, pe o pianină cam
dezacordată.

Orsolya (strigă
prin uşa întredeschisă.
): Nu te grăbi! Ce scrie acolo?… Moderato, da!… Păi,
moderato să fie…
Telefonul sună
strident
.
Orsolya: Alo… Da…
Aloo… (Trînteşte furioasă receptorul. Din nou prin uşa
întredeschisă.
) Dolce, draga mea, dolce… Uită-te în partitură…. Nu-ţi bate
joc… Am cărat pianul ăsta opt sute de kilometri în camionul cooperativei,
printre piei de oaie şi butoaie cu brînză, ca să ai tu la ce cînta…
Dolce!
Telefonul sună
strident. Orsolya răspunde, uşor excedată.

Orsolya: Alo! Da!
(Surprinsă) Édesanyám. Ah! Kezicsókolom. Milyen jó hallani a hangját...
Nem, nem vagyok fáradt... Nem, szomorú sem vagyok... Nem, egy temetésen
voltam... Jaj, nem, egy munkatársam édesapja... Nem, nem ismertem közelebbről...
Nem, ezeknél nincs lefedve a koporsó, náluk a halott fedetlenűl van... Igen,
igen pontosan mint a Lugosi Béla filmekben, mikről édesapa mesélt... Azok a
filmek melyeket ő diákkorában látott... Jól édesanyám, jól vagyok... Mint
mindnyájan... A szokásos havi tiz tojás, egy liter olaj... A napi egy kenyér...
Nincsen kenyér, nincsen vaj, hát nem baj...
Laurenţiu intră
tiptil şi oarecum spăşit în încăpere.

Laurenţiu: Chenir,
chenir…
Orsolya
(acoperind receptorul cu palma.): E mama… (Din nou în receptor.)
Hazajött Lőrinc…
Laurenţiu
(bombăne supărat): Liorinţ, Liorinţ… Mă cheamă Laurenţiu… Auzi la ea,
Liorinţ…
Orsolya: Mama te
salută…
Laurenţiu dă din
cap a lehamite.

Orsolya: Ő is puszil
téged...Persze átadom.. Tényleg?... (Chiuie de bucurie.) Köszönöm,
nagyon szépen köszönöm... Nem , ne küldd postán... Meglehet hogy sosem érkezik
meg... Tudod hogy van... Ezek biztos megérzik a csomag tartalmát és... Mikor jön
Zalka, hozza el ő... Két hét múlva? Tökéletes. Mit hozzon még nekünk?... Nem
tudom... Kivánok már egy kis kolbászt, füstölt szalonnát, talán egy kis
kenőmájast, tepertyűt... Mit adjak enni a gyermekemnek? Az ők rohadt szójás
szalámijukat, vagy a penészes kekszüket...vagy a szaros csirkelábakat?... Hogy
hogyan tovább? Mint az operettekben... (Intonează în joacă o arie din
Kalman.
) “Te rongyos élet, te büdös élet...”
Laurenţiu
(maimuţărind-o pe Orsolya): Biudoş, biudoş….
Orsolya: Lőrinc?...
Ő is ezen szórakozik... Igen, igen.. Jó megmondom...Persze, édesanyám, jól van
még beszélünk... Alig várom Zalka érkezését... (Fredonează fericită.)
“Ringasd el magad....ringasd el magad...” Jó, édesanyám, jól van...Persze, majd
felhivlak ...Puszild meg édesapát... Kezicsókolom...
Laurenţiu: Ciocolom,
chenir… Ce tot îi dai cu cheniu’ în sus şi-n jos?… Ce, ăsta e subiect de
discuţie? Asta e! În toată ţara cheniru’ e pe cartelă… Asta e! Nu merită să
trăncănim despre asta la telefon. Oricum ştie toată lumea… Şi tuşa Tori, şi
"Europa Liberă"... Lasă-l dracului de chenir... Dacă ne aude careva?… Mai lasă-l
dracului de chenir!…
Orsolya: Lori,
dragul meu… „Nincsen kenyér, nincsen vaj, hát nem baj”... E o glumă… Un banc… E
şi pe româneşte… Cum e?… Ah, da… „N-avem pîine, n-avem unt, dar avem cosmonaut”!
(Rîde amuzată.)
Laurenţiu (în
şoaptă, ca să nu fie auzit din camera de alături
): Ai înebunit?… (Tare,
ca să fie auzit din camera de alături.
) Tu vezi-ţi de Beethovenul tău!… Ai
înţeles?… (Din nou în şoaptă.) Las-o mai moale cu cosmonautul... Ăştia
l-au băgat pe Prunariu în galeria eroilor neamului românesc... Prunariu şi
Ştefan cel Mare... Prunariu cel Mare şi Sfînt... (Uitîndu-se speriat în
jur
.) Mai ţine-ţi gura...
Orsolya: Şi cine e
Prunariu ăsta al vostru?... Unul pe care l-au cărat ruşii în cosmos ca pe o
valiza... Hai să fim serioşi...
Laurenţiu (mîndru): E
primul român care a ajuns în cosmos. Asta e!
Orsolya: De ce aveţi voi obsesia
lui primul... Şi ce dacă e primul?... Nu însemnă că e cel mai bun... Cînd eram
într-a cincia, profesoara mea de română ne tot bătea la cap cu unul, Petrache
Poenaru, unul care a inventat stiloul... Condeiul portabil, sau aşa ceva... Şi
ce e cu asta? Ai văzut tu un stilou ca lumea fabricat în ţara asta?... Am făcut
bătături spălînd uniforma fetei... Venea de la şcoală murdară de cerneală pînă
la coate.. Ba se strica pompa, ba se rupea peniţa... I-am dat stiloul meu, ăla
primit de la tata, cînd am terminat liceul... Mont Blanc, ăla stilou! Melinda
vine acum acasă curată ca un îngeraş... Petrache Poenaru...
Laurenţiu (nervos, spre
cealaltă încăpere
): Melinda, ţi-am spus să-ţi vezi de Beethovenul ăla al
tău...
Orsolya: E
Ceaikovski… „frumoasa adormită”…
Laurenţiu: Nu mai fă
pe deşteapta!… Şi mai ţine-ţi gura!… Iar vrei să ne cheme ăia la şcoală şi… Ţii
minte, nu?… „Tovarăşu’ Pogăceanu, ştiţi ce mi-a răspuns Melinda cînd am
întrebat-o în faţa clasei de ce nu şi-a terminat tema la Educaţie Cetăţenească?…
Păi nu ştiţi!… Sigur! „Iar au oprit comuniştii lumina! Asta mi-a răspuns! Cică,
eu nu văd bine la lumînare”… Ai uitat?… Vrei să dăm de dracu’?… Ăştia sînt peste
tot… Nu mai vorbi tot felul de prostii în faţa copilului!…
Orsolya: Eu vorbesc
prostii? Şi ce să fac, s-o ţin în faţa televizorului să ascultăm zilnic „Urcă
naţiunea noastră spre comunism în zbor”… Alea nu sînt prostii?…
Laurenţiu: Or fi…
Da’ nici tu n-ai minte… Te apuci să cînţi imnul vostru la telefon… Nu eşti
întreagă la cap… Nu ştii că telefoanele sînt ascultate?…
Orsolya: Ce imn?…
Care imn?… Frate-meu, Zalka, a fost la Budapesta şi mi-a cumpărat un disc…. În
două săptămîni vine să mi-l aducă… Discul şi nişte porcării.
Laurenţiu: Ai luat-o
razna?... Ce porcării?...
Orsolya: Cîrnaţi,
slănină, jumeri… Şi un disc…
Laurenţiu: Disc? Ce
disc?… Care disc?
Orsolya: „Képzelt
riport”…
Laurenţiu: Ceeee?…
Ce raport?… Cine mai e şi ăsta?… E clasic?…
Orsolya (rîde
amuzată
): E deja cam clasic… „Képzelt riport egy Amerikai pop-fesztiválról”…
Ai auzit cîndva…. (Fedodează înveselită.) “Ringasd el magad....ringasd el
magad...” Un musical… „Reportaj imaginar despre un festival pop din
America”…
Laurenţiu: „Reportaj
imaginar”… Stai aşa… Păi asta nu-i un roman?… Ăla de au publicat ai noştri
fragmente în nu ştiu ce revistă…
Orsolya: Ba e un
roman, al lui Déry Tibor… Preszer a compus un musical după roman… (Fredonează
veselă
.) “Ringasd el magad....ringasd el magad...” (Tristă.) Nu l-am
văzut niciodată… Mi-am dorit întotdeauna s-o văd…
Laurenţiu: Ce vor fi
plăcînd vouă chestiile astea cu muzică… Comerciale… Să cînţi pe scenă ca la
nuntă… Teatrul e o artă nobilă, nu o adunătură de lăutari… Hai să vedem la
Municipal „Perşii” lui Eschil… Se zice că a făcut Pentelescu un spectacol
genial… Cu nişte trimiteri la nişte chestii din ziua de azi… Foarte subtile… Nu
ştiu, aşa zice lumea…
Orsolya: La
Municipal? Păcat că ne e gol frigiderul, că puteam să ducem totul acolo…
Municipal, cel mai mare frigider din oraş! Acasă ne mai încălzim în bucătărie,
la aragaz… Mai punem o haină pe noi…
Laurenţiu: Sau cu
pălinca de la taica popa…
Orsolya: Tata e
pastor, nu popă…
Laurenţiu: Tot un
drac!…
Brusc lumina se
stinge
.
Orsolya:
Basszam… Iar au oprit comuniştii lumina!...
Laurenţiu
(aprinzînd o brichetă, apoi o lumînare): Orşi, încetează!… Aude fata…
(Tare, spre cealaltă încăpere.) Melinda, hai în bucătărie… Mîncăm… Hai,
Orşi, hai să mîncăm...
Orsolya: Mergeţi
voi... Eu am fost la înmormîntarea tatălui lu’ Ecaterineanu... Mi-au dat atîta
colivă că mi s-a înclinat...
Laurenţiu: Ce ţi s-a
întîmplat?...
Orsolya: Mi s-a
înclinat, mi-e rău de la stomac... Mi-e greaţă...
Laurenţiu
(izbucnind în rîs.): Ţi s-a aplecat, Orşi, ţi s-a aplecat...Ha-ha-ha!...
Auzi la ea: mi s-a înclinat! Cînd o să înveţi şi tu limba asta ca
lumea?....
Heblu.


Revelionul

Apartamentul familiei
Pog
ăceanu. Pe calendarul de perete se distinge clar data: 21 martie
1989.

Telefonul sună
strident
. Laurenţiu se grăbeşte să răspundă.
Orsolya
(ironică): În sfîrşit… Te-a găsit…
Laurenţiu
(privind-o oarecum încurcat pe Orsolya.): Alo?... (Dezamăgit, mimînd
entuziasmul.
) Oho!... Salut! Salam alecum! Bine… Pe-acasă… Unde să
mergem?... La ora asta s-a închis totul… Sigur, sigur te aşteptăm…
Orsolya: Laurenţiu,
e aproape zece… Melinda trebuie se pregăteşte să se culce, mîine are şcoală… Nu
e momentul pentru un ciolan!
Laurenţiu: Chiolhan,
Orşi, chiolhan… Cînd o să înveţi şi tu limba asta ca lumea? Doar trăieşti aici…
De aici mănînci pîine!…
Orsolya: Da! Pe
cartelă… De cîte ori îţi spun ceva, te apucă mîndria naţională… Fata trebuie să
doarmă… Cum să doarmă dacă iar o să cerţi cu marţafoii ăia de la cenaclu?... Am
spus bine, să ştii, marţafoii! Şi ştiu ce înseamnă…
Laurenţiu: Nu e nici
un marţafoi, e Omar… Vrea să treacă pe la noi… Zice că are o surpriză… Ăştia nu
beau… Nu-i lasă profetul… Băutul la ăştia e ca futerea de mamă la noi… E păcat…
Păcat de moarte!...
Orsolya: Poate că e
ateu… Nu la ei s-a inventat ateismul ştiinţific?...
Laurenţiu: Eh, nu
chiar la ei… Omul locuieşte în Turkmenia…
Orsolya: Păi şi
Turkmenia nu e în Uniunea Sovietică?... Şi acolo se pune aceeaşi placă: religia
e opiumul popoarelor… Turkmenia – Neturkmenia, lumina tot de la Kremlin
vine…
Laurenţiu: Orşi, nu
exagera, te rog… Unde ai văzut tu mahomedani atei?… Hai să fim serioşi…

