Trezeste-ma cand ajungem in rai!, de Laurentiu Budau


PERSONAJELE :

FELIPPO

BELLA

ALBA

ROBERTO

DALENA 
 
 

Scena I 
 

(Dalena, Felippo
 

DALENA: Te urǎsc!!!

FELIPO: Spune-o încet, cu siguranţǎ, calm şi fără inutilitatea gesticii. Start!

DALENA: Te urǎǎǎsc!

FELIPO: Şi eu te iubesc. Evoluǎm de la stadiul de taxatoare la women sapiens. Două, trei şi …

DALENA: Te introduc în origini ! Ştii bancul cu trambulina?

FELIPO: Mǎ doare la bubǎ. Vezi, Daleno, cǎ ai început sǎ croşetezi balonaşe în colţul gurii. Relaxeazǎ-te! Adu-ţi aminte de vremurile când mergeai cu Sofia, nebuna aia de la Avon, la yoga, unde şi-o trǎgeau toţi cu toţi, în frunte cu guriţǎ ǎla al vostru. Bărbosul. Respirǎ adanc. Mediteazǎ. Integreazǎ-te în Absolut! Be-he-he!

DALENA: Încǎ o onomatopee şi te dezintegrez. Te sparg. De ce-ai venit, mǎǎă?! Profanator de closete! Şacalule!

FELIPO: Aaaa, construim dialoguri! Ne apropiem timid de argou, socializǎm. Recunosc: nu sunt un fan înrǎit al discuţiilor încinse prin uşă. Fǎ bine şi scoate panarama asta de lanţ , altfel am sǎ încep sǎ debitez, pe holul ăsta împuţit, toate meandrele dosarului tǎu glorios de damǎ de companie.

DALENA: De ce ţi-ai părăsit cavoul, mǎ infractorule?! Nu ţi-a ajuns cǎ ai tocat la babaroaze casa părinţilor noştri, acum vrei sǎ pui mâna şi pe chichineaţa asta, pentru care aş fi fost în stare sǎ stau şi caprǎ, numai sǎ nu mai nevoitǎ sǎ dorm pe sub poduri …

FELIPO: ”Fiind băiet păduri cutreieram...” Confortul cinci nu mǎ intereseazǎ sorela iar bârlogul nici atât. Actele erau pe numele meu. Donaţie. Fǎ bine şi deschide dracului uşa asta ca sǎ-mi oferi ocazia sǎ mǎ comport ca o rudǎ civilizatǎ, sǎ mǎ reabilitez, să peripatetizez.

DALENA: Javrele nu intrǎ la mine în casa şi hingherii nici atât. Audienţele – cu un etaj mai jos.

FELIPO: Taxatoare ai fost, taxatoare ai rǎmas. Pace. Mai adaugǎ un cuvinţel în dicţionarul tǎu frust: “RECONCILIERE”…Îţi spune ceva? Floare de mahala!

DALENA: Traducǎtor ai fost, interpret ai rǎmas. Dacǎ nu dispari în cinci secunde, dau telefon la Protecţia consumatorului, la poliţie, la jandarmerie, la doctorul Oprescu, la muzeul Antipa, la I.S.U, la S.M.U.R.D. Biletele şi conştiinta la control!

FELIPO: Daaa?! Şi ce-ai sǎ le zici când o sǎ se îmbulzeascǎ la uşǎ?! Cǎ bate frati-tu şi nu vrei sǎ-i deschizi, cǎ ţi-e fricǎ de Bau-Bau, de crizǎ, cǎ ţi s-a ars o siguranţǎ, cǎ nu mai vrei la pocǎiţi, ha? (începe sǎ urle duios) ALOOO, UNU- UNU- DOIULEEE! MǍ AUZI UNU- UNU- DOIULEEE?! TANTI- MAMA- LU-NELUŢUUU!!! CREŢULE, MǍTA-I ACASǍ?!

DALENA: Unu la zero cretinel, mǎ predau, intrǎ! Deverseazǎ ce-ai de deversat şi dup-aia scurge-te înainte ca fiicǎ-mea sǎ dea ochişorii de tine. M-am specializat s-o feresc de coşmarurile glorioaselor reuniuni de familie.

FELIPO: Coşmarurile sunt nişte coşuri mari. Ce ai, turbato? Potoleşte-te şi ia buruienile astea albastre, de lux. Nu muşcă. Cinci sute m-au costat, în cazul în care nu te intereseazǎ. Ce te holbezi ca la patrupezi… apropie-te uşor, spune-mi pe numele de alint şi depune-mi un sǎrut fraternal pe fruntea adâncită de griji extrasenzoriale. Leno… Daleno… Magdaleno… Baleno. Şi oaia are cap, da’ judecǎ cât o oaie.

DALENA: Îţi notasem cândva, demult, alintările pe o chitanţǎ, dar am rǎtǎcit-o cu atâtea mutǎri. Am uitat cum te cheamǎ. Sunteţi cumva de la gaze? …De la gripa aviarǎ... porcinǎ… m-am prins, sunteţi de la Semiluna Roşie! Salamalecum! Fripturistule, berbecuţii cu osânzǎ s-au terminat! Şah!

FELIPO: Lasǎ vrǎjeala asta amnezicǎ şi execută-mi o cafea frapatǎ. Sângele apǎ de trandafiri nu se face. Sunt frânt, am lucrat toatǎ noaptea, am alergat… Te rog! Gata, am pronunţat cuvântul magic. Sunt extenuat. Gâfâi. Piua!

DALENA: Tu nu alergi decât când eşti alergat... Nu mai bei? Te-ai lǎsaaat?! Stai sǎ notez pe calendar cu pixul, sugativo. Taman azi e sfantul Bonifaciu. Cât face patru ori cinci?

FELIPO: Douǎzeci în capăt. O cafea am zis, un ness… nu o pişoarcǎ. Dupǎ aia dispar în neant ca omul invizibil... Aleluia! Ne revedem dupǎ douǎzeci de ani, na cǎ se rǎscoleşte Dumas senior! Te rooog… gata, am repetat cuvântul magic.

DALENA: Caldǎ sau rece? Dulce sau amarǎ?

FELIPO: Ca viaţa, Daleno, ca viaţa care se rupe ca aţa!

DALENA: Bine Felippo, bine… am şi nişte rǎbdǎri prǎjite în gel, în cazul în care eşti amator. Aşeazǎ-te, dar mai întâi lasǎ-ţi ghetele gloduroase şi geanta la uşǎ.

FELIPO: Evrika şi paprika! Încep sǎ te recunosc, cât despre rǎbdǎri pune-mi-le la pachet. Le merit! ...Unde e Alba? Ce mai face ?

DALENA: Alba-ca-zǎpada?! În aceste momente cred cǎ respirǎ…cu plexul solar. Se zbenguie prin pǎduri cu cei şapte pitici şi i se scurg ochii dupǎ un prinţ tembel care a făcut o panǎ de cal. Eşti satisfǎcut unchiuleţule? E la şcoalǎ ,”îngrijorel“, unde vrei sǎ fie, la colegiul Platfus.

FELIPO: Am întrebat şi eu aşa de dragul conversaţiei... La ora asta?! Gata, nu mai spun nimic de teamǎ sǎ nu-ţi zgândǎr resentimentele. Tac. Mucles. Am devenit gentelman ca Bethoven la pian. Şarpele cu clopoţei face pipi-n chiloţei... Pam-pam!

DALENA: Descalţǎ-te Felippo şi dǎ-ţi jos haina. Fă un duş. Spalǎ-ţi sufletul cu sǎpunul casei, cu Cheia. Aşeazǎ-te cǎ mi-ai nǎucit şi încurcat integratele.

FELIPO: Hopa, s-a întǎrit pustia. Îmi pun cenuşǎ-n cap. Dǎ şi tu cafeaua aia odatǎ. Duşul mai poate aştepta. Ţigǎrile le folosesc de la mine. Ia şi tu una. Sunt timbrate să ştii, nu de la moldoveni.

DALENA: Casa mea nu e crâşmǎ, nici salǎ de aşteptare, nici staţiune… stinge ţigara cǎ picǎ lavabilul! Scopul şi durata vizitei!

FELIPO: Sora tot soră chiar dacǎ e vitregǎ. Dǎ-mi un pahar cu apǎ platǎ de la chiuvetă, ştii doar cǎ cea mai mare pomană e…

DALENA: …sǎ adapi puturoşii. Altceva!

FELIPO: Sǎ nu crezi c-am uitat. Regrete eterne!

DALENA: Sǎ nu crezi c-am iertat. Vrei sǎ-ţi întorc şi obrazul celǎlalt? Ai de primit… Ce mai coci, unde mai lucrezi, unde mai perforezi, unde mai activezi?

FELIPO: Momentan lucrez la un pulover, i-am terminat mânecile, faţa şi gâtul.

DALENA: Iar dacǎ intri pe mânuţele ǎlora de la poliţie o sǎ fi ajutat sǎ termini şi spatele. Eşti plin de şmecherii ca un maidanez de purici. De ce-ai venit? Credeam c-am încheiat socotelile. Şase ori trei?

FELIPO: Opt-spre-zece fix. N-o mai fǎ pe naiva, că s-ar putea sa te obişnuieşti. Doar o datǎ împlineşte nepoata optsprezece. Şi asta se întâmplǎ chiar azi. Punct ochit punct lovit... Greşesc ?

DALENA: Aaa, ce memorie…Sunteţi de la starea civilǎ? De la pompe funebre? Mossadul? Unirea Urzicenii?

FELIPO: Cel mai important lucru din lume e familia. Familia e patria cea mare şi patria e familia cea micǎ (sau invers). Când vine domnişorica, îmbrǎcaţi-vǎ de scandal, chemǎm un taxi şi mergem cu toţii sǎ sǎrbǎtorim în centru, la restaurant, la Bubba. Mǎ risc! Şah!

DALENA: Calicul e şi gingaş pe deasupra. Crezi cǎ am ajuns la supa ta? Dupǎ cât te ştiu, cred cǎ n-ai nici cât sǎ te urinezi la o toaletǎ publicǎ. Grandomanule!

