Alexandra Băcanu Andreea Chindriş
PERSONAJE:
VERONICA: o tânără de aproximativ 20 de ani nu iese cu nimic in evidenţă;
ADAM IOSIFESCU N.O.E. PREOTUL: Personaje interpretate de acelaşi actor:
ADAM: Un tânăr îmbrăcat modern
IOSIFESCU: Un domn cu mustaţă favoriţi şi pântece proeminent
N.O.E.: Tânăr cuminţel
PREOTUL: Păr şi barbă lungi ochi blajini.
CONTROLORUL
IMPIEGATUL FEROVIAR
FEMEIA 1
FEMEIA 2
O MAICUŢA
OAMENI
EL EA
ACTUL I
SCENA 1
Scena: în spate planul prezentului. În faţă vor fi aduse elemente ce vor crea planul trecutului. În spate avem o gară de fapt peronul pe care aşteaptă înfriguraţi o femeie tânără (VERONICA) o femeie matură (DOAMNA) şi trei bărbaţi.
BARBATUL 1 (apropiindu-se de Veronica): Ce faci pizdă?
BARBATUL 2: Bă domnilor nu aşa se vorbeşte cu o fată. Sarut mâna prinţeso? Unde mergi? Putem să mai schimbăm o vorbă pe drum ne mai cunoaştem...
BARBATUL 3: Ia uite cum e îmbrăcată. Lasă-o bă că asta nu se fute.
VERONICA: Părearea mea e că nu este cazul să vă purtaţi atât de urât cu o femeie. Iar cuvântul a “f...” (se împiedică în vorbire) este de-a dreptul...
BARBATUL 1: Lasă că nici nu mai vrem. (Pleacă toţi râzând).
Se aşează pe bancă lângă doamnă.
VERONICA: Bărbaţii din ziua de azi nici unul nu ştie cum să se poarte cu o femeie. Într-o fată n-ai voie să dai nici cu o floare. Da e ceva de porţelan foarte fragil şi sensibil. Şi cine ştie cum dai peste unul aşa. Eu am avut mare noroc mană cerească a căzut pe mine. Problema e că nimeni nu mai are frică de Dumnezeu. Nu zic să mergi în fiecare zi la biserică sau la sfintele moaşte deşi o mătuşă a mea boieroaică mare avea un deget al Sfintei Iustina. Îl ţinea cu atâta grijă într-o cutie de sticlă groasă pe şemineu... Când mâncam exact la el ne uitam. O minunăţie! O frumuseţe! Până într-o zi când pisica s-a urcat pe şemineu a doborât cutia a spart sticla şi a dispărut cu degetul! Ce tragedie atunci! Tot satul era acolo să caute mătuşa îi împingea afară din curte că deh oamenii aia săraci cu duhul şi cam hoţi n-ar fi vrut ei să pună mâna pe deget? Iar preotul un curvar şi beţiv aşa zicea mătuşa mea mai ales pe ăla l-a dat greu afară... Şi degetu’...l-am găsit praf era făcut şi aşa l-a pus înapoi în cutie. Ah dar nici nu m-am prezentat: eu sunt Veronica şi merg la prietenul meu. Dar dumneavoastră unde mergeţi?
DOAMNA: I’m sorry i don’t understand Romanian.
VERONICA: Vaaaai ce proastă sunt! Sunteţi americancă aha ştiu şi eu limba asta. (vorbeşte prost) “Hello what do you do i want to...”
DOAMNA: Oh I see you speak English. See I’m from London I came here...
(Se aude un fluier)
DOAMNA: I must run nice to meet you!
VERONICA (se ridică în picioare când pleacă doamna): Yes yes...
Apar nişte tigănuşi mici care-i fură portofelul din buzunarul hainei în timp ce ea face cu mâna continuând să spună “Yes yes...” Se reaşează pe bancă dar se aude un alt fluierat şi pleacă spre tren. Heblu.