Orsolya: Poate că ai
dreptate… Dar dacă e aşa, noi cei punem pe masă?… Dacă nu bea, nu mănîncă nici
carne de porc. Nu?… Eu aşa ştiu. În frigider nu mai e decît ce ne-a trimis mama:
cîrnaţi, jumeri, slănită afumată… Şi o bucată de salam cu soia, pe care nu vrea
s-o mănînce nimeni. Ştii, alalăieri Melinda a adus din faţa blocului un pui de
cîine… Slab, plin de purici… I-am tăiat o felie din salamul ăla şi i-am dat-o… A
mirosit-o, apoi şi ridicat capul spre mine, m-a privit cu reproş şi a rupt-o la
fugă pe scară în jos… Nici cîinii nu mănîncă ce ne bagă Ceauşescu şi ai lui pe
gît…
Laurenţiu dă să
răspundă, dar soneria de la uşă sună la fel de strident ca şi
telefonul
.
Orsolya: Cînd dracu’
a ajuns?…
Laurenţiu: El o fi
?… A venit cu taxiul… Crezi că ăştia lucrează pe nasturi ca noi?…

Laurenţiu se îndreaptă
grăbit spre uşă pe care o deschide ceremonios. În uşă apare Omar ţinînd în braţe
două pungi imense de plastic pe care scrie vizibil “
С новом
годом
.
Laurenţiu: Salam
alecum!…
Omar: Alecum
salam!…
Orsolya:
Servus!
Omar: Hai să
descărcăm asta!
Orsolya: Ce-i
acolo?…
Omar: Nişte asta…
Cum se spune?… Mărunţişuri… Ficat de asta… Cum se spune?… Aha! Morun, da-da,
morun… Somon… Bomboane de ciocolată….. Cafea… Cafeaua adevărata… Fără asta… cum
se spune?… Ah,da… Nechezol…
Laurenţiu: Omar, ai
înnebunit? De unde?
Omar: De unde? De la
magazinul ambasadei… Statul… Statul nostru ere grijă de noi…
Laurenţiu: Bănuiam
eu… Da’ de ce ni le arăţi… Ai o criză de sadism?… N-am mai văzut aşa ceva decît
în filmele de la telecinematecă…
Orsolya: Dacă eram
gravidă mă aveai pe conştiinţă… Bine că nu e Melinda aici, săracul
copil…
Omar: Nu sînt sadic…
Melinda?… Unde e?… I-am adus…. Asta… Cum se spune?… Ăăăă… Marmelad… Nu, nu… Nu e
bine… Ah, da! Jeleuri!….Am venit să facem revelionul…
Orsolya: Ce glumă
tîmpită… Ţara asta crapă de foame şi lui îi arde de farse…
Laurenţiu: Aşa e…
Măcar de-ar fi întîi aprilie… Mai înţelegeam, dar aşa…
Omar: Oameni buni,
nu e nici un farsă… Am venit să facem revelionul împreună…
Orsolya: Şi spune că
nu e farsă….
Laurenţiu: Ai băut
ceva?…
Omar: Un
ceai…
Laurenţiu: Cu rom
poate… Or fi greşit chelnerii proporţia…
Omar: Voi nu ştiţi
că e Nevruz… E douzeci şi unu martii… E Nevruz!… Sarbătoare mare!
Nevruz!
Laurenţiu: Ce
nevroză?… Care nevroză?…
Omar: Oameni buni…
Hai fiţi serioşi, nu glumesc… La noi e anul nou!… Pe cuvîntul meu…
Laurenţiu: La voi e
cînd e şi la noi… Am văzut la televizor… Moscova, Kremlinul, focuri de
artificii…
Omar: Da, asta la
Moscova, dar la Aşgabat azi e anul nou!
Orsolya: Ce-i aia?…
N-am mai auzit…
Omar: Ah, da… Ruşii
îi spun Aşhabad, dar corect e Aşgabat…
Orsolya:
Aha…
Laurenţiu: Şi, după
tine, ce an începe astăzi?…
Omar: O mie trei
sute şaizeci şi şapte…
Laurenţiu: Ah, da?…
Asta înseamnă că sînteţi cu şase sute de ani în urmă…. Stai nu te enerva, am
glumit… Serios, am glumit…. Deci de mîine începe Anno Domini o mie trei sute
şaizeci şi şapte…
Omar: Anno Domini e
la voi… La noi e Anno Higirae…
Laurenţiu: Aha…
Hegira… Drumul de la Mecca la Medina… Orşi, ţii minte… De la istorie… Clasa a
şaptea… Mahomed…
Orsolya: Mă duc să
aduc cîteva farfurii pentru bunătăţile astea… Păcat că doarme Melinda… Săraca,
ştie despre somon doar din poveşti…
Omar De ce nu o
treziţi?
Laurenţiu: Nuuuu…
Mîine are audiţie la şcoala de muzică… E foarte important, trebuie să fie
odihnită… Pe toată sărăcia asta, cultura e singura noastră formă de rezistenţă…
Da, da, rezistenţa prin cultură… Orşi şi Melinda cu muzica, eu cu S.F. –ul…
(uşor stingherit.) Ştii, Omar, cenaclul “Andromaca”…
Omar: M-da… Ştiu…
Cultura, da, cultura… M-am gîndit şi la asta… Uite, am adus daruri… Un film,
nou-nouţ… “Pokoianie”… Cum se spune asta?… Ah, da… “Căinţa”… Al lui Tenghiz
Abuladze… Şi muzică… Vîsoţki… Vladimir Vîsoţki… Putem să-l ascultăm
acum?…
Orsolya: Nu!…
Melinda doarme… O să-l ascultăm mîine…
Omar: Şi nu ascultăm
nimic de anul nou?… Cînt eu… Încet… Nu aveţi o chitară?…
Orsolya: Ba da, e a
Melindei… Ştii, copiilor nu prea le place pianul, preferă chitara… O aduc eu,
cînd vin cu farfuriile… Dar încet, te rog… Da?

Omar confirmă dînd
din cap, iar Orsolya iese tiptil
.
Laurenţiu: Ce film e
ăsta, “Pocăinţa”?…
Omar: Bun… E vorba
despre credinţa, credinţa în Cel de Sus, care învinge o dictatură…
Laurenţiu: Credinţa
în Cel de Sus?… Dar la voi ateismul nu e credinţa oficială, aşa, ca la
noi?…
Omar: Este… Dar
marxiştii susţin că nu există Dumnezeu… De Allah nu pomeneşte nimeni
nimic…
Rîd amîndoi
amuzaţi. Intră Orsolya cu un teanc de farfurii şi o chitară
.
Orsolya: Mă ajută
cineva?…
Laurenţiu preia
farfuriile, iar Omar chitara
.
Omar: Pînă puneţi
voi masa, eu mă pregătesc…
Orsolya: Dar încet,
te rog…
Omar (acordînd
chitara
): Dacă am adus Vîsoţki… Discul… Tot Vîsoţki o să vă cînt…
Bine?…
Laurenţiu: Bine…
Dacă zici tu…
Omar
(stăduindu-se să imite vocea răguşită a lui Vîsoţki şi să pronunţe cît mai
corect cuvintele ruseşti
):
За этот час не пишем
ни строки –
Молись богам войны -
артиллеристам!
Ведь мы ж не просто
так – мы штрафники, -
Нам не писать:
“…считайте коммунистом...
Нам не писать:
“…считайте коммунистом”...
Laurenţiu: Ce tot îi
dai zor cu comuniştii?… Ce face, ăsta ne cîntă cîntece patriotice?… Nici de
revelionul musulman nu scap de asta… Nu-mi ajunge televiziunea româna cu
(Fedonează parodiind un “hit” al epocii.) “Copacul demn se-nalţă în
grădina mea”…
Orsolya: Nu e ce
crezi tu!… E vorba de batalioanele…. asta… Ştrafniki… Asta…De pedepsiţi… cum se
zice…
Omar: Da,
da…
Laurenţiu: Ăăăă…
Disciplinare!
Orsoly: Aşa…
Disciplinare… Da, batalioanele disciplinare… Care erau trimise în prima linie să
se bată cu naziştii… Bieţii deţinuţi politici duceau greul războiului, iar
victoria era trecută în contul comuniştilor, a clasei muncitoare…
Laurenţiu: Omar, dar
Vîsoţki ăsta al vostru nu era interzis?… Acum se fac discuri cu el?…
Omar: Da, da…
Circula numai în asta… Samizdat… Cum se spune?…
Orsolya: Ăăăă… Nu
ştiu… Underground…
Omar: M-daaa… Acum,
de cînd a început Perestroika şi Glasnost… E voie… E bine… În case e bine,
plăcut…
Laurenţiu: Ha, ha!…
Să nu-mi spui că şi în Siberia e cald…
Omar: În Siberia e
frig afară… Aşa cum e la voi în casă… Dar înăuntru e bine… Noi nu plătim datorii
externe…
Brusc lumina se
stinge
.
Orsolya: Basszam!…
Iar au stins comuniştii lumina…
Laurenţiu: Orşi,
încetează…
Omar: Nu-i nimic…
Oricum se apropie miezul nopţii… Să aprindem nişte lumînări… Să deschidem o
sticlă de şampanie…
Laurenţiu: Tu bei
şampanie?…
Omar: Măcar o dată
pe an să respectam şi obiceiurile casei în care te afli!…
Laurenţiu: Omar, de
unde ştii tu atît de bine româneşte?…
Omar: Româneşte?… De
la Institutul de Relaţii Internaţionale… De la Leningrad…
Orsolya: Relaţii
Internaţionale?… Tu nu eşti inginer?
Omar: Inginer?… Ba
da!… Inginer… Inginer… Sigur… Inginer…
Heblu.


Interogatoriul

O încăpere tipică de
interogatoriu a Securităţii Statului: un birou, două scaune şi nelipsitul
portret al lui Nicolae Ceauşescu, care zîmbeşte tîmp spre public. Orsolya
aşteaptă stresată pe scaunul din faţa biroului. Intră colonelul Toader Verdinaş.
E îmbrăcat civil, dar are o rigiditate napolenian-rurală în atitudinea
sa.