FELIPO: Surioarǎ îţi admir verticalitatea dar nu dilua nivelul profund intelectual al demersului meu. Mǎ risc! Mǎ sparg în figuri! Fac şpagat la cal cu mânere! La Bubba am zis, la Bubba mergem. Doar e sânge din sângele nostru, al Negrilor! Şi sângele apǎ de trandafiri şi şerbet nu…

DALENA: Plimbǎ struţu ‘ …Negrii ǎştia n-au fost niciodatǎ o familie decât la împǎrţeli şi pomeni. Fiecare a tras pe coliva personalǎ.

FELIPO: Mda şi tu eşti excepţia filistinǎ …

DALENA: …care întǎreşte regula. Suntem Negri-n cerul gurii şi ne rugăm doar la tabla înmulţirii. Mi-e ruşine de numele ǎsta care-mi atârnǎ ca o creastǎ de dinozaur în spate... Mat!

FELIPO: Fenomenal Sisifa. “Suntem doar produsul culturii şi instinctelor. Întotdeauna avem nevoie de o dedublare care sǎ ne salte deasupra cenuşiului cotidian” – asta nu e a mea, am citit-o cu asiduitate dintr-o hârţoagă îngǎlbenitǎ, în timp ce-mi exersam conştiincios procesele fiziologice prozaice. Sunt autodidact, adicǎ un fel de incult care se strǎduieşte... La cât ziceai cǎ apare pe ecrane Alba?

DALENA: Începând de azi poate sǎ vinǎ acasǎ la cât pofteşte. Nu are ore fixe de venit la bord.Te roade grija?

FELIPO: Trebuie sa fii puţin mai drasticǎ. Ori la bal ori la spital ori pe mândrul litoral. Ai vǎzut ce tâmpenii se întamplǎ în ţara asta plinǎ de descreieraţi şi o fatǎ singuricǎ reprezintǎ o tentaţie pentru dezaxaţi si libidinoşi. Urmăreşti ştirile de la ora cinci? Când vreau sǎ-mi întǎresc pǎrul, acolo mǎ benoclez.

DALENA: Câtǎ grijǎ pe unchiuleţul Felippo - cel cu pǎrul mǎciucǎ, mâna lungǎ şi imaginaţia bogatǎ. Scuteşte-mǎ, are cine sǎ-i poarte de grijǎ în ghetoul ǎsta - aşa cum îi zici tu. A cunoscut şi ea un bǎiat, Roberto, la dansuri, cǎ doar n-o sǎ se mǎrite cu mine. E majorǎ, se potrivesc, se plac, treaba lor. Sǎ facǎ borş cu morcovi tineri.

FELIPO: Roberto?! Ce nume hapciupalitic e ǎsta?

DALENA: Un nume ca altele. Ce, parcǎ Felippo sunǎ mai neaoş…

FELIPO: Şi cu ce sunt de vinǎ dacǎ tatǎlui nostru comun îi plǎcea de fotbalistul ǎla italian, de care nu-şi mai aduce aminte nimeni acum?

DALENA: Şi cu ce-i de vinǎ bǎiatul, dacǎ tatǎlui ori mamei sale le tremura auzul la numele nuştiucǎrui actor, din nuştiuce film de doi bani, vǎzut la grǎdina de varǎ, în timp ce se giugiuleau şi ronţǎiau pufuleţi de Slobozia din sacoşă?

FELIPO: Bunǎ intrebare. No comment! Unu la unu!

DALENA: Ai vrea tu. Cǎ tot veni vorba, dupǎ ce terminǎ şcoala, te informez cǎ intenţioneazǎ sǎ se logodeascǎ. Invitaţiile s-au epuizat deja – ediţie limitatǎ. Sper cǎ nu intenţionezi, la rândul tǎu , sǎ te bagi şi în viaţa lor, aşa cum te-ai bǎgat şi în a mea. Îţi pun acatiste la Sfântul Anton, îţi pun lumǎnǎri la catolici, în fiecare marţi, şi la ǎştia, uniţii, ai grijǎ, se prinde.

FELIPO: Semeni cu rǎposata la clonţ, fie-i ţǎrâna uşoarǎ şi locul umbrit de palmieri, nuci de cocos şi pricomigdale!

DALENA: ...Şi tu cu tata la sorb, beţivanule, parazitule. Pe unde treci se asfixiazǎ gazonul, fluturii se transformǎ in omizi pǎroase, cade tencu…

FELIPO: Nu fǎ ”votcalize“ cǎ chicotesc deja vecinii cu borcanele la pereţi. Rufele murdare se spalǎ în familie, în tainǎ, cu clor şi Ariel. M-am lǎsat de bǎut acum şapte ani iar de patru sunt angajat la o firmǎ de telefonie mobilǎ, la distribuţie. Cadru de nǎdejde. Dacǎ nu mǎ crezi, uitǎ-te în geanta cu indulgenţe. Vezi, e plinǎ de celulare din alea scumpe cu camerǎ şi internet. Alege-ţi şi ţie unul. Curaj, ţi-l fac cadou!

DALENA: Tu mǎ, răpitorule?! …Care ?

FELIPO: Cum care? Indiferent. Nu le mai mirosi. Alege ce model îţi place, în afarǎ de ǎsta cu sclipici. L-am pregătit special pentru Alba. Alege!

DALENA: Care firmǎ de telefonie?

FELIPO: Nu pot sǎ-i spun numele ca sǎ nu-i facem reclamǎ mascatǎ. Una importantǎ si importatǎ.

DALENA: Felippo,careee? Zi un nume! Aratǎ o legitimaţie! Documentele la control!

FELIPO: Slǎbeşte-mǎ Daleno, te crezi în autobuz ? Am semnat un contract de confidenţialitate. Ce vrei sǎ-mi dea cu şutul? Ştii doar cum e la patron. “Padre padrone”. Hai, alege-ţi un telefon… pentru tine e moca. Nu te sfii, îmi permit. Câştig destul cât sǎ fiu generos cu amintirile familiale şi familiare... Acum mǎ crezi, biluţo? ... Alo?!

DALENA: Cum de i-ai pǎcǎlit pe ǎia sǎ te angajeze cu tot trecutul tǎu de recidivist notoriu? Credeam cǎ, la firmele astea mari, îţi trebuie cel puţin liceul, referinţe, cazier…

FELIPO: Şcoala vieţii bate la dos toate şcolile şi ǎştia , strǎinii, nici nu se prea omoarǎ sǎ-ţi urmăreascǎ dosarele, se uitǎ fugitiv la tine în ochi şi ţi-au scanat, într-o clipitǎ, tot trecutul, prezentul şi viitorul. În cinci minute ţi-au şi hotǎrât soarta, exact ca la judecata de apoi; eşti angajat sau respins.

DALENA: Ai dracului occidentalii ǎştia, mie mi-au trebuit treizecişicinci de ani sǎ încerc sǎ te desluşesc şi tot nu ţi-am dat de rost… oi fi mai retardatǎ cǎ, deh, n-am terminat decât zece clase şi la autobuze n-am învăţat să citesc în pupilǎ. Cel mult în cafea. Ţi-au pus şi cip? Doi-zece-doi-zece! Ia rastoarnǎ cescuţa în farfurioarǎ…Ţi-e cald? Vǎd cǎ a inceput sǎ-ţi tremure bǎrbia şi ţi s-au umezit tâmplele, Felippo… Rǎstoarnǎ ceşcuţa, n-auzi!

FELIPO: Bate la uşǎ, cred. Dacǎ întreabǎ cineva de mine, nu m-ai vazut. Sunt un meteor care a apărut, a strălucit şi-a dispărut pe la Sascut. Nu fac ore suplimentare şi nici nu acord consultaţii plebei. Dupǎ ciripit pare a fi o mârlancǎ grasǎ din ghetou. Scapǎ rapid de dihanie cǎ avem chestiuni de familie… sau o fi nepoata?

DALENA: Unu: Alba are cheie. Doi: vecinii mei nu sunt mârlani ci oameni de rând. Când au nevoie de ceva bat de douǎ ori şi dacǎ n-am chef sǎ le deschid, se retrag regulamentar şi în cea mai desǎvârşitǎ linişte.

FELIPO: Trei ... asta e a patra bǎtaie, ba nu, a cincea dacǎ nu mǎ-nşel. Dǎ drumul baborniţei. Un salut reverenţios şi apoi… un şut. 
 
 

Scena II 
 

(Bella, Dalena, Felippo
 

BELLA: Ooo, nu credeam că aveţi deja musafiri, dacă ştiam n-aş fi îndrăznit. Sper că domnişoara încǎ nu a sosit. Am adus rochia şi aripioarele Albei pentru banchet. Să vă trăiasca!

DALENA: Vai , da se poate madam Huţupan, intraţi! Nu e decât frate-miu care se “pregrăbea” de decolare. Are motoarele pornite. Tocmai îl dirijam cu steguleţele spre ieşire.

FELIPO: Desigur, dar asta înainte s-o cunosc pe fermecătoarea ta cunoştintă extraterestră cu buline eco. Defecţiune la motor. Am revocat.

BELLA: Ce cavaler de artilerie! Şi când te gandeşti că majoritatea bărbaţilor de pe scară sunt fie babalâci, fie bădărani sau şi una şi alta… Şmechero, unde l-ai ţinut ascuns pân-acum, nu mi-ai spus niciodată că ai un frăţior şi încă unul destul de elegant...

FELIPO: Şi li-ber ca valul!

BELLA: Ooo!

DALENA: Dac-aş avea putere să-ţi enumăr toate calităţile sale, ţi s-ar face părul permanent .

BELLA: Bella, cu “b” de la balerină. Hi-hi-hi!

FELIPO: Felippo, cu “f “de la furtun. Ho-ho-ho!

BELLA: Demult n-am mai auzit pe scara asta o glumă atât de ţeapănă. Cât spirit!

DALENA: Mai mult spirt decat spirit. Cât am să vă datorez ?

BELLA: …Da se poate madam Negru, ne cunoaştem de-atâta timp. Suntem doar cele mai bune prietene. Greşesc? N-am rămas eu la banii ăştia de roni.

