Tatal nostru care esti in supermarket, de Petre Barbu


PERSONAJELE -
RADU ONICA, 54 de ani
BOGDAN ONICA, 25 de ani, fiul lui Radu din prima căsătorie
SORIN PETRIC, în jur de 40 de ani
ROXANA, 35 de ani, a doua soţie a lui Radu
TURBAŢII – nişte băieţi de cartier
Pensionari şi alţi oameni nevoiaşi



ACTUL I


SCENA 1



Garsoniera lui Bogdan.



RADU: Miroase a closet.
BOGDAN: Cârnaţii tăi s-au împuţit.
RADU: Sunt proaspeţi, azi-dimineaţă i-am cumpărat de la Nicu măcelaru’.
BOGDAN: Te-a fraierit.
RADU: Bine că eşti tu deştept. (Se duce la W.C.) Ce-ai făcut, mă, Bogdane! (Se aude cum trage apa.) Te-ai căcat şi n-ai tras apa!
BOGDAN: Am uitat.
RADU: Ai uitat pe dracu’! Cum e posibil, Bogdane, să trăieşti ca un animal?
BOGDAN: Sunt constipat de două zile. Mănânci sau îţi arunc cârnaţii?
RADU: Cum să-i arunci? Bagă-i în frigider că mi-a pierit pofta.
BOGDAN: S-a stricat, motorul e varză.
RADU: Şi unde ai să-mi ţii cârnaţii?
BOGDAN: La closet, că-i răcoare.
RADU: De ce nu mi-ai spus de frigider, îmi aduceam sculele să-i bobinez motorul!
BOGDAN: Mă enervezi, bă, tată!
RADU: Bine, Bogdane! Dacă te-ai plictisit de mine, atunci mă duc la curve.
BOGDAN: Te dau în gât la Roxana.
RADU: Uite, dom’le, în ce hal am ajuns, să fiu turnat de fiul meu! Du-te şi fă-mi dosar la nevastă-mea, securistule!
BOGDAN: Te duc la ce film vrei tu, dar nu mă mai freca la creier!
RADU: Bogdane, mă crezi că mi s-a făcut dor de un film cu comunişti? Unul cu prim-secretari, cu strungari fruntaşi în producţie, să mă prăpădesc de râs, dom’le, să fac panaramă la scena în care tovarăşul sudor şi tovarăşa filatoare se plimbă în parc, ţinându-se de mână, şi să strig: “Pup-o, bă!”
BOGDAN: Aşa strigai când o duceai pe mama la film?
RADU: Maică-ta era o intelectuală. Şi-apoi, dacă strigai pe vremea comuniştilor te umflau imediat miliţienii, ce ştii tu! Acum ar fi momentul să închiriem o sală pe bulevard, împrumutăm de la arhivă nişte filme tari şi băgăm la intrare un bufet cu răcoritoare şi jeleuri. Ce zici, Bogdane, te bagi să facem avere?
BOGDAN: Tată, tu trebuie să ai grijă de Roxana şi de fii-su, să-ţi vezi de sănătate şi de job-ul tău, că acuma îţi bate pensia la uşă.
RADU: Am înţeles, eu n-am voie să fac avere pentru că sunt prea bătrân. Adică numai Mitică al tău să facă afaceri? Se vede că te-a cumpărat jigodia de miliţian.
BOGDAN: N-a fost miliţian.
RADU: Lumea zice că a fost căpitan de miliţie şi acum e afacerist şi-i cumpără pe toţi, inclusiv pe tine.
BOGDAN: Ţi-am mai spus, îi duc nişte comisioane şi el îmi marcă banul cinstit.
RADU: Şi tu n-ai intra în cinematograful meu ca să vezi filmul “Salutări de la Agigea”, în care băiatul fuge la Canal şi dă cu lopata ca să ajungă fiu de nădejde al Republicii Socialiste România, iar fata intră la Medicină şi-l aşteaptă cu dor, deşi vrăjeşte cu un coleg de facultate? Ha-ha, ce film mişto!
BOGDAN: Nu.
RADU: De ce, dom’le? Îţi fac reducere, că eşti student.
BOGDAN: Pentru că nu mă interesează.
RADU: Eşti prost. Nu ştii să te distrezi. O să rămâi copilul de mingi al lui Mitică şi-o să trăieşti toată viaţa în garsoniera asta închiriată, cu closetul înfundat. Cu diploma ta de contabil n-o să ai nici după ce să bei apă.
BOGDAN: Aş putea să ajung brand manager.
RADU: Asta ce înseamnă?
BOGDAN: Un fel de negustor bine plătit care îi pupă în fund pe clienţi ca să-i cumpere marfa.
RADU: Ce scandal mi-ar fi făcut maică-ta dacă te-ar fi auzit cum vorbeşti.
BOGDAN: Hai să-ţi spun o vorbă pe care mama să n-o audă în ceruri: du-i comisioanele lui Mitică în noaptea asta.
RADU: Mă faci slugă la miliţian?
BOGDAN: Mergi cu Sorin Petric.
RADU: Cine-i ăsta?
BOGDAN: Un tip, mă ajută la comisioane. Vă duceţi la adrese, tu suni la uşă, Sorin întinde pachetul, nu te uiţi la cel care îl preia şi plecaţi.
RADU: Adică să închid ochii?
BOGDAN: Faci pe indiferentul. Aveţi de dus trei-patru comisioane, în trei ore le-aţi terminat.
RADU: Tu de ce nu poţi?
BOGDAN: Sunt constipat şi indispus. Ai 50 de parai. De ce să-i dau unui străin, când poţi să-i iei tu, tatăl meu.
RADU: Îi dai 50 de dolari lu’ taică-tu?
BOGDAN: Îţi plăteşti întreţinerea şi factura la lumină.
RADU: Şi Roxanei ce-i spun?
BOGDAN: Mi-ai reparat frigiderul, ai băut şi ai dormit la mine…
(În garsonieră năvălesc cinci soldaţi mascaţi.)
SOLDATUL 1: Mâinile sus! Toată lumea la perete cu mâinile sus!
RADU: De ce, dom’le?
SOLDATUL 2: Gura! La perete, mâinile sus! Nu mişca!
SOLDATUL 3: Baia liberă!
SOLDATUL 4: Bucătăria liberă!
RADU: Ce-am făcut, dom’le?
SOLDATUL 5: Gura! Crăcănează-ţi picioarele!… Mai mult!
(Soldaţii 2 şi 5 îi percheziţionează pe Radu şi Bogdan. Aruncă în mijlocul camerei acte, portofele, chei şi alte nimicuri. Soldatul 2 scoate un briceag din buzunarul lui Radu.)
SOLDATUL 2: Armă albă!
RADU: E briceag, dom’le, îmi tai pâinea şi salamul la serviciu. Spune-le, Bogdane, că am tăiat cu el cârnaţii luaţi de la Nicu măcelaru’!
SOLDATUL 1: Gura! Se confiscă drept probă la proces.
RADU: Ce proces, dom’le?
SOLDATUL 1: În numele legii eşti arestat, Radu Onica!
RADU: Pentru ce?
SOLDATUL 1: Pentru desfăşurarea de activităţi teroriste. Ai plasat bombe în piaţa centrală a oraşului. (către Soldatul 2) Fă-i o percheziţie corporală!
RADU: Ce bombe, dom’le? Eu sunt muncitor cu înaltă calificare la Institutul de Optică. De unde să pun bombe în piaţă?
SOLDATUL 2: (îl loveşte) Gura! Dezbrăcarea şi bagă-ţi găoaza la lumină!


Radu începe să se dezbrace.


Scena 2

Apartamentul familiei Onica.



BOGDAN: Când i-am văzut ouţele lui uscate mi-a venit să vomit.
ROXANA: Eşti scârbos.
BOGDAN: Am vrut să văd de unde am plecat eu în burta mamei.
ROXANA: Şi pentru curiozitatea asta ai plătit 30 de dolari?
BOGDAN: Turbaţii au jucat prost: “Mâinile sus! Toată lumea mâinile sus!” Au strigat ca nişte poponari. Le-am dat 20 de parai, să aibă de-o votcă.
ROXANA: Putea să facă stop cardiac.
BOGDAN: A fost mândru de mine când m-am prefăcut că-i dau telefon lui Mitică să intervină la poliţie. Să-l fi văzut cum se foia ca un cocoş când turbaţii şi-au cerut scuze, a fost o greşeală regretabilă, să trăiţi, domnule Onica!
ROXANA: L-ai umilit.
BOGDAN: I-am dat distracţie.
ROXANA: După distracţiile pe care i le dai se trânteşte în pat ca un butoi plin cu bere, dimineaţa trag de el ca să nu întârzie la serviciu, după-amiaza stă ca o legumă la televizor şi seara mi se plânge că-l doare capul, inima şi umărul.
BOGDAN: Ţi s-a lăudat că m-a bătut la tenis?
ROXANA: L-ai lăsat să câştige.
BOGDAN: M-a bătut pe bune. Lovea în minge de parcă mă pocnea în cap. A răcnit ca un leu când a câştigat match ball. Apoi am mers la pub şi s-a îmbătat. Nu ţi-a zis? S-a îmbătat din două beri şi a cântat la karaoke. S-a urcat pe masă şi a cântat Al Bano şi Tom Jones. Pe bune că a fost fericit.
ROXANA: Tu ai fost fericit?
BOGDAN: Mi se rupe.
ROXANA: Minţi! L-ai dezbrăcat ca să te convingi că este neputincios.
BOGDAN: Sunt mai tare ca el, nu-i aşa?
ROXANA: Nu ai tehnică.
BOGDAN: Şi el are?
ROXANA: Degeaba insişti.
BOGDAN: Cum ar fi s-o facem toţi trei?
ROXANA: S-o faci cu mă-ta!
BOGDAN: Mama l-a satisfăcut, pentru că era intelectuală.
ROXANA: Dacă mă-ta ar fi trăit, ai fi fost în stare s-o dezbraci şi pe ea ca să vezi de unde ai ieşit!
BOGDAN: Povesteşte-mi cum te-a lăsat şoferul grea cu Ionuţ.
ROXANA: Nu mai ţin minte.
BOGDAN: Cum, tu, nu-ţi aminteşti când ţi-a pus-o beţivul?
ROXANA: A doua zi m-a bătut şi a plecat în cursă. S-a întors după o săptămână, dar eu fugisem la mama.
BOGDAN: Şi l-ai luat pe tata, pentru că are tehnică.
ROXANA: Îmi reproşezi ceva, băieţaş?
BOGDAN: N-am înţeles niciodată de ce mama şi tata s-au căsătorit.
ROXANA: Din dragoste.
BOGDAN: Vrăjeală. Mama nu era femeia care să se mărite cu un maţe fripte.
ROXANA: Nu ştii ce-a fost în inima ei când l-a cunoscut pe Radu.
BOGDAN: În inima ta ce-a fost?
ROXANA: Mi-a plăcut de el.
BOGDAN: Hai, tu, că eşti proastă! Nu ştii să explici. Spune mai bine că nu puteai să-l creşti pe Ionuţ cu leafa ta de vânzătoare de haine la second-hand!
ROXANA: Şi maică-ta, profesoară sau ce-o fi fost ea cu limbile străine, de ce l-a luat de bărbat?
BOGDAN: Chestia asta mă enervează, pentru că nu ştiu, pentru că mi-e ciudă că o cunosc pe mama doar din fotografii şi simt că de acolo, din poze, am venit pe lumea asta. Ce i-a atras unul de altul? Ce interes au avut, pentru că sunt sigur că au avut un interes ca să mă facă.
ROXANA: Radu a fost mândru că are nevastă intelectuală.
BOGDAN: Las-o baltă, că nu ştii ce-i aia intelectuală…
(Se aude apa trasă la W.C. Roxana iese din cameră. Bogdan ascultă la uşă. Se caută prin buzunare şi scoate câteva bancnote. Roxana revine.)
ROXANA: Ionuţ a fost la baie, îl doare burta. Nu ştiu ce să mă mai fac cu el, l-am dus la o grămadă de doctori… Unde pleci?
BOGDAN: Ia nişte bani pentru Ionuţ.
ROXANA: Nu-i nevoie, i-am cumpărat medicamente.
BOGDAN: Atunci pentru rechizite, că începe şcoala şi-o să-ţi fie greu… Nu te uita aşa la mine. Îi dă frate-su vitreg, ce mare chestie.
ROXANA: (ia banii) Nu-l mai duce la bere.
BOGDAN: Mai ţine-l şi tu acasă, că nu mai ştiu cum să-l distrez.
ROXANA: Şi noi?
BOGDAN: O să am un supermarket al meu şi o să te fac şefă la raionul de cosmetice. Ai să vezi, o să fie super.
ROXANA: Jură că n-ai să te plictiseşti niciodată de mine!
BOGDAN: Jur pe ce vrei tu.
ROXANA: Pe mă-ta.