Verdinaş: Bună
dimineaţa, sînt colonelul Theodor Verdinaş, de la Securitatea Statului. Ia loc,
tovarăşă Orsilia…
Orsolya: Mă cheamă
Orsolya…
Verdinaş: Tovarăşa
Ivaxoni…
Orsolya: Ivácsonyi…
Ivácsonyi, domnule colonel
Verdinaş: Tovarăşe,
tovarăşe colonel!… Domnii sînt la puşcărie, sau au fugit în străinătate şi
mănîncă rahat la Europa Liberă… Ai înţeles tovarăşă? Tovarăşe colonel! Ai
înţeles, tovarăşa profesoară?
Orsolya: Am
înţeles!
Verdinaş: Bine. Hai
să trecem la subiect. Ce aţi făcut de revelion?
Orsolya: De
revelion? Care revelion?
Verdinaş: Aha! Deci
e adevărat? Nu negaţi?
Orsolya: Ce să fie
adevărat? Ce să neg?…
Verdinaş: Că
sărbătoriţi revelionul de două ori. Şi după ora Bucureştiului, aşa, de ochii
lumii, şi pe urmă chiolhanul îl faceţi după ora Budapestei… Că atunci cîntaţi
tot felul de chestii ostile conducerii de partid şi de stat… Ungureşte… Aşa e
?…
Orsolya: Dom… Scuze…
Tovarăşe colonel, între ora oficială a Bucureştiului şi cea a Budapestei e o
diferenţa de şaizeci de minute. Ce aţi vrea? După ce beau şampanie la miezul
nopţii după ora Bucureştiului să mă duc la culcare, ca turnătorii
dumneavoastră?…
Verdinaş: Sursele,
tovarăşa, sursele… Turnători sînt ăia care scriu la Europa Liberă!
Orsolya: …pentru ca
sursele dumneavoastră să nu creadă că fac revelionul după ora Budapestei? E
ridicol! Cu cine să fac aici revelionul pe ungureşte… Bărbatul meu ştie vreo
trei cuvinte din limba asta… Doar ce-l interesează pe el, ca pe orice bărbat:
pina, pipa, pálinka… Chestii d-astea…. Cu cine să cînt eu ungureşte? Am încercat
s-o învăţ pe fata noastră să vorbească limba părinţilor mei… Degeaba… N-am
reuşit…
Verdinaş: Un copil
normal, tovarăşa, un copil normal… Sistemul nostru de învăţămînt şi-a făcut
datoria….
Orsolya: Da? Şi
atunci de cîntă, cînd n-o aude nimeni “Dobra noţ, deţata”?….
Verdinaş: Ce-i
aia?… Nu înţeleg ungureşte…
Orsolya: Ungureşte…
E pe bulgăreşte! Cred că înseamnă “noapte bună, copii”…
Verdinaş: Şi ea de
unde ştie?
Orsolya: De unde?…
De la televizor… Se uită la desene animate… Ce să vadă în alea două ore ale
noastre?…
Verdinaş: Vă uitaţi
şi dumneavoastră, tovarăşa, la bulgari?…
Orsolya: Mă uit, de
ce să nu mă uit… Mai văd şi eu un film…
Verdinaş: Da’ ce,
noi nu avem filme, piese de teatru? Televiziune? Ieri a fost o piesă foarte
interesantă la televizor… Foarte interesantă…
Orsolya: Aha…
“Cablul şi vîntul”… Cu unii care lucrau pe un şantier… La hidrocentrală… Şi
maistrul i se adresa ucenicului cu dumneata… (Rîde amuzată.) “Dumneata,
mînzule”… Şi ucenicul îşi dădea întîlnire cu iubita într-o galerie de
artă…
Verdinaş: Şi ce-i cu
asta?
Orsolya: Domnu’…
Scuze… Tovarăşe colonel, la trei străzi de blocul nostru e un şantier… Trec de
cel puţin două ori pe zi pe lîngă el… Îi aud cum vorbesc: “Bă, căcăciosule,
mişcă-te mai iute, băga-mi-aş pula!”… Mă scuzaţi, dar asta aud… Asta aud, nu
“dumneata, mînzule”….
Verdinaş: Tovarăşa
Or… Tovarăşa profesoară, să nu aruncaţi cu noroi pe imaginea clasei muncitoare!
Aţi înţeles? Sînt oameni simpli, majoritatea veniţi de la ţară… Ce vreţi de la
ei?… Nu cred că şovinismul ăsta face cinste profesiei dumneavoastră…
Orsolya: Nu e nici
un şovinism… Ţăranii noştri sînt la fel de neciopliţi ca şi ai voştri, dar nu
înţeleg de ce trebuie să-i idealizăm la televizor… La teatru… La…
Verdinaş: Tovarăşa,
crearea omului nou e un proces îndelungat… Durează… Trebuie să le oferim
oamenilor modele durabile…. Imaginea ideală nu se suprapune încă cu
realitatea
Orsolya: Nici n-o să
se suprapună vreodată… Omul nou! Omul e om, nu e nici vechi, nici nou… E aşa cum
l-a făcut Dumnezeu! Bun sau rău!
Verdinaş: Dumnezeu!…
Astea sînt reminiscenţele originii sociale… Tatăl dumneavoastră e preot,
nu?
Orsolya: Nu, e
pastor!
Verdinaş: Şi care-i
diferenţa?…
Orsolya:
Colosală!
Verdinaş: Tovarăşa,
nu v-am convocat aici să facem cursuri de istoria religiilor!… Nu ne jucăm de-a
Mircea Eliade, da?…. Ce aţi făcut de revelion?
Orsolya: Care
revelion?
Verdinaş: Deci
recunoaşteţi că aţi serbat mai multe…
Orsolya: Da,
recunosc… Am făcut unul începînd din treizeci şi unu decembrie anul trecut, ca
toată lumea, şi unul începînd din douăzeci şi unu martie anul ăsta…
Verdinaş
(uimit): Douăzeci şi unu martie?… Şi-au schimbat ungurii calendarul?… Pe
asta n-o chiar n-o ştiam!
Orsolya: Aveţi o
obsesie cu ungurii! N-a fost nici un ungur… A venit pe la noi Omar Şaripov,
recepţionerul ăla sovietic care face nu ştiu ce la fabrica la care lucrează
bărbatul meu… Zicea că e singur şi n-are cu cine să întîmpine Anul Nou…

Verdinaş: Care An
Nou?…. În martie?…
Orsolya: Da, în
martie… Anul Nou musulman… Nevruz!... Omul vine din Turkmenia… La ei e
altfel…
Verdinaş: Aha,
Omar…. Spionul ăla sovietic… Turkmenia!… Asta nu e treaba mea… E a tovarăşului
Rizea, de la Direcţia de Informaţii Externe… O să vă convoace el dacă e cazul…
Şi… Turkmenia aia nu e în Uniunea Sovietică?… Sovieticii au lichidat
obscurantismul religios încă de pe vremea lui Lenin… Au dărîmat bisericile…
Le-au transformat în muzee, cinematografe, magazine şi alte celea,
nu?…
Orsolya: Apostolii
zic că biserica e omul, nu o grămadă de pietre şi cărămizi…
Verdinaş: Omul, da….
Sigur că da… Numai că acolo, ca şi la noi, s-a impus omul nou… Şi omul nou nu
crede în tot felul de tîmpenii! Omul nou…
Orsolya: Omul e om,
nu e nici nou, nici vechi…
Verdinaş: Am zis că
lăsăm lecţiile de istoria religiilor… Să revenim la revelion…
Orsolya: Să revenim…
Da, am sărbătorit revelionul… După ora Bucureştiului!…
Verdinaş: Şi ce-aţi
cîntat atunci?
Orsolya: Tot felul
de cîntece… Nu mai ţin minte… “Az a szép, az a szép “… “Golya, golya, sárga labú
golya”… Ce nu-i voie? Sînt cîntece de petrecere…
Verdinaş: Toavarăsa
Ivaxoni, nu faceţi pe proasta… Din alea interzise… “Trăiască regele”… “Legiunea,
căpitanul şi arhanghelul din cer”… Despre astea e vorba, tovarăsa Ivaxoni…
Despre astea…
Orsolya: Ah…
Da…
Verdinaş: Aveţi
simpatii legionare, tovarăşa Ivaxoni?
Orsolya: Ar fi
culmea ca eu, o unguroaică, să-i simpatizez pe naţionaliştii ăia care erau să-l
împuşte prin anii treizeci pe tatăl meu… La Tîrgu Mureş... (Încercînd să-i
explice.) Ştiţi... La congres... E ridicol. zău…
Verdinaş: Şi atunci
de ce aţi cîntat?…
Orsolya: Ne-am
distrat… Am parodiat tot felul de prostii ideologice…
Verdinaş: Nu zău?…
Parodiat…
Orsolya: Parodie
înseamnă să…
Verdinaş: Ştiu ce
înseamnă, tovarăşa Ivaxoni, ştiu! Să nu crezi că, noi, clasa muncitoare, sîntem,
aşa cum v-aţi exprimat, nişte neciopliţi! Dar de unde ştiţi textele porcăriilor
ălora?… Le-aţi învăţat acasă de la taica popa, da? Şi acum o învăţaţi pe fiica
dumneavoastră… Pe Melinda? Melinda, nu?… Aşa o cheamă, nu?… Statul nostru
investeşte în educaţie, iar dumneavoastră cîntaţi tot felul de chestii
periculoase în faţa copilului… Iar noi încălzim şarpele la sînul nostru,
nu?
Orsolya: Nu! Bune
sau rele, cîntecele astea fac parte din istoria ţării ăstei… De ce să le
ascundem…
Verdinaş: Acum noi
facem istoria, să fie clar!… De unde ştiţi textele, de acasă?…
Orsolya: Nu, tata
m-a învăţat alte cîntece… Le-am găsit într-un roman…
Verdinaş: Aha, deci
citiţi romane interzise, nu?…
Orsolya: Nu, era un
roman contemporan… Asta… “Dragostea şi revoluţia” de… Ăsta… Cum îl cheamă… Am
uitat... Directorul de la Teatrul Municipal… Ăla care l-a descoperit pe
Pentelescu, regizorul…. Dinu şi nu mai ştiu cum… Ăla care scrie romane despre
obsedantul deceniu… Despre perioada stalinistă… Cu colectivizarea… Cu
industrializarea… Cu ţărani… Cu…
Verdinaş: Ştim,
tovarăşa Ivaxoni, cine e tovarăşul Dinu… Tovarăşul Dinu un om credincios
Partidului… E de-ai noştri… Din popor… El a scris romanul ăla pătruns de un
puternic spirit critic, nu să cînte lumea “Trăiască regele” pe la
revelioane…
Orsolya: V-am spus,
era o parodie….
Verdinaş: Parodie la
ce?
Orsolya: La orice
regim totalitar!
Verdinaş: Tovarăşa
Ivaxoni, sînteţi membră de partid?
Orsolya:
Nu!
Verdinaş: De
ce?
Orsolya: De ce!?
Parcă dumneavoastră nu ştiţi? În statut scrie clar – atîta la sută muncitori,
atîta la sută ţărani şi aşa mai departe… Dacă eu m-am născut în familia unui om
licenţiat în teologie şi litere, n-am nici o şansă…
Verdinaş: Dar aţi
vrea să fiţi membru de partid?
Orsolya:
Da!
Verdinaş: V-a apucat
brusc dragostea de Partid?… Aşa din senin?…
Orsolya: Nu m-a
apucat nici un fel de dragoste… Eu sînt absolventă de Conservator…
Verdinaş: Şi ce
legătură are Partidul cu Conservatorul?….
Orsolya: N-are, dar
aş vrea să lucrez şi eu la Filarmonică, sau să fac cronica muzicală la vreo
revistă… Dacă nu eşti membru de partid, n-ai nici o şansă…
Verdinaş: Aha!… Dar
cum e cu regele, v-ar conveni să se întoarcă regele în ţară?…
Orsolya: Regele?…
Dacă o să găsesc de mîncare pentru fata mea, dacă o să am un loc de muncă pe
măsura studiilor mele, să se întoarcă… Dacă vrea să vină să-mi ţină discursuri,
să stea acolo unde e!…
Verdinaş: Aha!… Aşa
deci… Tovarăşa Ivaxoni, ia să luăm noi o foaie de hîrtie şi să
scriem…
Heblu.

O scrisoare pierdută

Apartamentul familiei
Pogăceanu. Pe calendarul de perete scrie vizibil 21 decembrie 1989. Orsolya
tricotează un pulover de copil, ascultînd “Ringasd el magad”. Laurenţiu intră
tiptil în cameră.