DALENA: Lăsaţi că nici mama nu i-a dat tatei, pe degeaba, până nu i-a luat pantofi. Totul se plăteşte pe lumea asta, ba chiar şi pe cealaltă – cu camătă.

BELLA: Consideraţi lucrul ca pe un cadou din partea mea pentru Alba. Materialele m-au costat şapte sute, dar nu e nicio grabă. Penele le-am pus de la o pernă veche de zestre, mulţi văd puţini cunosc. Oameni suntem, adică femei. Ne împăcăm noi.

DALENA: Batem palma.

BELLA: Cinstit şi lăutăreşte. Să taie domnu’ frate.

FELIPO: Ce sunt eu, Jack Spintecătorul?... Preferaţi să vă taie toţi necunoscuţii în loc să vă sfârtecaţi conştiincos şi ordonat singure.

BELLA: Hi-hi-hi!… Nu v-a rămas o guriţă de cafea că am rămas fără şi ’’fără’’ parcă sunt drogată, nici nu pot să bag firul în ac, darămite să raţionez… Şi pe unde umblă sărbătorita, are găseală? ...Tot cu bruneţelu‘?

DALENA: Ţţţ! În fiecare marţi face pregătire cu diriginta pentru bac. E o femeie tare înţelegătoare, nu ia niciun ban pentru asta. E trecută şi ea prin greutăţi. Poartă tot timpul doliu.

FELIPO: Las-că trage ea din altă parte. Negrul slăbeşte şi perverteşte. Dacă te iei după ziare, nu mai există nicio meserie, în patria noastră mult încercată, în afară de cea de profesor. Cu cât le dă mai mult statul cu atăt se vaită mai abitir. Parcă-s ceata lui Piţigoi. Adio Domnu’ Trandafir, ne-ntâlnim la cimitir!

BELLA: Chiar aşa domnu’ Felippo, am şi eu o cunoştinţă în învăţământ. Câte douăzeci de copii îi intră în casă zilnic, la pregătire şi tot timpul se plânge că are salariul de rahat cu prune. În schimb, îşi face în fiecare vară concediul prin nu ştiu ce arhipelag, Gulag parcă. Scuzaţi, pardon, mersi!

DALENA: Generalizările de orice fel sunt periculoase. Astea sunt excepţii.

FELIPO: Frecţii cu carmol la un picior de lemn. Nu le mai ţine palma, sorela. Fă-mi onoarea Bella şi nu-mi mai spune domnule… Felippo şi atât… sau mai pe scurt Flipp (cu doi de “p”) .

BELLA: Ca pe delfinul Flip-per?! Deci ne tutuim… mie puteţi să-mi spuneţi Mimi… de la mimosa pudica.

FELIPO: Tu şi pudica - baba şi mitraliera…

Mimi?!... Nu văd legatura. O fi la Dolhasca. Adineaori erai Bella, parcă. Crezi că e cazul să consult un otorinolaringolog?

BELLA: Hi-hi-hi! Ochiosule! Aşa mă alintau toţi bărbaţii necăsătoriţi când eram curtată... Consultă-l!

FELIPO: Şi cei căsătoriţi?

BELLA: Lăsaţi. Ca lăcustele roiau, ca albinele lipsite de matcă, ca muştele lipite de zeppelin, ca impozitele şi taxele forfetare… dar dacă n-am avut noroc, până şi popa Pricopie, când mi-a deschis Cartea, mi-a spus că am cununia legată cu lanţuri de portavion.

FELIPO: Poftim o batistă de unică folosinţă. Nu suport să văd o damă atât de receptivă ca tine, Mimi, cu ochii umezi de caprioară abandonată într-o pădure de foioase... Orice femeie are dreptul divin să fie consolată şi fericită ca o geamandură portocalie,alintată de valuri si sărutată de lună... N-am spus-o eu ci anticii, când stăteau şi râgâiau cu burta la soare. Grecii... I-ţi-li! Mi-ţi-li!

BELLA: Toate speranţele mi s-au revărsat într-o mlaştină… Ai mai vazut vreodată o geamandură în mlaştină? …Dezolant!

FELIPO: Mimi, Mimişor, orice gârlă se odihneşte într-un stăvilar… poate dacă-ţi spuneau Nela ai fi avut parte de mai mult noroc. Ai să ajungi şi tu la Capul Bunei Speranţe şi, într-o bună zi, poate chiar azi… un exemplar reuşit al sexului tare te va înălţa la ceruri - metaforic vorbind. Pentru sănătatea ta evită excesul de alcool, sare, grăsimi şi pesimism.

BELLA: Întotdeauna am visat la un bărbat înalt, musculos şi culturist, aşa ca tine, un bărbat de infract (sic!). Flipe fii sincer… ai serviciu?

FELIPO: Mă dezolezi pudico, arăt eu ca retardaţii fără ocupaţie, ca un boschetar? Sunt explorator, sunt marinar de cursă lungă, sunt lup…

BELLA: Ah, mă dezorientezi lupule, nu te mai uita cu ochii ăia negrii şi lucioşi în sinea mea interioară. Se spune că toţi marinarii sunt afemeiaţi şi sugative, că au în fiecare port câte o iubită, un copil şi un butoi de rom… Tu te uiţi la “Ghetele Marinarului”?

FELIPO: Oceanul a fost pentru mine, până acum, singura şi constanta mea pasiune… mă vezi stând într-un fotoliu şi holbându-mă la fricţiuni? Nu mă cunoşti Mimi… Cea mai mare fricţiune e viaţa mea. Dacă aş avea aptitudini, aş scrie un roman-fluviu după ea. Zece volume legate în piele de lăcustă. Original,nu?! Aş da lovitura.

BELLA: Hm, mai bine ai risca într-o telenovelă, am auzit că e o investiţie sigură. Toţi marii noştri actori şi-au aruncat la gunoi carierele memorabile în schimbul telenovelelor. Sunt în stare să-şi dezgolească şi fuduliile numa´ să prindă o ciosvârtă cu zgârci pe acolo. Mai bine viu şi sătul decât mumie şi fudul. Aur curat şi garantat… De altfel, telenovelele mi-au rămas suprema fericire de casnică şi celibatară. Am văzut de toate: brazilene, spaniole , ruseşti, columbiene, italieneşti plus cele autohtone si turceşti. Nu mi-au scăpat decât cele ungureşti şi maghiare dar nu sunt foarte interesată. Sunt dependentă… nu le înţeleg aproape deloc, dar sunt fascinată ca o raţă la hipnoză. Mă consolează cu a lor rază… De la ele am învăţat că, chiar dacă sunt nişte păcătoşi iremediabili, cei mai adevăraţi bărbaţi din lume sunt ma-ri-na-rii.

FELIPO: Cu o singură precizare: eu sunt singurul sfânt dintre ei - Sanctus Felippo. N-am cedat nici măcar la insistenţele celor trei sirene care-mi lăcrimează cu perle, în fiecare noapte cu lună, sub hublou, ca să mă predau. Corasonul da şi da, conştiinţa nu şi nu... sau invers.

BELLA: Un marinar poet…poţi să ajungi şi preşedinte, precedentul a fost creat, ce-aştepţi? Orientează-te! Evoluează! Bagă-te! Ai toate datele plus păr pe piept.

FELIPO: Inutil. Îmi lipsesc proteza şi şuviţa. Politica nu mă încălzeşte, băile de mulţime defel, încălzirea globală – da. Soarta omizilor cu cioc din Guatemala ecuatorială - da, coastele copiilor malnutriţi din Mauritania mă fac să şovăiesc ca Hamlet pe bicicletă într-un echilibru mioritic fragil.

BELLA: Ca cine, sfântule?

FELIPO: Nu te obosi să înţelegi Mimibello, rămâi la canalele tale cu turcaleţi constipaţi de atâta pilaf, amestecat cu petale de trandafir; băiatul e mai de la nord şi nu prea apare pe sticlă, decât ocazional şi nocturn.

BELLA: Detest filmele cu vampiri, să ştii… exagerează cu bulionul şi ceaţa. Şi apoi ştii, sunt şi cam muşcăcioşi. E student?

FELIPO: Nebunatico!

BELLA: Lucidicule!

DALENA: Scuze că v-am lăsat singurei, da’, dacă vrei să nu te faci de ruşine cu cafeaua, trebuie s-o păzeşti ca pe-o măicuţă în rugăciune…ca să nu facă spume la gură şi să-i zboare minţile pe alături. Atenţie la limbă, e fierbinte! 
 

Scena III 
 

(Alba, Dalena, Bella, Felippo
 

ALBA: (din hol) Liftul ăsta e de belea… Ne-au mai cerut încă un milion în plus la banchet, pentru meniul profesorilor şi nu ştiu ce D.J. Aaa! Ce adunare conspirativă! Faceţi spiritism, masonilor? …Mă scuzaţi, bună ziua! Săru-mâna doamna Bella! Salutare “Nene-nu-vă-cunosc”! Tu eşti tatăl meu? …Ahoe, mami!

DALENA: Suntem prea flămânzi ca să ne mai permitem să fim şi masoni! Ave!

BELLA: La mulţi ani, glumeaţo. Tot binele din lume, sănătate şi succes la examene. Baftă ! …Ce e cu ghemul ăla alb, cu dihania aia?

ALBA: Nu e dihanie, e un iepuraş pe care mi l-a dăruit Robi de ziua mea. Nu-i aşa că e un dulcic şi jumătate? Uite-l cum dă din botic neastâmpăratul… Atenţie, zgârie de frică!

FELIPO: Du-l în baie până nu te murdăreşte. Chestiile astea mici sunt drăguţe până când manâncă şi când mănâncă… se produc şi când se produc nu mai sunt aşa de drăguţe.Viva andiva pe nume Diva!

BELLA: Ce teorie pe năsălie!

ALBA: Sunt derutată… Domnul e veterinar sau mason?!

FELIPO: Aş vrea eu. Poet sonat şi filozof în cădere liberă.Temporar, sunt de la Semiluna Roşie. Acreditarea e pe drum. Tot pe drum, pe drum, pe drum.

DALENA: Domnul încearcă să fie dar nu este nici pe departe ceea ce pare, adică domn, e unchiul tău întors recent din neant, din Africa americană, din purgatoriu, de la Muzeul Antipa... din Doamne-Iartă-mă! Iar tu, fiică-mea, poţi să te arăţi surprinsă de eveniment! Smile!

