Viitorul e in ouă sau Mare e grădina Domnului!, de Eugen Ionesco


PERSONAJELE:

JAQUES

JAQUES FIUL

JACQUELINE, sora lui

JACQUES TATĂL

JACQUES MAMA

JACQUES BUNICUL

JACQUES BUNICA

ROBERTA

ROBERTA TATĂL

ROBERTA MAMA

   
 

Această  piesă reprezintă un fel de continuare la Jacques sau Supunerea
 

La ridicarea cortinei, Jacques şi Roberta stau pe vine, îmbrăţişaţi, ca în finalul lui Jacques; nu sunt schimbări importante de decor.

Pe stânga, înfund, se află acum o mobilă mare, un fel de masă lungă sau un fel de divan, ce serveşte drept instalaţie pentru clocit. Tabloul „care nu exprimă nimic", de pe peretele din fund, din mijloc, este înlocuit în prezent de o ramă mare ce încadrează portretul bunicului Jacques, adică pe bunicul Jacques în persoană. Scaune în jurul mesei pentru clocit. Se aude ploaia. Jacques mama şi tatăl, Roberta mama şi tatăl, Jacqueline, Jacques Bunica stau în picioare în jurul lui Jacques fiul şi al Robertei, privesc în jos către ei, apoi se privesc unul pe altul, dau din cap, ridică din umeri şi murmură: „Nu, nu, aşa nu se mai poate!" Topiţi de dragoste, Jacques fiul şi Roberta nu-i văd. 
 

ROBERTA: Păsărică... Păsărică... Păsărică... Păsărică... Păsărică... Păsări-i-i-ică...

JACQUES: Păsărică.

ROBERTA: Păsărică.

JACQUES: Păsărică.

ROBERTA: Păsărică.

JACQUES: Păsăriiiiică... păsăriiiiiiiiică!.  
 

Roberta şi Jacques ciripesc.

Cei patru părinţi, bunica şi Jacqueline sunt nemulţumiţi. 
 

JACQUES TATĂL: E prea de tot...

JACQUES BUNICA: Pe vremea mea, lumea se mai şi grăbea...

ROBERTA TATĂL: Se cam întrec cu gluma.

ROBERTA MAMA, soţului ei: Ăsta-i Jacques, şi pace!

JACQUES MAMA, soţului ei: Roberta e de vină, îţi spun eu.

JACQUES FIUL, topit de dragoste: Păsssssăriiiică... Păssssăriiiică...

ROBERTA și JACQUES, acelaşi joc: Păsssăriiică... (Gânguresc.) Păsssăriiică...

JACQUES TATĂL: Nu mai există pic de respect!

JACQUELINE: Păi, tată, deschide ochii şi vezi ce se-ntâmplă pe străzi, în metrou... Ăştia tineri nu

mai au reţineri...

ROBERTA MAMA: Nu s-ar fi dat Roberta în spectacol...

JACQUES MAMA: Băiatului meu nu i-ar fi trecut prin minte...

JACQUES și ROBERTA, acelaşi joc: Păsssăriiiică... Cir-rrip... cirrrip... cirrrip...

JACQUES TATĂL: Spectacol, nespectacol, un singur lucru contează: randamentul... Toate astea nu

duc nicăieri!

JACQUES MAMA, soţului ei: Ai puţină răbdare, Gaston, ce naiba...

JACQUES BUNICA: Fii practic!

JACQUES MAMA, soţului ei: Prea te pierzi cu firea, adu-ţi aminte că nici la noi n-a dat imediat rezultate.

ROBERTA și JACQUES, îmbrăţişaţi: Păsssăriiiică... Cir-rip... cip... cirrip...

JACQUES TATĂL: N-are rost să le iei apărarea...

JACQUES BUNICA: Păi ce, le-a luat ceva?

ROBERTA TATĂL, soţiei lui: Eu nu le-aş fi dat voie!

ROBERTA MAMA, soţului ei: Calmează-te.

JACQUES TATĂL: Linişte!

JACQUES MAMA: Vai, ai rămas la fel de rău... tu care eşti atât de bun mereu!

ROBERTA TATĂL, soţiei lui: Atâta ştie şi mămica

JACQUES: Zbiară ca o vacă. N-a întrebat-o nimeni de sănătate.

ROBERTA MAMA, soţului ei: Mai bine şi-ar ţine gura...

JACQUELINE, soţilor Roberta: Aţi spus ceva?

ROBERTA TATĂL: Nu, nu, nimic, adică da, vă vorbeam de bine, draga mea...

ROBERTA şi JACQUES FIUL, stând tot pe vine, îmbrăţişaţi: Păsssăriiică... cip... cip... cirip...

ROBERTA MAMA: Mie mi se par tare dulci amândoi.

JACQUES TATĂL: Păi asta le şi reproşez eu, în numele tradiţiei... Sunt aşa de dulci că mi se-aplea-că...

JACQUELINE: Ne-aşteptam la mai mult din partea lor.