Laurenţiu: Iar
asculţi “Ringoş del mogod”… Maghiara asta a voastră seamănă cu spaniola, nu?…
“Del”… “Del mogod”… Ce dracu’ înseamnă asta?…
Orsolya
(corectîndu-l):…el magad… Ringasd el magad, nu ringoş del mogod… Ce
însemnă?… Ce să însemne? “Alintă-te”… Asta însemnă… “Alintă-te”…
Laurenţiu: Ah, da?…
Vrei să te alinţi?… Simţi nevoia?…
Orsolya: Simt, cum
să nu simt… M-am săturat de frigul ăsta în care trebuie să-mi cresc fata…
Trebuie să pun trei pulovere pe ea… Dar degetele… I se învineţesc pe clape cînd
cîntă la pian…
Laurenţiu: Hai,
lasă… O să treacă şi asta… După ce plăteşte Ceauşescu toate datoriile externe,
totul o să revină la normal… O să avem apă caldă, căldură... Mîncare… De
toate…
Orsolya: Şi muzică…
După ce ăia de la “Pheonix” s-a cărat în occident, ce ne-a mai rămas de
ascultat?… “Copacul demn se-nalţă în grădina mea”?…
Laurenţiu: Lasă,
dragă, că mai e şi altfel de muzică pe lumea asta… Muzica clasică… Nu?… Mozart,
Verdi, Puccini… Asta nu-ţi place?….
Orsolya: Ba da… Dar
nu putem mînca toată ziua numai conserve… Îmi plac cîrnaţii puşi la untură de
maică-mea, dar mai vreau şi o fleică proaspătă la grătar… Aşa şi cu muzica… Aş
asculta “The Wall”, “Jesus Crist Superstar”…
Laurenţiu: Bine –
bine, ştiu teoria ta cu trufandalele… Apropos… N-am primit o scrisoare?… Trebuia
s-o primesc… Ai ascuns-o tu?…
Orsolya: Să o
ascund? De ce aş face-o?… E ceva secret?… Ai o amantă?… Te-ai săturat de
bozgoroaica exotică şi ţi-ai găsit una nouă?… Neaoşă… Din astea care-şi duc
rudele la groap[, la cimitir, fără să pună capacul la sicriu?…. Ca-n filmele lui
Lugosi Béla?…
Laurenţiu: Mai fă tu
multe bancuri cu ţara lui Dracula… Poate te cheamă ăştia iar la
Securitate…
Orsolya: Vizita mea
la Securitate şi-a făcut efectul… Astăzi a venit secretarul de partid pe şcoală
şi mi-a propus să mă înscriu în partid… Dacă e adevărat, poate mă mut la
Filarmonică sau la vreo revistă… M-am săturat de copiii ăia tîmpiţi şi prost
crescuţi…
Laurenţiu: Bine –
bine… Zău, nu ai văzut o scrisoare… N-am nici o amantă… Ştii, eseul ăla pe care
l-am citit în cenaclu… La “Andromeda”… L-am trimis la un concurs de proză S.F.
la “Ştiinţă şi tehnică”… E singura revistă care publică S.F…. Decît să apară în
vreun fanzin obscur, pe care nu-l citeşte nimeni, şi să rişti să te ia
Securitatea la ochi… Mai bine într-o revistă oficială… De acolo aştept o
scrisoare… Nu cumva ai rătăcit-o tu?…
Orsolya: La
dezordinea care e pe biroul tău, o fi ajuns la Melinda… Întreab-o pe
ea!
Laurenţiu: Ce să
facă Melinda cu scrisoarea mea?
Orsolya: Trebuie să
ducă maculatură la şcoală… Sarcină de la organizaţia de pionieri…. Cinci
Kilograme… De unde atîta maculatură?… Am adunat tot ce era prin casă şi am pus
în nişte pungi… Oricum era prea puţin… M-am plîns şi la şcoală… Ecaterineanu a
fost drăguţ şi s-a oferit să-mi aducă şi el ce avea pe acasă… El n-are copii…
Sînt în cameră la Melinda… Uită-te şi tu…
Laurenţiu: Mă duc…
(Întorcîndu-se din uşă.) Ce tip mişto şi Ecaterineanu ăsta… Prof de
fizică şi scriitor de S.F…. Băiat talentat… Coleg cu tine la şcoală şi cu mine
la cenaclu… La “Andromeda”… (Iese.)
Orsolya lasă lucrul de
mînă la o parte şi duce să oprească discul uzat care începuse să repede la
nesfîrşit aceeaşi frază muzicală
.
Laurenţiu
(intrînd.). Gata?… Te-ai săturat de “Del mogod”?…
Orsolya: Nu… Discul
s-a săturat de mine…. Atîta l-am ascultat…
Laurenţiu: Da… Ai
cam exagerat… Şi nici “Cantafabule” ălora de la Pheonix nu se mai poate ascula
de atîta frichineală… Asta e punga cu maculatură?…
Orsolya (absentă,
şergînd cu delicateţe discul
.): Îhîî…
Laurenţiu
(scoţînd cu atenţie hîrtiile din pungă): Nu înţeleg… E pe ungureşte…
Zolco… Asta e de la frate-tău… O factură de telefon… Nu trebuia s-o
păstrăm?…
Orsolya. De ce? Am
plătit-o demult…
Laurenţiu:
“Scînteia”… De cînd cumperi tu ziarul ăsta?…
Orsolya: Nu-l
cumpăr… Ce să citesc acolo?… Ne-au obligat la şcoală să facem abonament… Pentru
orele de învăţămînt politic…
Laurenţiu
(devenind atent): Uite şi o scrisoare pe româneşte!… Cine îţi scrie ţie
româneşte?….
Orsolya: Mie?… Habar
n-am!…
Laurenţiu
(surprins): Ce-i asta?
Orsolya: Habar
n-am…
Laurenţiu: Cine a
scris asta? Ce-i asta?… Dumnezeule! Dumnezeule mare! Am dat de
dracu’…
Orsolya:
Ce?…
Laurenţiu: Nu-mi
vine să cred… Ascultă…. (îi citeşte rar, pronunţînd teatral fiecare cuvînt în
parte
) “Sursa vă informează ca numitul Pogăceanu Laurenţiu, inginer la Uzina
I.U.C.F. şi membru al cenacului S.F. “Andromaca”…
Orsolya: Ce? Ce
sursă?… Care sursă?… Nu înţeleg nimic, citeşte mai departe…
Laurenţiu (citind
la fel de meticulos
.): …membru al cenacului S.F. “Andromaca”, a citit în
ziua de şapte noiembrie anul curent”… Aici e şters… E o corectură… Ah… “a citit
în şedinţa cenaclului povestirea intitulată “Cromagnon redivivus”…
Orsolya: Asta-i
povestirea ta!
Laurenţiu: Da!
(Citind din nou.) … „povestirea numitului Pogăceanu Laurenţiu susţine că
omul de Neanderathal şi cel de Cromagnon au fost contemporani… că cel de
Cromagnon, mai inteligent şi mai rafinat, l-a civilizat şi pe omul de
Neanderthal… Numai că, după mii de ani, omul de Neanderthal a luat prin forţă
controlul asupra Pămîntului”… Iar a corectat ceva… Aha… “…pămîntului, instaurînd
o cumplită şi primitivă dictatură”…
Orsolya:
Şi?…
Laurenţiu (citind
din ce în ce mai tulburat.
): “…dictatură. La momentul acţiunii, anul două
mii opt sute opt zeci şi opt, oamenii de Cromagnon reuşesc să-i înlăture de la
putere pe cei de Neanderthal, pe care îi transformă în sclavi”…
Orsolya: Aha… Cineva
a făcut un rezumat… O recenzie…
Laurenţiu: Rezumat!…
Recenzie!… Stai să vezi… (Citeşte.) “…în discuţiile ce au urmat, s-au
făcut aluzii la starea de fapt din ţară şi s-au făcut afirmaţii duşmănoase la
adresa clasei muncitoare şi a aliaţilor ei, de tipul “Mocofanul să stea în
raftul lui” şi altele asemănătoare”… Orşi, tu scrii note informative despre
mine?…
Orsolya: Eşti
nebun?… Cum să scriu eu aşa ceva?… Nu e semnată?…
Laurenţiu: Ba da!
Radu! Radu?!…. Precis e un nume conspirativ… Auzi tu: “sursa vă
informează”…
Orsolya: Dă-mi să
văd! Laur, eu ştiu scrisul ăsta de undeva… Unde e servieta mea?… Ah, uite-o…
Uite, asta e, referatul de la lecţia deschisă de la clasa a şaptea… Da! Asta e!
Radu e Ecaterineanu…
Laurenţiu:
Imposibil!… Şi cum a ajuns hîrtia asta aici?… De ce nu e la
Securitate?…
Orsolya: A ajuns şi
la Securitate… Nu vezi că asta e o ciornă?… Tipicar cum e, şi-a făcut mai întîi
o ciornă…
Laurenţiu: Şi cum a
ajuns în casa mea?
Orsolya: Nu ţi-am
spus că i-a adus Melinei maculatură?!… Cine îşi putea imagina că o să scotocim
prin gunoaie?…
Laurenţiu: Ce ne
facem acum? Am dat de dracu’… Ne-am luat ăştia în vizor…
Telefonul sună
strident
. Laurenţiu şi Orsolya tresar speriaţi.
Orsolya: O să
înnebunesc… Tot sună şi nu vorbeşte nimeni… M-am, săturat! (Ridică furioasă
receptorul.
) Alo! Da! (Se înveseleşte brusc.) Zalka, te vagy? Alig
ismertem fel a hangod…. Mintha reszketne egy kicsit… Honnan beszélsz? Nagyon
rosszúl hallak… Utcai telefonról beszélsz? Hol vagy?… Kolozsváron? Mi?… Mikor?…
Te (Îngrijorată.) Jó Isten!… Vigyázz nagyon magadra!… Sok szerencsét!…
Lélekben veletek vagyunk, szorítunk nektek… Szeretünk, Zalka, szeretünk !…
Vigyázz nagyon magadra!… (Închide uşor derutată telefonul.)
Laurenţiu: Iar ne
trimite taica popa cîrnaţi din ăia greţoşi, cu boia iute… Iar o să mi se umfle
ficatul ca după trei sticle de vodcă?!…
Orsolya: Laurenţiu,
e groasă rău… Era Zalka, fratele meu… Vorbea de la un public…
Laurenţiu: Nu zău?…
Nu mai dă telefoane cu taxă inversă?… Are bani?… Ce generos a
devenit!…
Orsolya: Laurenţiu,
eu vorbesc serios… La Cluj lumea a ieşit în stradă… Studenţi, muncitori… Tineri,
bătrîni… Români, unguri… Ca la Timişoara… Se strigă “Libertate, libertate…” A
ieşit şi armata, şi Securitatea… Înarmaţi, ca la război… Laurenţiu, trebuie să
facem şi noi ceva… Hai să ieşim în centru… Nu putem să-i lăsăm singuri… Trebuie
să-i ajutăm… Trebuie să facem ceva… Or să-i omoare pe toţi…
Laurenţiu: Ai
înnebunit?… N-o să apucăm să facem nimic… Ăştia ştiu tot… Ne pîndesc… Ne
urmăresc… Nu vezi, pe tine te-au chemat la Securitate pentru un rahat de cîntec…
Pentru o glumă… Despre mine colegii scriu note informative… “Sursa vă informează
că”… Ăştia ştiu şi ce facem la budă… Pînă unde crezi că o să ajungem?… Or să ne
aresteze înainte să ieşim din bloc… Orşi, avem un copil de crescut…
Orsolya: Avem, da,
avem… Şi asta înseamnă că trebuie să-l creştem în întuneric?… În frig?… În
minciună?.. M-am săturat! Eu mă duc în piaţă, fie ce-o fie…
Laurenţiu: Orşi,
frate-tău zicea că a ieşit în stradă şi armata, şi Securitatea… Înarmaţi… Ce,
crezi c-or să stea degeaba?… Povestea asta o să se termine foarte urît… Cu
arestări… Cu morţi… Înţelegi? Cu morţi!… Cu mulţi morţi…
Orsolya: A şi
început! Zalka spune că lîngă Librăria Universităţii au şi fost împuşcaţi doi
oameni… Un actor şi un pictor… Tineri amîndoi…. Strigau “Libertate”… Şi… Şi…
(Ochii i se umplu de lacrimi.) “Jos cizmarul”… (Plînge.) Acum zac
cu creierii zdrobiţi pe asfalt…. Şi tu vrei să ne ascundem în casă…
Laurenţiu: Şi tu
crezi că o să lupţi cu Preszer ăsta al vostru împotriva puştilor?…
Orsolya: I-am spus
lui Zalka: “sîntem alături de voi”… Aşa, ca să-l încurajez… Nu e uşor ce fac ei…
Ştii ce mi-a răspuns?… Nu, nu ştii… “Atunci veniţi cu noi… Nu staţi în casă… Ne
omoară ăştia pe toţi!…”
Laurenţiu: Şi are
dreptate… Dacă nu ne potolim, chiar or să ne omoare pe toţi… Copilul nostru o să
rămînă orfan….
Telefonul sună strident.
Orsolya şi Laurenţiu tresar speriaţi
. Laurenţiu ridică temător
receptorul
.
Laurenţiu: Da?… Şi?…
Ai înnebunit?… Nu eşti în toate minţile… Şi îmi spui asta la telefon?… Bine…
Bine…
Orsolya îl priveşte
mirată
. Laurenţiu trănteşte telefonul în furcă.
Laurenţiu: …Era
Antemir… Zice că la televizor e o transmisie specială… Ceauşescu ţine o
cuvîntare… În Piaţa Palatului sînt mii de oameni… Or să scandeze “Ceauşescu,
România/Stima noastră şi mîndria”… Da, da…. Şi în timpul ăsta armata şi
Securitatea or să facă curăţenie… Şi la Timişoara, şi la Cluj…
Orsolya: Deschide
televizorul!
Laurenţiu: Ce să
vedem acolo?… Gata! Începe represiunea! S-a terminat… Parcă nu ştiu ce o să
spună Ceauşescu… “Agenturili străine, trădătorii, iredentiştii”… Şi în timpul
ăsta armata face ordine… Şi securitatea!… Hai să bem un ceai fierbinte, mi s-a
făcut frig... Mă ia cu frig…
Orsolya: Faci ce
vrei! Bea ce vrei!… Eu mă uit! Mă uit la televizor!… E şi ţara mea!… Fratele meu
e acolo, vreau să ştiu ce se întîmplă…
Orsolya deschide
televizorul. Se aude un ţipăt isteric colectiv şi ceva ce par să fie nişte
huiduieli. Vocea lui Ceauşescu care repetă dezorientat “Alo, alo, treceţi la
locurile voastre
. Laurenţiu priveşte siderat ecranul
televizorului
.
Orsolya (cade în
genunchi
): Doamne, îţi mulţumesc că m-ai lăsat să trăiesc şi clipa asta…
(Către Laurenţiu.) Ce te uiţi aşa la mine?… Poporul ăsta ştie să scandeze
şi altceva decît “Ceauşescu, România/ Stima noastră şi mîndria”… Oare de voiam
eu să fiu membră de partid?… Pentru o slujbă decentă?…. Pentru atîta lucru?…
(Se ridică ignorîndu-l pe Laurenţiu şi strigă veselă spre cealaltă
încăpere
.) Melinda, azi nu repeţi nimic?… Hai repede, ia-ţi partiturile…
Bethoveen… “Oda bucuriei”! Vin şi eu! Cîntăm la patru mîini…
Heblu.
5.Talk
shooter


Apartamentul soţilor
Pogăcenu
. Modificări evidente în designul apartamentului. Clasicul aparat
telefonic e înlocuit, spre exemplu, de un elegant wireless, iar arhaicul
televizor alb-negru cu unul color. Pe calendarul de perete scrie vizibil 23
august 1995
. Orsolya dezleagă meticulos cuvinte
încrucişate.