ALBA: !!! N u trebuie să mă prefac prea mult, chiar sunt… surprinsă de situaţie. Parcă s-ar fi paraşutat cu umbrela din nori, ca Mary Poppins… Ahoe unchiuleţ! Nepoţica ta Alba îţi execută o reverenţa virginală.

FELIPO: Negru. Negru Felippo, fratele semibun al mamei tale iubitoare, umoristice şi cu memorie elefantină.

ALBA: Ce haios. Ce protocolar. N-am auzit de dumneata până acum printre pereţii ăştia strâmbi... Semibun înseamnă semirău? ...Credeam, când v-am vazut tolba lângă oglindă, că sunteţi de la poştă, cu şomajul mamei… chiar sunteţi unchiul meu?! Verificăm. Da, aduceţi puţin din profil cu mama, mai ales la bărbie… Mamă, nu mi-ai spus niciodată că ai avea un frate…

DALENA: Presupune. N-am avut inspiraţie şi nici suflu. Şi ce, afli acum. Mai bine mai târziu decât niciodată. Încă n-au plecat privighetorile. Mormonii veghează doi câte doi. Circul mai zăboveşte în oraş. Am aşteptat să împlineşti majoratul şi ca să fiu sinceră, nu ai avut nimic de pierdut.

BELLA: Trebuie să recunoşti că Felippo sună oricum mai maiestuos decât Ibse sau ca Marcu care trage cu arcu’...

ALBA: Felippo?! Ce nume... Nici despre tata n-ai pomenit niciodată nimic, de parc-aş fi fost concepută, dintr-o eroare, în eprubetă, cu ajutorul unei spatule sterile de ebonită. Pe tata cum îl cheama? Invizibilescu? Arhanghelul Gabriel? Regele Ferdinand? Donald Răţoiul?

DALENA: Să n-o faci pe nesimţita cu mine, că-ţi cârpesc o pereche de palme materne de începi să faci piruete mai ceva ca Maia Plisetkaia. Nu m-am chinuit atât să te cresc ca să ajung să te văd răţoindu-te la mine. Hulitoareo! Ciocu’mic! Presupune. Marş la tine în cameră!

ALBA: Ce cameră? Ai uitat că stăm într-o garsonieră înghesuită ca vai de steaua ei?! Poate vrei să mă duci la ambasadorul bunăvoinţei, la zâna Andreea, ca să pot să-l cunosc şi eu în sfârşit. “Sturpize ! Sturpize !”

BELLA: Alba, drăguţo, nu te-am văzut niciodată atât de exaltată. Nu strica ziua asta de dragul unei fantome iresponsabile. Linişteşte-te! Numără până la un milion. Analizează-te. Bea o cană de borş de la frigi... Ajută mai mult ca un diazepam.

FELIPO: Toată lumea din casa asta e de acord să servească borş? Se abţine cineva? Borş-borş-borş!

ALBA: Tatăl meu nu este nicio fantomă, este un om ca toti ceilalţi. Este un om care mănâncă, bea, care se duce, ca şi ceilalţi, la baie, care doarme, se ceartă şi se împacă, oboseşte, visează. E tatăl meu şi într-o bună zi (poate chiar azi), cu toata încrâncenarea ta, mă va căuta. Iar eu n-am să-i reproşez nimic, am să-l iau de mână, am să-l privesc lung-lung, am să-l pup pe chelie şi n-am să-i mai dau drumul.

FELIPO: Pam-pam! Şi au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi… Amin! Uraaa! Trăiască familia unită şi indestructibilă! Doamne miluieşte, popa prinde peşte! Să se pupe tigrul şi viţelul, cumintele şi tembelul! Parcă eşti soră-mea când era de seama ta… clonţoasă mică, au inceput să-ţi cadă dinţii de lapte. Bravo! Poftim un cadou de ziua ta pentru maturitatea discursului… să-l stăpîneşti sănătoasă şi să încheiem tentativa asta de miniconflict într-o cheie optimist-împăciuitoare. Mulţi ani traiască, mulţi ani trăiască, la mulţi ani!

BELLA: La mulţi ani ! Să cădem în fund pe bani!

DALENA: La mulţi ani şi... controlează-te!

ALBA: Fac eforturi. Mă ierţi ? ...Mă cerţi? ...Mă ierţi?

DALENA: Am de ales?! ...Te!

ALBA: Mulţam fain şi ţeapăn. Unchiuleţule, telefoanele astea bestiale nu se livrează cu încărcător?

DALENA: Albaaa! Nu sări calul.

FELIPO: Calul de dar se poate sări dar nu se caută, în niciun caz, la dinţi. L-am luat la promoţie fără… da’ se găsesc de cumpărat, separat, la tuciuriii de la colţ... Îţi place?

ALBA: E chiar mişto. Sincer. Trebuie să fie foarte scump. Pân-acum am avut numai hârburi la mâna a doua, cărămizi. Mi-era şi ruşine să le scot din buzunar când sunau. Parca erau staţii de emisie din dotarea armatei sovietice. “Alio! Alio, Belaia!”

DALENA: Bine că le-ai avut şi pe alea, alţii nici atât. Vezi că mai ai un cadou, mai modest, pe pat, e din partea mea şi-a doamnei Huţupan. Caută o sfoară pentru iepurele ăsta că m-am spetit toată ziua să aranjez şi dacă tot ne-am adunat ca să nu fim împrăştiaţi, să scot de la congelator nişte pulpe (că doar n-o să ne holbăm unii la alţii ca la eclipsă). Până când se prăjesc, coboară tu Felippo ’’dragule’’ şi mai ia nişte pâine, un bidon de bere, unul de suc, nişte alune şi o salată pentru animal. Stai să-ţi scriu pe o listă. Iar tu madam Huţupan eşti invitata noastră de onoare.

BELLA: Azi ţin post întunecat. Mă spiritualizez. Mă energizez cu apă de la robinet şi meditez sub o piramidă de fâş.

DALENA: Texte şi vrăjeli. Amână până la măritiş... Şi aşa te-ai spurcat cu cafea de la musulmani. Iar tu, mătăluţă, ia şi nişte mici, vezi să nu fie verzi sau expiraţi.

FELIPO: Cunoaştem. Avem şi diplomă de măcelar recunoscută de U.E., plus cea de afumător şi aburitor.

BELLA: Vai doamnă Negru, prea mult deranj, eram doar în trecere. Cafeaua a fost de ajuns, mai ales că ştiu că nu prea sunteţi într-o relaţie amoroasă cu guvernatorul actual al băncii centrale… V-am lăsat. Zghihuire plăcută!

FELIPO: Şi cu invitaţia mea încă valabilă pentru restaurant, cu Bubba cum ramâne?

DALENA: Tu şi invitaţiile, moşu’ şi rândunica. Păstreaz-o si bagăţi-o unde vrei matale! La mine în casă nu comandă nimeni, nici măcar eu! Astăzi, până la orele douăzecişidouă netrecute fix, eşti invitatul meu. Ia sacoşa asta verde şi banii! În chicineaţa de faţă lucrurile se dezgheaţă mai încet… Iar tu, Bello, lasă talentele de mironosiţă şi ajută-mă să întindem muşamaua aia nouă cu trandafiri de la Paşte... Festina lente că nu e urgente!  
 

Scena IV 
 

(Alba, Bella, Dalena
 

ALBA: Da’ unde-a dispărut “unchiuleţul”?

BELLA: S-a oferit să coboare până la colţ, la babe , să cumpere câte ceva pentru aniversare. E atât de galant.

ALBA: Iar urmează “Marea Îndopare”?! Mamă, eram sigură că nu te mai complici cu chestii demodate din astea, aşa că i-am promis lui Robi să ne plimbăm pe faleză şi apoi mergem s-o vizităm pe bunica lui, la azil …sper că n-ai nimic împotrivă… zâmbeşte, te rog, uite ce soare e afară!

DALENA: Zâmbesc, ce-am să fac, credeam că e ziua ta nu a bunicii lui Roberto; trebuie să mă obişnuiesc, de pe-acum, să rămân singură când mi-e lumea mai dragă…

ALBA: Nu mă şantaja, o ai alături pe doamna Bella cu care te înţelegi grozav, pe unchiul Felippo cu care nu te-ai mai văzut de un car de ani şi cu care (bănuiesc) ai multe de vorbit. Daţi drumul la caseta aia cu Gică Petrescu şi puneţi ţara la cale. De planuri pentru viitorul meu luminos feriţi-vă, ştiu să-mi port singurică de grijă.

DALENA: Da, eşti majoră, cunosc, da´ tot fetiţa mea cu codiţe ai rămas. Să-i transmiţi lui Robi că am să-i rup urechile. Putea să treacă şi el câteva clipe pe aici să facă act de prezenţă, că doar nu-l murseca nimeni.Am făcut două tăvi de plăcinte, sunt încă fierbinţi, cine le mănâncă, mam-mare?

ALBA: Dacă nu-ţi place de el, spune-i verde în faţă. Ştii bine că-l intimidezi. Una o luăm la pachet. E bine aşa? Dă-mi şi două sute,te rog, să-mi cumpăr o cartelă. Hai că nu stăm mult. Uite ce soare şi ce frumos e afară!

BELLA: Puteai măcar, din bun-simţ, să probezi rochia, să vedem cum se asortează cu aripile,o să am coşmaruri profesioniste toată noaptea, dacă am greşit ceva…

ALBA: Nu plec în Australia, doar până aici la faleză ,uf! Te sun, mami. Distracţie plăcută!

DALENA: Spune-i lui Robi să treacă pe aici când vă întoarceţi şi ia-ţi ceva peste tricou că ţi se vede buricu’.

BELLA: Dacă aşa se poartă acum, las-o, doar nu se duce la schit, la exorcizări. Am văzut altele şi mai şi. Când o să iasă la pensie, o să i se acrească de baticuri, fum de lumânare şi parastase, başca coliva.

DALENA: Ai auzit?! ... Şi închide bine uşa de la intrare, că se face curent... Albaaa !