JACQUES şi ROBERTA, acelaşi joc: Păssăriiică... Cipci-ripcirip...

JACQUES TATĂL, către Roberta Tatăl: Domnule, au trecut trei ani de când am încheiat nunta! De-a-tunci stau aici şi sclipiciripesc întruna, iar noi stăm şi ne uităm la ei. Aşa n-ajungem nicăieri.

JACQUES MAMA: Degeaba le-am tot urat şi i-am tot încurajat...

JACQUES TATĂL: Nimic nu iese de-aici. N-ajungem nicăieri. Noi avem nevoie urgent de rezultate.

ROBERTA TATĂL, către Jacques Tatăl: Vă repet. Nu fiica mea e de vină.

JACQUES TATĂL, către Roberta Tatăl: O fi a mea de vină? Ce vreţi să insinuaţi?

ROBERTA TATĂL, către facques tatăl: Ei, n-o luaţi chiar aşa!

JACQUES şi ROBERTA: Cip... cirip... cirip... cirip...

JACQUES BUNICA: Ca să faci mulţi copii, trebuie o ciorbă bună... ca să-ţi iasă bună ciorba, ai nevoie de mulţi copii...

JACQUES şi ROBERTA, acelaşi joc: Păssăriică!... Cipci-ripciripcirip...

JACQUES TATĂL: Trebuie să luăm o hotărâre!... Hai, Jacqueline, vino şi tu cu o idee...

JACQUES şi ROBERTA, acelaşi joc: Păsssăriiiică!... Cip-cirrripcirrrip...

JACQUELINE: Tot eu, de fiecare dată eu!... O la li la la, ia mai păsaţi-mă în lace!

JACQUES TATĂL, ameninţător: Jacqueline! Jacqueline! Jacqueline!

JACQUELINE, lăsund capul în jos: Hai, tăticule, iar-tă-mă.

ROBERTA MAMA, soţului ei: Acum ăştia or să se umfle iar în pene!

JACQUELINE, către Jacques Tatăl: Nţeles, tăticule. Bine, tăticule. La ordinele tale, tăticule.

JACQUES BUNICA: Ce fată grozavă!

JACQUES MAMA: Fata mea... Ea e marea mea consolidare!

ROBERTA MAMA, soţului ei: Asta cam aşa e.

ROBERTA TATĂL, ROBERTA MAMA, JACQUES TATĂL, JACQUES BUNICA, întinzînd braţele spre Jacqueline, în vreme ce portretul bunicului rămâne nemişcat şi mut: Grozavă fată! Grozavă! Grozavă!

JACQUELINE: Ia să-ncercăm noi să-i separăm întâi... ca să-i unim pe urmă mai bine! 
 

Părinţii se îndepărtează puţin. Toţi, chiar şi bunicul, o urmăresc cu privirea pe Jacqueline. 
 

JACQUELINE, cuplului de îndrăgostiţi: Drecţi!!

JACQUES şi ROBERTA, acelaşi joc: Păssssăriiiică!... păs-ssăriiic... drrripcirrripcirrip... cirrripcirrripcir-rip...

JACQUELINE bate din palme; Jacques şi Roberta tot nu aud şi continuă să ciripească înlănţuiţi tandru: Destul!!... Am zis: destul!... îi scutură cu putere pe Jacques fiul şi pe Roberta. JACQUELINE: Gata! Gata! 
 

Jacques fiul şi Roberta se opresc din ciripit, ca şi cum s-ar trezi cu greu dintr-un somn adînc, o privesc miraţi pe Jacqueline şi fără să şefi dezmeticit încă, nu reuşesc s-o recunoască; au privirea rătăcită, se ridică cu greu, rămânând îmbrăţişaţi. 
 

JACQUELINE, aparte: Uite-o şi pe-asta cum îi decurg toate trei nasurile! 
 

Apoi, cu mare efort şi cu lovituri scurte, le desprinde braţele, îl separă pe Jacques de Roberta. 
 

JACQUELINE: Hai... Ia ţineţi-vă voi pe picioare... 
 

Murmure de satisfacţie din partea părinţilor lui Jacques şi ai Robertei. 
 

JACQUES FIUL: Mi-e foame.

ROBERTA: Mi-e foame.

JACQUELINE: V-aţi muiat.

JACQUES FIUL: Mi-e frig. Brrrr! Tremui!

ROBERTA: Mi-e frig. Brrr! Tremuim! 
 

Tremură  amândoi de frig. 
 

JACQUELINE: Să vă fie de bine!

JACQUES TATĂL: Aşa le trebuie.

JACQUES FIUL şi ROBERTA: Mi-e foame!

ROBERTA MAMA: Bieţii mei copilaşi!

ROBERTA TATĂL, soţiei lui: în casa asta nu li se dă nimic de mâncare.

JACQUELINE: Ăştia se-nchină numai la strachină. Vă doare-n cot de producţie! De ce nu-i daţi drumul? Altă datorie mai importantă n-aveţi.