Orsolya: Început de
campanie… Trei litere… Trei litere?…
În încăpere năvăleşte
Laurenţiu
agitîndu-şi telefonul mobil.
Laurenţiu: Deschide
televizorul!…
Orsolya (vădit
plictisită
): Ce să văd acolo?… Pe nostalgicii care se plîng că douăzeci şi
trei august nu mai e ce-a fost?…
Laurenţiu: Deschide
televizorul…. Repede… M-a sunat Antemir, zice că pe “Actualitatea” e Verdinaş,
ăla care te-a anchetat pe tine… Securistul… Vorbeşte despre schimbarea la faţă a
României… La emisiunea aia, cum îi zice?… “Talk shooter”…
Orsolya:
Colonelul?…
Laurenţiu: Colonel
pe pizda mă-si… Colonel făcut la apelul de seară… Tata îl cunoştea foarte bine…
Era din Cîrlogani, ca şi tata… Provenea dintr-o familie cu nouă copii şi zece
acri de pămînt… Prin patruzeci şi nouă l-a trimis UTC-ul la o şcoală de
zootehişti şi în trei luni a venit ca tehnician zootehnist la Cooperativa care
tocmai se înfiinţase… Se ocupa de însămînţarea artificială a vacilor, după
modelul sovietic… Îşi cumpărase o motoretă Carpaţi, pe care o bîrîia toată ziua
pe uliţele Cîrloganilor… Lumea din sat îi zicea “taurul pe motoretă şi cu pula
în servietă”… Toată lumea îl ura… Îl ura şi rîdea de el pe la spate… Ăl urau
toţi… Dar mai ales vacile, cred… Cu siringa lui cu spermă de taur le luase şi
singura lor plăcere…. Orgasmul…
Orsolya: Ah, domnul
colonel Theodor Verdinaş se ocupa de curul vacilor?… Interesant!
Laurenţiu: Theodor
pe dracu’… Îl cheamă Toader de fapt… Dar, după ce s-a însurat cu fiica unui fost
chestor de poliţie, Toader dădea cam nasol… Pe tînăra progenitură a apusului
regim burghezo-moşieresc, convertită la luminoasa cale a socialismului biruitor
la oraşe şi sate, o chema,... nici mai mult nici mai puţin,... Blanche… Era cam
mare contrastul… Toader şi Blanche! A devenit Theodor, cu th, acuma făcea parte
din elită… Făcuse mezalianţă cu argintăria şi cristalurile lui Mitrache,
chestorul… Dormea acum în aşternuturi răcoroase şi curate, după ce o viaţă
dormise pe prispa casei, încălzit de Ursu’, o potaie costelivă şi plină de
purici…
Orsolya: Spuneai că
e acum la televizor?… Hai să vedem şi spectacolul ăsta… Oricum la teatru nu mai
ai ce să vezi….
Laurenţiu porneşte
televizorul
.
Verdinaş (pe
ecranul televizorului
): ….modelul suedez este singura noastră şansă de a
armoniza trecerea bruscă de la o economie de stat, planificată, la o piaţă
liberă, concurenţială…. Capitalismul sălbatic, de tip american, ar putea ruina
şubreda noastră economie”…
Orsolya: Eu vreau să
vorbesc cu el….
Laurenţiu: Nu merită
efortul…
Orsolya formează numărul
afişat pe ecran
.
Laurenţiu: Zău că nu
merită…
Moderatorul (la
televizor
): Avem un apel… Alo…Bună ziua!… Cum vă numiţi?…
Orsolya (La
telefon
): Ăăăă… Popescu… Elena Popescu… Da. da… Popescu Elena…
Moderatorul: Bine
aţi venit la emisiunea noastră… “Talk shooter”… Să înţeleg că tema de astăzi vă
interesează… “Schimbarea la faţă a României”… Doriţi să-i adresaţi o întrebare
invitatului nostru?
Orsolya: Da, da…
Sigur!… Da!… Domnule colonel Verdinaş, cum se face că dumneavoastră, un ateu
convins cîndva, sînteţi unul dintre cei mai importanţi acţionari ai Băncii
Religiilor?… Religia nu mai e opiumul popoarelor?… Sau e, dar dacă-l vinzi bine,
aduce profit, nu?…
Verdinaş: Ce să
vinzi, doamna Popescu?…
Orsolya: Opiumul,
domnule colonel, opiumul… Sînt ţări întregi care trăiesc din comerţul cu opium…
Ştiţi, nu-i aşa?… Cartelul de la Medelin, aţi auzit desigur de el… Să înţeleg că
aţi înfiinţat Cartelul de pe Dealul Patriarhiei, domnule colonel?…
Verdinaş: Ce tot îi
daţi zor cu “domnule colonel”?… Nu sînt decît un biet om de afaceri implicat
pînă peste cap în schimbarea la faţă a ţării noastre…
Orsolya: Cînd v-am
văzut ultima oară faţă în faţă eraţi colonel de Securitate…. Nu puteţi nega
asta… Şi acum revoluţionaţi economia ţării… Vorba aia: “La vremuri noi, tot
noi”…
Verdinaş:
Doamna…
Orsolya:
Popescu…
Verdinaş: Popescu?…
Nu cred… Nu prea cred… Vorbiţi prea corect româneşte ca să nu fiţi unguroaică….
Greşesc?…
Orsolya: Nu, nu
greşiţi… Sînt Orsolya Pogăceanu… Născută Ivácsonyi… Fiica pastorului din
Varmezău…Vármező, cum scrie acum pe
indicatoarele bilingve... (Mîndră de sonoritatea cuvîntului.)
Vármező!... M-aţi interogat înainte
de optzeci şi nouă şi acum îmi ţineţi lecţii de democraţie… Eu ce să-i spun
fiicei mele?… Că foştii criminali ne călăuzesc acum pe drumul cel bun?… Ce
autoritate mai am în faţa ei?…
Verdinaş: Care
criminali, doamna Ivaxoni?… V-am făcut eu vreun rău?… Aţi păţit ceva în urma aşa
zisului interogatoriu?.. Ăla cu care vă tot lăudaţi… Ăla care vă dă dreptul să
vă consideraţi dizidentă?… Răspundeţi sincer, aţi păţit ceva?…
Orsolya: Nu… Nu mai
aveaţi curajul să faceţi nimic… Simţeaţi că toată şandramaua se duce dracului…
În Berlinul de Est studenţii l-au aclamat pe Gorbaciov scandînd “Gorby, Gorby”!…
Vă era frică să mai faceţi vreo mişcare… La Praga avusese loc Revoluţia de
catifea… Ştiaţi că unda de şoc se propagă spre noi… Vă puneaţi deja masca
socialismului cu chip uman… Se purta la Moscova, era riscant să faceţi altfel…
Eu n-am păţit nimic, dar tata a săpat la canalul ăla stupid… Şi atîta lume
deportată în Bărăgan… Aiudul… Piteştiul… Fenomenul Piteşti...
Verdinaş: Citate,
doamna Ivaxoni, citate… Citate din cărţi… Doamna Ivaxoni, eu nu mi-am făcut
decît datoria faţă de ţara mea… Mi-am apărat ţara… Atît!
Orsolya: De cine aţi
apărat-o, domnule colonel?….
Verdinaş: De cine!…
De duşmanul de clasă, care pîndea să ne aducă înapoi la sclavie… De sovieticii
care abia aşteptau prilejul ca să facă ce au făcut cu Cehoslovacia în şaizeci şi
opt… De unguri… De ungurii care şi acum salivează cînd se uită la Ardealul
nostru… De toată lumea…
Orsolya: Aha…
Sovieticii şi ungurii… Dar femeile ajunse în puşcăria pentru că făcuseră un
banal avort? Dar cărţile pentru copii interzise pentru că păreau blasfemii la
adresa Conducătorului Iubit? Dar cozile interminabile la pîine şi lapte?… Asta
tot pentru ţară era?… Nu vă e ruşine?… Nu vă e ruşine să vă arătaţi la televizor
alături de cei care au stat la baricada de la Intercontinental?….
Verdinaş: Eu vă
înţeleg, doamnă, vă înţeleg… Nimănui nu i-a fost uşor… Credeţi în Dumnezeu, nu,
doar sînteţi fiică de preot…
Orsolya:
Pastor…
Verdinaş. M-da…
Poate că am greşit în viaţă, nu zic nu… Numai cine nu munceşte, nu greşeşte,
nu?… Ce vreţi, răzbunare?… Doar ştiţi că Isus i-a iertat deopotrivă şi pe cei
buni şi pe cei răi…
Orsolya: Nu lua
numele Domnului în deşert! (Închizînd furioasă televizorul şi telefonul.
Chiar atunci intră Melinda
.) Az anyád Istenit… Dumnezeii mă-tii de javră
comunistă…
Laurenţiu (care
urmărise tăcut toată scena
): Ha-ha… Da! Punct ochit – punct lovit! I/ai
tras-o... Ăsta da “Talk shoother”… Bravo, Orşi!
Melinada: Mamă!
Înjuri ca băieţii din cartier… Atunci de ce nu-ţi plac piesele lui Caranica?…
Acolo se înjură pe săturate…
Orsolya: Viaţa e una
şi teatrul e alta…
Melinda:
Oare?…
Heblu.


Un reportaj autentic

Apartamentul familiei
Pogăceanu. Orsolya lucrează, absorbită, ceva pe un laptop, confruntînd un teanc
de hîrtii. Intră Laurenţiu
. Pe calendarul de perete scrie vizibil: 12
iulie 2006.

Laurenţiu: Servus!…
Tot ocupată?… Lucrezi?…
Orsolya: Îhîî…
Trebuie să termin asta pînă luni dimineaţă… Cum a fost interviul?…
Laurenţiu:
Fascinant! Tipul e fascinant…
Orsolya: Toţi
chirurgii sînt fascinanţi… Numai că, atunci cînd vorbesc, ai impresia că se cred
Dumnezeu!…
Laurenţiu: Au toate
motivele să se creadă Dumnezeu… Ai văzut ce minuni fac…
Orsolya: Hai să fim
serioşi… Nu sînt decît nişte activişti sociali… Te fac ca nou ca să fii de folos
societăţii… Care Dumnezeu?…
Laurenţiu: Să ştii
că te face de folos societăţii!… Auzi care e specialitatea domnului doctor
Pomponiu… Proteză penis… Mă rog, şi sfincter urinar artificial… Tipul e
fascinant, nu numai ca medic… Ce om!… Gurile rele zic că are o amantă de
şapteşpe ani… E pasionat de Evul Mediu, are acasă o panoplie splendidă… După
interviu, m-a invitat să stăm puţin de vorbă la un restaurant cu specific
medieval… Foarte şic… “Menumoruth” îi zice… Muzică, trubaduri… Ţi-ar fi plăcut
şi ţie… Poate mergem şi noi împreună… Vrei?… (Ceremonios) Eşti invitata
mea…
Orsolya: Poate
altădată… Acum sînt ocupată… Trebuie să termin playlistul ăsta pînă luni… Peste
o săptămînă e prezentarea…
Laurenţiu: Ce
prezentare?…