SCENA 2
Un compartiment. Veronica intră cu bagajul o altă femeie este deja pe banchetă citeşte ziarul.
VERONICA: Bună ziua! E liber aici? (Nici nu aşteaptă răspunsul şi intră)
DOAMNA 2 (continuând să citească ziarul fără să ridice ochii): Liber.
VERONICA: Am văzut că sunteţi singură de fapt locul meu este mai încolo dar m-am gândit că n-aş vrea să stau singură... Dacă vorbim timpu’ trece mai repede.
Linişte penibilă
VERONICA: Avem ceva de mers nu? Vreo trei ore...Mergeţi tot la Paşcani? Pfuuui e foarte cald aici nu? Sau poate sunt doar eu emoţionată. Merg la prietenul meu s-a întors de curând din Italia şi nu ne-am mai văzut de şase luni. Şi în tot timpul ăsta nu m-am îndoit o dată o singură dată de el. Să vă povestesc cum ne-am cunoscut? Era o seară de ianuarie...
Se aprinde lumina în prim-plan planul trecutului se stinge în compartiment. Se aduce o canapea pe care se duce să se aşeze Veronica. Muzică: O-Zone- “Dragostea din tei”. Petrecere. Nişte tineri dansează la un moment dat râd şi împing de la spate pe un altul care merge spre Veronica.
ADAM: Ce faci frumoaso?
Veronica nu-şi dă seama că vorbeşte cu ea. Bate ritmul cu piciorul îi face loc pe canapea crezând că el vrea să stea. El se întoarce spre ceilalţi ridică nedumerit din umeri ei îi fac semne să insiste.
ADAM: Nu mă bagi în seamă? Sau eşti ruşinoasă?
VERONICA (se uită în jur): Cu mine vorbeaţi? Vrei să vă aşezaţi?
ADAM: Vrem? Nu numai eu vreau.
VERONICA (râde încurcată): Sigur sigur staţi. Adică...stai...
ADAM: Nu te-am mai văzut niciodată la petrecerile lu’ Jegu’.
VERONICA: A păi e prima mea...
ADAM: Eu mă intitulez Adam Vasile. Da’ părerea mea e că fetelor le place mai mult Adam e mai sexy. De fapt eu cu totul sunt seeeeeexy. Sau eşti de altă părere?
Veronica se bâlbâie.
VERONICA: Şi eu cred că...
ADAM: Ai venit cu Ramona?
VERONICA: Da cu ea am venit da’ nu o cunosc bine. Adică...
ADAM: Mai e cu baştanu’ ăla din Spania?
VERONICA: Cine? Laur? Da...Vor chiar să se căsătorească (precipitat) ea o să poarte o rochie albă scurtă. Mi-a povestit în taxi până aici.
ADAM (râde): Albă? Prefăcuta dracu’! (Se ridică şi pleacă spre băieţi)
VERONICA: Cum adică şi...
Se aude Holograf “Suflet pereche”. Adam s-a întors la băieţi care-l felicită şi-l bat pe spate. Veronica scoate din geantă o bucată de hârtie pe care scrie ceva în grabă. O dă celei care e Ramona pentru a i-o duce lui Adam. Se ridică şi se întoarce spre ieşire unde ia din cuier un pardesiu lung negru. Şi între timp Adam se bucură să primească un bilet din mâna Ramonei. Începe să citească:
ADAM: “Te aş-te-pt să plutim îm-preună spre de-părtări. Vero-nica.” Cine dracu’ e Veronica?
UN BAIAT: Uite mă se uită aia la tine hartbreicăr-ule! Cum ai vrajit-o mă aşa repede?
ADAM: E nebună nici n-am întrebat-o cum te cheamă.
ALTUL: Ce doar nu eşti fraier să nu te duci poate-ţi iese ceva azi.
AL TREILEA: Toate veveriţele-s la fel pe întuneric.
Râd toţi. Adam e împins spre ea care se îmbracă încet pentru a-i da timp să vină.
ADAM: Deci Veronica. Părerea mea e că...