JACQUES TATĂL, JACQUES MAMA, JACQUES BUNICA, ROBERTA MAMA, ROBERTA TATĂL: E datoria voastră!

JACQUES, Robertei: E-adevărat, iubito... în acelaşi timp •

ROBERTA, lui Jacques: E-adevărat, iubitule...

JACQUES şi ROBERTA: E datoria noastră!

JACQUES TATĂL, către Jacques şi Roberta: Păi, şi-a-tunci?...

JACQUES: Mi-e foame.

roberta: Mi-e foame.

JACQUES MAMA: Vai, sărăcuţii mei puiuţi... (înduioşată) le e foame!... Vai, micuţii mei, micuţi, micuţi!... drăguţi şi scumpuţi...

ROBERTA MAMA, soţului ei: Are suflet bun.

roberta TATĂL, soţiei lui: Te rog, fără concesii! Au şi Roberţii mândria lor!

JACQUES BUNICA, aducând lui Jacques şi Robertei o strachină din care cei doi vor lua cu degetele, sau vor mânca din palma ei: Copii, uite, v-am adus cartofi cu slănină, ca la bunica acasă! 
 

Înfometaţi, Jacques şi Roberta se aruncă asupra cartofilor. 
 

JACQUES BUNICA: Mâncaţi! Mâncaţi!

JACQUES MAMA: Mâncaţi!

JACQUES, cuprins brusc de o temere veche, îşi întrerupe timid gestul de a lua cartofi: Nu... Eu...

JACQUELINE, lui Jacques: Ce, nu-ţi mai e foame?

ROBERTA MAMA, lui Jacques: Trebuie să vă hrăniţi!

ROBERTA, lui Jacques: Păssăriiic... Hai... mănâncă... păssăriic! uite, şi eu mănânc!

JACQUES: Mi-e foame. 
 

Se aruncă asupra mâncării. 
 

ROBERTA: Mai vreau cartofiori.

JACQUES TATĂL, către Jacques Mama: Ce lacomă e!

JACQUES BUNICA îi dă Robertei cartofi cu slănină.

JACQUES, bunicii: încă un pic de slănină.

JACQUES TATĂL, bunicii: Dă-i, dă-i, slănina •face bine la specie. 
 

Jacques Bunica îi dă slănină lui Jacques fiul. 
 

ROBERTA: Încă un pic de slăninuţă. ( se dă.)

JACQUES: Mai vreau nişte cartofi. (I se dau.) JACQUES TATĂL: Destul!

JACQUES MAMA: Vai!...

JACQUES TATĂL: Am zis!... 
 

Jacques tatăl ia mâncarea şi o aşază undeva pe scenă. 
 

ROBERTA TATĂL, soţiei lui: O face din zgârcenie, nu din principenie!

ROBERTA MAMA, soţului ei: Poate că şi din principe-nie!

JACQUELINE, lui Jacques şi Robertei: Hai, la treabă... Producţia de-acum înainte trebuie să fie preocuparea voastră fierbinte.

JACQUES TATĂL: Văd că trebuie neapărat să-mi introduc aici toată autoritatea.

JACQUES MAMA: Dă-i drumul, bărbate, dacă vrei, sigur că da... cu gingăşie şi cu prudenţă, te rog!...

ROBERTA MAMA: Avem şi noi dreptul să ne băgăm aici un pic din autoritatea noastră.

ROBERTA TATĂL: Nu-i vina fiicei noastre că treaba nu merge, nu-i ea de vină. Doar n-o fi sterilă fiindcă-i singură la părinţi.

ROBERTA MAMA, soţului ei: Aşa, aşa. Nu te muia.

ROBERTA TATĂL: Domnule!...

JACQUES TATĂL: Fiecare să-şi bage autoritatea un-de-i fierbe oala.

ROBERTA TATĂL: Mă rog.

JACQUES TATĂL, fiului: Jacques... trebuie să-ţi facem cele mai solemne declaraţii! 
 

Se formează  două grupuri. Părinţii lui Jacques, Jacques Bunica şi Jacqueline îl înconjoară pe Jacques fiul; părinţii Robertei o încadrează pe Roberta, pe care o trag deoparte.

Roberta tatăl, Roberta mama vorbesc cu fiica lor; din când în când, Roberta repetă docil: „Da, tăticule, da, mămico, da, tăticule, da, mămico, da, tăticule, da, mămico." 
 

JACQUES TATĂL, fiului: Jacques! Trebuie să-ţi dau o veste cumplită.

JACQUES MAMA, plânge: Uaah! Uaah! Uaah!

JACQUES FIUL: Care, tăticule?

JACQUES TATĂL: Uite... priveşte-o pe bunică-ta. (Jacqueline aşază pe capul bunicii un voal negru.) Nu observi nimic la ea?

JACQUES FIUL: Nu, tăticule, nu observ nimic.

JACQUELINE: Uită-te mai bine. Fă un mic efort.