BELLA: Cine să te audă,cred că a ajuns deja la parter. E aşteptată ca ploaia pe secetă, ca duba cu pâine caldă. Dacă nu se distrează acum, atunci când.Bravo ei! Să-ţi trăiască! ...Aoleu, a zbughit-o după ea dihania aia de iepure,pe casa scării. Ajută-mă să-l prindem, madam Negru, că dacă-l vede Isăcescu îl bagă sigur la întreţinere. 
 

Scena V  
 

(Felippo, Dalena, Bella
 
 

FELIPO: Trei iezi cucuieţi, lui Felippo descuieţi!

DALENA: S-a dat calendarul peste cap, nu ştiam că luna cadourilor pică şi vara.Te-ai riscat, fiu risipitor?!

FELIPO: Mă laşi? Caviar şi somon fume, şuncă de Praga, fructe de mare, şampanie franţuzească şi tort Diplomat. Cale pentru sărbatorită şi garoafe roşii pentru Mimibela.

BELLA: Cu garoafele ai nimerit-o, dar, calele , isteţule, se dau numai la morţişori. Aduc ghinion… sunt atât de frumoase şi triste… nu te-au învăţat sirenele alea bengoase codul florilor?

FELIPO: ''Tabula rasa''. Nu ştiau să joace decât barbut pe dezbrăcate .Erau dotate doar în partea inferioară. Fiinţă rurală,actualizează-ţi cunoştinţele. Calele reprezintă un prag, o trecere spre infinit mai pe înţelesul tău. Absolutul sublim! Nu-i aşa, Daleno, sau vrei să sunăm în Suedia, la « Guriţă bărbosul » ...să ne clarificăm ?

DALENA: Ştii bancul cu trambulina? Nu-ţi mai plac bujorii, pârjoalele cu mămăligă şi sarmalele …te-ai axat pe caracatiţe de astea de cauciuc?

BELLA: Hi-hi-hi!

FELIPO: Hap-ciu! Defineşte termenul mămăligă.

DALENA: Polenta – îţi aminteşte ceva?

FELIPO: Vag, scumpete, vag. Come si dice?

BELLA: Hi-hi-hi! Mă duc până la mine să pun garoafele astea zâmbăreţe într-un borcan, pe şifonier. Mă ajuţi lupule strălucitor, frumosule ?

FELIPO: Îhî! Kilul ăsta de cafea îţi aparţine. Bonus pentru inspiraţie. Prezic că te asteaptă o noapte albă şi lungă în care te vei încărca energetic ca Cernobâlul. Dacă doreşti pot să-ţi citesc şi-o poveste.

BELLA: Ooo! Nu te refuz… cu cafeaua. Poveştile trebuie trăite nu citite, lupuşor.

DALENA: Şi pe mine cine mă ajută, tetea? Să stăm şi noi odată ca oamenii la masă şi dup-aia puteţi să vă răspândiţi care pe ce navă doreşte. Curăţă măcar cartofii Felippo, de restul mă ocup eu.

FELIPO: Dacă mergeam la Bubba nu trebuia să păzeşti aragazul. Erai servită la nas, ca o doamnă. Bucătăria nu face parte din pasiunile mele şi apropo, dacă-mi spuneai, puteam să iau chiar şi un sac de cartofi, din ăia cu e-uri, gata ferchezuiţi. Îi turnai în ulei şi gata... Orientează-te! Suntem în mileniul trei.

DALENA: Din ăia să mănânci tu, Negrule. Încă ţin la ''Amintiri din copilărie'', la clasici. De mic, trăgeai chiulul când era vorba sǎ pui umărul. Te orientai. Dacă nu poţi să ajuţi - încurcă. 
 

Scena VI 
 

(Bella, Felippo
 

BELLA: Nu te sfii. Fă-te comod. Am o ţuică de prună de ţară. De la mama ei.

FELIPO: Merge Mimi, e omologată. Chiar simţeam nevoia de fructe dezagregate. Numai să nu mă pârăşti Dalenei, ştie că m-am lăsat şi o să facă urât. E tareee… şi miroase până la etajul şase!

BELLA: De asta e ţuică, ca să miroase. Mai ia una. Te curăţă. Pe urmă iei o gumiţă şi nu te mai simte nici bunica din deal. E o şmecherie, eu aşa fac. Noi, femeile, bem mai mult ca voi bărbaţii ,numai că pe şestache.

FELIPO: Cine e gagica zâmbăreaţă din rama asta, nepoata?

BELLA: Motanule, ghici ciupercă ce-i? Sunt eu, ieri... Am avut şi vremuri mai bune, să ştii. La şcoală am fost Miss Boboacă. De două ori. Puteam să fiu şi-a treia oară, dar m-au lucrat. Pe la spate. Administratorul şi profesorul de sport.

FELIPO: Aur curat. Paişpe carate. Ai fibră.

BELLA: Nu sunt aţoasă ci dezolată, Flipper.

FELIPO: Calm, se rezolvă. Mai pune una, nu nechez la băutură, cel mult devin genial de sincer. Ce femeie ai fost, ce femeie eşti Bella, ce femeie vei… hooo, ajunge, nu pune peste!

BELLA: Mă încearcă niscaiva emoţii pământeşti. Am cărăbuşi de mai în stomac. Ce mascul feroce eşti Flipe,ce bărbăţel! Bun de pus la rană cu tot cu cataramă. Eşti frumos, ai bicepşi, ai servici, ai gust la ţoale... Se vede de departe că nu te îmbraci de la second si nici că te îndopi, ca toţi zugravii, cu parizer expirat şi cartofi. Valorosule!

FELIPO: Vrei să-ţi arăt tatuajele? ...Gustul rimează dar nu e totuna cu luxul. Notează. Ş-apoi sunt umblat pe meridiane. Paralele si meridiane, meridiane si paralele! Experienţa e totul, lectura e moft!

BELLA: Fii sincer... nu te-ai săturat de atâtea paralele?

FELIPO: Până a nu te întâlni, nu. Tu eşti cea mai perfectă paralelă. Toarnă, zeiţo! Venero!

BELLA: Mă înnebuneşti Felippo, sunt doar muritoare şi casnică. Par insensibilă ca piftia în labele unui urs gunoier dar sunt neliniştită ca Vezuviul înainte de erupţie. Pune mâna satirule, degeţelele… bate?!

FELIPO: Ehe! Duduie! Ca vântul la pupa, ca mascaţii bugetari la uşă. Doctor honoris causa trebuia să mă fac. Ce temperament! Ce bâiguia popică ăla încurajator?

BELLA: Pricopie?!...Că am cununia legată cu lanţuri de portavion. Sunt sclava destinului. Definitivo.

FELIPO: Chiar acum, ca un încercat om al mării şi oceanelor, am să-mi suflec mânecile şi am să te eliberez. Eşti pregătită? Pe locuri, fii gata…

BELLA: Nu, da, nu, da! Nu sunt gata, încă. Tremur din toate încheieturile organismului din corp. Mi-e frică de trădare ca turturicii de grăunţe, ca cimpanzeului de banane. Am suferit destul din cauza atător spâni şi a tembelilor cu păr roşu. Sunt profund derutată de necunoscutele lăuntricului existenţei fiinţei mele. Nu fi zgârcit, toarnă şi mie, harapule. Riscul nu face parte din datele mele genetice. Scuzaţi limbajul gregar.

FELIPO: Ce are riscul cu fiscul? Sclavă ai fost, sclavă ai rămas, Isaura. Curaj găină că te tai! ...Eşti pregătită, te întreb?

BELLA: Da, nu, da, nu... Observi că prima oară am spus ”da“.

FELIPO: Da, dar după aia a urmat un ''nu'', ezitanto… Dă-le naibii de sirene, Felippo! De azi înainte, Mimi, am să ancorez numai în portul tău neamenajat. Îţi voi fi credincios ca un taur, ca un mameluc, ca ochiul lui Terente din borcanul cu formol de la institutul Mina Minovici. Libertate, treci la spate!

BELLA: Jură! Pune mâna pe ruj! Dă-ţi cuvântul! Fii serios ca un dop de plută! Scoate carnetul de partid din congelator!

FELIPO: Crezi că mi-e greu, doar mi l-am dat de atâtea ori. O dată în viaţă rămâne omul sclav. Nu sunt înregimentat . ''Torna, torna, fratre !''

BELLA: Păcat. Am terminat deja sticla, alta nu mai am ca să torn.

FELIPO: Cumpărăm. Whiskey! Băutură şi femei pentru copilaşii mei! Mimibello, femeia visurilor mele! Cuminţenia neîmpietrită a pământului! Ar trebui să-ţi dau un inel de fiţe ca să pecetluim momentul, dar nu aş fi original. Primeşte acest telefon de firmă, ca semn al iubirii şi fidelităţii mele. El o să ne unească la bine. Uite, spune ''Iubire'' în faţa lui şi o să fiu apelat instantaneu.

BELLA: Iubire! Iubire! Iubire!

FELIPO: ’’Abonatul este liber şi îndrăgostit lulea! Rămâneţi pe recepţie! ...Dragoste la prima vedere!’’

BELLA: Şi eu am simţit ''o cupă de pudră ''când te-am zărit cu cămaşa chinezească deschisă la trei nasturi. Nu mă corecta. Felippo!!! Cizelează-mă! Ridică-mă la cer! Eliberează-mă! ...Mă iubeşti?

FELIPO: Da, te iubesc, platonic şi tectonic!

BELLA: Cum adică platonic?!

FELIPO: Eu o să te iubesc şi Platon o să te viziteze regulamentar. Bella! Bella! Bella!

BELLA: Tot ce am îţi aparţine, toată averea mea. Interioară şi exterioară. Plus C.A.R-ul, plus maşina de cusut Singer cu plăcuţele originale de platină, plus brăţările de la amanet...

FELIPO: Averile nu mă interesează, grădinile suspendate nu mă interesează, conştiinta da. Trebuie să-ţi achiziţionăm rochia de mireasa. Urgent. Până la cât e deschis?

BELLA: Calm până nu-mi pierd constiinţa (sic!). Am... am găsit-o printre boarfe, la second. Era cu etichetă. Chilipir.