Ies. Se face întuneric în planul trecutului. Înapoi în compartiment. Femeia citeşte în continuare. Veronica oftează.
VERONICA: Cred că prima dată mi-a plăcut pentru că era frumos. Să vă arăt o poză.
Scoate o fotografie pe care o pune pe deasuprea ziarului doamnei.
VERONICA: Nu-i aşa? Da’ apoi mi-am dat seama că era şi deştept. E atât de convingător chiar nu poţi să-l contrazici credeţi-mă am încercat. I-am zis odată: “Eu nu pot să fac asta!”
Se mută repede în faţă unde a fost adus un pat. Se stinge lumina din compartiment.
VERONICA (mâţâindu-se): Nu Adaaaaam....
ADAM: Da’ de ce? Opt din zece femei o fac implică-te şi tu!
VERONICA: Îmi pare rău...
ADAM: E clar nu mă iubeşti. Dacă m-ai iubi m-ai dori. Spune-mi de ce nu poţi?
VERONICA: Simt că ...nu pot. Şi ştii cât sunt eu de sensibilă.
ADAM: Ştiu că numai cuvântul “vomă” te face să vomiţi.
VERONICA (icnind): Nu spune cuvântul cu “V”!
ADAM: Vomă vomă vomă.
VERONICA (îşi pune mâinile la urechi): Flori frumoase flori frumoase.
ADAM: Dă-mi un motiv bun.
VERONICA: Imaginează-ţi cum ar fi să faci tu asta unui bărbat.
ADAM: Cum? Da’ nu e acelaşi lucru.
VERONICA: Da’ ai spus că ţi-ar plăcea să-ţi faci asta.
ADAM: Nu Veronica am spus că aş vrea să mi-o pot face MIE! E altceva...ar fi...ar fi...PERFECT! Adică e corpul meu şi ştiu ce şi-ar dori.
VERONICA: Imaginează-ţi cum ar fi să faci tu asta! Nu ţie...! Închide ochii.
ADAM: Bineeee....(închide ochii deodată panicat): Nu se poate nu pot am şi eu o limită. Nu pot să mă gândesc la aşa ceva.
VERONICA: Vezi? Ce ţi-am zis eu? E ...inuman!
ADAM: Inuman? Da’ cum pot bărbaţii să facă asta femeilor?
VERONICA: Care bărbaţi? Atunci “Bună-ziua domnule iubitor de...de....”
ADAM: Nu poţi aşa-i? Nu poţi nici să zici cuvântu’. Se spune pizdă Veronica pizdă. Ai şi tu una da’ nu cred că ştii.
VERONICA: Ce am? Nu fi scârbos Adam. Îi spune Bobocica. De ce trebuie să fii vulgar?
ADAM: Hai măcar încearcă.
VERONICA: Să spun?
ADAM: Să faci. E în natura femeii să facă asta.
VERONICA: Am mai auzit că femeia trebuie să aibă grijă de bărbatul ei sau să se ocupe de copii...Da’ asta...asta nu e în Biblie.
ADAM: Da’ cum crezi tu că vrea un bărbat să aibă grijă femeia de el? Să-i gătească şi să-i spele ciorapii? Asta se întâmplă după. Hai nu vrei să încercăm?
VERONICA: Oooooof....
În spate se aprinde lumina în timp ce Doamna 2 se ridică şi iese din compartiment. Veronica sare din pat şi se duce să se aşeze înapoi pe banchetă. Începe să vorbească înainte să ajungă acolo.
VERONICA: O să am eu grijă de bagaje. Da’ să vă întoarceţi repede ca să continuăm discuţia!
Intră controlorul.
CONTROLORUL (plictisit): Biletele la control vă rog.
VERONICA: Da bună ziua (căutând biletul) Când ajungem la Paşcani? Avem întârziere?
CONTROLORUL: Nu.
VERONICA (căutând încă din ce în ce mai speriată): Staţi puţin că nu ştiu unde l-am pus.