Scena 3


O stradă din periferia oraşului.



SORIN: Nea Radule, verifică în capăt, la lumina aia verde!
RADU: Am fost acolo, nu este 253.
SORIN: Poate ţi-a scăpat.
RADU: Dom’le, eşti surd? Nu este! După ce că eşti surd mai eşti şi chior: lumina aia nu e verde, e albastră.
SORIN: Moşule, atunci du-te în celălalt capăt…
RADU: Auzi, bă, să nu mă faci pe mine moş că te cârpesc de-ţi sar dinţii! Dă telefon la cel care ţi-a dat adresa şi spune-i că-i prost, nu există 253 pe strada Barajului.
SORIN: Nu-i ştiu telefonul.
RADU: Mă duc să bat la o poartă şi să întreb unde-i 253.
SORIN: Să nu faci asta, nea Radule! Nimeni nu trebuie să ştie ce căutăm.
RADU: Ce fel de mafioţi sunteţi voi dacă habar n-aveţi unde duceţi drogurile?
SORIN: Nu sunt droguri, sunt comisioane.
RADU: Asta s-o crezi tu şi cu tot neamul lui Mitică miliţianu’! Tu l-ai băgat pe Bogdan în mocirla voastră de traficanţi?
SORIN: Ne ştim de două săptămâni, de când ducem împreună comisioanele.
RADU: Şi până atunci unde ai muncit?
SORIN: Nicăieri.
RADU: Eşti handicapat?
SORIN: Am făcut toate bolile copilăriei.
RADU: M-am lămurit, eşti parazit. Ceauşescu îi aresta pe paraziţi şi-i ducea la Canal să dea cu lopata. Tu cum ai scăpat de muncă?
SORIN: Nu m-a atras nimic, nu mi-am găsit locul, nu m-am descurcat, n-am ştiut să aleg, n-am căutat, n-am avut noroc…
RADU: Ai nevastă, copii?
SORIN: Sunt singur.
RADU: Şi Bogdan e singur… Nu cumva eşti poponar şi-l înveţi prostii?
SORIN: Trebuie să găsim numărul 253!
RADU: Hai să aruncăm pachetul în canalizare şi le zici că l-am dus, că doar n-am semnat de primire pentru el!
SORIN: Se ţine evidenţa, nea Radule.
RADU: Atunci mă duc la Poliţie!
SORIN: Oamenii lui Mitică n-or să te ierte.
RADU: Domnule Sorin Petric, eu nu te-am cunoscut. Eu mă plimbam din cauza insomniei şi am nimerit pe strada Barajului. Tu m-ai întrebat de numărul 253 şi eu am ridicat din umeri. Nici nu ţi-am văzut bine mutra. Atunci tu ai luat-o spre lumina aia verde, dacă o vezi bine, iar eu m-am întors acasă şi am dormit lângă nevastă-mea. Bună seara!
SORIN: S-ar putea ca Bogdan să aibă probleme dacă nu găsim 253.
RADU: Venim mâine dimineaţă pe lumină şi găsim afurisita asta de adresă.
SORIN: Acum trebuie s-o găsim. Asta e regula.
RADU: Sorinache, dacă e aşa de important, atunci, hai, dom’le, să ştim şi noi ce se află în pachet!
SORIN: E sigilat, nu vezi?
RADU: Dracu’ m-a pus să mă lăcomesc pentru 50 de dolari!
SORIN: Cine îţi dă 50 de dolari?
RADU: Cum cine? Mitică!
SORIN: Ne dă câte zece de căciulă şi nu Mitică, ci omul lui care ne-a angajat.
RADU: Poate ţie îţi dă zece, că eşti parazit. Chiar în această după-amiază Bogdan a vorbit la telefon cu Mitică şi miliţianu’ l-a asigurat că îmi dă 50.
SORIN: A vorbit cu Mitică?
RADU: Da, de ce te holbezi ca broscoiul? Bogdan vorbeşte când vrea el cu miliţianul.
SORIN: Nea Radule, nimeni ca noi n-a ajuns să vorbească vreodată cu Mitică.
RADU: Să-l ia dracu’! Ce mi-a trebuit, dom’le, să duc comisioane? Nu puteam să stau cuminte la televizor, să dorm neîntors şi mâine să fiu în formă la tenis?
SORIN: Nu mai urla că trezeşti câinii!
RADU: (îi smulge pachetul) Vreau să văd pentru ce m-a fraierit Bogdan!
SORIN: Nu e voie!
(Sorin şi Radu se luptă pentru pachet. Se aud lătrând câinii.)
SORIN: Ai trezit câinii, moşule!
RADU: (îl loveşte) Bă, ţi-am spus că-ţi sparg dinţii dacă mă mai faci moş?
SORIN: (renunţă) Vin câinii peste noi!
RADU: Te-au mirosit că eşti parazit.
(Se aud urlete care îi asmuţesc pe câini şi motorul unui automobil. Radu şi Sorin se retrag din lumina farurilor. Prin faţa lor trece în mare viteză un automobil cu pasageri care strigă şi fluieră.)
SORIN: Turbaţii! I-ai văzut? Sunt turbaţii!
RADU: Care turbaţi?
SORIN: S-au îmbătat şi dau năvală în Complex.
RADU: Şi ce treabă am eu cu beţivii ăştia?
SORIN: Îmi distrug Complexul! Trebuie să-i stropesc! (fuge)
RADU: Şi pachetul? Cum rămâne cu pachetul, Sorinache? Nu mă lăsa singur că te spun lui Mitică şi n-o să-ţi dea nici un ban, parazitule! (Fuge după Sorin.) Îţi arunc pachetul în canalizare şi mă duc la curve! Auzi? Îl arunc!


Scena 4


Subsolul unui Complex Alimentar dezafectat.



BOGDAN: Mă acoperi?
SORIN: Te…
BOGDAN: Să mori tu cu ochii scoşi de mâna lui Mitică?
SORIN: Să…
BOGDAN: Vrăjeală! Nici n-o să apuc să trec graniţa că ai să mă dai în gât.
SORIN: Ai văzut o cască roşie?
BOGDAN: Las-o dracului! Mie să-mi spui dacă mă acoperi!
SORIN: Când?
BOGDAN: La noapte. Am aranjat cu un şofer de TIR să mă ducă în Germania. Îi plătesc când ajung la destinaţie.
SORIN: De ce în Germania şi nu în… Suedia?
BOGDAN: Am auzit că la nemţi se câştigă banul gros.
SORIN: Ai auzit… Şi de unde faci rost de bani ca să-l plăteşti pe şofer?
BOGDAN: În pachetele lui Mitică nu pot fi decât dolari, i-am simţit la apăsare, ce dracu’! Sunt sigur că mâine noapte vor fi cel puţin 20.000 de parai.
SORIN: Şi dacă sunt droguri?
BOGDAN: N-ar lăsa Mitică droguri pe mâna noastră.
SORIN: Şi lasă 20.000 de dolari… Ia vezi acolo, e o cască roşie?
BOGDAN: Căca-m-aş pe casca ta roşie! Mă acoperi, frate?
SORIN: (tresare) Ai auzit?… Au năvălit în Complex!
(Sorin trage de sub ţevi o tulumbă făcută colac. O verifică, apoi începe s-o desfăşoare.)
BOGDAN: Dacă nu mă acoperi, te dau în gât pentru că mi-ai propus să furăm comisioanele.
SORIN: Dă-te la o parte! (Montează un capăt al tulumbei la o pompă şi deschide un robinet.)
BOGDAN: Eşti un loser. Am să fug în Germania şi…
SORIN: Ascultă, bă, puţă bleagă! Lozinca asta o aud de 25 de ani! Primul care mi-a spus-o a fost un coleg de liceu care asculta Europa Liberă. Mi-a făcut capul mare că o să fugă în Germania şi ce tare o să fie el acolo, până într-o zi când i-am spus că-i un labagiu. A fugit şi l-au împuşcat la graniţă. De atunci, am început să-i aud pe toţi din jurul meu: fug, m-am săturat, îmi bag picioarele în ţara asta, acolo ştiu că spăl closete, dar sunt liber! Fugiţi, fraţilor! Dar de ce îmi spuneau mie că vor să fugă?
BOGDAN: Ca să capete curaj.
SORIN: După ’89, Octavian, Daniel, Horia, Cornel, Andrei, Leonard, toţi prietenii mei au prins contracte de muncă în străinătate: “Plec, mă, Sorine, mă duc să mă realizez!” – mi-au zis şi s-au dus… Şi nu s-au mai întors. Dar nici unul nu mi-a spus, aşa, de la obraz: bă, Sorine, hai şi tu în Germania să-ţi faci un rost!
BOGDAN: Hai, Sorine, mâine noapte în Germania!
SORIN: Mulţumesc, am treabă.
BOGDAN: Atunci scuteşte-mă cu morala! Eşti un loser! Te lamentezi la fel ca tata. O ţineţi amândoi cu comuniştii, cu securiştii şi cu regimul ăla de căcat care v-a distrus viaţa. Dacă erai deştept şi-ţi urmăreai interesul, sunt sigur că te aranjai şi pe vremea aia. Acum e adevărata viaţă, ai oportunităţi, libertate, şanse câte vrei şi dacă nu le speculezi rămâi de papagal.
SORIN: Du-te la nemţii tăi şi nu mai încurca oamenii pe-aici.
BOGDAN: Ţi-e frică să fugi, Sorine, d-aia nu fugi. Şi dacă ţi-ar veni curajul aşa, peste noapte, tot n-ai fugi, pentru că n-ai avea unde să fugi.
(Se aude vocea luiRADU: “Sorine! Sorine!”)
BOGDAN: Tata! Mi-ai spus că s-a dus acasă după ce-aţi dus comisioanele!
SORIN: Uite casca roşie, e în spatele tău, pe conductă!
BOGDAN: Stinge lumina!… Stinge, bă, lumina când îţi spun! (Sparge becul.)
SORIN: (aprinde o lanternă) Îmi eşti dator un bec.
BOGDAN: Expediază-l!…Ia-l, bă, de-aici mai repede!
SORIN: Ce-mi dai?
BOGDAN: Ce vrei tu!
SORIN: Pe taică-tu.
BOGDAN: Pe tata?… Ce să faci cu el?
SORIN: Să fie al meu pentru şapte zile.
BOGDAN: Şi comisioanele?
SORIN: Le ducem noi.
BOGDAN: Dar după şapte zile revin la comisioane şi-i trag ţeapă lui Mitică, fug în Germania!
SORIN: Te costă 50 de dolari.
BOGDAN: Ce?
SORIN: Să am grijă de taică-tu.
BOGDAN: Eşti scump, frate.
(Vocea luiRADU: “Sorine, eşti aici?”)
BOGDAN: S-a marcat, 50 de parai!
SORIN: Banii.
BOGDAN: N-am la mine, ţi-i dau mâine.
(Vocea lui Radu se aude foarte aproape: “Sorine?”)
BOGDAN: Ia de-aici 50, băga-ţi-aş sârma! Dar să nu-l duci la curve că te sparg la nară!
SORIN: (ia banii) La o parte, nea Radule, că te umplu de zoaie! (Iese în goană din subsol, trăgând tulumba.)
RADU: (după el) Hai, dom’le, că te-am căutat…


Scena 5


Un Complex Alimentar dezafectat. Sorin şi Radu stau la pândă pe un dulap. Sorin e pregătit să ude cu tulumba, Radu manevrează lanterna.