FELIPO: E folosită, nu are nicio valoare. Cine ştie ce ghinion o fi avut precedenta .

BELLA: Prostii, am spălat-o cu înǎlbitori de ultimă generaţie. I-am şters amintirile. Lângă tine nu există ghinion, căpitane. Să facem o nuntă mică, în familie. Să mănânce cozonac şi sarmale toată scara.

FELIPO: Mică?! Să vuiască târgul, primarul să ne fie naş ca să ne facă cetăţeni de onoare şi să ne cadorisească cu locuri de veci! ...Mare! Popa Pricopie e ''persona non grata'', n-are ce căuta. Voronin miliţianul ăla din estul sălbatic,la fel ! Nu ştie să joace decât bătuta,n-a învăţat încă dansurile de societate cu labele lui de urs. Pensionarii cu faţa la perete, să se cureţe de pete!

BELLA: Căutăm un călugăr tânăr cu privirea aţintită spre sateliţi - ăştia au har cu tona când nu se ocupă cu alte ''pasiuni''. Alba, domnişoară de onoare, Roberto - cavalero.

FELIPO: Nu, cu Roberto, manelistul ăla, nu sunt de acord. Nu vreau să am de-a face la nuntă cu naţiunile conlocuitoare .

BELLA: Dar Roberto nu e ''naţiune înlocuitoare'', e român. Cu un singur ''r''. Aşa s-a declarat la recensământ. Ş-apoi nici nu-l cunoşti .E băiat bun, vrea să ajungă tirist. E în stare să spună ''săru-mana'' la tot cartierul.

FELIPO: Îl simt, îl simt. O fi băiat bun când doarme. O fi român dar e negru… n-ai zis tu că e bruneţel?

BELLA: Şi ce, tu nu eşti şi Negru şi român. Duplicitarule! Vezi că am intrat în U.E. şi xenofobii şovinişti sunt marginalizaţi. În ziua de azi e mai avantajos să fi homosexual decat xenofob. Cum ai să poţi candida, cu ideile astea perimate, la preşedinţie, dacă nu ştii cui să te dăruieşti? Te halesc dulăii ăia cu papion urgent .

Noi, românii, suntem un popor tolerant ; face sex cu noi cine, când şi unde vrea.

FELIPO: Diferenţa face detaliile. Accept!

BELLA: Ce?

FELIPO: Să te ocupi tu de detalii. Vreau să începem căsnicia noastră în barca Concordiei.

BELLA: Căpitane, ce concordie, Titanicul ne aşteaptă! E asigurat. Ne facem analizele la zi ca să fim siguri că, la sfârşit, când se dă genericul, decedăm sănătoşi şi plini de fericire ca nişte ardei umpluţi cu sila. O să invităm toate personulităţile... O să avem şi artificii la nuntă?

FELIPO: Să ne limităm. Criză. Lumânari tradiţionale cu flori de plastic şi busuioc.Veniturile mele le-am câştigat prin muncă cinstită, n-am furat merţane din Germania şi nici n-am spart bancomate cu barosul în Anglia. Dacă ''Popey'' nu ne-ar fi înstrăinat flota, azi eram şi eu mare baştan… Fără artificii! Se taie!

BELLA: Las-că-mi aduc şi eu contribuţia, obolul, prinosul. Doar sunt fată de asfalt, nu ţaţa Lelea... Nu se taie! Să fie nunta anului. M-ai învins cu sinceritatea ta tsunamică. M-ai doborât ca furtuna copacii din parcarea de la Mall. Mi-am deschis sufletul iar tu deschide binişor ochişorii şi cutia asta.

FELIPO: ...Bella, nu crezi că am şi eu inimă?! Crezi că n-am mai văzut bani? Mă jigneşti. Adio, adică la revedere!

BELLA: Ssst! Nu te mai fasoli. Gura! Patruzecişicinci de mii de parai. Miroase-i! Îi ţin la saltea că-i mai sigur decât la bănci. Nu ştie nici dracul de ei.Am avut un teren la Roşia Montană moştenire de la o mătuşă şi…

FELIPO: Pam-pam! Se schimbă situaţia. Toate vânturile bat acum dinspre pupa. Întoarcem cârma. Artificii ai vrut, artificii vei avea. Închiriem o şalupa! Un iaht!

BELLA: Barca pe valuri pluteşte uşor. Inima-mi saltă plină de-amor! …Creţule!

FELIPO: Platinato! Strângătoareo! 
 

Scena VII 
 

(Alba, Roberto
 

ALBA: De ce să mă grăbesc? Semafoarele încă funcţionează. Măturătorii n-au apărut.

ROBERTO: E mai bine. Şi aşa mama ta are destule prejudecăţi. Şi mâine este o zi... Cruţ-o!

ALBA: Dacă întârzii, am să inventez ceva gen ΄΄ mi s-a rupt tocul şi d-aia΄΄…Hai să mai zăbovim câteva clipe să admirăm asfinţitul. Ar putea, teoretic, să fie ultimul nostru asfinţit petrecut împreună. De ce să-l ratăm?

ROBERTO: Alba tu nu ştii să minţi şi poate n-o să fi nevoită, niciodată, să înveţi. De ce să începi tocmai acum? Nu e mai simplu s-o suni? O să avem tot timpul din lume să fim împreună... Nu ai incredere?

ALBA: O să, o să… Nu mai sunt o fetiţă, Robi, pe care s-o duci cu zăhărelul cubic.Toate lucrurile au un început. Azi vreau să fie totul complicat, să încalc toate regulile şi în acelaşi timp să nu supăr nicio furnică. Sunt atât de fericită, încât, îmi vine să fac o mie de nebunii.

ROBERTO: Ca de exemplu?

ALBA: Ca de exemplu: să le croiesc mustăţi mincinoşilor ăstora de pe afişe, să ne rostogolim prin iarba udă şi să sărim dezbrăcaţi de pe faleză, ori pur şi simplu să dansăm pe pontonul proaspăt vopsit. Muzica de pe malul celălalt e atât de sfâşietoare, încât, te îmbie să împleteşti sălciile şi să păşeşti peste ape. Hai ”elefantule-congelat“ ,uimeşte-mă! La sală nu scăpai nicio ocazie să-mi atingi spatele şi acum parcă eşti paralizat. Îmbrăţişează-mă! ...Uite, am văzut asta într-un film şi mi-a plăcut... să ne dăruim câte un inel de iarbă. Vrei?

ROBERTO: Trebuie să spunem şi cuvinte? Ştii că nu sunt expert în declaraţii. Dacă ştiam dinainte, căutam rapid ceva pe internet. Sunt atâtea formule de agăţat.

ALBA: Nu fi nasol, de ce să foloseşti chestii regurgitate de alţii. Fii spontan. Inventează ceva ad-hoc. Exersează-ţi creativitatea.

ROBERTO: Încerc... Dacă vreodată vei adormi… speriată de urâţenia acestei lumi… aş putea… să fiu... prinţul... care să te trezească la adevărata … viaţă… doar…

ALBA: …doar?

ROBERTO: cu…

ALBA: …cu? ...Să nu fi vulgar Robi! Auuu! Nu mă strânge aşa. Mă doare. Dacă mă învineţeşti, te omor.

ROBERTO: Mă străduiesc Alba, sunt la un profil de mecanică, nu la filologie ca tine.

ALBA: Şi ce, crezi că ăia care termină la mecanică sunt mai tâmpiţi ca ăia de la filologie? Mituri. Continuă pe un fond liric! Uimeşte-mă!

ROBERTO: …care să te trezească la adevărata viaţă doar cu un… simplu sărut.

ALBA: Genial. Confirmă!

ROBERTO: Poftim?!

ALBA: Exemplifică sărutul!!!

ROBERTO: Păi, nu se poate.

ALBA: De ce ΄΄nu se poate΄΄?!

ROBERTO: Nu îndeplineşti,în totalitate, condiţiile.

ALBA: Care condiţii?

ROBERTO: Păi, în primul rând, nu prea eşti dezgustată de urâţeniile acestei lumi şi în al doilea, eşti preaplină de viaţă. Sărutul are putere o singură dată şi n-aş vrea să risc. Logic.

ALBA: Păi cum să fiu dezgustată, şmecherule, dacă stau în braţele tale, şi port şi un inel de iarbă pe deget. Lasă-mă să-ţi fac şi eu declaraţia. Întinde mâna stângă şi apropie-ţi urechea de buzele mele.

ROBERTO: E bine aşa?

ALBA: Stai cuminte. Nu strica magia. Ascultă!

ROBERTO: Ascult şi mă supun!

ALBA: ...Trezeşte-mă, când ajungem în rai!

ROBERTO: Atât?!  
 