CONTROLORUL: Mai repede că ajungem la Paşcani până găsiţi biletul.
VERONICA: Nu se poate nu e aici. Mi-au furat portofelul cu tot cu bilet!
CONTROLORUL: Hai mă doamnă şmenu’ ăsta e vechi. Facem proces verbal?
VERONICA (plângând): Vă rog nu! O să vă trimit banii prin poştă. Daţi-mi doar adresa.
CONTROLORUL: Auziţi am eu faţă de bou? (scoate o foaie pentru proces verbal). Numele şi prenumele hai repede.
Intră doamna cu ziarul.
CONTROLORUL: Cum o cheamă pe doamna?
DOAMNA: Nu ştiu.
Se aşează la locul ei îşi ia ziarul.
VERONICA: Vă rog arăt eu ca şi cum aş încerca să vă trag pe sfoară? (Începe să icnească iese din compartiment controlorul după ea).
CONTROLORUL: Băi ce sensibili sunt unii. Alo alo unde fugiţi aşa?
Heblu.
ACTUL II
SCENA 1
O gară. Un impiegat feroviar. Intră Doctorul Iosifescu.
IMIPEGATUL: A! Să trăiţi domnule doctor! Aţi venit după pachet?
DOCTORUL: Bună ziua bună ziua “Am venit cu sănioara şi cu daruri proaspete”.
IMIPEGATUL: A domnule doctor mereu vesel şi plin de viaţă. Am zis eu: un spirit tânăr mai rar aşa om.
DOCTORUL (fals ruşinat): E păi cum să nu fiu vesel. Pacientele vin inspiraţia curge pixul scrie...
IMPIEGATUL (care între timp intrase în chicinetă): Ia uitaţi pachetul.
Doctorul desface pachetul. Între timp impiegatul anunţă trenul.
IMPIEGATUL: “Atenţie soseşte trenul. Fereşte linia”.
DOCTORUL: Domnule iată cartea. Câtă simţire e în ea...vă rog să o primiţi.
IMIPEGATUL: Vai domnule doctor. Ia nu puneţi şi o semnătură pe ea? Să mă mândresc şi eu că am primit-o din mâna dvs.
Coboară controlorul cu Veronica încă slabită. O lumină puternică pe ea.
IMPIEGATUL: Bună ziua cu cine avem onoarea?
CONTROLORUL: Onoarea...ce onoare? N-are bilet şi mai şi face pe sfânta. Aici rămâi auzi?
DOCTORUL: Dar nu vedeţi că nu se simte bine? Luaţi loc domnişoară.
Controlorul o ţine de un braţ doctorul o prinde de celălalt.
CONTROLORUL: Domnule nu vă amestecaţi în treburile CFR-ului. Întâi datoria.
DOCTORUL: Să se aşeze aici pe bancă.
CONTROLORUL (scoate foaia): Haide scrieţi numele aici.
DOCTORUL (privind peste umăr): Ve-ro-ni-ca. Staţi că vine!!!
CONTROLORUL: Ce vine domnule trenu’? Pleacă nu vine.
IMIPIEGATUL: Domnu’ doctor e şi poet. O simţiţi că vine domnule doctor?
DOCTORUL: “Veronica s-ar iubi lin şi-n ureche/ seara când eu mă simt apucat de streche. Ce pereche”
IMIPEGATUL (mut de admiraţie): Minunat! Vedeţi de ce e atât de iubit?
CONTROLORUL: Mă rog eu nu prea le am cu poezia. Hai că pleacă trenu’.
Ia declaraţia şi pleacă.
DOCTORUL: Vai domnişoară mă inspiraţi. Să mă prezint. Eu sunt domnul doctor. Iosifescu.
VERONICA: Îmi pare bine domnule deşi împrejurările nu sunt tocmai fericite.
Se pune iar pe plâns.
DOCTORUL: Lăsaţi că dormiţi la mine măcar până vă liniştiţi. Mai scriem o poezie mai schimbăm o vorbă...