JACQUES FIUL: Nu văd absolut nimic.

JACQUES MAMA: Fiule... nu pricepi! (Soţului:) E vâr-sta fericită! 
 

Plânge pe umărul fiului ei. 
 

JACQUES BUNICA, suspinând: Sunt complet îndoliată...

JACQUES FIUL: Ce înseamnă asta? 
 

Încadrată de părinţii ei, Roberta repetă în continuare din când în când: 
 

ROBERTA: Da, tăticule, da, mămico...

JACQUES TATĂL: Un fiu ca tine, care de la o vreme încoace, răscumpărându-şi venele tinereţii, îmi dă o fărâmă de satisfacţie, ar trebui totuşi să priceapă...

JACQUELINE: Pricepi?

JACQUES FIUL: Mămico... Tăticule... Ce să pricep?

JACQUES TATĂL: Uite care e, în puţine cuvinte, cumplitul adevăr!... Tu nu te-ai întrebat de ce nu-l mai auzi pe bunicu cântând?...

JACQUES MAMA: Bunicul tău care te iubea atâta şi pe care-l adorai?

JACQUELINE, arată spre ramă: Nici de ce stă acolo? în loc să fie aici, cot la cot cu noi? 
 

Din rama lui, bunicul face semne prieteneşti, zîmbeşte. jacques fiul: Nu m-am întrebat.

Roberta aprobaşi repetă în continuare, din când în când: 
 

ROBERTA: Da, tăticule, da, mămico.

JACQUES TATĂL, fiului: Dacă nu te-ai întrebat până acum, a venit momentul s-o faci: întreabă-te.

JACQUES FIUL: Mă întreb.

JACQUELINE: Ei, şi ce-ţi răspunzi?

JACQUES FIUL: Nu-mi răspund nimic.

JACQUES TATĂL, fiului: Atunci nu te întrebi destul, întreabă-mă pe mine.

JACQUES FIUL: Ce?

JACQUES TATĂL: De ce nu-l mai auzi cântând pe bunicu?

JACQUES FIUL: De ce nu-l mai aud cântând pe bunicu? De ce?

JACQUES TATĂL: îi dau cuvântul bunicii tale.

JACQUES BUNICA: Fiindcă bunicul tău e mort. 
 

Jacques fiul nu reacţionează deloc. 
 

JACQUELINE, lui Jacques fiul: Bunicul e mort. (îi trage cu toată puterea un cot lui Jacques.)

JACQUES TATĂL: Bunicul tău e mort. (îi trage un cot lui Jacques fiul.)

JACQUES MAMA: Bunicul tău e mort. (îi trage la rân-dul ei un cot.) 
 

Jacques fiul tot nu reacţionează. Din colţul Roberţilor se aude: 
 

ROBERTA TATĂL: Bunicul lui e mort.

ROBERTA MAMA: Bunicul lui e mort.

ROBERTA: Da, tăticule, da, mămico.

JACQUES TATĂL, fiului: Tu n-auzi că bunicu e mort?

JACQUES FIUL: Nu. N-aud că bunicu e mort.

JACQUES MAMA, smiorcăindu-se: Copilul meu iubit, chiar nu-ţi vibrează deloc coarda sensibilă? Las c-o facem noi să vibreze, puişor. 
 

Jacque sfiul cade în braţele Jacquelinei, care-l pune din nou pe picioare. Păstrează câteva clipe o expresie imobilă. Părinţii, bunica, sora pândesc un semn pe chipul fiului. Au un aer foarte neliniştit. 
 

JACQUES MAMA, fiului ei: Plângi! Hai, Jacquot, plân-gi! (Tăcere.) Plângi! Hai, Jacquot! 
 

Tăcere.

Brusc, Jacques izbucneşte în hohote de plâns. 
 

JACQUES TATĂL: Ah, şi-a dat în sfârşit drumul! Şi-a dat drumul!

JACQUES MAMA şi JACQUES BUNICA: Şi-a dat drumul! Şi-a dat drumul!

JACQUELINE: Şi-a dat drumul!

JACQUES FIUL: Oooh! Oooh! Săracu bunicu! 
 

Se opreşte şi zîmbeşte. 
 

JACQUES MAMA: încă o dată!

JACQUES FIUL reîncepe: Oooh! Oooh! Bunu.! Bunu! 
 

În colţul Roberţilor, Roberta repetă mai departe „Da, tăticule, da, mămico", dar ceva mai rar. 
 

JACQUES MAMA îţi îmbrăţişează fiul care plânge: Copilul meu scump... Vai, cum suferă!...

JACQUES FIUL plânge: Ihihiii! Ihihiii! Ihihiii! Ihihiii! Ihihiii!

JACQUES BUNICA: Păi da, bunicul tău s-a dus! (Plânge în hohote.)

JACQUES TATĂL: Consolaţi-vă unii pe alţii! 
 

Toată  familia Jacques plânge. Tatăl îşi şterge cu demnitate lacrimile.