RADU: Cobor puţin să-mi dezmorţesc oasele.
SORIN: Nu acum, riscăm să ne prindă nepregătiţi.
RADU: Nu vezi că nu mai apar?
SORIN: S-au oprit să mai bea ceva pe drum.
RADU: Hai, dom’le, că nu jucăm în filmele lui Sergiu Nicolaescu! Eu nu mai pot, mă duc să mă piş…
SORIN: Acolo, uite acolo, a mişcat ceva! Pune lanterna!
RADU: Nu e nimica, Sorinache.
SORIN: A mişcat!
RADU: Mâinile sus, turbaţilor, că vă umplem de zoaie!
SORIN: Pune lumina pe ei!
RADU: E un câine. Ptiu, javră! Uite-l cum se pişă! Pe ăsta de ce nu-l stropeşti, că îţi spurcă raionul cu mezeluri!
SORIN: Acolo erau rafturile cu ulei şi oţet.
RADU: Ce preţuri erau atunci, dom’le! O jumătate de ulei de floarea-soarelui costa 5 lei şi 50 de bani.
SORIN: Ba 7 lei şi 10 bani.
RADU: Dom’le, când m-am însurat eu prima dată, în ’75, costa 5 lei şi 50 de bani.
SORIN: Nu-mi spune matale ce-a fost în Complexul meu! Acolo erau sticlele cu ulei de Constanţa şi Târgovişte! (Coboară şi se mişcă printre rafturile imaginare.) Pe raftul ăsta era făina, 4 lei kilu, mălaiul, 8 lei kilu, şi pastele făinoase. Dincolo, conservele, pateul de ficat, 4 lei şi 30 de bani, scrumbiile în ulei şi în sos tomat, 9 lei cutia, şi acolo, unde stai matale, era frigiderul…
RADU: Ăsta a fost un frigider?
SORIN: Ţineau în el costiţă afumată, 11 lei kilu, muşchiuleţ de porc, 25 de lei kilu…
RADU: Hai, dom’le, mie îmi spui ce mâncare se găsea în ’75? Mai bine spune-mi ce pot să mănânc acuma cu salariul meu de muncitor categoria a 7-a.
SORIN: (în transă, joacă scena) Şi după aceea a venit criza şi toate rafturile au fost umplute cu conserve de fasole şi ghiveci. Mama auzea venind maşina cu telemea de oi. Striga din bucătărie: “Vine telemeaua, Sorine!” Şi eu alergam din camera mea, în picioarele goale, şi ajungeam aici, la galantar, aici era galantarul!, şi eram primul… Ba nu, al doilea sau al treilea, nu mai conta pentru că sigur apucam telemea. Trebuia să le spun celor care se aşezau la coadă că mai ţin rândul pentru Octavian, Daniel, Horia, Cornel, mama lui Andrei şi bunica lui Leonard. Şase persoane şi cu mama, şapte! Vă rog să nu vă îngrămădiţi, faceţi loc, a venit Cornel, uite-o pe mama lui Andrei!, veniţi aici, faceţi loc, vă rog!, ţineţi rândul, nu vă băgaţi în faţă, vă rog!, să fie ordine, o să apucăm cu toţii, da, a adus telemea de oi, 17 lei kilu…
RADU: A venit maşina!
SORIN: Cu telemea de oi?
RADU: Maşina cu turbaţi, parazitule!
(Se aud frânele unui automobil. Sorin revine pe fostul frigider şi îşi pregăteşte tulumba. Glasuri, chiote, muzică la combină.)
RADU: Eşti sigur că-ţi trage pompa?
SORIN: Are 1.000 de waţi. Cu mâna mea am montat-o bucată cu bucată şi am racordat-o la conducta de apă menajeră a cartierului.
RADU: Ce sudură i-ai tras?
SORIN: De şase milimetri.
RADU: Şi rezistă?
SORIN: De patru luni îi stropesc şi nu renunţă.
RADU: Ca să arunce jetul la 10 metri cum te lauzi, îţi trebuie pompă de 2.000 de waţi… Mai bine anunţăm poliţia, să-i aresteze pe derbedei. Cunosc eu nişte mascaţi de la trupele antitero care m-au confundat cu un terorist.
SORIN: Ţi-e frică?
RADU: Să ştii că am găsit numărul 253 pe Strada Barajului. Am sunat la uşă, am închis ochii şi am întins pachetul. D-aia am venit după tine, ca să-ţi spun, să-i stropeşti fără grijă.
SORIN: Mulţumesc, nea Radule.
RADU: Îmi place de tine pentru că n-ai uitat. Nici eu n-am uitat. Cum să uit, doar e viaţa mea! Atunci eram fericit. Tu ai fost fericit?
SORIN: Un parazit e veşnic fericit.
RADU: Dacă am putea să le crăpăm capetele turbaţilor şi să le băgăm acolo ce-am suferit noi, n-ar mai veni să devasteze Complexul.
SORIN: Am un ştuţ comandă specială. Să nu-i pierzi cu lanterna!
(Intră turbaţii. Sunt cinci băieţi de cartier, înarmaţi cu răngi şi sticle de votcă. Beau şi lovesc tot ce le iese în cale.)
RADU: Mâinile sus, nu mişcă nimeni! Sunt comisarul Moldovan de la poliţia judiciară!
(Turbaţii nu se sinchisesc.)
SORIN: Pune lumina pe ei şi taci dracului!
RADU: Mâinile sus, Semaca! Şi tu, Lăstărică! Sunt comisarul Moldovan şi sunteţi arestaţi! La perete, mâinile sus!
TURBATUL 1: Ia-o în gură, gabore!
SORIN: (îndreptând ştuţul spre turbaţi ca pe o mitralieră) Ba ia-o tu!


Scena 6


Apartamentul familiei Onica.



RADU: I-a băgat jetul direct în gură de i-au ţâşnit zoaiele prin urechi, ca la arteziană…
ROXANA: Iar te-a dus Bogdan la un horror.
RADU: Îţi spun eu, dacă avea pompă de 2.000 de waţi îi ieşeau zoaiele prin cur.
ROXANA: Altceva n-aţi găsit în program?
RADU: Al doilea ne-a atacat cu ranga, turbatul dracului! Urla ca barbarii din filmul “Columna”, numai că ăsta era ras în cap. Avantaj pentru noi, pentru că imediat Sorinache i-a luat la ţintă capul golaş şi l-a găurit.
ROXANA: Te rog, Radule!
RADU: Dom’le, când l-a lovit cu jetul în căpăţână, un jet gros cât pumnul meu l-a izbit de perete, scurt! Şi l-a lipit acolo, cu faţa la noi, năuc şi ud fleaşcă. Atunci, Sorinache l-a luat la ţintă, mai avea puţin şi-i găurea şi pieptul, de-i ieşea jetul prin spate. Roxi, turbaţii ăştia sunt bine hrăniţi, au nişte piepturi puternice, nu ca slăbănogul de Ionuţ sau Bogdan al meu. Pe al treilea l-a nimerit din fugă, drept în ceafă…
ROXANA: Încetează!
RADU: De ce să încetez dacă asta-i realitatea?
ROXANA: În ce băltoacă ai dormit, Radule?
RADU: M-a stropit şi pe mine, că-i scapă ştuţul din cauza garniturilor. Trebuie să-i duc nişte garnituri de 40 milimetri, am câteva la serviciu, dacă nu cumva am şi-acasă…
ROXANA: Cârpă de şters pe jos a ajuns cămaşa ta.
RADU: Au avut noroc cu unul de-al lor, al dracului turbat, pe care nu l-am prins în lanternă. Ăla i-a cărat la maşină. Turbaţii au Jeep, Roxano! Poţi să-mi spui de unde au bani puţoii ăştia ca să umble cu Jeep-ul?
ROXANA: De unde ai furat făina şi zahărul? Şi orezul? Şi mălaiul?
RADU: Din Complex le-am luat. Şi Sorin a luat, dar mai puţin, că n-are familie, iar restul de pungi l-a împărţit pensionarilor din blocul lui. Eu i-am dat şoferului de taxi cinci kile de orez, trei de făină şi trei de zahăr, că n-am avut bani să-i plătesc cursa.
ROXANA: Tu te-ai uitat când a fost făcută făina asta? Şi orezul? Şi mălaiul?
RADU: Ce ai cu făina mea? Ce nu-ţi convine? Tu întotdeauna eşti nemulţumită! Orice aş face eu, eşti nemulţumită! Ţi-am adus 30 de kile de făină şi orez. Dă-i şi lu’ mă-ta şi lu’ tot neamul tău de zgârciţi!
ROXANA: Radule!
RADU: Nu pot să spun ceva, pentru că tu trebuie imediat să mă contrazici!
ROXANA: Uită-te şi tu ce scrie pe pungi, omule! Ai văzut ce scrie? Sunt vechi, au termenul de garanţie depăşit. Nu de-o lună-două, de 16 ani! Te-ai uitat la “data fabricaţiei”? Scrie “noiembrie 1986”!
RADU: Şi ce dacă?
ROXANA: Eu nu-i dau lui Ionuţ să mănânce orez de pe vremea când nici nu eram măritată!
RADU: Am fiert orezul şi l-am mâncat cu Sorinache. N-am nimica, nici greţuri, nici bube pe piele, nimica! Pe toate le-am testat: făina, mălaiul, zahărul, sunt mai valabile decât tot ce vând speculanţii din piaţa noastră.
ROXANA: De unde le-ai furat?
RADU: Roxi, porumbiţa mea, nufărul meu înflorit, după ce i-am stropit pe turbaţi cu zoaiele care puţeau de-ţi ofileau nasul, ne-am trezit în Complex cu un raft plin cu pungi de făină la 4 lei kilogramul, dacă mai ţii minte cât costa înainte de ’89! Şi Sorinache s-a speriat, de unde să apară un raft plin cu făinoase aranjate la marele dichis? L-or fi adus turbaţii? Dar de unde să-l aducă aşa plin, când ei ştiu doar să distrugă Complexul? Am luat cât am putut, de fapt am luat totul din raft…
(Se aude apa trasă la W.C.)
ROXANA: S-a trezit Ionuţ!
RADU: Lasă-mă pe mine. (Iese.)
(Roxana începe să plângă. Se ridică brusc şi verifică portofelul lui Radu din pantaloni. E gol. Izbucneşte din nou în plâns. Intră Radu.)
RADU: De ce plângi, fluturaşul meu drag?
ROXANA: Nu mai ştiu la ce doctor să-l duc pe Ionuţ. Şi nici bani de medicamente nu am. Iar tu pierzi nopţile cu golanii.
RADU: Ia, dom’le, 20 de kile de făină şi du-te la cel mai bun doctor să-ţi dea o reţetă pentru băiat. Şi nu-l mai culca după-amiaza că e băiat mare…
ROXANA: Minţi! Minţi cu făina şi zahărul tău blestemat!
RADU: Ba e adevărul adevărat, căprioara mea scumpă! A apărut aşa, după ce am stropit cu zoaie în Complex.
ROXANA: Sunt o proastă! Sunt o proastă pentru că stau şi-ţi ascult prostiile!
RADU: Da, eşti o proastă pentru că nu mă crezi!
ROXANA: Şi tu mă faci proastă?
RADU: Dar cine te-a mai făcut?
ROXANA: De ce mă faci proastă? Pentru că te spăl, pentru că îţi pun pe masă mâncare caldă, pentru că slugăresc în casa ta, pentru că m-ai luat cu copil la uşă, asta merit eu, Radule?
RADU: Da, recunosc! Recunosc! I-am reparat frigiderul lui Bogdan, am băut trei beri şi am dormit la el.
ROXANA: Şi făina? Şi orezul?
RADU: Sunt ajutoare de la Uniunea Europeană! Am trecut prin piaţă tocmai când descărcau nişte maşini de la Uniune. M-am aşezat la coadă şi am apucat. Eşti mulţumită? Scrie în ziare că Uniunea ne-a dat ajutoare.
ROXANA: Ajutoare din 1986? Radule, Radule, cum îţi baţi joc de mine!
RADU: Alţii îşi bat joc de tine, dar tu nu-ţi dai seama, pentru că eşti proastă! (Iese nervos, trântind uşa.)