Veronica nu are forţă. Vorbeşte încet.
VERONICA: Eu trebuia să ajung la Paşcani la prietenul meu...
DOCTORUL: Se rezolvă se rezolvă. Mâine dimineaţă când aveţi puteri. Puteţi să vă ridicaţi?
VERONICA (slab): Da...
IMPIEGATUL: O să scrie în ziarul de mâine domnule doctor ce faptă mare aţi făcut.
DOCTORUL (cu falsă modestie): Ei lasă lasă.
Ia şi pachetul şi pleacă ţinând-o pe Veronica de braţ.
Heblu.
SCENA 2
Acasă la doctor. Un cabinet. După paravan în spate se ghiceşte un pat de ginecolog. Cabinetul e plin de carţi dar şi de afişe cu organul genital feminin. De asemenea bustul lui Eminescu pe birou. Intră cei doi.
DOCTORUL: Veronica aşează-te pe canapea. O să-ţi fac un ceai. Sau mai bine o ţuică fiartă?
VERONICA: Mi-e rău nu pot să beau alcool. Pot să dorm?
DOCTORUL: Ei e devreme nu se doarme încă. Nu nu. Întâi mai vorbim îmi mai spuneţi una-alta despre dumneavoastră scumpă domnişoară.
VERONICA: Cum am zis...
DOCTORUL (se plimbă prin cabinet): Nu-i aşa că locul ăsta e plin de ştiinţă şi poezie? De ce să nu le îmbini? Nu m-aş simţi complet dacă nu le-aş avea pe amândouă. Şi în plus ambele tratează natura omenească. Poezie şi medicină. Asta a fost viaţa mea până acum.
VERONICA: Ştiţi m-am gândti să...
DOCTORUL: Să ne uităm la posterul acela de exemplu.
Linişte.
DOCTORUL (alarmat): E aici e aproape... “Şi ţesălându-ţi părul tău fin dintre picioare şi-n cap ţi-oi pune oala de sub pat şi voi privi Galatea.” Mai trebuie lucrat da’ cred că avem ceva aici.
Îi cade capul epuizat pe birou. Veronica se îndreaptă speriată spre el. Îi pune mâna pe cap. Doctorul îşi ridică brusc capul îi pune mâna pe fund.
DOCTORUL: Ce inspiraţie! Divin să ai aici în birou Femeia şi aşteptarea...Simţiţi tensiunea domnişoară?
VERONICA: Nu mi-am mai luat de câţiva ani tensiunea da’ era cam scăzută pe-atunci.
DOCTORUL: Ah o naivă. O oiţă plecată de lângă turmă. Delicios. Prin ce minune ai nimerit în casa mea Ofelia? Totuşi ce nume: Veronica....( Rezemându-se de bustul lui Eminescu) Ştiţi cine era Veronica Micle? Să-şi fi găsit şi poetul acesta (arătând spre el) o Veneră?
VERONICA: Nu aţi înţeles Veronica nu Venera mă...
DOCTORUL: De ce să fim atât de formali? Ne-am cunoscut deja în altă viaţă putem să fim mai intimi. Vin spre tine cu pornirile sufleteşti cele mai nobile. Lasă-mă să-ţi spun: Tu!
VERONICA: Sigur cum doriţi...
DOCTORUL: Aşteptarea aşteptarea e cea mai importantă.
VERONICA: Mi-a zis şi mama că aşteptarea...
DOCTORUL: Nu nu aşa...ca să urce tensiune dintre noi. Trebuie să ma apropiu mai mult... Spuneţi-mi când aţi fost ultima dată la ginecolog?
VERONICA (încurcată): O asta nu...n-am fost niciodată.
DOCTORUL: Dar trebuie orice tratat de medicină spune că trebuie. Niciodată până la vârsta asta? Nu te sfii muză! Jos textila hai dincolo de paravan! Deja mă inspiră aşteptarea: “Aş vrea sã te gătesc în astă-seară/ În sosuri roz cu franjuri de aspic/ Hai nu te-ascunde proasto sunt pervers/ Că mi s-a aplecat de-atîta vers!”