Scena VIII 
 

(Dalena
 

DALENA: Cine sunteţi voi ca să judecaţi o taxatoare?! Ce ştiţi voi despre viaţa mea, despre iubirile mele, despre câte cărţi am citit ori nu; de parcă ticăloşia ori mizeria sufletului ni s-ar reduce cu fiecare hârtie pe care-am lipit-o de ochi... E adevărat, dacă aşa spun toţi, că am fost iubita tuturor şoferilor din garaj şi a paznicilor de noapte, că le-am fost “poştă” când nevestele lor ghiftuite de televizor le aruncau sarmalele sleite în faţă, când se întorceau pe şapte cărări în ziua de plată, şi îi alungau... E adevărat, dacă aşa spun toţi, că Magdalena, taxatoarea, a trăit cu directorul şi secretarul primăriei ca s-o treacă pe lista cu garsoniere, în ultima clipă,în locul lui Şapcă macaragiul, cel fără de picioare... Prea umblă curată curva asta de Magdalena şi prea nu cere împrumut de la nimeni - pentru că fură şi vinde biletele de patru ori şi îi mai trimit şi mahării ăia de sus câte-un plic gros pentru plod. Prea vorbeşte frumos cu toată lumea, ştim noi ce ascunde şi care îi sunt mişmaşurile... E-te-te! S-a suit purceaua-n salcie! S-o dăm afară pe Magdalena, oaia neagră a transportului de călători. Din cauza ei se fac restructurări la aprovizionare şi creşte preţul barilului, din cauza ei nu ni se dau vizele şi e secetă în Oltenia. Din cauza ei bubuie cauciucurile autobazei la fiecare zece mii de kilometri parcurşi... Păcătoasa, uită-te la ea, mai are curajul să ne privească în ochi şi să rupă biletele pe lung cu unghiile ei roşii de traseistă. Las-că ştim noi cine face salariile de merit şi în patul cui... Şi fiică-sa, căţeaua aia mică, e îmbrăcată tot timpul cu rochiţe şi şosete albe şi zâmbeşte tâmp la toată lumea, de parcă ar fi antrenată să meargă la produs când s-o retrage aia mare... De ce s-a desfiinţat instituţia Inchiziţiei, că am fi tras-o de părul ăla lung şi strălucitor până la rug… Las-că ştim noi cine e tatăl copilului, dar pentru că ştim de aia tăcem şi îi aruncăm priviri frumoase când coboară odihnită din cuşca ei la sfârşitul turei de parc-ar fi ieşit dintr-o cadă cu lapte… Proştilor! ...Nu ştiţi nimic pentru că sunteţi meschini şi răi! Sunteţi răi fiindcă sunteţi proşti,adică săraci cu duhul dar nu fericiţi. Laşilor! N-am iubit şi n-am avut în toată viaţa mea decât un singur bărbat , căruia de-abia îi mijise mustaţa. Ploua rece şi mergeam pe jos, udă toată,cu valiza la gară, pentru că se închisese internatul liceului de artă şi începea vacanţa. Atunci l-am cunoscut. Fericită zi! S-a apropiat de mine timid, mi-a luat valiza şi m-a bagat sub geaca lui ponosită de piele... Două săptămâni am stat împreună într-o mansardă şi apoi a plecat, pe neaşteptate, în armată. Peste trei luni când m-am întâlnit, întâmplător, cu un prieten de-al lui, mi-a spus că Radu, căci aşa îl chema, murise din cauza unei grenade care îi explodase , cică, accidental, în mâini. L-au adunat într-un sac de rafie şi l-au îngropat în grabă, că se temeau coloneii burtoşi pentru gradele lor. Ce anchetă? N-a fost nicio anchetă. N-a avut părinţi, n-a avut rude, cine să facă tam-tam. Cineva a avut grijă să-i fure până şi crucea strâmbă şi s-o pună pe foc. Nici nu ştiu prea bine unde îi este mormântul din cimitirul săracilor… După nu mult timp a apărut Alba, exact la vremea când trebuie să apară pe lume copiii. Nimeni nu ştie o iotă din toată istoria asta. Durerea m-a învăţat să-mi încleştez bine dinţii, să mă uit ca un cal înainte şi să trag... Şi ce-am mai avut de tras. Ai mei, după tărăboiul de rigoare, m-au alungat de acasă, m-au dezmoştenit, în favoarea lui Felippo şi am fost nevoită, la şaptesprezece ani, să mă angajez într-un loc unde nu se cerea prea multă calificare... Da. Taxatoare,da, deşi eu am fost cea taxată... Au trecut de atunci optsprezece ani şi nouă luni de zile, fix. Două săptămâni de fericire adevărată m-au ajutat să rezist optsprezece ani şi nouă luni de zile, fix... Merită, vă spun eu, nefericiţilor, blegilor, şmecherilor, idioţilor, merită. Cel puţin, Alba, va fi cu mult mai fericită decât mine şi vă va râde într-o bună zi în nas,f ără să-şi dea seama, pentru toate umilinţele şi clevetirile pe care le-am îndurat. Va termina facultatea de drept ca şefă de promoţie şi îşi va lua o decapotabilă scumpă şi roşie ca focul, cu care va străbate lent târgul ăsta de primate până la judecătoria nouă, de marmură, din centru şi retur. Zilnic,tur şi retur, tur şi retur, până o să vă scoată din minţi cu succesul, frumuseţea şi candoarea ei… 
 

Scena IX  
 

(Alba, Dalena, Roberto, Bella
 

ALBA: Vorbeşti singură, mamă ?

DALENA: Ţi s-a părut. Era papagalul ăla cu baterii, de pe geam.Intră Robi. Tot scump la vorbă ai rămas?

ALBA: Mamă! Nu-l mai înţepa. Ştii doar că se pierde uşor.

ROBERTO: Săru’ mâna! Bunica vă mulţumeşte pentru plăcinte. Săru’ mân !

DALENA: Da?! Mă bucur. Am să trec şi eu într-o zi pe la ea. Ştiu cum este să nu-ţi deschidă nimeni uşa. Cu ce să vă servesc? Au cam început să se răceasca toate. Să aprind aragazul?

ALBA: Unde a dispărut unchiuleţul? Sper că nu l-ai certat.

DALENA: Ora nouă a sosit, omul negru n-a venit. A plecat fix acum trei ore la madam Huţupan, s-o ajute să pună nişte garoafe într-un borcan. N-o fi găsit apă cu seceta asta, s-o fi dus la Izvorul Tămăduirii.

ALBA: Bate!

DALENA: Şi?! Deschide. Bate şi ţi se va deschide. Numai când bat jandarmii nu se deschide nimic...

BELLA: Ce se execută aici? Am întârziat?!

DALENA: Eee! Da de unde. Nici n-au inceput ştirile de la miezul nopţii. Singurică, singurică? Ai bujori în obraji. Craiul?

BELLA: Mă faci să roşesc, Daleno. Era atât de obosit încât a adormit, sărăcuţul, pe un fotoliu. Mi-a fost milă să-l trezesc. Sforăie ca un guguştiuc înfoiat... Dragul de el.

DALENA: La ora asta. O fi făcut eforturi. Flotări. O fi servit ceva.

BELLA: Nişte alune râncede. I-am lasat un bilet pe frigider.

DALENA: Ne găseşte el. Are un simţ de orientare ca marmotele de pe Discovery... Mâncaţi?

ALBA: Te-ai uitat la ceas? Cel mult un suc. Nu vreau să arăt ca o balenă eşuată la banchet.

ROBERTO: Nici mie nu mi-e prea foame cu căldura asta.

BELLA: Eu aş vrea o bucăţică de tort şi şampanie… e totuşi o petrecere, nu?! Daţi drumul la muzică. Să chefuim. Dans! Robi, eşti liber? …Nu contează. O viitoare doamnă nu trebuie refuzată. “Barca pe valuri pluteşte uşooor…”

ALBA: Şi eu cu cine mai dansez ?

BELLA: Cu iepurele Talpă-Iute. Nici pe el nu l-a invitat nimeni. Nu te speria, nu ţi-l fur. Inima mea aparţine altcuiva. E dăruită. Adio singurătate! În curând voi transmite un comunicat important pentru scară. Dans! Dans! Dans!

DALENA: Te-ai ţăcănit, Bello, ce tot bâigui acolo? Ai servit ceva?

BELLA: Nectar cu muştar - băutura zeilor. Cât de curând o să fim rude-paparude, cât de curând o să-mi scot rochia de mireasă de la naftalină… na, că m-am scăpat... la vorbă.

ALBA: Hopa! Matriarhatul urcă pe podium,

DALENA: Explică-te! Sunt cam confuzată în aceste momenţele. Ce fel de rude?

BELLA: Prin alianţă... Mă căsătoresc... Mă măriiit! ...Îmi pun vălul pe faţă!

DALENA: Nu mă-nnebuni. La vârsta ta ar trebui sa te gândeşti la cele veşnice... la alt fel de văl.

BELLA: Vax albina! O să purtăm acelaşi nume de nonculoare. Dar să lăsăm pe “altcineva” să facă anunţul. Din partea mea nu ştiţi nimic. Şampanie! Şampanie!

DALENA: Roberto, adu o puşcă. Să nu se mai chinuie. S-a întors lumea cu susul în jos. Alba, caută-mi punga cu pastile. Sun la salvare.

BELLA: Invidioaso. Credeam că-mi eşti prietenă, că-mi eşti alături.

DALENA: Tocmai d-aia. Iresponsabilo. Nici n-o să apuci să-ţi pui bine pirostriile şi panarama asta de Felippo o să te lase în fundul gol ca şi pe celelalte de dinaintea ta. Ai să rămâi pe drumuri. Fă-ţi un control, mai întâi, la cerebel. Du-te la un tomograf, la particulari. Contactează-ţi duhovnicul. Îmi creşte tensiunea numai cât te aud. Alba, spune şi tu ceva. Completează cu impresii proaspete, nepervertite.

ALBA: Sunt blocată şi şocată. Ziua asta e prea generoasă. La prânz m-am pricopsit cu un unchi iar acum , plocon , mătuşa. Pas.

BELLA: Viaţa bate filmul şi teatrul şi imaginaţia şi ritmul. Luna de miere o petrecem în Antilele Mici, pe urmă ne stabilim în Brazilia, definitiv. Ne cumpărăm o plantaţie de cafea şi o turmă de porci vietnamezi fără colesterol.

DALENA: Pisici! Ai luat-o razna de tot. Prinzi posturi străine.Ţi s-a atrofiat creierul. Leag-o Roberto! Alba, pune-i căluşul! Aduceţi agheazma, busuiocul şi moliftele lui Vasile cel Mare!

BELLA: Neam de miştocară ce eşti. Te roade pizma, ştiu eu că te roade. De asta n-ai avut noroc să te agăţi de nici un bărbat până acum. Poamă ce eşti! Nu degeaba te ştie tot cartierul de bună ce-ai fost. Perla autobazei. Nici măcar “ăla”, cu care ai turnat copilul ăsta rebel, nu ţi-a trimis o data alocaţia amărâtă, d-apoi să te mai şi ia. Cine ştie ce-o să mai ajungă şi dezmăţata asta de capul ei. Înca de pe acum s-a înhăitat cu ţiganii şi bişniţarii şi umblă îmbrăcată ca o paţachină. Jaf penal! Curvo!

DALENA: Ieşi că te omor cu mâna mea!!!

BELLA: De asta nici frati-tu nu te înghite şi nu-ţi calcă pragul. M-am lămurit.

E un sfânt pe lângă tine. Sanctus Felippo. Na, că m-am răcorit. Prefăcuto! Viperă autohtonă cu corn! În Spania e locul tău, la produs! La produs!