Din colţul Roberţilor se aude: 
 

ROBERTA MAMA: Du-te să-ţi prezinţi cordoleanţele.

ROBERTA TATĂL: Hai şi noi, că acum suntem de-ai casei.

ROBERTA: Da, tăticule, da, mămico. 
 

Roberta, ajunsă în apropierea lui Jacques, exclamă: 
 

ROBERTA: Călduroase cordoleanţe!

TOȘI CEI DIN FAMILIA JAQUES, cu excepţia bunicului, în cor. Vai, ce plăcere! 
 

Roberta tatăl şi Roberta mama către Roberta, care se întoarce spre ei: 
 

ROBERTA MAMA şi ROBERTA TATĂL: Călduroasele noastre cordoleanţe!

ROBERTA: Mulţumesc frumos. Mă bucur.

CEI TREI ROBERTA, către Jacques Tatăl: Călduroasele noastre cordoleanţe!

JACQUES TATĂL: Vă mulţumesc din inimă, prieteni, le primesc cu mare bucurie.

CEI TREI ROBERTA şi JACQUES TATĂL se întorc spre Jacques mama şi spun în cor. Vă prezentăm călduroasele noastre cordoleanţe, cordoleanţe, cordoleanţe, cordoleanţe!

JACQUES MAMA: Mersi, mersi, mă bucur din suflet, vă mulţumesc.

CEI TREI ROBERTA, JACQUES TATĂL și JACQUES MAMA, către Jacques Bunica: Cordoleanţe! Cordoleanţe! Cordoleanţe! Cordoleanţe! Călduroasele noastre cordoleanţe!

JACQUES BUNICA: Mii de mulţumiri! Mersi! Mersi! Vă rămân îndatorată, vă mulţumesc! Mă bucur, vă mulţumesc!

CEI TREI ROBERTA, CEI TREI JAQUES, către Jacqueline: Călduroasele noastre cordoleanţe! Cordoleanţe! Cordoleanţe!

JACQUELINE: Mersi! Mersi! Mersi! Mersi! Şi vouă la fel! 
 

Apoi, toţi cu excepţia bunicului îl înconjoară pe Jacques fiul, care este cel mai emoţionat: „Cordoleanţe! Călduroase cordoleanţe! Cordoleanţe! Călduroase cordoleanţe!" 
 

JACQUES FIUL, plânge: Ihihiii! Ihihiii! Ihihiii! Mer-si! Apoi, când Jacques tatăl spune: „Să nu-l uităm pe mort."

JACQUES MAMA, JACQUES TATĂL, JACQUES BUNICA, JACQUES FIUL, JACQUELINE, ROBERTA MAMA, ROBERTA TATĂL, ROBERTA, întorşi cu spatele la public şi cu faţa spre portretul bunicului, izbucnesc cu toţii în cor: Cordoleanţe! Cordoleanţe! Cordoleanţe! Călduroasele, sincerele noastre cordoleanţe! Cordoleanţe! Cordoleanţe! Cordoleanţe! 
 

Trebuie să se audă limpede vocea lui Jacques fiul care plânge. 
 

JACQUES BUNICUL, fără să părăsească rama lui, răspunde salutând cu mâna: Cordoleanţe! Cordoleanţe! Cordoleanţe! 
 

Apoi toată  lumea, inclusiv bunicul către care stau cu toţii întorşi: „Cordoleanţe! Cordoleanţe! Cordoleanţe! Cordoleanţe! Călduroase cordoleanţe! Cordoleanţe!" Jacques Bunicul rămâne nemişcat în rama lui. Personajele cu excepţia bunicului, desigur — se întorc spre Jacques, îl înconjoară şi îi spun: „Cordoleanţe! Cordoleanţe! Cordoleanţe! Călduroase cordoleanţe!"

Jacques răspunde o dată sau de două  ori: „Cordolean-ţe", apoi izbucneşte în plâns. Se prăbuşeşte, în vreme ce prezentarea condoleanţelor nu se mai sfirşeşte. E ridicat şi aşezat pe un scaun. 
 

JACQUES FIUL urlă: Diihiii! Ihihiii! Ihihiii! Ihihiii! Cordolean-ţe! Ihihiii!

JACQUES TATĂL, astupându-şi urechile, strigă, mai tare decât Jacques fiul, către Jacques Mama: I-ai vibrat prea tare coarda. Devibreaz-o!

JACQUELINE, strigându-i lui Jacques: Taci din gură, ne-ai scos pe toţi din sărite.

ROBERTA MAMA, strigând: A sărit peste cal. 
 

Jacques Mama îi trage cu toată puterea o palmă lui Jacques fiul. Jacques fiul se opreşte brusc din plâns. Cu excepţia lui Jacques tatăl, toţi se întorc spre Jacques Mama.