Scena 7


În Complex, Radu a încolţit un turbat. Sorin îl fixează cu lanterna.



RADU: Spune, bă, “Tatăl nostru”, băga-ţi-aş zoaiele în urechi!
SORIN: Nu-l provoca, e violent!
RADU: Mâinile sus, să te percheziţionez ca la poliţie! (Îl caută în buzunare şi scoate un briceag.) Uite, Sorinache, armă albă! (către turbat) Cască gura să-ţi bag zoaiele!
SORIN: Lasă-l, l-ai stropit destul!
RADU: La ce-ţi trebuie ţie cuţit, bă, parazitule? De ce nu te duci la muncă, să câştigi şi tu o pâine cinstită? De unde ai Jeep? Ia spune, taică-tu ţi l-a făcut cadou? Ce este taică-tu? Magnatul petrolului? Face contrabandă cu ţigări? Aţi jefuit fără ruşine ţara asta!
TURBATUL: N-am tată, papagalule!
RADU: Eu, papagal? (către Sorin) Ai auzit, m-a făcut papagal! (către turbat) Bă, tu eşti teroristul care a pus bombe în piaţa centrală a oraşului! Ăla de-l caută poliţia! Dezbrăcarea! Dezbrăcarea la piele să-ţi fac percheziţie corporală!
TURBATUL: Să mă pupi în găoază, moşule!
RADU: (îi propteşte ştuţul în dreptul gurii) Îţi sparg dinţii, parazitule nenorocit!
(Sorin sare în spatele lui Radu şi-l imobilizează. Amândoi se luptă pentru ştuţ.)
TURBATUL: (fuge din Complex) Muie, papagalilor! Muie cu toporul!
RADU: (după el, trăgând tulumba) Stai, bă, pe mă-ta de parazit!
(Rămas singur, Radu începe să inspecteze Complexul. Se aude glasul luiRADU: “La muncă, putorilor!” Fluierături şi huiduieli. Radu revine.)
RADU: Foc, foc, dă-mi un foc să le arunc Jeep-ul în aer!
SORIN: Ajunge, nea Radule, bine că s-au retras!
RADU: Stau ca murăturile în maşină şi-l aşteaptă pe turbatul meu care s-a ascuns. El e şoferul, de aceea nu pleacă. Dă-mi o brichetă să le bag un foc în rezervor, să-i dau cu roţile în sus!
SORIN: Nu trebuie să-i ucidem sau să-i schilodim!
RADU: Ptiu, ce fraier sunt! Le torn apă în rezervor!
SORIN: Nea Radule, ar putea să scoată cuţitele!
RADU: Dau şi eu cu briceagul, ce, sunt legumă? (Iese.)
(Sorin coboară în subsol. Se aud huiduieli şi fluierături, apoi motorul automobilului care demarează. Sorin revine şi îşi reia inspecţia Complexului. Intră Radu.)
RADU: A stat apa! A stat, dom’le, tocmai când le băgasem ştuţul în rezervor.
SORIN: Să nu mai pui mâna niciodată pe furtunul meu! Ai încălcat regulile.
RADU: Ale cui reguli, Sorinache?
SORIN: Ale mele. Eu nu sunt criminal, bătăuş sau golan. Eu apăr Complexul de stricăciunile turbaţilor, dar nu mă răzbun pe ei şi nu-i umilesc. Matale îi urăşti şi te răzbuni pe nişte copii care nu ştiu ce fac.
RADU: Ce să-ţi spun, după ce le-ai umplut gurile cu zoaie, te-au apucat regretele.
SORIN: Pleacă!
RADU: Crezi că mi-e uşor să văd că am îmbătrânit sărac? Numai bogătanii şi-au încurajat progeniturile să se comporte ca nişte turbaţi. Le dau bani pentru droguri şi băutură. D-aia m-a apucat ura, înţelegi?… Înainte, eram un om bun, poate să-ţi spună şi Bogdan, că nu l-am bătut niciodată. Sărăcia m-a înrăit, sărăcia şi vremurile astea pe care nu le înţeleg… Îţi adusesem garnituri de 40, bune, să nu mai curgă ştuţul, dar nu ţi le mai dau. (Iese.)
(Sorin începe să strângă tulumba în colac. Se aud foşnete în apropierea fostului frigider. Sorin apucă ştuţul, pregătindu-se să stropească. Îşi dă seama că nu are apă de la pompă.)
SORIN: Nea Radule! Nea Radule!
(Încearcă să fugă din Complex, dar foşnetele cresc ameninţător şi-l ţintuiesc de frică.)
RADU: (pitit, în apropiere) Sunt aici, prietene!
SORIN: Porneşte pompa!
(Radu îi face semn că este OK şi îi arată direcţia în care se aud foşnetele. Sorin îi aruncă lanterna şi îşi pregăteşte ştuţul. Amândoi seamănă cu nişte soldaţi gata de asalt. La semnalul lui Radu, cei doi atacă fostul frigider.)
RADU: Predaţi-vă! Sunteţi înconjuraţi! (Imită sirena poliţiei.)
SORIN: Pune lumina!
(Se aude un lătrat, apoi un schelălăit.)
RADU: Ptiu, javră, ce m-ai speriat! (Goneşte câinele.) Dom’le, ce-ar fi să dresăm nişte câini ca să aibă grijă de Complex?
SORIN: Am încercat, dar i-au otrăvit turbaţii.
RADU: Vezi, şi mai zici despre ei că sunt copii nevinovaţi. (către câine) Nu-i mai adulmeca pe turbaţi că i-am lichidat noi, cuţulache!
SORIN: Altceva a mirosit… În frigider se ţinea carnea.
RADU: Te gândeşti la ce mă gândesc şi eu?
(Amândoi încep să pipăie uşile fostului frigider.)
SORIN: E fierbinte.
RADU: E umed.
(Deschid brusc uşile frigiderului. În cârlige atârnă carne.)
SORIN: Carcase de porc!
RADU: De unde vine frigul ăsta, că n-are nici gheaţă, nici motor şi nu-i legat la nici o priză de curent?
SORIN: Carcase, carcase, carcase de porc la 22 de lei kilu! Îţi mai aminteşti, nea Radule?
RADU: Să fii sănătos, Sorinache, eu le-am prins şi la 16 lei.
SORIN: (în transă, joacă scena) Mama m-a trezit la patru dimineaţa. Am coborât din bloc şi ne-am aşezat pe bordură, în spatele Complexului, să mai aţipim cu capul pe genunchi până se forma coada în uşa măcelăriei. Pe la ora cinci au început să se adune 10 – 15 persoane. Nu ne-a păsat, eu şi cu mama eram primii. Pe la ora cinci şi jumătate a apărut gestionarul Complexului şi a deschis măcelăria: “O să dau telefon la abator să văd dacă azi vine maşina cu carne”, ne-a minţit, dar noi ştiam că va veni, eram siguri, de aceea nu ne-am descurajat. Mama s-a dus acasă să-şi mai ia un pulover pe sub palton…
RADU: Lasă-mă, dom’le, cu amintirile! Ce naiba, n-am stat şi eu la cozi pe vremea aia? Uite aici carne fără coadă! Sunt… (numără) douăzeci şi trei de carcase! Cheam-o pe maică-ta, să-i tăiem o carcasă fără os!
SORIN: N-am chef acum să-ţi spun cum a murit mama!
RADU: Scuze! Şi prima mea nevastă a murit… Carnea asta m-a emoţionat. Nu pot s-o duc acasă pentru că n-am un frigider atât de mare şi Roxana o să spună că am furat-o. Eu zic să facem rost de un cântar şi s-o vindem repede în stradă, până nu se împute. O vindem ieftin, mai ieftin decât Nicu măcelaru’.
SORIN: Nu avem acte pe carne şi ne arestează poliţia. O împărţim oamenilor, aşa cum am făcut şi cu făina. (Se duce în stradă şi strigă.) Carne! Avem carne! A venit carnea! A venit maşina cu carne!
RADU: Strigi degeaba, că nu s-au trezit.
SORIN: Carne, carne, avem carne!
(Apare un pensionar.)
PENSIONARUL 1: De care carne aveţi?
RADU: De porc, dom’le! O dăm mai ieftin decât Nicu măcelaru’.
(Sorin şi Radu improvizează o tarabă pe care aşază o carcasă.)
SORIN: E gratis, nu vă costă nici un ban.
RADU: Muşcă-ţi limba!
PENSIONARUL 1: E veche. De unde aţi furat-o?
RADU: Ce vorbeşti, dom’le? Sunt ajutoare de la Uniunea Europeană! Scrie în ziare că ne-au trimis ajutoare. (Taie cu briceagul o bucată de carne.) Miroase asta, că dacă-i veche o înghit pe nemestecate!
(Apar şi alţi oameni în Complex.)
Pensionarul 1 (miroase) Este ajutor de la Uniunea Europeană?
SORIN: Gratis!
RADU: Aşa sunt ajutoarele, se dau gratis.
PENSIONARUL 1: Dă-mi şi mie cinci kile! Ba nu, zece!
SORIN: (către Radu) Taie-i domnului cât cuprinzi cu cuţitul!
RADU: (în timp ce taie) Vino, neamule, la carne de la Uniunea Europeană! Carne de calitate garantată după normele Uniunii!
SORIN: (către oameni) Vă rog să formaţi rândul aici, vă rog să nu vă înghesuiţi, avem carne pentru toată lumea.
RADU: Luaţi, luaţi porcii de la Uniune! (Îi întinde carnea pensionarului.) Sorine, am nevoie de nişte hârtie de ambalaj, că-i păcat de ajutoare. Şi de-o toporişcă, nu prea merge să tai cu briceagul ăsta… (luminat) E briceagul meu! Briceagul pe care mi l-a confiscat poliţia! Cum a ajuns la turbat?
PENSIONARUL 2: Hai, dom’le, serveşte mai repede!
RADU: Următorul! Vrei o pulpă?… Luaţi porcii Uniunii Europene! Strigă şi tu, Sorinache, că mă doare gâtul!
(Radu serveşte, Sorin are grijă ca oamenii să stea în ordine la coadă.)


ACTUL II


SCENA 1



Apartamentul familie Onica.