DALENA: Dacă nu pleci din casa mea, în trei timpi şi două mişcări, nu răspund de faptele mele... Ieşiii! Roberto, scoate-mă la aer, simt că mă-năbuş, simt că mă prăvălesc! 
 

Scena X 
 

(Alba, Felippo
 

FELIPO: Unde-i maică-ta? Unde e Bella?

ALBA: Aş vrea şi eu să ştiu pe unde bântuie. Mă ajuţi să-mi prind aripile? ...Mulţumesc.

FELIPO: Arăţi ca un înger. Când aveţi balul ăla mascat?

ALBA: Nu e bal mascat ci banchet. Mâine. Toate colegele şi-au luat rochii întunecoase şi scumpe de parcă s-ar duce la decernarea premiilor Oscar. Eu am preferat ceva mai atipic. Îţi place?

FELIPO: E original. Îmi aminteşti de o icoană. Şi bac-ul?

ALBA: Peste două săptămâni. Mama ţine morţiş să dau la Drept, la Bucureşti. E un fix de-al ei de când eram mică. Eu însa, aş vrea să urmez, nu ştiu de ce,facultatea de comunicare de aici, din oraş… aş fi şi mai aproape de Robi.

FELIPO: Cine are nevoie de comunicare în timpurile de faţă. Tâmpenii. Viteza e totul. Ai bani fată - stai în faţă ,n-ai bani – te uiţi după colţ. Nici cu Dreptul nu prea mai ai ce să faci în ziua de azi dacă nu dai cu ”stângul“. E prea aglomerat pentru noi ăştia fără perspective. Doar aşa să-ţi toceşti creierii pentru amorul artei, ca să te exciţi constant la vederea diplomei agăţate demn între prosoapele din bucătărie. Degeaba, poţi să termini şi ca şef de promoţie, dacă n-ai un avocat bătrân care să te împingă cu cârja lui în faţă, nu e nicio sfârâială. Te zbaţi ca peştele pe uscat care de la căpăţână se strică… şi avocaţii ăştia cu experienţă nu te împing pe degeaba. ”Grea e viata unui peşte ce se zbate pe uscat, dar mai grea e viaţa fetei cuplata c-un advocat“. Pam-pam! Calmează-te, revino-ţi! Fă-te fotomodel, eşti frumoasă, deşteaptă, te fâţâi doi-trei ani pe podium şi, dup-aia, te cuplezi cu un mahăr burtos şi cardiac şi-ai încheiat socotelile. În doua luni moşu´ te face prezentatoare. Ştiristă. Preferi creatoare de modă?! Avem destule exemple... După ce crapă, că ăştia, graşii, întotdeauna crapă mai devreme sau mai târziu , şi-ţi lasă afacerile pe mânuţă, poţi să te măriţi cu cine vrei, cu şoferul limuzinei, cu băiatul de la piscină, chiar şi cu un sărăntoc frumuşel. Pe manelistul ăsta de Roberto uită-l, e bruneţel, e prea brunet, e brunet rău, ce s-o mai ocolim - e ţigan în toata regula, e minoritar şi extracomunitar. Dă-i cu şutul, dă-i cu praf de uşcheală, scapă finuţ de el, te trage în jos. Îţi ratezi şansele din cauza lui. Ce naiba, am pretenţii de la tine. Am auzit că eşti fată deşteapta, că ai numai de zece, că promiţi.

ALBA: …Ce folos. Am fost atât de proastă până acum încât am crezut că Robi e doar om ca şi noi. Oarbă şi neorientată. Decât să fac atâtea compromisuri, mă apuc să vând telefoane, să o iau de la zero, ca tine. Când o să adun destui bani am să mă apuc de ce şcoală am chef. Nici mie nu-mi place să stau pe spinarea lui mami şi să-i tot cerşesc bani. Poate mă ajuţi să mă angajez şi eu acolo, la voi, la firmă. Se plăteşte bine, farule călăuzitor?

FELIPO: Ce firmă, trezeşte-te. Am spart azi noapte vitrina unui magazin şi am golit totul. Am trecut pe la voi doar pentru că mă urmăreau poliţiştii şi aici ştiam că n-au cum să mă găsească, cel puţin un timp. În noaptea asta o tai la turci, să mi se piardă urma. Dacă vrei, poţi să vii şi tu cu mine. Acolo n-o să mori de foame. Deschidem o afacere. Eu şi cu tine. Facem o mulţime de lovele.

ALBA: Împreună?! ...Ce afacere?

FELIPO: O afacere cu cea mai veche si liberală profesie de lume… Împărţim totul frăţeşte ca între rude. Treizeci la sută ţie.

ALBA: Mulţumesc…nu. Vreau să încerc ceva pe cont propriu, ca să traversez nepătată iadul ăsta. O spălătorie de suflete. Dacă vrei, poţi sa fii primul meu client. Comisionul este zero.

FELIPO: Bla-bla-bla, bla-bla-bla. Bate şaua să priceapă bursucul. În jungla asta scrupulele sunt perimate. Idealiştii sunt sclavii propriilor sentimente şi ţinta predilectă a vulgului... Trebuie să acţionăm în real pentru că trăim în real şi nu ştiu pe ce plută fantasmagorică a Meduzei. Viaţa e un rahat cu prune şi noi suntem plini de viaţă. La douăsprezece fix pleacă un microbuz... Vii ? ...Ce-ai amuţit, o şansă ca asta apare o dată, de cel mult două ori în viaţă. Pune-ţi câteva boarfe într-o sacoşă şi valea! Spune-i adio ghetoului ăsta plin de rataţi, o dată pentru totdeauna. Fă-i cu mâna din mers. Dă-i cu tifla. Cărăbăneşte-te!

ALBA: Mă mai gândesc. Mai bine îmi pun o dorinţă. De ce atâta grabă, am tot timpul din lume să greşesc. Cât face unu ori unu?

FELIPO: Cât vrei... Treaba ta... În cazul în care te răzgândeşti, lasă-mi numărul de pe cartelă. Pe al meu nu ţi-l dau că e periculos. A, uitasem, în cazul în care Mimibella o să mă caute cu disperare şi înnebunită de dor, spune-i că am împrumutat cutiuţa ei cu vise şi că e pe mâini sigure şi că, în carneţelul meu de bal poartă, fenomenal, numărul cu soţ, treişpe...

ALBA: Mă dezguşti! Când te-am văzut cu câteva ceasuri în urmă, am crezut, pentru o clipă, că eşti tatăl meu. Mă contraria felul în care îi ameţeai pe cei din jur cu limbajul tău colorat şi semidoct.

FELIPO: Unii polenizeză, alţii polemizează. Am stat doi ani cu un profesor de filozofie pedofil, în celulă. De acolo am baza. Prind repede. Restul le mai înfloresc şi eu. Sunt expert. Cine se prinde, se prinde.

ALBA: Acum mi-e ruşine că-mi eşti şi unchi. Mă dezguşti. Dă-mi o ţigară !

FELIPO: Fumezi?!

ALBA: Până acum n-am încercat. Acum simt nevoia. Fiecare lucru are un început.

FELIPO: Prinzi repede... De asta suntem interesanţi pentru că suntem diferiţi. Societatea are nevoie şi de liber profesionişti şi de vulturi şi de zvârcolaci… Catedralele nu se construiesc cu sfinţi ci cu diavoli... Te aşteptai să fiu inventator ori ministru?

ALBA: Mă aşteptam să fii normal. Era un semn al exisţentei tale. Era suficient pentru mine.

FELIPO: Normalitatea este o imposibilitate iar imposibilitatea e normalitate !(Asta e de la mine.) Nobelu’ nu se cultivă la noi. Am tăiat-o fotomodelo! E târziu. Poate te răzgândeşti. Patruzeci la sută pentru tine. Sau invers.

ALBA: Mulţumesc domnule Nimeni! Ce “generos”. Mă mai gândesc încă la afacerea mea. Nu pot să risc, mai ales acum, când te cunosc atât de bine. Trebuie să iau o hotărâre. Piticule.

FELIPO: Semeni totuşi cu tatăl tău. Ştiai?

ALBA: Da?! Mă bucur ca un miel la tăiere. Înainte de a pleca, spune-mi totuşi cine este tatăl meu. Cum îl cheamă? ...Dă-mi nişte indicii.

FELIPO: Vântul, roua, curcubeul, soarele…ploaia. Ploaia.Cineva. Lazăr. Răsfoieşte Biblia. 
 

Scena XI  
 

(Alba
 

ALBA: Ce faci aici iepuraşule, tremuri? Linişteşte-te, căpcăunul a plecat peste şapte mări şi şapte ţări şi poţi să ieşi la lumină. Să nu-mi spui că n-ai mâncat nimic, că te cred ochiosule. Cine să se mai gândească la un botişor cu blană când e în joc soarta galaxiei noastre de pigmei căţărători... Stai liniştit, nu te leg, nu te zbate, sfoara asta e doar pentru mine... Acum, am să-ţi deschid larg uşa ca să poţi să alergi, cât te ţin lăbuţele, până la prinţul meu. Spune-i, aşa cum te pricepi tu mai bine, că-mi pare rău că am fost laşă şi n-am ştiut să-i iau apărarea în timp ce corbii aruncau cu noroi din toate părţile în dragostea noastră neîncepută. Poate mă va ierta pentru asta şi îşi va aduce aminte, ca prin vis, de inelul de iarbă. Spune-i că, acum , îndeplinesc toate condiţiile şi pot, în sfârşit, să adorm. Grăbeşte-te iepuraşule şi aleargă într-un suflet, prin noaptea întunecoasă, până la prinţul meu drag, până nu este prea târziu. În curând va bate douăsprezece şi genele mele vor deveni ca de plumb… 
 

(Miezul nopţii se scurge leneş din difuzoarele stridente ale primăriei, urmat de melodia ‘‘Barca pe valuri ‘‘. Telefonul Albei izbucneşte,nemţeşte, de trei ori, ca un cor de heruvimi speriaţi apoi se aşterne liniştea de dinaintea începutului lumii.) 
 

CORTINA

  Aminteste-ti datele mele