Orsolya: “Frumuseţe
neînsîngerată”… Prezentarea aia de blănuri ecologice… Crina Uglean, creatoarea
de modă… Militanta pentru drepturile animalelor… E unul dintre cele mai tari
contracte pe care l-am prins vreodată…
Laurenţiu: Te lauzi
cu contractele tale?… Stai şi ascultă: cred că am dat lovitura… Să vezi acum
reportaj… Nu imaginar ca în “ringoş del mogod”…
Orsolya: “el
magad”…
Laurenţiu: “Del
mogod, el mogod”, n-are impornaţă…. Cred că am dat lovitura! Felicită-mă… Plec
în Afganistan!
Orsolya: Dar acolo e
război…
Laurenţiu: Asta e şi
ideea… Ziarul nostru are nevoie de un corespondent de război…
Orsolya: Parcă
“Foaia” voastră era în pragul falimentului… Abia dacă vă scoteaţi cu reclamele…
Cu publicitatea…
Laurenţiu: Ne-a
picat din cer un sponsor… Unul important..
Orsolya: Cine bagă
bani în fiţuica voastră?… Afganistanul e departe… Voi n-aveţi bani să faceţi o
deplasare la Craiova să vedeţi cum îşi face de cap mafia ţigănească… Cine să-şi
rişte banii pentru “Foaie”?… Pentru “Foaia naţională”?….
Laurenţiu: O veche
cunoştinţă… Îl ştii… Omar!
Orsolya:
Şaripov?…
Laurenţiu: Auzi la
ea!… Şaripov! Asta era pe vremea Uniunii Sovietice, cînd încercau comuniştii să
le rusifice numele… De cînd s-a prăbuşit şandramaua… Imperiul cu picioare de
lut, cum ziceau clasicii, toată lumea a revenit la tradiţie… Îl cheamă ben
Sharip, Omar ben Sharip!
Orsolya: Ben
Sharip?… Toată lumea îşi schimbă numele: Toader – Theodor, Şaripov – ben Sharip…
Şi ăsta a trecut din barca găurită a socialismului în iahtul de lux al
capitalismului?… Ca Verdinaş?…
Intră intempestiv
Melinda
.
Melinda: Iar vă
certaţi?…
Orsolya: Nu ne
certăm, discutăm în contradictoriu…
Laurenţiu: Nu ne
certăm, îi dădeam mamei vestea ce-a mare…
Melinda: Ce veste?
Ai terminat cartea?…
Laurenţiu: Ce
carte?
Melinda: Aia pe care
ai început-o încă înainte de revoluţie… “Cromagnon redivivus”…
Laurenţiu: Ah…
Cromagnon… Ce mică erai… Nu, nu e încă momentul… O să vină şi vremea cărţii… O
să vezi ce impact o să aibă… (Visător) ...“Cromagnon”… (Revine brusc
la realitate.
) Nu-i vreme de literatură! Acum se scrie istoria… Nu!
Deocamdată plec pe teren (Mîndru.) Plec în Afganistan… Pentru două
luni…
Melinda: Ce să faci
acolo?… E război…
Orsolya: I-am spus
şi eu… E război…
Laurenţiu: Păi, asta
e şi chestia… Voi fi corespondent de război…
Melinda: Şi ce
nevoie ai?…
Laurenţiu:
Corespondenţii de război sînt elita breslei noastre… Starurile…
Melinda: Şi de ce
ţii tu neapărat să fii neapărat star?…
Laurenţiu: Toată
lumea vrea… Şi… Mă rog… E vorba şi de bani, de foarte mulţi bani… O să ai
nevoie…
Melinda: Eu?! Eu
mi-am terminat facultatea… Masteratul în relaţii internaţionale e şi el gata… În
două săptămîni mă pot angaja… Am dat interviuri la trei firme… Semnalele sînt
pozitive… Trebuie să mă hotărăsc pentru care din ele optez…
Laurenţiu: Stai!…
Stai aşa… Unde te grăbeşti?…. Mama ţi-a găsit pe net un masterat la
Bruxelles…
Malinda: Tată, eu am
absolvit masteratul acum o lună!….
Orsolya: Şi ce dacă…
Pentru o carieră ca lumea trebuie să ai un C.V. beton… Nu mai e ca pe vremea
noastră… Ştii, eu cînd am terminat liceul,... în o mie nouă sute… Da, eu cînd am
terminat liceul visam să fac jurnalistica… Dar am aflat că din ordinul lui
Ceauşescu facultăţile de ziaristică din universităţi se desfiinţaseră...
Ghinion... Pe urmă mi-am zis că ar fi frumos să fac filologia… Literele, cum se
zice astăzi…. Taică-meu, săracu’, Dumnezeu să-l ierte, a făcut o criză de
isterie… “Ce vrei să ajungi profesor la ţară?… La Cuca Măcăii?… Sau mai ştiu eu
unde?… Fă, măi băiete, Politehnica… Nu vezi în ce ritm se industrializează
ţara?… Ăsta e viitorul… Politehnica!”…
Melinda: Şi ai dat
la Politehică…
Laurenţiu: Eh, n-a
fost aşa de simplu… Am încercat să-l conving… I-am spus că dacă fac Politehica
nu-i musai să ajung inginer în Bucureşti… Puteam să ajung foarte bine la Călan…

“Da, la Călan! Şi ce dacă?… Tot o să-ţi dea statul o garsonieră… O să ai duş…
Încălzire centrală… N-o umbli cu ţurţurii la cur o lună… O să ai măcar unde să
te speli”…
Melinda: Şi ai făcut
Politehnica…
Laurenţiu: Nu e
cazul să fii ironică… Da, am făcut-o… Şi am încercat să-mi împlinesc şi visele…
Să scriu… Să creez…
Melinda: La
“Andromeda”… La cenaclu…
Laurenţiu: Da, la
cenaclu! Şi ce, e de ruşine?… După Revoluţie visele noastre s-au împlinit…
Jurnalstica nu mai e un simplu vis… O aspiraţie… Melinda, tu trăieşti într-o
lume liberă… Am făcut sacrificii pentru lumea asta liberă….
Melinda: Tata, voi
aţi văzut Revoluţia la televizor! Care sacrificii?…
Orsolya: Melinda, nu
fi obraznică! Unchiul Zalka… Unchiul tău, Zalka, e unul dintre martirii
revoluţiei!… Ai văzut monumentul, nu?
Melinda: Da! L-am
văzut! Cred că merita ceva mai solemn… El nu s-a ascuns după cuvinte…
Orsolya: Nu, nu s-a
ascuns! Trebuie să-i cinsteşti memoria! Pentru tine s-a sacrificat! Tu eşti
monumentul cel mai solemn pe care şi l-ar fi dorit Zalka! Tu poţi să faci şi să
fii ceea ce noi n-am putut! Tot ce n-am avut noi curajul să facem… Tu eşti
răzbunarea noastră!
Heblu.

Un straniu interludiu


Apartamentul familiei
Pogăceanu. Melinda şi Orsolya răsfoiesc un teanc de ziare şi zapează, din cînd
în cînd, urmărind diverse emisiuni de ştiri. Pe calendarul de perete scrie
vizibil 3 septembrie 2006
.
Orsolya: L-am rugat
să nu plece… Ce nevoie avea?… Acum cîştig suficient ca să-ţi plătesc studiile de
la Bruxelles…
Melinda: Nu înţeleg,
de cel-au răpit?… Tata, oricît de ziarist o fi el, nu e o
celebritate…
Orsolya: Unele
agenţii de presă zic că se cere în schimbul vieţii lui Laurenţiu ştergerea
datoriilor lumii arabe faţă de România…
Melinda: Dar, Omar
ăsta, nu era prietenul vostru?… Ştiu că-mi aducea jeleuri cînd eram mică… Le
zicea “marmelad”…
Orsolya: Da… Era un
tip amabil… Ne tot povestea cum se schimbă Uniunea Sovietică de cînd Gorbaciov
introdusese perestroika şi glasnost…
Melinda: Ce-i
aia?…
Orsolya:
Perestroika?… Restructurarea socialismului tradiţional… Socialismul cu chip
uman…. Glasnost?… Transparenţă… Libertatea cuvîntului… Ceva de genul
ăsta…
Melinda: Eu îmi
amintesc că era foarte drăguţ şi darnic… Cum a putut să facă aşa
ceva?
Orsolya: Timeo
danaos et dona ferentes!…
Melinda: Mamă, nu
m-ai învăţat niciodată ungureşte… Nu ştiu ce zici…
Orsolya: Ungureşte…
Ah, şcoala din ziua de azi… Draga mea, e pe latineşte… Să te temi de străini
chiar dacă îţi aduc daruri…
Melinda: Uite…
Breaking News!…
Orsolya creşte volumul
televizorului
.
Prezentatorul (pe
ecranul T.V.
): …impresionantă de forţe. Nu numai gările, aeroporturile,
porturile maritime şi fluviale ori autogările au fost supuse unui control
minuţios. Forţe ale jandarmeriei, însoţite şi ghidate de membri înarmaţi ai
gărzii forestiere şi paznici de vînătoare, cercetează şi pădurile în care
periculosul terorist şi-ar fi putut găsi adăpost. Surse autorizate din
Ministerul de Interne…
Melinda: Îl caută
toată ţara… Înseamnă că tata e mai important decît credeam eu!
Orsolya: Ştiu şi
eu?… Se crede că Omar e implicat şi în atentatele de la Madrid şi Londra… Mută
pe alt post…
Melinda se
conformează
.
Prezentatoarea
(pe ecanul T.V.): …Meteorologii anunţă precipitaţii ce vor depăşi
cantitatea de 80 de litri pe metru pătrat în judeţele din nord-estul ţării…
Amănunte în ştirile pe larg… Senatorul Coriolan Tileagă a înaintat astăzi
Parlamentului două proiecte de lege, extrem de importante în opinia sa. Primul,
referitor la regimul armelor şi al muniţiilor, a fost generat, după cum declară
prolificul parlamentar, de monstruosul incident din strada Petrache Poenaru
numărul…
Orsolya: Caută
altceva… Asta e povestea aia cu Crina Uglean, creatoarea de modă… I-am făcut eu
coloana sonoră pentru o prezentare de modă… “Eleganţă neînsîngerată”… Cineva, un
om al străzii, i-a violat domiciliul şi bărbatul Crinei l-a împuşcat în cap…
Mută pe “Actualitatea”!…
Melinda se
conformează din nou
.
Reporterul (pe
ecanul T.V.
): Bună ziua, stimaţi telespectatori! Ne aflăm pe terasa
restaurantului “Mistreţul cu colţi de argint S.R.L.”… Acest loc cu nume
predestinat, - nu-i aşa?… ştiţi, celebra poezie, - a fost transformat de vreo
două ore în cartier general al forţelor S.P.P.I.R. Bună ziua, doamnelor şi
domnilor… Vă spun bună ziua, deşi numai bună nu poate fi ziua de azi… Cel puţin
aici la Cîrlogani… O nouă tragedie, o tragedie cutremurătoare, zguduie
Cîrloganii… Simina Georgesu-Prisăcaru, de 17 ani, elevă a Colegiului Naţional
“Domniţa Ralu”, venită la Cîrlogani, la bunici, ca să-şi petreacă weekendul, a
dispărut după ce ieri, în jurul orei doisprezece, a plecat să cumpere ţigări
pentru bunicul ei… Alarmaţi de faptul că pînă la ora douăzeci şi unul Simina nu
s-a întors acasă, bunicii au alertat autorităţile. În urma investigaţiilor
făcute de poliţia rurală din localitate a fost arestat preventiv primul suspect,
Tache Mădălin, douăzeci şi şase de ani, absolvent al Liceului de Informatică,
fost angajat al fabricii de răcoritoare din localitate, în prezent fără
ocupaţie… La interogatoriu, suspectul a negat orice implicare în disparitia
Siminei… Cînd i s-a propus testul poligraf, Tache a mărturisit că a atras-o pe
tînără pe malul rîului, în locul numit de localnici Vadul lui Pazvante, aflat
aici chiar în spatele meu… Costache, fă o panoramare, să vadă şi
telespectatorii… Aşa… Aici, viteza apei, stimaţi telespectatori, e foarte mare,
după cum vedeţi… Aici suspectul a violat-o pe Simina… După ce şi-a satisfăcut
poftele animalice, Tache Mădălin a aruncat-o pe tînără în rîu… În pofida
eforturilor făcute de autorităţi, sprijinite de o bună parte din localnici,
cadavrul fetei nu a fost găsit… Viteza apei şi aluviunile din amonte fac aproape
imposibilă căutarea… Autorităţile au apelat la forţele S.S.P.I.R., dislocate,
din fericire, în apropiere…
Orsolya (scăzînd
nivelul sonorului
): Doamne! Poliţia se ocupă de tot felul de rahaturi, iar
Omar umblă în voie prin ţară…
Melinda: Mamă,
trebuie să avem încredere… Sînt operaţiuni secrete, nu se dau pe post