BOGDAN: Zâmbeşte!… Acum întâmpină clientul!
ROXANA: (joacă lamentabil) Bună ziua, domnule! Vă pot ajuta cu ceva?… Cunoaşteţi noile geluri de duş?
BOGDAN: Mărci, Roxana! “Noile mărci de geluri de duş“ - aşa trebuie să te adresezi clientului, ca o profesionistă. Pentru că el cumpără mărci, nu cartofi la kilogram sau haine împuţite la mâna a doua.
ROXANA: Dar de ce trebuie să-l întâmpin eu pe client? De ce trebuie să mă duc peste el, la raft, şi să mă bag în sufletul lui? Lasă-l, dragă, să aleagă ce-i place! Dacă ar fi chior, aş înţelege să-l ajut.
BOGDAN: Pentru că trebuie să vinzi! Înţelegi, Roxana? Să vinzi! Tu, ca şefă de raion, răspunzi de volumul vânzărilor. Pe tine te trag la răspundere dacă nu-ţi faci planul la vânzări. Zâmbeşte!… Întâmpină clientul!
ROXANA: Dar eu nu m-am spălat niciodată cu gel de duş! Cum să-i recomand unui bărbat să se spele cu gel dacă eu nu ştiu despre ce-i vorba?
BOGDAN: Dacă ai să bagi la cap instructajul meu, o să ai bani să-ţi cumperi o grămadă de geluri, să le torni pe tine şi să te speli ca o prinţesă într-o cadă cu spumă. Zâmbeşte!
ROXANA: (lamentabil) Bună ziua, domnule!…
BOGDAN: Rânjeşti ca o toantă.
ROXANA: Dacă nu-ţi convine, găseşte-ţi altă şefă de raion!
BOGDAN: Roxana, zâmbeşte natural, că nu te costă nimic! Un smile cuceritor te ajută să-ţi creşti vânzările. Clientul e mulţumit, te place, îţi cumpără gelul şi revine a doua oară la tine ca să mai cumpere.
ROXANA: Şi dacă se dă la mine?
BOGDAN: Fii veselă, fii fericită pentru că a intrat în raionul tău şi-l poţi ajuta să cumpere, să fie şi el fericit. Zâmbeşte ca atunci când ai terminat liceul.
ROXANA: Tu nu pricepi că nu pot să zâmbesc ca la 18 ani? (plânge) Nu mă forţa, că nu pot! Nu mai pot să râd, să zâmbesc… Sunt bătrână, Bogdane! Caută una mai tânără, care ştie ce-i aia gel de duş…
BOGDAN: Tu îţi dai seama ce faci, Roxana? Ratezi cea mai mare şansă a vieţii tale din cauza unui afurisit de zâmbet.
ROXANA: Nu mi-a venit ciclul.
BOGDAN: Nasol.
ROXANA: E al lui, nu-ţi fă griji.
ROXANA: Vrăjeală. Nici nu mai ţii minte când te-a cotârcit ultima oară.
ROXANA: Mă-ta s-a cotârcit ca să te facă!
BOGDAN: Dacă o singură dată te mai legi de mama…
(Vocea lui Radu, acompaniată de o vioară, se aude din stradă: “La căsuţa albă, sunt atâtea flori la fereşti…”)
ROXANA: Radu! E Radu!
BOGDAN: Mi-ai spus că vine la prânz!
ROXANA: (sare la fereastră) A adus lăutarii!
(Deschide fereastra şi-i face semn cu mâna lui Radu. Vocea luiRADU: “Dar cea mai frumoasă floare, ce-mi apare, tu eşti…” Roxana râde.)
BOGDAN: Închide fereastra, proasto!
ROXANA: De ce sunt proastă, pentru că îţi baţi joc de mine?
BOGDAN: Scuteşte-mă cu morala! Unde e?
ROXANA: Calmează-te! A intrat în bloc.
(Bogdan vrea să sară pe fereastră.)
ROXANA: Te văd vecinii!
BOGDAN: Atunci urc la ultimul etaj şi cobor după ce intră!
ROXANA: Ţi-e ruşine să-l vezi pe tatăl tău?
(Intră Radu urmat de doi lăutari, unul cu vioara, celălalt cu chitara. Pe cap poartă casca roşie de pompier a lui Sorin. Într-o mână ţine un buchet mare de lalele, de cealaltă mână îi atârnă o geantă plină cu sticle.)
RADU: (cântă) “Vreau să-mi spui frumoasă Zaraza, cine te-a iubit…”
(Cade în genunchi şi-i întinde florile Roxanei. Ea le acceptă şi cântă împreună cu el: “Câţi au plâns nebuni după tine şi câţi au murit…” Dansează, Radu galant şi tandru, Roxana fericită.)
RADU: (către Bogdan) Ce stai şi te uiţi ca popândăul, adu paharele şi deschide o Grasă de Cotnari din ’75! (Scoate din geantă mai multe sticle şi le aşază pe masă.)
ROXANA: Le aduc eu!
RADU: Tu stai aici, veveriţo, că vreau să ne distrăm! (către Bogdan) Ia de-aici şi Pinot Noir de Odobeşti din ’81 şi Busuioacă de Bohotin din ’83… (către lăutari) Maestre, te rog, “Lalele, lalele…”!
(Atmosferă de chef. Bogdan iese. Radu şi Roxana dansează şi cântă “Lalele, lalele, frumoasele mele lalele, cât îndrăgesc aceste flori…” Bogdan revine, destupă o sticlă şi umple paharele.)
RADU: Să bem! (împarte paharele) Să bem pentru iubirea între oameni şi pentru pacea în lume!
ROXANA: Pentru iubire!
(Toţi beau cu sete, mai puţin Bogdan.)
RADU: Ce-ai păţit, Bogdane, eşti constipat?
BOGDAN: Mi-e greaţă.
RADU: Maestre, bagă una d-ale lui, să-i treacă burta! Cum e, dom’le, bucata aia pe care o cântă alea două blonde cu ţâţele mari?
ROXANA: De ce nu bei?
BOGDAN: Nu beau poşircă.
RADU: Am dat la tot cartierul, dom’le: apă minerală Biborţeni şi Borsec, la 3 lei şi 50 de bani cu tot cu sticlă pentru cine îşi mai aminteşte de vremurile blestemate şi vin de podgorie la 12 lei sticla. Într-o oră am golit galantarul. Ieri am avut trei cartoane de ness Amigo, atât ne-a băgat…
ROXANA: Expirate din ’88.
RADU: Nimeni n-a murit de nessul meu, fluturaşule. (către Bogdan) Ce te uiţi aşa la mine?
ROXANA: Se uită şi el, că eşti tatăl lui şi nu v-aţi mai văzut demult.
RADU: Tu nu ştii să te distrezi, Bogdane! Nu bei, nu dansezi, nu umbli cu femei. Mă rog la Dumnezeu să-mi dea ziua când o să-mi prezinţi şi mie o fată care-ţi place.
ROXANA: O să vină şi vremea lui.
BOGDAN: Eşti penibil.
RADU: Bine că eşti tu deştept.
BOGDAN: Te-ai făcut de rahat cu rolul ăsta de trubadur ramolit, cu cântecele astea ieftine ca un bilet de tramvai.
RADU: E poezie adevărată, fraiere!
BOGDAN: Astea i le-ai cântat şi lu’ mama?
ROXANA: Bogdane!
RADU: Da, i le-am cântat, pentru că am iubit-o şi pe ea.
BOGDAN: D-aia a fugit de tine! Nu te crede nimeni, bă, tată!
ROXANA: Eu îl cred!
RADU: Cum îndrăzneşti să mă judeci, bă? Eu te-am şters la cur, că a fost de-ajuns să scape o singură dată în Germania la muzeele şi bibliotecile ei şi mă-ta a uitat că are un copil abia înţărcat. Şi de ce sunt eu vinovat că ea a rămas acolo? De ce sunt eu vinovat că a călcat-o un neamţ beat cu maşina?
BOGDAN: N-ai mişcat un deget ca s-o aduci şi s-o îngropi aici!
ROXANA: Înţelege, Bogdane, că pe vremea comuniştilor nu putea să ceară corpul neînsufleţit al unui transfug!
BOGDAN: Ba putea, dar s-a căcat pe el de frică. Acum te-ai înhăitat cu loserul de Sorin Petric şi te-ai împopoţonat cu casca asta de maimuţoi…
RADU: I-am dat la schimb garnituri de 40.
BOGDAN: Şi vă daţi salvatorii săracilor pe banii lui dom’ Mitică!
RADU: Să nu te mai prind că-i faci comisioanele! Să-ţi vezi de facultate!
BOGDAN: Până una alta, văd că trăieşti ca boierul de când îi duci comisioanele.
RADU: Care comisioane, bă? Am fost o singură dată, când m-ai trimis la Barajului, 253. Şi nici 50 de dolari nu mi-ai dat cât ne-am înţeles, ştii tu…
BOGDAN: Şi de-atunci n-aţi mai făcut nici un comision?
RADU: Nu! Pentru că am împărţit ajutoare şi m-am vindecat de ură, de invidie, de venin. Nici nu ştii ce înseamnă să dai semenilor tăi o bucată de pâine fără să le ceri ceva în schimb. Le-am dat şi unt, şi parizer cu soia, şi caşcaval, puţin din fiecare, că atâta ne-a băgat în Complex.
BOGDAN: Eşti un papagal.
(Radu se repede să-l lovească pe Bogdan.)
ROXANA: (îl apără) Să nu dai!
RADU: (scoate briceagul) Mi l-ai băgat în inimă, Bogdane!
ROXANA: (către lăutari) Vă rog să plecaţi, distracţia s-a terminat!
RADU: Eu spun când se termină! (bea) Maestre! (cântă) “Cât îmi eşti de dragă, ştie numai inima mea…”
(Bogdan iese, Roxana după el. Radu se trânteşte în pat, bea şi cântă: “Cine să-nţeleagă dorul şi fiorul din ea…”)


Scena 2


Complexul Alimentar.