JACQUELINE, ROBERTA MAMA, ROBERTA TATĂL, ROBERTA izbucnesc cu toţii: Felicitări, doamnă, felicitările noastre. împreună

JACQUES BUNICA și JACQUELINE: Bravo, Jacquote! Bravo! Bravo, rnămico! Bravo! JACQUES TATĂL: Gata, destul! 
 

Mişcarea se întrerupe brusc. Tăcere. Toţi privesc spre Jacques fiul. 
 

JACQUES TATĂL, către Jacques fiul: Ai dreptul şi datoria să afli în ce condiţii a răposat strămoşul tău! 
 

Din rama sa, bunicul face un semn. 
 

JACQUELINE: Bunicu vrea să spună ceva! (Bunicul Jacques părăseşte rama şi se apropie de ceilalţi.) De când a murit se exprimă mult mai bine.

JACQUES TATĂL, către Jacques fiul: Uite, bunicul tău în carne şi oase ne va povesti cu gura lui în ce condiţii a răposat. 
 

Tăcere plină de respect. La apropierea bunicului, personajele duc mâna la nas. 
 

JACQUES BUNICUL, mândru că e ascultat: Hmm! Hmm! Gata, a trecut cu bine, m-am petrecut din viaţă. .. Eu mă gândeam să vă fredonez ceva. (Vrea să cânte.)

JACQUES BUNICA: Acuma n-ai să te-apuci iar să cânţi... Eşti mort... Eşti în doliu...

JACQUES BUNICUL: Nu... Nu... Nu... N-are a face... Eu vreau să cânt...

JACQUES TATĂL, bunicului: Păi, dacă tu nu respecţi propriul tău doliu, atunci cine vrei să-l respecte?... Hai, povesteşte mai repede!...

JACQUES BUNICUL: Pe muzică!

JACQUES BUNICA: Ba n-ai să cânţi.

JACQUES BUNICUL: Atunci nu scot o vorbă. Nimic. Absolut nimic. în viaţa mea n-o să mă mai vedeţi. Suc! (Bunicul se aşază din nou în rama lui.)

JACQUES BUNICA: Tot căpos a rămas! Nu s-a-nvă-ţat minte! 
 

Din rama sa, bunicul Jacques face o figură  încruntată, bosumflată, în locul expresiei vesele pe care o avea la începutul piesei. Va rămâne până la sfârşit nemişcat. 
 

JACQUES TATĂL, fiului: Vezi, fiule, cu toţii ne ducem!... Tu eşti unica şi marea noastră speranţă! Trebuie să-i înlocuim pe cei care se duc. Bunicul e mort, trăiască bunicul.

TOȚI  ÎMPREUNĂ, cu excepţia lui Jacques fiul, rămas perplex: Bunicul e mort, trăiască bunicul!

JACQUES FIUL: De ce?

JACQUES TATĂL: Trebuie să asigurăm perpetuarea rasei noastre.

JACQUES FIUL: De ce?

JACQUES TATĂL: Perpetuarea rasei noastre... rasa albă! Trăiască rasa albă!

TOȚI, cu excepţia lui Jacques, aplaudă şi spun împreună: Trăiască rasa albă! Trăiască rasa albă!

JACQUES TATĂL: Viitorul rasei albe e între degetele tale. Ea trebuie să dăinuie, să dăinuie, să-şi extindă tot mai mult puterea!...

JACQUES FIUL: Şi ce-i de făcut?

JACQUES TATĂL: Ca să se extindă, nu trebuie lăsată să se stingă.

JACQUES FIUL: Cum?

JACQUES TATĂL,fiului: Prin producţie. Tot ce dispare trebuie înlocuit cu produse noi, mai numeroase şi mai diversificate. Ţie îţi revine misiunea să provoci producţia...

JACQUES MAMA, fiului: Băiete, provoacă, provoacă producţia, dacă vrei să fiu mândră de tine. 
 

Roberta ia o expresie jenată. 
 

ROBERTA TATĂL: Fiica mea e perfect capabilă, aşa cum am declarat-o de altfel în mod oficial. 
 

Roberta e şi mai jenată. 
 

JACQUES TATĂL: Las că vedem noi ce-o să iasă după ăştia trei ani! Deocamdată nu s-ar zice! 
 

Roberta, din ce în ce mai jenată, afişează  totuşi atitudini extravagante. 
 

ROBERTA MAMA, Robertei: Fetiţa mamii, nu-i frumos. .. aici, de faţă cu toată lumea. Vino cu mămica, te-nvaţă ea. Nu-i nevoie decât de un pic de meserie. Numai un pic.

JACQUES MAMA, către Roberta mama: Dacă experienţa mea vă poate ajuta... Vă stau la dispoziţie.

ROBERTA MAMA: Cu plăcere. Cum să vă refuz?

JACQUES BUNICA, către Roberta mama: Vin şi eu. Am să-i cânt ceva s-adoarmă...

ROBERTA MAMA, către Roberta Tatăl: Tu stai aici, cu ginerele tău. Dacă e nevoie de tine pentru element, te chemăm noi. (Către Jacques Tatăl) Şi dumneavoastră o să vă cerem nişte element, dacă e cazul.