Orsolya: În cine să
am încredere?… În ăştia?… De-aia îţi tot zic, învaţă, Melinda, învaţă… Fă-ţi o
carieră… Pleacă de aici… Sîntem, atît de mîndri de tine… Dincolo, în Uniune,
lucrurile merg altfel… Pînă şi maşinile de spălat spală mai bine…
Melinda: Mamă, hai
să fim serioşi… În garsoniera de la Bruxelles am un “Ariston”, cum ai şi tu în
baie…
Orsolya: Încetează
cu prostiile… Nu mă lua cu maşinile de spălat… O să vedem pe “Youtube” cum îi
taie capul cu un cuţit de măcelărie… Măcar Zalka a murit într-o clipă… Străpuns
de gloanţe…
Melinda: Uite!…
“Breaking news”…

Melinda amplifică sonorul
televizorului
.
Reporterul:
Doamnelor şi domnilor, loviturile de teatru se repetă cu o repeziciune demnă de
invidiat… Nu aflăm la parterul Spitatului de urgenţă… Evenimentele de la
Cîrlogani, dispariţia Siminei Georgescu-Prisăcaru, dispariţia turiştilor danezi
de la Peştera Liliecilor, dispariţia periculosului terorist Omar, au un final cu
totul şi cu totul neaşteptat!…. Forţele S.S.P.I.R, pornite pe urma
diversionistului care a îndepărtat forţele de ordine de la principalul lor
obiectiv, au avut surpriza să constate că misterioasele telefoane au fost date
din apartamentul unui celebru chirurg. Doctorul Răzvan Pomponiu, specialist în
sfincter urinar artificial şi proteză de penis, a refuzat să deschidă uşa
forţelor de ordine… Subunitatea S.S.P.I.R., comandată de mai vechea noastră
cunoştinţă, locotenentul Rául Răzmeriţan, a fost nevoită să forţeze uşa
apartamentului situat la etajul al optulea al imobilului din strada Miluţă
Gheorghiu numărul trei… Uşa metalică a apartamentului a creat serioase
dificultăţi forţelor de ordine, care au fost nevoite să folosească un berbec
pentru a pătrunde în apartament… Ca în Evul Mediu, la asediul cetăţilor, ca în
Sobieţki şi românii, stimaţi telespectatori!… Dar, lovitura de teatru de abia
acum începe, stimaţi telespectatori… În clipa în care forţele de ordine
pătrundeau în apartamentul doctorului Pomponiu, de la fereastra nivelului opt al
acestui bloc cu şapte etaje, de la penthouse, cum se zice, a căzut o tînără
dezbrăcată… Din fericire crengile copacilor de lîngă bloc au atenuat şocul şi
tînara s-a ales doar cu cîteva fracturi de membre… Din cîte am aflat de la
camera de gardă a Spitalului de Urgenţă, starea sa este stabilă şi va fi în
curînd externată… Invocînd probleme de confidenţialitate, personalul medical al
spitalului refuză să dea alte amănunte! Din surse pe care nu le putem
deconspira, am aflat totuşi identitatea victimei care a căzut din apartamentul
doctorului Pomponiu! Stimaţi telespectatori, ţineţi-vă bine, loviturile de
teatru continuă! Tînăra dezbrăcată care a plonjat de la etajul opt al unui bloc
cu şapte nivele este – nici mai mult, nici mai puţin decît - Beatrice
Răzmeriţan, elevă în clasa a doisprezecea a Colegiului Naţional “Domniţa Ralu”,
sora locotenentului Rául Răzmeriţan… Stimaţi telespectatori, vom reveni cu noi
amănunte de aici de la Spitalul de Urgenţă! La revedere!
Melinda (reducînd
volumul
): Ce straniu… Aşteptăm un final… Un final care nu poate fi decît un
happy end… Sau… (Uitîndu-se temătoare cu coada ochiului la mama sa.) Sau…
Doamne, fereşte… Tragic…. Şi noi ne uităm la astea… La un interludiu… Un
interludiu grotesc… Un straniu interludiu…
Orsolya: Ăsta-i
chirurgul ăla pe care l-a intervievat taică-tău… Zicea el că s-ar putea să aibă
o amantă de 17 ani… Doamne, în ce lume trăim?… Ce risipă de forţe… Ce cuvinte
gongorice!… O fată de 17 ani care şi-o trage cu nu ştiu ce celebritate e mai
importantă decît un ziarist răpit de terorişti din motive politice! Dac-ar şti,
Zalka, s-ar învîrti în mormînt… Melinda, draga mea, trebuie să te pregăteşti
pentru ce-i mai rău… Eu încep să-mi pierd orice speranţă… Trebuie să fim tari!…
Melinda, vino să te strîng în braţe…
Rămîn o clipă
îmbrăţişate. Sunetul cristalin, dar insistent, al telefonului le face să tresară
speriate. Melinda se repede la telefon. Orsolya aşteaptă rezultatul convorbirii
cu ochii închişi.

Melinda: Da… Bună
ziua… Da, e aici, lîngă mine… Da… Da… Pe “Actualitatea”… Nu… Nu… Sigur… Sigur că
îi spun… Nu vă faceţi griji… E o femeie puternică… Vă mulţumim… Vă mulţumim din
suflet…
Orsolya
(deschizîndu-şi resemnată ochii.): Gata?… S-a terminat?…
Melinda: Era
Antemir, colegul tatei… Îl eliberează… Îl eliberează pe tata… Îl eliberează
astăzi… Vuiesc posturile străine… “Euronews”… “CNN”… Preşedintele însuşi s-a
implicat în eliberarea lui… Un avion militar îl aduce mîine în ţară…
Orsolya: Aş bea
ceva… Mai avem palincă?…
Melinda: Oho… Mamă!…
Asta era pe vremea cînd trăia bunicul… N-am mai văzut aşa ceva decît în
restaurantele cu specific tradiţional… Cred că avem o stică de “Jack Daniel’s”
în cămară…
Orsolya: Merge şi
„Jack Daniel’s”… Doamne… S-a terminat cu bine… (Destinsă.) Hai să-ţi zic
una bună… Ştii care e diferenţa între un emmo şi maioneză?… (Melinda ridică
sprîncenele a mirare.
) Dacă nu-l baţi, se taie singur… (Orsolya rîde cu
poftă în timp ce Melinda o priveşte uimită
.)
Heblu.


Contractul

Apartamentul familiei
Pogăceanu. Pe calendarul de perete scrie vizibil: 31 martie 2008
.
Laurenţiu şi Melinda discută tensionaţi.
Laurenţiu: N-are
nici un rost să pleci de acolo de cîte ori ţi se face dor de casă…
Melinda: Tată, eu nu
mă mai întorc în Luxemburg… Renunţ! La calificarea mea îmi găsesc de lucru
oriunde….
Laurenţiu: Ai
înnebunit?… La cîţi bani am băgat în curul tău?… Dai cu piciorul norocului pe
care ţi l-am construit noi pas cu pas?… Şefă de promoţie… Două masterate… Unul
în relaţii internaţionale… O admitere strălucită la doctorat… Angajată la una
din firmele care deţin o poziţie cheie în economia mondială… Departamentul de
relaţii publice…
Melinda: O firmă la
care e acţionar Verdinaş, securistul… Ăla care a anchetat-o pe mama… Se pare că
şi Omar a avut acţiuni acolo, dar înainte de a dispărea le-a vîndut… Verdinaş
însă e acţionar şi azi… Securistul…
Laurenţiu: Oh, asta
a fost atunci… De atunci multe lucruri s-a schimbat… Ştii cum se zice: “Cele
rele să se spele, cele bune să se adune”…
Melinda: Da?… Şi cum
rămîne cu reportajele tale din Piaţa Universităţii?… Cu cîntecele din Piaţă pe
care ni le repetai cînd îţi pregăteai editorialele?…. “Mai bine golan decît
trădător”… Ai uitat?…. Spune… “Mai bine mort, decît comunist!”… Ai uitat… Acum
Verdinaş nu mai e duşmanul?….
Laurenţiu: Melinda,
draga mea, nu putem trăi o viaţă cu gîndul la răzbunare… Nu e creştineşte… Şi
apoi, tu eşti răzbunarea noastră… Tu ai răzbunat viaţa noastră plină de umilinţe
şi neîmpliniri… Sîntem foarte mîndri de tine… Cum să dai norocului cu
piciorul?
Melinda: Din cauza
contractului….
Laurenţiu: Chiar că
ai luat-o razna… Vei cîştiga mai mult decît eu şi maică-ta la un loc… Şi
mulţumesc lui Dumnezeu, noi nu cîştigăm puţin… Cel puţin în ultimii
ani…
Melinda: Nu despre
bani e vorba…
Laurenţiu: Dar
despre ce?… Despre Verdinaş?… Mai dă-l încolo!… Verdinaş e acuma un capitalist
prosper…. Ştii cum se zice: “Pupă-i în bot şi papă-le tot”…
Melinda: Despre asta
e şi vorba… Despre pupatul în bot… Din contract…
Laurenţiu: Ce tot îi
dai zor cu contractul?… Ce are contractul ăla?…
Melinda: L-am semnat
fără să-l citesc… Acum cîteva zile, n-aveam ce face şi l-am luat pagină cu
pagină… Punctul F. aliniatul trei…
Laurenţiu: Ce zice
acolo?…
Melinda: Uite!… Am
făcut o copie xerox… Îţi traduc… Bine?… “Angajatul”, mă rog, angajata „are
obligaţia ca, la cerea preşedintelui director general, să execute membrilor
comitetului director o şedinţă de masaj erotic pentru eliberarea acestora de… de
stresul provocat de administrarea societăţii”… Eh, ce zici?…
Laurenţiu: Ce să
zic?… În astea cîteva luni, de cînd lucrezi acolo, ţi-a cerut cineva să-i faci
masaj erotic?….
Melinda: Nu! Încă
nu… Dar contractul…
Laurenţiu: Lasă
contractul…
Melinda: Tată, nu te
recunosc, mă trimiţi să mă prostituez?…
Laurenţiu: Hai să nu
exagerăm… E o chestie care face parte din ciudăţeniile lumii noastre…
Relaxează-te cît stai în ţară şi, cînd te întorci acolo, rediscută punctul ăla…
Ajungeţi voi la o înţelegere… Nu trebuie să renunţi aşa uşor… Serios… Mama ar fi
foarte dezamăgită… Ne-am pus atîtea speranţe în tine… Te rog!… Am investit atît
în tine… Acum relaxează-te şi cînd te întorci, renegociază
contractul…
Melinda: Cum să mă
relaxez?…
Laurenţiu: Nu ştiu…
Du-te la teatru…
Melinda: Bine… Vii
cu mine?… Veniţi cu mine?…
Laurenţiu: Nuuu… Am
foarte mult de lucru… Mama la fel… De cînd e sound designer… Du-te singură… La
Municipal e un spectacol excelent… Al lui Pentelescu!
Melinda: Pentelescu…
Încă mai montează?… Nu mi-a plăcut niciodată Pentelescu… Prea face paradă de
cultura lui…
Laurenţiu:
Ce?…
Melinda: Da,da…
Toate spectacolele lui ţin în primul rînd să demonstreze ce cărţi a citit el în
ultima vreme...
Laurenţiu: Eşti
rea…
Melinda: Nu! Sînt
lucidă…Totul e făcut în maniera ţăranilor proaspăt veniţi la oraş, care îşi trag
o maşină decapotabilă şi circulă cu muzica dată la maximum… Să-i vadă toată
lumea… „Ia uite ce maşină am”… Aşa şi cu Pentelescu… „Ia uite ce cult sînt”…
Uită că teatrul e o artă populară…
Laurenţiu: Melinda!…
Încetează… Puţin respect….
Melinda: Bine, bine…
Am tăcut… Dar nu mi-ai răspuns: voi de ce nu mai mergeţi la teatru?…
Laurenţiu: Ţi-am
spus… Sîntem ocupaţi… Avem treabă… Meseria…
Melinda: Hai, fii
sincer… Pe vremuri, idealurile voastre se identificau faptele vreunui personaj
imaginat de nu ştiu ce autor… Iubirea, fermitatea opiniilor, curajul… Acum, voi
aţi devenit personajele… Nu mai aveţi nevoie să vă identificaţi şi să aspiraţi…
Voi sînteţi personajele… Reality show-ul l-a învins pe Shakespeare… Pe Wedekind…
Pe O’Neill… Pe toată lumea… “Schimb de mame”, “Noră pentru mamă”, “Supernanny”,
“Magic taxi”… Astea sînt spectacolele voastre…
Laurenţiu: Nu fi
obraznică! Nici eu, nici mama ta nu ne uităm la aşa ceva… Şi nici nu participăm
la aşa ceva… Te rog să-ţi ceri scuze!
Melinda: Scuză-mă…
Ai dreptate… Astea sînt pentru vulg…Lumea voastră e mai rafinată… Voi practicaţi
talk show-ul… Nathan Înţeleptul e înlocuit de aşa zişii analişti… Laurenţiu
Pogăceanu i-a luat locul lui Hamlet… Ca…
Laurenţiu:
Încetează!…
Melinda: Bine-bine…
Nu te enerva…
Laurenţiu: Nu te-ai
întors în ţară ca să vorbim despre teatru…
Melinda: Nu, despre
destinul meu…
Laurenţiu: Hai să nu
dramatizăm… E vorba de o simplă renegociere… Ce Dumnezeu!… Acuşi trebuie să pice
şi mama… Sînt convins că e de aceeaşi părere… Sîntem atît de mîndri de tine….
Nu ne dezamăgi acum, cînd eşti pe vîrf de val…Nu-i e uşor nici mamei,
crede-mă... Zolco s-a prăpădit la Revoluţie... Bunica s-a dus şi ea... De
bătrîneţe... Bunicul la doi ani după bunica... Hm... După moartea lui, enoriaşii
s-a răspîndit pe la tot felul de secte... După moartea lui András
Ivácsonyi, pastorul model, lumea n-a mai avut
încredere în ăla care l-a înlocuit... Unul, cu nasul pe sus, şcolit la
Budapesta... Săraca, vede cum se destramă totul... Credinţa, limba...
Tradiţiile... N-o supăra şi tu... N-o dezamăgi şi tu... Numai pe tine te mai
are... Întoarce-te şi renegociază-ţi contractul…Tu eşti tot ce n-am putut noi să
fim… Hai, sus inima!… Destinde-te…. Uite, îţi spun un banc: ştii cum poţi să dai
jos din copac un emmo?…
Melinda îl priveşte
nedumerită.