BOGDAN: Ce-am găsit al meu să fie?
SORIN: Habar n-ai să porneşti pompa.
BOGDAN: (desfăşoară tulumba şi-l ameninţă cu ştuţul) Te spargi în figuri cu mine, losere?
(Se aude zgomotul înfundat al unui motor.)
SORIN: Turbaţii!
BOGDAN: Ţi s-a înfundat pompa, frate, şi m-am gândit să-ţi aduc o cisternă. N-am găsit una cu zoaie. Iartă-mă, e benzină fără plumb, marfă de cinci tone. (Aruncă lanterna şi aprinde o brichetă în dreptul ştuţului.)
(Apare Roxana.)
ROXANA: O să-ţi iasă benzina prin urechi ca la arteziană.
SORIN: De ce, Bogdane?
BOGDAN: Drept pedeapsă, pentru că n-ai făcut nici un comision, aşa cum ne-a fost înţelegerea.
SORIN: Am avut grijă de taică-tu, nu l-am dus la curve.
ROXANA: Să-l laşi în pace pe soţul meu!
BOGDAN: Gura! Dă-mi pachetul pe care nu l-ai dus la Barajului, 253!
ROXANA: Să zică şi depozitul de unde fură alimentele expirate!
BOGDAN: Scoţi pachetul şi dom’ Mitică te iartă, dar să nu mai calci niciodată pe-aici.
SORIN: Eşti omul lui Mitică.
BOGDAN: Primăria a scos Complexul la licitaţie. Dom’ Mitică va depune o ofertă de cumpărare.
SORIN: Când se va ţine licitaţia?
BOGDAN: Nu e business-ul tău.
ROXANA: Din cauza ta, Radu mi-a împuţit casa cu putoarea asta de hoit şi vorbeşte numai despre mâncarea şi preţurile de pe vremea lui Ceauşescu. De aceea nu progresăm ca americanii şi nemţii, pentru că avem prea mulţi nostalgici ca voi! Ah, dacă aş putea să vă trimit pe toţi în China!
SORIN: Pot să-mi demontez pompa?
BOGDAN: Turbaţii vor avea grijă s-o arunce la fiare vechi. Au fost angajaţi de dom’ Mitică să amenajeze Complexul. Şi tu, ca idiotul, te-ai apucat să-i stropeşti. Vreau pachetul!
SORIN: Când vei ajunge în Germania, o să ne scrii în fiecare zi, pentru că scrisul e mai ieftin decât telefoanele. O să ne trimiţi lungi scrisori în care o să ne povesteşti cum sunt străzile, magazinele, blocurile, cum e viaţa pe acolo. Bucuria scrisului va acoperi pentru o vreme grija de a-ţi găsi o slujbă la negru, teama că vei cheltui prea repede banii furaţi de la Mitică sau groaza că nemţii te vor prinde şi te vor trimite înapoi…
ROXANA: Ce spune ăsta, Bogdane?
SORIN: O să ne scrii până vei găsi un job. Apoi o să ne trimiţi ilustrate, “Vă urez La Mulţi Ani! Sunt bine, sănătos”. (către Roxana) Vei fi fericită când vei primi o felicitare de Crăciun cu Domul din Köln.
ROXANA: Vrei să pleci în Germania, Bogdane?
SORIN: Nu pleacă, fuge cu banii lui Mitică.
BOGDAN: Loserul mănâncă rahat! Te fac şefă de raion, Roxana, o să te învăţ cum să organizezi promoţii cu premii pentru shower gel! Uite aici, chiar aici, va fi standul cu mărcile de shower gel, cu discount-uri de 15%, iar tombola va avea drept premiu… Eşti atentă, Roxana? Marele premiu va fi…
ROXANA: O excursie în Germania! (Fuge.)
BOGDAN: Roxana, nu pune botul! (În ameninţă cu ştuţul pe Sorin.) Unde-i pachetul?
SORIN: Sunt 20.000 de dolari, îi facem juma-juma.
BOGDAN: Vreau 15.000, pentru că m-ai ţepuit. Marcă banii!
SORIN: I-am depus la bancă în depozite de câte 5.000, să nu bată la ochi.
(Apare Pensionarul 1.)
PENSIONARUL 1: Domnu’ Sorin!… Alo, unde eşti, şefule?
BOGDAN: Mâine noapte îmi dai partea!
SORIN: Poimâine.
BOGDAN: Eşti mort dacă îmi tragi ţeapă! (Aruncă tulumba şi fuge.)
SORIN: Vă rog, spuneţi ce doriţi!
PENSIONARUL 1: Ştiam eu că te găsesc la datorie. Domnule Sorin, asociaţia de locatari din bloc m-a trimis să te rog să bagi în dimineaţa asta nişte Kefir şi Sana.
SORIN: Vă anunţ dacă primim aşa ceva.
PENSIONARUL 1: Mai ţii minte Kefirul şi Sana la 4 lei cutia?
SORIN: Cutia Kefirului era albastră, iar Sana avea cutie roşie.
PENSIONARUL 1: În ’76 erau galantarele pline cu Kefir şi Sana. Erau făcute cu lapte adevărat, nu ca acuma, că le bagă chimicale ca să le prelungească termenul de garanţie. Să dai telefon la Uniunea Europeană, să ştim dacă trebuie să ne prindem rând.
SORIN: Dau telefon şi vă anunţ, dormiţi fără grijă.
PENSIONARUL 1: Dacă bagă Kefir, pune-mi şi mie deoparte patru cutii. Sunt şi eu atent… (Se scotoceşte în buzunare.)
SORIN: Nu trebuie, vă rog, nu trebuie!
PENSIONARUL 1: Hai, şefu’, că o mână spală pe alta. Se câştigă bine din ajutoare. Ce, nu ţi-am văzut maşina din faţa Complexului?
SORIN: Ah, cisterna cu benzină! (Se aude motorul cisternei îndepărtându-se.)
PENSIONARUL 1: Aia-i cisternă? Hai că mă prefac că n-am văzut-o. Dar cum te descurci cu maşina când plouă, tragi automat capota?
SORIN: Care capotă? Unde aţi văzut că am maşină decapotabilă? (Iese din Complex, căutând maşina.)
PENSIONARUL 1: Îmi opreşti Kefirul? Dă telefon la Uniune, şefu’, să-mi trimită patru cutii!…


Scena 3


În mijlocul Complexului Alimentar se află un Jeep decapotabil. Afară se aud rafale de ploaie.



RADU: E o capcană, Sorinache. Au lăsat Jeep-ul la vedere ca să ne abată atenţia. Pune mâna pe furtun, eu mă duc să pornesc pompa.
SORIN: Când plouă, turbaţii n-au chef de Complex.
RADU: Eşti sigur? Poate au furat maşina şi au abandonat-o intenţionat, ca să ne aresteze poliţia.
SORIN: După ’89, Complexul a dat faliment şi spaţiul a stat neocupat trei ani, până s-a instalat aici un vânzător de automobile la mâna a doua. După şase luni, a dat şi el faliment.
RADU: Crezi că a apărut aşa, ca făina şi ca celelalte…?
SORIN: (arată portiera) Uite ce scrie aici, “Marele Premiu Shower Gel”!
RADU: E premiul nostru, Sorinache! Dumnezeu ni l-a trimis pentru că i-am ajutat pe sărmani. Vindem maşina şi împărţim banii!
SORIN: Cine ţi-o cumpără fără acte, fără serie înscrisă pe motor, fără chei de contact?
RADU: O vindem lui Mitică miliţianu’ şi ne umplem de bani. Cât poate să coste o bijuterie ca asta?
SORIN: Vreo 20.000 de dolari.
RADU: M-am scos! Îmi cumpăr apartament cu trei camere şi pe cel vechi îl închiriez. Îmi cumpăr palton, Roxanei îi iau maşină de spălat cu program, pe Ionuţ îl dau la o şcoală mai bună. Mare boier, mare caracter! Şi tu vei fi boier, Sorinache! O să tăndăleşti ca parazitul până la pensie.
SORIN: Şi Complexul?
RADU: Dă-l dracului de Complex! Ce, vrei să-i stropim pe turbaţi până o să ne lovească reumatismul? La banii tăi o să-i stropeşti aşa, când o să te apuce dorul de pompă.
SORIN: Bine, îţi vând partea mea.
RADU: Cum adică îmi vinzi partea ta?
SORIN: Îmi dai 10.000 de dolari şi te ajut să-mpingi maşina până-n faţa blocului tău. Eu am împins-o singur în Complex, cu frâna trasă.
RADU: Bă, omule, tu ai creierul mâncat de molii?
SORIN: Măcar 8.000 şi ieşi în câştig dacă o vinzi lui Mitică.
RADU: Sorinache, eu n-am de unde să-ţi dau atâţia bani.
SORIN: Hai, nea Radule, că-ţi dau partea mea cu 5.000! Dar îmi plăteşti pe loc.
RADU: Tu îmi ascunzi ceva. Ai un gând pervers care mă provoacă.
SORIN: Îmi plăteşti în rate.
RADU: Vrei să vezi câţi bani am strâns la viaţa mea? N-am nici un ban la bancă, Sorinache! Sunt lefter, crede-mă. Sau vrei să mă verifici cumva?…
(Apare Pensionarul 1.)
PENSIONARUL 1: Domnu’ Sorin, ai băgat Kefir şi Sana despre care te-am rugat?
RADU: Care Kefir?
PENSIONARUL 1: Te-am rugat pentru patru cutii de la Uniune.
SORIN: Plouă…
RADU: Din cauza inundaţiilor care au afectat Uniunea Europeană au întârziat ajutoarele. Vino mâine dimineaţă.
PENSIONARUL 1: Da’ să nu mă uiţi, patru cutii de Kefir.
RADU: Patru, dom’le, te trec pe listă. (către Sorin) Vezi dacă i-ai învăţat cu pomana?
PENSIONARUL 1: Frumoasă maşină aveţi, domnu’ Sorin.
RADU: Ho-pa! Eşti proprietar, Sorinache!
SORIN: V-am spus că nu-mi aparţine. O vom face donaţie către un azil de bătrâni.
RADU: Taci, diavole! Ce vrei, dom’le? Nu ţi-am spus că nu băgăm Kefir?
SORIN: Urcaţi, făceţi-vă comod. Din păcate, nu vă pot plimba pentru că am rămas fără benzină.
RADU: Vezi să nu strici ceva, că nu-ţi ajung banii pe zece coşciuge ca să mă despăgubeşti.
PENSIONARUL 1: M-am prins, e maşina ta.
RADU: E a lui Shower Gel, dacă ai auzit matale de ăsta.
PENSIONARUL 1: Are scaune moi ca fotoliile.
RADU: Gelu e un mare om de afaceri. Ne-a dat-o ca să i-o spălăm… Stai aşa! Stai aşa şi nu mişca! Uită-te la peretele din faţă! Te uiţi?
PENSIONARUL 1: Mă uit.
RADU: Şi ce vezi?
PENSIONARUL 1: Peretele negru, ce să văd?
RADU: (către Sorin) Cu cine seamănă?
SORIN: Cu un moş la volanul unui Jeep.
RADU: Eşti chior. Seamănă cu Roxana când se uită la telenovele. (către pensionar) Dom’le, ce-ai vrea să vezi acuma pe peretele ăsta negru?
PENSIONARUL 1: Eu am venit după Kefir.
RADU: Spune, dom’le, ce-ai vrea să vezi!
PENSIONARUL 1: Nu văd nimica, mă ia cu somn, ca la film.
RADU: Ai auzit, Sorinache? Ca la film! Facem un cinematograf pentru şoferi, ca în America.
SORIN: E o prostie.
RADU: De ce te opui voinţei populare? Dăm puţin cu mătura prin Complex, aşezăm tomberoane din patru-n patru metri, închiriem un aparat de proiecţie, o pun pe Roxana să coase nişte cerşafuri din care să facem ecranul, trasăm cu vopsea locurile pentru maşini, ca la parcări, cine nu are maşină, vine cu scaunul de-acasă, şi punem bilete la intrare. Şi bufet, neapărat bufet cu floricele şi suc!
SORIN: Nu se poate.
RADU: Ba se poate! Seara băgăm filme americane, noaptea, dăm dintr-alea cu ţâţe şi perversiuni, iar la matineu dăm filme româneşti pentru pensionari.
PENSIONARUL 1: Şi Kefir când băgaţi?
RADU: Sorinache, nu ţi-e dor de un film cu comunişti? Unul cu prim-secretari de partid, cu muncitori în salopete, să facem panaramă la scena din parc, în care tovarăşul strungar şi tovarăşa filatoare se plimbă ţinându-se de mână, iar noi să fluierăm şi să strigăm…
PENSIONARUL 1: (fluieră) Pup-o, bă!


Scena 4


Apartamentul familie Onica.