JACQUES TATĂL se înclină: La dispoziţia dumneavoastră, doamnă.

JACQUES MAMA: Element se găseşte la mine din plin, am şi pentru alţii, dacă e nevoie. 
 

Roberta, Roberta mama, Jacques Mama, Jacques Bunica ies prin dreapta. Roberta iese făcând gesturi şi lu-înd atitudini din ce în ce mai extravagante. Văzînd că iese, Jacques întinde vag braţele spre ea, schiţează grimasa unui copil care ar vrea să plângă şi face: „Mm... Mm... Mm..." 
 

JACQUELINE, privind cum iese Roberta şi suita ei: De pe-acum a devenit maternă! Are instinct. 
 

Jacques se prăbuşeşte într-un fotoliu. 
 

ROBERTA TATĂL, lui Jacques: Las că vedem noi acuma câte parale faci.

JACQUES TATĂL, lui Jacques: Jacques, băiete, curaj. Produ! Fii bărbat!

JACQUELINE, aceluiaşi: Hai, hai, frăţioare, curaj.

ROBERTA TATĂL, aceluiaşi: Hai, hai, curaj. Dă-i drumul.

JACQUELINE, aceluiaşi: Dă-i drumul. Screme-te. 
 

Jacques face feţe-feţe. Se propteşte în fotoliul lui. 
 

JACQUELINE, aceluiaşi: Hai... hai...

ROBERTA TATĂL, aceluiaşi: Hai, hai, fii bărbat. Cu toţii am trecut prin asta.

JACQUES TATĂL, pe un ton ameninţător: Hai mai repede că dai de dracu!

VOCEA BUNICULUI JACQUES: Hei, cum merge treaba la voi?

JACQUELINE, lui Jacques: Hai c-aşteaptă toată lumea. Screme-te.

ROBERTA TATĂL, lui Jacques: Screme-te.

JACQUES ,făcând feţe-feţe: Nu-mi vine aşa... nu pot la comandă... n-am inspiraţie.

VOCEA MAMEI LUI JAQUES: Jacquot, băiete, Roberta e gata. Tu ce-ai de gând?

VOCEA MAMEI ROBERTEI: Acum să nu mai ziceţi că fiica mea e de vină!

JACQUES TATĂL: Jacques, nu fi puturos!

JACQUELINE, strigă pentru a fi auzită de cealaltă parte: O clipă, staţi o clipă, puţină răbdare...

JACQUES FIUL, din fotoliul lui: O să-mi vină... Simt că-mi vine...

VOCEA BUNICULUI JACQUES: Jacques, scumpule, gră-beşte-te, ce naiba, te rog în genunchi... Roberta e de mult gata. Nu mai poate s-aştepte.

JACQUES FIUL: Fac şi eu ce pot.

JACQUES TATĂL: Nu poţi mare lucru.

ROBERTA TATĂL, către Jacquesfiul: Hai, mai cu vână...

JACQUELINE: Mai cu vână, Jacques.

ROBERTA TATĂL, către Jacques Tatăl: Domnule, fiul dumneavoastră nu e demn de fiica mea.

JACQUES TATĂL: Jocurile încă nu-s făcute, domnule. Vedem noi la urmă.

JACQUELINE, către portretul bunicului: Hai, bunicule, dă-ne şi tu o mână de ajutor!

JACQUES BUNICUL, fărăsă se mişte, sardonic: Ha... ha... ha... Mă doare-n cot... Eu m-am dus de pe lumea asta... şi nici nu m-aţi lăsat să fredonez... na! ca să vă-nvăţaţi minte... aşa vă trebuie...

JACQUELINE, bunicului: Atunci, taci.

JACQUES BUNICUL, precipitat, furios: Tac dacă am chef, dacă n-am chef, nu tac, ce-nseamnă asta?... Voi de cultul morţilor n-aţi auzit?

ROBERTA TATĂL, bunicului: Gura, domnule.

JACQUES TATĂL, ameninţător: Gura! 
 

Bunicul Jacques tace. 
 

VOCEA ROBERTEI MAMA: Alo! Ce se-ntâmplă acolo?!

JACQUES FIUL, ţinându-se de burtă: Au! Au! Au! Au!

JACQUES BUNICUL, din ramă, râde: Ho! Ho! Ho!

ROBERTA TATĂL, către Jacques Bunicul: Vă rechem la orordine!

JACQUES FIUL, cu mâinile pe burtă: Au! Au! Au! Au! Au! Au! 
 

Ţipete din ce în ce mai ascuţite. 
 

JACQUELINE, tare, pentru a fi auzită de cealaltă parte: Mămico, mămico, gata, au început durerile naivităţii!

ROBERTA TATĂL, strigă: Roberta... Roberta... poţi să-i dai drumul!... (Iese prin dreapta.) JAQUES FIUL suferă: Au! Au! Au! Au!