Heblu.


Geotopul

Apartamentul familiei
Pogăceanu. Pe calendarul de perete scrie vizibil: 31 martie 2008
. Orsolya
şi Laurenţiu discută plictisiţi
.
Orsolya: N-ai mai
rupt foile din calendarul ăsta de o grămadă de vreme… Erai foarte meticulos
cîndva…
Laurenţiu: M-am luat
cu treaba… Povestea asta cu Omar m-a scos în faţă… Interviuri… Talk
show-uri…
Orsolya: Ai ridicat
coletul de la poştă?… Ce ne trimite Melinda?… Am vorbit cu ea la telefon acum
trei zile… Nu mi-a spus că ne-a trimis ceva… Era foarte veselă… Zicea c-a
rezolvat cu contractul…
Laurenţiu: Ah, da… E
un DVD… Probabil vreun film din ăla uşchit, la care se uită puştimea din ziua de
azi…
Orsolya: Un film?…
Cred că aş vedea un film… M-am cam săturat să tot fac coloana sonoră la tot
felul de evenimente inutile… M-aş relaxa puţin… Nu te uiţi cu mine?
Laurenţiu: Bine… Hai
că mă uit un pic… Dacă nu-mi place, mă reped pînă la redacţie… Aş mai avea ceva
de lucru…
Laurenţiu introduce
DVD-ul în player. Pe ecran apare în prim plan chipul Melindei care rosteşte în
faţa camerei un lung monolog. Orsolya şi Laurenţiu privesc
stupefiaţi
.
Melinda: Dragii mei,
vă vorbeşte speranţa voastră, mîndria voastră, fiica voastră care a reuşit să
facă în viaţă ceea ce voi nu aţi reuşit… Cea pentru care aţi făcut o revoluţie
sîngeroasă… Cea pentru care aţi dărîmat zidul Berlinului…(Iritată.) A
căzut zidul Berlinului? Da, a căzut, sigur!….Dar nu voi l-aţi dărîmat… Aţi văzut
asta la televizor… Ca şi aşa zisă Revoluţie din Decembrie… Dărîmarea Zidului din
Berlin… Cu fanfara armatei sovietice intonînd “Hei, teatcher, live the kids
alone!”… Armata Roşie şi” live the kids alone”!... Cît cinism... Bine că nu au
chemat şi Gestapoul... Garda de Fier!... Ce mai contează?... (Ritmul
cuvintelor se accelerează.
)Copiii… Ce nevoie aveţi voi de copii?… Sînt
cinică?... (Tonul Melindei devine mai blînd.)Cînd am fost la Viena,
printre zecile de parcuri aranjate după legile sofisticate ale unei estetici
hedoniste, am găsit o palmă de pămînt, cam cît un teren de tenis, plină de
bălării, scaieţi şi buruieni înalte... Ca la noi, la Bucureşti… Am întrebat
stupefiată de ce nu se face şi acolo ordine… Acea ordine moştenită de la Sfîntul
Imperiu… “Nu sînt bălării… E un geotop…” Am ridicat mirată din sprîncene… La
masterat nu auzisem termenul ăsta… Mi s-a explicat: e un loc în care natura e
lăsată să-şi facă de cap, pentru a sparge monotonia parcurilor cu geometrie
riguroasă şi soluţii coloristice ingenioase… Geotop… Da, da… (Din nou
iritată.
)Geotop… Asta sîntem pentru voi… Noi, copiii voştri… Noi sîntem
sublimul vostru geotop… Natura dezlănţuită pe o suprafaţă cît un teren de tenis…
Noi am venit pe Pămînt să devenim sublimul vostru geotop… Geotopul care să
spargă monotonia proiectului vostru existenţial….. Rigurosul vostru proiect
existenţial… Care nu are decît o singură definiţie: construcţia de carieră… O
carieră care să vă facă să uitaţi de laşitatea de care aţi dat dovadă decenii
de-a rîndul… (Evident nervoasă.)Revoluţia… N-aţi mişcat un deget în
ajutorul demonstanţilor de la Braşov! Acum vreţi să vi se spună dizidenţi pentru
orice fleac pe care l-aţi păţit în vremea lui Ceauşescu… Dar n-aţi organizat
“Solidaritatea”, ca cei din Polonia… Nu v-aţi dat foc, ca Jan Palah în Cehia…
Aţi stat şi aţi şuşotit pe la colţuri… Aţi şuşotit şi aţi tremurat de frică...
Şi nici acum nu faceţi nimic…. Visaţi să vă redăm noi demnitatea pe care n-aţi
avut-o niciodată… Rămîneţi indiferenţi la orice s-ar întîmpla în jurul vostru şi
faceţi bancuri tîmpite despre generaţia emmo… (Tristă.)Bieţii copii, nu
vor decît să vă reînvie sentimentele… Să vă salveze… De indolenţă… De...
(Şovăie.) De nesimţire... Nu, nu... Nu sînt impertinentă... Nici prost
crescută... (Încearcă să se explice.) Ştiţi... Simţire... Ne – simţire...
(Fermă.)Ştiu, ştiu… Mi-aţi explicat întotdeauna că într-o democraţie
autentică poporul delegă puterea unor profesionişti: politicienilor… Şi în
universităţile prin care am colindat mi se punea, mereu, aceeaşi placă… Voi aţi
mers mai departe: cu timpul, aţi delegat totul… Totul, pînă şi sentimentele…
Părinţii voştri mor prin case de bătrîni şi prin spitale fără ca cineva să le
aprindă o lumînare… V-aţi delegate sentimentele unor asistente la care
compasiunea e direct proporţională cu suma înscrisă pe fluturaşul de salariu…
Întotdeauna prea mică pentru aspiraţiile lor sociale… Expresia sentimentelor
voastre se rezumă la poza de familie făcută la funeraliile organizate impecabil,
în funcţie de suma alocată… Sentimentele faţă de copiii voştri sînt şi ele
delegate… Geotopul trebuie îngrijit şi el de un grădinar… Aşa că,... la
grădiniţă cu geotopul…. Cariera şi construcţia ei e mult mai importantă decît
bălăriile care vă colorează existenţa… Credeţi că sînt cinică şi
nerecunoscătoare?... Nu… Amintiţi-vă de titlurile de-o şchioapă din presa
pariziană de acum trei ani… Aţi uitat?... Un tată care îşi uită fiica de doi ani
în maşină… Trebuia s-o ducă la grădiniţă, dar a intrat la firmă pentru o clipă
şi a rămas acolo pînă seara… Cariera e mai importantă… La şase seara fetiţa
zăcea moartă… Deshidratată în cuptorul de tablă al unui Peugeot… Geotopul se
uscase… După cum s-a uscat şi bunicul, într-o casă de bătrîni de lîngă Varmezău…
Ştiu, era grav bolnav şi nu aţi vrut să asistaţi la agonie… E dizgraţios, aşa e…
N-aţi vrut să asistaţi la agonie… Cred că asta aţi spus… Dar la agonia lumii
ăsteia, pe care nu mai ştiţi s-o gestionaţi, asistaţi… Nu mai credeţi în nimic,
crezînd în toate…(Ameninţătoare.) Prietenul vostru Omar nu vi se pare o
ameninţare?… Aţi reuşit să-l înfruntaţi?… Nu, nimeni nu ştie unde e, dar îi
simţim cu toţii respiraţia în ceafă... . Da, dar el nu-l amestecă pe Buda cu
Iaveh şi pe Dumnezeu cu Manitoo… “Allah akbar” e în spatele a tot ce face…
“Allah akbar”, restul nu contează… Din cuvintele astea îi vine şi morala, şi
legea, şi... Şi totul!... Şi vă loveşte sistematic, cu răbdare, mizînd pe lipsa
voastră de convingeri… Da, da… Prea multe convingeri la un loc înseamnă… Însemnă
nici o convingere… Da, da... Nici o convingere... Zero! (Ironică.)
Convingerile voastre arată ca playlistul unui afon, în care manelele stau
alături de Bach, iar rockul metalic lîngă vioara cu goarnă din Bihor… Multă
muzică, dar armonia?… Armonia unde e? Nu e!... Şi cu playlistul asta al vostru
eu ce să fac?… Cum să armonizez libertinajul extrem din contractul meu…
(Zîmbeşte trist.) Contractul social…. Cu normele morale de care sînteţi
atît de mîndri… Cum?… (Arată spre cameră o siringă.) Cu siringa asta… Nu,
nu sînt droguri… Nu va fi o supradoză… Nu! O bulă de aer… O simplă bulă de aer…
Curat, nu? Care o să circule prin venele mele pînă cînd o să ajungă la inimă….
Ce vreau să obţin?… Nu ştiu, poate o nouă glumă pe seama generaţiei emmo…Chiar
dacă n-am vîrsta lor... Săracii copii… Nu m-a mai alintat nimeni de multă vreme…
O s-o fac singură… (Îngînă o melodie.) “Ringasd el magad, ringasd el
magad”… Vezi, mamă… Poţi să fii mîndră de mine… (Devine din ce în ce mai
incoerentă
) Am învăţat singură cîteva cuvinte… Geotop…
Adio!…
Înregistrarea se
sfîrşeşte. Se aude un fîşîit monoton. Tăcere împietrită.

Orsolya (cade în
genunchi şi încearcă să-şi amintească o rugăciune
): Istenem…. Istenem…. És
bocsásd meg a mi vétkeinket….
Laurenţiu: Doamne
Dumnezeule, ce nenorocire!… Hai să mergem la biserică, să aprindem o
lumînare!…
Orsolya: La
biserică?… La ce bun?… Dacă Dumnezeu există, aşa cum s-a străduit tata o viaţă
să mi-o demonstreze, atunci aude rugăciunile mele şi de aici… Dacă nu – la ce
bun să mergem?… Unde să mergem?… Unde să mai mergem?…
Orsolya continuă să facă
eforturi pentru a-şi aminti o altă rugăciune
.
Orsolya: Imádkozzál
érettünk, most és halálunk óráján… Ámen…
Laurenţiu: Ce tot
bolboroseşti acolo, femeie?….
Orsolya: Taci! Taci
şi roagă-te cu mine!… “Roagă-te pentru noi păcătoşii, acum şi-n ceasul morţii
noastre”…
Laurenţiu
îngenunchează şi încearcă să ţină şi el ritmul rugăciunii
incomplete.

Laurenţiu: … “acum
şi-n ceasul morţii noastre… Amin”…
Heblu.
Sfîrşit
Iulie – septembrie
2008
Cluj – Tîrgu Mureş –
Braşov

  Aminteste-ti datele mele