ROXANA: Ieşi afară!
SORIN: Radu te roagă, dacă poţi, să coşi nişte cearşafuri pentru pânza ecranului, să-l avem gata până la inaugurare…
ROXANA: Unde-i Radu?
SORIN: Doarme în subsolul Complexului.
ROXANA: De ce nu-l laşi să doarmă în casa lui?
SORIN: Trebuie să inaugurăm cinematograful.
ROXANA: Du-te dracului! Spune-i lui Radu că l-am internat pe Ionuţ în spital şi dacă nu vine acasă în seara asta îl părăsesc.
SORIN: Singură nu vei fi fericită.
ROXANA: Ce te doare pe tine de fericirea mea? Ieşi afară!
SORIN: Pot să-l conving să renunţe definitiv la Complex.
ROXANA: Bogdan o să te omoare dacă Radu află ceva despre mine.
SORIN: Radu a ascuns comisionul care trebuia dus la Barajului, 253. În pachet sunt mulţi bani. Dacă îi restitui lui Mitică, Bogdan n-o să aibă bani ca să fugă în Germania, Mitică ne va ierta, va cumpăra Complexul, iar tu vei ajunge şefă de raion.
ROXANA: De ce trebuie să te cred?
SORIN: Dacă mă ajuţi să găsim pachetul, îi cedez lui Radu partea mea din Jeep.
ROXANA: De unde ai tu Jeep? Ţi l–a adus unchiul din America? Hai, mă, nu mă duce şi tu, că nu sunt proasta satului!
SORIN: E o maşină adevărată, acum două nopţi a apărut în Complex. O vindeţi şi vă luaţi un apartament cu trei camere. Radu îţi cumpără o maşină de spălat cu program.
ROXANA: Jură că n-aţi furat-o, la fel ca toate alimentele pe care mi le-a adus Radu!
SORIN: Jur! Tot ce a apărut în Complex i se datorează credinţei lui Radu. De câte ori i-a stropit pe turbaţi, Dumnezeu i-a dăruit ceva din amintirile lui.
ROXANA: Aş vrea şi eu să mă joc de-a stropitu’ şi să-mi dea Dumnezeu mulţi bani.
SORIN: Radu a pătimit mai mult decât noi.
ROXANA: El, un prăpădit de muncitor, care semnează la fix condica la Institut? Nici pe vremea lui Ceauşescu n-a suferit. La Revoluţie, a stat în casă şi s-a uitat la televizor. Ce-a pătimit omul ăsta de face minuni?
SORIN: Crede în Dumnezeu. Tu crezi?
ROXANA: Nu ştiu… Aş vrea să cred, dar sunt prea păcătoasă.
SORIN: Hai să găsim pachetul şi mâine dimineaţă Radu se va întoarce acasă.
ROXANA: Dacă-l găsesc, jură-mi că-l duci lui Mitică şi n-o să-l mai cauţi niciodată pe Radu!
SORIN: Jur!
ROXANA: Jură pe mă-ta!
SORIN: (în transă, joacă scena) Mama mea?… Mama s-a dus să-şi mai pună un pulover sub palton. A întârziat jumătate de oră. Atunci a venit maşina cu carne şi oamenii s-au strâns la coadă. Eu eram primul, ba nu, al doilea sau al treilea, dar trebuia să ţin rândul lui Octavian, Daniel, Horia, Cornel, mama lui Andrei şi bunica lui Leonard. Şase persoane şi cu mama, şapte! Vă rog, nu vă îngrămădiţi, o să ajungă la toată lumea, de abia a venit maşina, gestionarul a încercat să nă păcălească, dar eu ştiam că va veni carnea! Uite-o pe mama, a fost la rând de la patru dimineaţa, s-a dus să-şi ia un pulover… Dar oamenii au respins-o: “N-ai fost la rând! Nimeni nu te-a văzut!” Ba da, a fost cu mine, e mama mea!, am strigat, dar oamenii m-au făcut mincinos. M-am rugat de Octavian, Daniel, Horia, Cornel, de mama lui Andrei şi de bunica lui Leonard să spună oamenilor că mama are dreptul să stea la rând lângă mine. Au tăcut. Toţi au tăcut. Tăcerea lor a înfuriat-o pe mama şi atunci a încercat să intre cu forţa la coadă, la locul ce i se cuvenea. Oamenii au respins-o: “La coadă, treci la coadă, nesimţito!” şi mama a căzut pe caldarâm. La picioarele noastre a căzut. Nimeni nu i-a sărit în ajutor, nimeni nu s-a mişcat din rând, nici Octavian, Daniel, Horia, Cornel…
ROXANA: De ce?
SORIN: Pentru că ar fi pierdut rândul la carne. Mama a făcut stop cardiac.
ROXANA: Şi tu, tu de ce n-ai ajutat-o?
SORIN: Eu alergam la un telefon public ca să chem Salvarea.
ROXANA: Dobitocii!
SORIN: Foamea şi mizeria ne-au îndepărat de Dumnezeu. Suntem nişte ruine…
(În apartament năvălesc cinci indivizi mascaţi. Sunt înarmaţi cu bâte. Un mascat îl atacă pe Sorin.)
ROXANA: (către Sorin) Nu te speria, e o glumă de-a lui Bogdan! I-a plătit pe turbaţi ca să mă sperie…
(Turbatul 1 o loveşte pe Roxana. Femeia leşină. Sorin reuşeşte să scape de atacator şi sare pe fereastră.)
TURBATUL 1: (oprindu-l pe cel care încearcă să-l urmărească pe Sorin) Lasă-l! Du-te în cealaltă cameră! (către ceilalţi mascaţi) Voi căutaţi în bucătărie şi baie!


Scena 5


Complexul alimentar. Plouă.



VOCEA 1: A venit maşina cu carne!
VOCEA 2: A băgat carne de porc?
VOCEA 3: Ţine-mi şi mie rându’!
VOCEA 4: Ţine-i rându’ şi lui Octavian, Daniel, Horia, Cornel!
RADU: Tu eşti, Sorinache?
VOCEA 1: A început să vândă!
VOCEA 2: Să dea câte un kilogram, să ajungă la toată lumea!
RADU: Sorine, nu te ţine de glume tâmpite că la ora asta trebuia să avem filmul pe ecran… Sorine, tu eşti?
VOCEA 3: De ce te bagi în faţă? Du-te la coadă, nesimţito!
VOCEA 4: Băiatul meu mi-a ţinut rându’!
RADU: Care eşti acolo, bă?
(Radu este prins de luminile mai multor lanterne. Încearcă să se ascundă, dar luminile nu-l scapă. Se fereşte şi se apără bezmetic.)
VOCEA 1: De ce nu mi-ai ţinut rându’?
VOCEA 2: Copilaşii mei n-au mai mâncat carne de-o lună!
VOCEA 3: Ai luat carne de două ori, nu ţi-ar fi ruşine, porcule!
VOCEA 4: A venit maşina cu telemea de oi?
RADU: Lăsaţi-mă în pace! (îşi face cruce) “Tatăl nostru care eşti în ceruri…” (A uitat.) “Tatăl nostru care eşti în ceruri… Pâinea noastră cea de toate zilele…” Ptiu, drace! De ce răscoleşti trecutul, satană?
VOCEA 5: Trădătorule!
RADU: Eu, trădător? N-am trădat pe nimeni! M-am descurcat cum am putut să iau şi eu o bucăţică de carne de la Nicu măcelaru’, colegul meu de şcoală profesională. Îi dădeam un şperţ, acolo, ce mare chestie. Am stat şi la cozi pentru brânză, ouă… Asta n-a fost trădare! M-am descurcat ca toţi românii!
VOCEA 5: Că-că-cio-su-le! Ai turnat şi-ai mâncat căcat!
(Turbaţii îl înconjoară pe Radu, ameninţându-l cu bâte. Radu este orbit de lumini.)
RADU: Iertare! Iertare!… În nemernicia mea, m-am dezis de prima mea soţie care a fugit în Germania Federală şi am condamnat-o public în adunarea oamenilor muncii din Institutul de Optică. În ’78 s-a întâmplat. Atât am păcătuit, iertare!
VOCEA 5: Spune tot, turnătorule!
RADU: Dacă n-aş fi condamnat-o public, partidul mi-ar fi luat apartamentul cu două camere. Ce era să fac?
VOCEA 5: Varsă!
RADU: În nemernicia mea am arătat romanilor… Ah, al dracului film “Columna”!… Am predat ofiţerilor de Securitate din Institutul de Optică toate scrisorile pe care mi le-a trimis soţia mea din Germania Federală.
VOCEA 1: Spune, bă, “Tatăl nostru”, băga-ţi-aş zoaiele în urechi!
RADU: Tu eşti, parazitule?
TURBATUL 5: Unde-i pachetul lui dom’ Mitică?
RADU: Pachetul? L-am dus la Barajului…
TURBATUL 5: (îl loveşte) Pachetul!
RADU: Sorinache ştie de pachet! La el a rămas. S-a dus să aducă filmul “Salutări de la Agigea”. La Sorin Petric a rămas…
(Radu leşină. Turbaţii se retrag din Complex. Linişte. Se aprind pe rând neoane ce răspândesc o lumină fosforescentă. Complexul Alimentar este acum un supermarket cu galantare, rafturi, vitrine frigorifice pline cu produse. În mijlocul supermarketului se află Jeep-ul şi un stand cu flacoane de gel de duş. Apare Pensionarul 1.)
PENSIONARUL 1: Ce faci, şefule? Noi aşteptăm afară, la rând, ca să deschizi magazinul şi tu dormi? Păi e frumos din partea ta să ne ţii în ploaie pe noi, cei mai vechi clienţi?
RADU: (năucit) Turbaţii nu vin când plouă…
PENSIONARUL 1: A venit marfa, şefule! De ce nu ne dai drumul în magazin?
RADU: Nu ţi-am spus, dom’le, că la matineu bag filme româneşti? Du-te şi te culcă!… (Descoperă Complexul transformat în supermarket.) Doamne, de unde l-ai scos? E supermarket ca în filmele americane!
PENSIONARUL 1: (către cei de-afară) A băgat ajutoare de la americani!
PENSIONARUL 2: Deschide magazinul! Nu ţi-e ruşine să-ţi baţi joc de noi?
RADU: Nu sunt ajutoare! Nu le dau de pomană! (Îl împinge pe Pensionarul 1.) Ia, dom’le, căruţul şi plăteşte la casă, dacă vrei Kefir! (către cei de-afară) E supermarket, gata cu pomana!
(Huiduieli, fluierături, vitrine sparte. În supermarket năvălesc oamenii care se reped la rafturi şi încep să-şi umple sacoşele cu tot ce le cade în mână. Radu este bruscat, trântit şi se pierde în învălmăşeală. Mare busculadă. Se aud voci: “S-au băgat ajutoare! Ajutoare de la americani!”)


Scena 6


Complexul Alimentar. Flacoanele de gel de duş, risipite în jurul Jeep-ului, amintesc de supermarketul care fusese amenajat în urmă cu câteva ore. Se luminează.