ACTUL III
SCENA 1
La doctor în apartament. Veronica îşi face bagajul. El cântă în baie “Frumoasa mea...”. Ea deschide fereastra şi aruncă geanta. Plouă.
IOSIFESCU: Unde eşti frumoasa mea? Nu vii să-l speli pe spate pe un biet bard ruginit? Reumatismul ăsta...nu ţine cont de tinereţea spiritului.
VERONICA: Da da acum...
Se urcă pe fereastră încearcă să coboare.
VERONICA: Aha! - reumatism zici? Aseară nu aveai nimic. Gata am terminat-o cu artiştii.
Sare pe fereastră.
SCENA 2
Un camion făcut din carton cu faţa spre scenă. Vedem scris pe carton Nicolae Ovidiu Eugen. Veronica stă lângă şofer. E udă leoarcă.
VERONICA: Nu am cuvinte să vă mulţumesc vocabularul ar fi prea...
N.O.E.: Lasă cum să te las în potopul ăla? Sunt şi eu tânăr înţeleg ce înseamnă să faci autostopul noaptea...
VERONICA: De fapt eram în pericol am fost sechestrată în casa unui poet! Abia am scăpat. Nici acum nu înţeleg dacă era poet sau doctor... adică recită poezii în timp ce te consultă şi în timpul ăsta te pipăie. Adică nu sunt absurdă înţeleg că şi un doctor e tot bărbat da’ arăt eu a prostituată? Stau eu pe marginea drumului noaptea ca să agăţ bărbaţi?
N.O.E: Nu domnişoară da’ nici nu m-aş fi gândit la aşa ceva.
VERONICA: Adică acum a fost doar o întâmplare...eu nu....eu nu umblu hai-hui.
N.O.E: Da da...sunt întâmplări sau momente când lucrurile se interpretează greşit. Eu odată ştiţi eu mai fac transporturi seriose pe drumuri mari nu aşa prin ţară da’ în stăinătate...Ei şi duceam un transport de găini...da’ nişte găini mari grase şi cu nişte ochi...parcă un om te privea..aşa înlăcrimaţi...
VERONICA: Da’ iubeşti animalele se vede...
N.O.E: Şi nişte pulpe pline şi pene moi...curbe nu oase. Şi ce-mi zic eu? Păi aşa singur cum sunt nu mai bine aduc una în faţă lângă mine?
VERONICA: Da să nu fii singur...înţeleg.
N.O.E: Iar seara m-am oprit într-o benzinărie. Aveau apă duş acolo să mă simt şi eu curat ca tot omu’. Şi ce crezi că au spus oamenii când m-au găsit dimineaţa? Că eram dezbrăcat şi cu găina smotocită lângă mine... Obsedaţi cum sunt şi-au închipuit că...că...Dumnezeu ştie ce!
VERONICA: Da oamenii înţeleg greşit. Tu om bun ai vrut doar să nu stai singur.
N.O.E: Exact! Ca şi cum eu mi-aş fi închipuit despre tine că eşti prostituată!
VERONICA: În nici un caz mă supăr şi dacă mai spui asta încă o dată. Dar nici nu te credeam în stare de aşa ceva...
Linişte.
VERONICA: Vai ce bine mă simt aici. Poţi să faci mai cald? Ne-am luat cu vorba şi nu mi-am dat seama cât îmi e de frig.
N.O.E: Da acum văd cât eşti de udă! Uite acolo în spate nişte haine uscate. Alege ce vrei de pe pat.
Veronica merge spre spatele camionului. Râde înfundat.
VERONICA: Îţi iau o cămaşă. Ce miros puternic de brad.
N.O.E (ca într-un promo): Da este aroma noului balsam hidratant Lenor Alpin cu ciment natural. Pentru că hainele mele merită!