BOGDAN: Ce dracu’ faci aici, tată?
RADU: Am dat ajutoare la tot oraşul. A fost o nebunie: caşcaval cât roţile de la maşină, salamuri de toate felurile, conserve de toate culorile, carne, carne, carne pentru toţi românii! Nu se compară, dom’le, ajutoarele americane cu cele de la Uniunea Europeană. Marfă Made în USA, Bogdane!
BOGDAN: Tată, eşti prost! Eşti cel mai prost om de pe lumea asta!
RADU: De ce? Pentru că te-am crescut, pentru că am muncit pentru tine, pentru că am dat de pomană la oameni?
BOGDAN: Ajutoarele pe care le-ai împărţit troglodiţilor sunt mărfurile lui dom’ Mitică. Ieri, la prânz, dom’ Mitică a cumpărat Complexul la licitaţia de la Primărie. După-amiază, am adus oamenii care au amenajat rafturile, congelatoarele, vitrinele frigorifice. Seara, au venit maşinile cu mărfuri şi am făcut intrările. O sută cincizeci de oameni au făcut în zece ore un supermarket care trebuia inaugurat în această dimineaţă. Mi-ai distrus muncă, tată!
RADU: Tu nu ştii ce-i munca…
BOGDAN: Sunt brand manager la supermarketul domnului Mitică! Ai înţeles, stupid man?
RADU: Minciună! De două zile trag la lopată aici ca să scot molozul şi să deschid un cinematograf popular.
BOGDAN: Unde ai fost ieri după-amiază?
RADU: Am dormit la subsol, că eram frânt de atâta muncă.
BOGDAN: Şi când te-ai trezit ai intrat în supermarketul gata amenajat şi l-ai furat pe dom’ Mitică.
RADU: Bogdane, spune acum, pe loc, pe cine simţi în sufletul tău că ţi-e tată: pe mine sau pe Mitică miliţianu’?
BOGDAN: Sunt fiul lui Mitică aşa cum Sorin Petric îţi este fiu.
RADU: Eşti gelos?
BOGDAN: Sorin al tău a dat buzna în sala de licitaţie şi a încercat să cumpere Complexul. Pe numele tău. De unde ai bani, tată?
RADU: Imposibil! Eu l-am trimis la Arhiva de Filme, să aducă filmul “Salutări de la Agigea”.
BOGDAN: Unde aţi ascuns pachetul de la Barajului, 253?
RADU: L-am dus, Bogdane, cum ne-a fost vorba.
BOGDAN: Cum arăta bărbatul care ţi-a preluat pachetul?
RADU: Nu ştiu, eu am sunat la uşă, Sorin a întins pachetul, eu am închis ochii şi am făcut pe indeferentul, cum mi-ai spus. E vreo problemă?
BOGDAN: Minţi! Până la ceruri se aud minciunile tale proaste! Te-a auzit mama, bătrâne!
RADU: Bagă la cap, Bogdane, mama ta nu mă aude acolo, în ceruri, aşa cum crezi. Îmi pare rău că nu mă aude, pentru că sunt un necredincios. Dar pomana pe care am dat-o oamenilor mă va apropia de Dumnezeu şi de abia atunci Cerul se va deschide şi pentru mine.
BOGDAN: Vrăjeală! Nu mă interesează mântuirea sufletelor! Eu am răspundere, tată! Eu fac business-uri! Eu vreau putere!…
(Se aud foşnete în direcţia fostului frigider.)
BOGDAN: E cineva acolo?
RADU: Sunt câinii vagabonzi.
BOGDAN: Nu e nici un câine! Am avut grijă să-i adunăm pe toţi, un supermarket trebuie să fie curat ca o farmacie.
RADU: O mai fi rămas unu’ de sămânţă.
(Foşnetele continuă.)
BOGDAN: Domnule Mitică, aţi venit? Sunt Bogdan, brand manager-ul supermarketul.
RADU: Pe dom’ Mitică al tău nu l-a văzut nimeni la ochi, Bogdane!
BOGDAN: Nu te băga!… Domnule Mitică, îmi pare rău, dar s-a ivit un accident neprevăzut. Aranjasem totul: mărfurile în galantare, preţurile, promoţiile, am instruit personalul, am angajat fanfara pentru intonarea imnului şi am pregătit panglica inaugurală cu foarfecele suflat în aur ca să…
(Se aude o tuse seacă din direcţia fostului frigider.)
BOGDAN: Îmi asum toată răspunderea pentru acest eşec… E vina mea, vă rog să mă iertaţi, domnule Mitică. Vă rog! (cade în genunchi) Vă promit că o să repar greşeala şi în 24 de ore veţi avea deschis cel mai modern supermarket din oraş. Şi comisionul, comisionul dumneavostră o să-l recuperez, domnule Mitică… Vă asigur! (plânge) Vă rog să mă iertaţi! Iertare, domnule Mitică! Nu v-am furat nici un dolar…
RADU: Spune “Tatăl nostru”, Bogdane!… (în direcţia frigiderului) Dom’ Mitică, eu sunt Radu Onica! M-auziţi? Lumea zice că aţi fost miliţian şi că acuma faceţi afaceri şi-i cumpăraţi pe toţi. E lumea rea, dom’le. Eu nu cred… Vă dau o veste proastă. Eu nu pot fi cumpărat. Nu ştiu ce aranjament aveţi cu fiul meu, dar să ştiţi că aici este un cinematograf popular care aparţine poporului, iar eu şi asociatul meu îl conducem…
(Din spatele frigiderului apare Pensionarul 1. Ţine în mână o cutie de Kefir din care mănâncă.)
PENSIONARUL 1: Când bagi filmul, şefule?
RADU: Ce cauţi aici, dom’le? Cine ţi-a dat voie, dom’le?… Bogdane, uită-te la el, e un pomanagiu de-al meu! (Îl sărută pe pensionar.) Ce mănânci, tataie?
PENSIONARUL 1: Kefir! Am prins opt cutii de la ajutoarele americane…
BOGDAN: Afară (îl îmbrânceşte pe pensionar) Afară! (îl goneşte) Tată, te rog să nu te mai joci cu nervii mei! Unde-i comisionul?
RADU: Vezi că ai scăpat dacă ai spus “Tatăl nostru”? Du-te la Mitică şi învaţă-l “Tatăl nostru” ca să scape şi el de blesteme.
BOGDAN: Bine… Mă duc şi am să-l rog să te cruţe numai pe tine, tatăl meu.
RADU: N-am nevoie de iertarea miliţianului. Tu să mă ierţi că nu te-am învăţat să te rogi.
BOGDAN: Îţi promit că vom merge la tenis, să mă baţi în tie-break, să bem bere la pub şi să cântăm bucăţile lui Al Bano şi Tom Jones.
RADU: Şi tu să te distrezi pe seama mea, când turbaţii mă iau drept terorist.
BOGDAN: Te rog să părăseşti Complexul. E o proprietate privată. Dacă vrei, totuşi, să câştigi un ban cinstit, până trimit maşinile cu mărfuri, curăţă mizeria pe care au făcut-o pomanagii tăi. Şi aranjează cutiile astea, să pregătim tombola pentru “Marele Premiu Shower Gel”. Cine va cumpăra un gel de duş va participa la o tombolă al cărei premiu este Jeep-ul.
RADU: E maşina mea şi a lui Sorin!
BOGDAN: Nimic, niciodată, nu a fost ceva al tău.


Scena 7


Oamenii s-au adunat în Complexul Alimentar.



RADU: Aveţi răbdare, în câteva minute băgăm filmul “Salutări de la Agigea”, să vedeţi ce-o să vă distraţi! Mai ţineţi minte, filmul? E cu uteciştii care munceau ca sparţii la Canalul Dunăre – Marea Neagră.
PENSIONARUL 1: De ce nu băgaţi nişte costiţă afumată?
PENSIONARUL 2: Şi nişte pulpe de pui de-ale noastre, că alea americane n-au nici un gust!
RADU: Băgăm mâine, azi ne distrăm. Poftiţi şi cumpăraţi bilete! Cine cumpără un bilet primeşte un gel de duş şi participă la tombolă. Marele premiu este maşina “Şaoăr gel”!
PENSIONARUL 3: Mai bine băgaţi nişte paltoane şi ghetele, că vine iarna!
PENSIONARUL 2: De filme ne arde nouă acum, când nu avem ce mânca şi s-au scumpit medicamentele? Huooo, escrocule! Ţi-am cumpărat bilete la film şi nu ne dai nimica!
RADU: Vă dau filme româneşti, să râdem de viaţa noastră din trecut!
PENSIONARUL 1: Ţi-am dat şpagă ca să-mi dai şi mie patru cutii de Kefir de la Uniunea Europeană!
RADU: Cui i-ai dat şpagă, trogloditule? Mincinos ordinar!
PENSIONARUL 1: Ordinar eşti tu, care îţi baţi joc de un om bătrân ca mine. Eu am învăţat după Abecedarul din anii ’50, în care se povestea la litera “G” cum soldatul român Gheorghe lupta alături de soldatul sovietic Gherasim. Amândoi tăiau sârmă ghimpată pe gheaţa râului Gilău.
RADU: Mai bine luptau în războiul de gherilă din Guatemala!
(Huiduieli, proteste, fluierături. Apare Sorin.)
SORIN: Nea Radule, renunţă!
RADU: (către oameni) A venit filmul! Sorin Petric a adus filmul! (către Sorin) Am vândut o duzină de bilete. Mai strigă şi tu la ei să cumpere!
SORIN: Trebuie să fugim!
RADU: Unde-i filmul, parazitule?
SORIN: Mitică i-a trimis pe turbaţi să-i recupereze comisionul…
RADU: De ce te-ai dus la licitaţie să cumperi Complexul pe numele meu? Ca să spună lumea că m-am îmbogăţit furând ajutoare?
SORIN: Am încercat să salvez Complexul. Nu mai am nici un rost pe lumea asta dacă pierd Complexul. Ce-ai făcut cu pachetul, nea Radule?
(Protestele cresc. Sorin şi Radu sunt apostrofaţi.)
RADU: (arată Jeep-ul) Oameni buni, a venit maşina cu ajutoare!
PENSIONARUL 1: De unde?
RADU: De la NATO! Am primit dolari de la NATO. Dacă staţi la coadă în ordine veţi primi fiecare câte o bancnotă de o sută de dolari.
PANSIONARUL 2: De ce o sută de dolari?
RADU: Ca să vă cumpăraţi medicamente şi să plătiţi întreţinerea la bloc!
PENSIONARUL 3: A băgat dolari de la NATO!
(Aplauze, chiote, fluierături. Radu urcă în Jeep. Se formează un rând în dreptul automobilului.)
RADU: A venit maşina, Sorinache! Fugi şi prinde rândul să apuci câţiva dolari pentru dom’ Mitică!
SORIN: (în transă, zbătându-se să prindă un loc la coadă) Şi pentru Octavian, Daniel, Horia, Cornel, mama lui Andrei şi bunica lui Leonard…
RADU: Dacă vă îngrămădiţi, nu vă mai dau nici un dolar! Ne facem de râs la NATO! Sorinache, ţine ordinea la coadă, să nu iasă balamuc!
SORIN: Vă rog, păstraţi ordinea, fiecare la locul său, nu vă băgaţi în faţă, nu vă îngrămădiţi, o să ajungă la toată lumea! Aici, după dânsul e locul meu, ţin rândul la şase persoane.
RADU: (scoate din casca roşie de pompier un pachet) Au venit ajutoarele! Uitaţi-vă, sunt sigilate, să nu aud vorbe că am umblat la ele şi m-am îmbogăţi!
(Urale şi chiote.)
PENSIONARUL 2: Hai, dom’le, serveşte mai repede ajutoarele!
PENSIONARUL 1: Să dea câte 50 de dolari, să ajungă la toţi!
(Huiduieli şi fluierături.)
PENSIONARUL 3: Ba să dea aşa cum a zis NATO, o sută de dolari!
(Apar turbaţii care îl doboară pe Sorin şi-l lovesc cu bâtele şi picioarele.)
RADU: Săriţi, turbaţii îl omoară pe Sorinache!
(Nimeni nu se mişcă din rând. Apare Roxana.)
ROXANA: Dă-le banii, Radule! Bandiţii ăştia ne-au devastat casa!
RADU: (încearcă să-l salveze pe Sorin, dar Roxana îl împiedică) Fugi la pompă, Sorine, am eu grijă de furtun!
ROXANA: Nu te băga, Radule! Sunt însărcinată…
RADU: Voi fi tată?
ROXANA: E copilul nostru, om bun!
(Turbaţii continuă să-l lovească pe Sorin. Roxana îi smulge pachetul lui Radu şi-l aruncă turbaţilor.)
ROXANA: Luaţi-vă banii şi căraţi-vă!
PENSIONARUL 1: Sunt ajutoarele noastre!
(Învălmăşeală. Turbaţii recuperează pachetul şi fug. O parte din oameni porneşte în urmărirea lor: “Poliţia! Puneţi mâna pe hoţi! Au furat ajutoarele de la NATO!” Cealaltă parte îi cere socoteală lui Radu.)
RADU: Oameni buni, au venit ajutoarele de la NATO!
PENSIONARUL 2: Nu vezi, chiorule, că ţi le-au furat?
ROXANA: Hai, acasă, Radule!
RADU: Ai răbdare, mămico! După ce împart ajutoarele, mergem la film cu Jeep-ul. (către oameni) Avem adevăratele ajutoare de la NATO! (linişte) Acelea erau false, le-am băgat hârtie de ziar, ca-n filmele americane. Faceţi rândul frumos, aici, că imediat vă dau ajutoarele! Roxana, ai grijă de parazitul de Sorin!
(Radu coboară în subsol. Oamenii formează un nou rând, în ordine şi linişte.)
ROXANA: Să nu mori parazitule!
SORIN: Dacă sosesc Octavian, Daniel, Horia, Cornel, Andrei… Dacă sosesc, să le spui că le-am ţinut rândul… (Moare.)
(Se aude maşina Salvării. Radu se întoarce, desfăşoară tulumba şi îi ameninţă cu ştuţul pe oamenii aşezaţi la rând.)
RADU: Spuneţi, bă, “Tatăl nostru”, băgă-v-aş zoaiele în urechi!


Cortina

  Aminteste-ti datele mele