VOCEA ROBERTEI MAMA: Hai, hai, scoate tot, draga mea!... Poţi să-i dai drumul...

VOCEA ROBERTEI, foarte ascuţită: Cot-cot-codac!

Cot-cot-codac! Cot-cot-codac! Cot-cot-codac!

Cot-cot-codac! Cot-cot-codac! Cot-cot-codac!

Cot-cot-codac!

JACQUES FIUL: Au! Au! Au! Au!

Roberta mama, Jacques Mama, Jacques Bunica intră prin dreapta.

VOCEA ROBERTEI: Cot-cot-cot-cot-cot-codac! 
 

Se aude foarte tare cotcodăceala Robertei; Jacques geme. Roberta mama şi Jacques Mama se aruncă una în braţele celeilalte. 
 

ROBERTA MAMA: Ah, scumpă doamnă!

JACQUES MAMA... copiii noştri!

JACQUES MAMA: Ah, scumpă doamnă Roberta mama... micuţii noştri! 
 

Plâng.

Cotcodăceala se aude foarte tare. Jacques geme şi leşină. 
 

JACQUES MAMA: Vai, băiatul mamii! Băiatul mamii!

împreună 

JACQUES BUNICA: Aoleu! Acuma l-a găsit!

JACQUES TATĂL: Jacqueline, fratele tău a leşinat! 
 

Toate personajele se strâng îngrijorate în jurul lui Jacques fiul, îi freacă tâmplele, îi dau palme uşor, în timp ce se aude: 
 

VOCEA LUI ROBERTA TATĂL: E gata! Aduceţi un coş!

JACQUES TATĂL: Nu rezistă! Nu-l ţin curelele! 
 

Tot felul de mişcări febrile. Agitaţie în jurul lui Jacques, dar şi către ieşirea din scenă, de unde se aude cotcodăceala. Jacqueline iese prin dreapta, cu un coş gol în mână, în timp ce Jacques îşi revine. 
 

JACQUES MAMA: Copilul meu! Şi-a venit în fire!

JACQUES FIUL: Unde mă aflu?

JACQUES MAMA: Acasă, puişor, în sunul familiei tale iubite!

ROBERTA MAMA: castelul Robertei tale!

JACQUES FIUL, dezgustat: Ah, am chef să mă car!

ROBERTA TATĂL intră din dreapta ducând un coş plin cu ouă: Uitaţi primele ouă!

TOȚI, cu excepţia lui Jacques, prăbuşit în jilţul lui, în vreme ce bunicul priveşte pe furiş, cu un singur ochi: Aaah! Aaah! Bravo! 
 

Aplaudă, se îmbrăţişează, se felicită. 
 

JACQUES TATĂL, ROBERTA TATĂL, felicitându-se unul pe altul: Complimentele mele! Complimentele mele! 
 

Cele două  mame se îmbrăţişează în hohote de plâns, în vreme ce Jacques Bunica, apucând coşul cu ouă, spune: „Vai, ce frumoase suntl Ce drăgălaşei Şi ce mari! Tare scumpe sunt, la vârsta asta! Or fi bine coagulate?" Personajele o înconjoară acum pe bunică; îşi smulg unul altuia coşul; toate acestea se petrec în avanscenă. 
 

JACQUES TATĂL: Aşa proaspete, fac pe puţin douăzeci de franci bucata! Le putem face la capac!

ROBERTA MAMA: Primele ouă ale fetiţei mele! Seamănă cu ea!

JACQUES BUNICA: Da de unde! Sunt leit Jacques!

ROBERTA TATĂL: Nici vorbă!

JACQUES MAMA: Păi n-au trei nasuri!

ROBERTA MAMA: Asta fiindcă-s prea mici. Or să le crească.

JACQUES MAMA: Hai că seamănă cu amândoi!

JACQUES TATĂL: Unde-i Jacqueline?

ROBERTA TATĂL: E cu Roberta. Cineva trebuie s-o ajute.

JACQUES MAMA: Vai, ce emoţionată sunt! E un moment înălţător!

JACQUES TATĂL ia coşul şi, împreună cu celelalte personaje, se îndreaptă spre fiul lui: Vezi, sunt ouăle voastre!

JACQUES FIUL: Mersi.

JACQUES TATĂL: Ai să le cloceşti!

JACQUES MAMA: Poate că e prea obosit!

ROBERTA TATĂL: Ar putea să le clocească şi fiica noastră!

JACQUES TATĂL: La noi în familie asta-i datoria bărbaţilor! (Lui Jacques-) Hai, sus! 
 

Personajele îl ridică pe Jacques ca pe-o scândură şi-l cară spre masa de clocit. 
 

JACQUES TATĂL, cărându-l pe fiu: Să-l punem pe maşina de clocit!

ROBERTA MAMA, cărându-l pe Jacques fiul, către soţul ei: Mereu te laşi dus de nas. Eşti cam fraier.

JACQUES BUNICA, cărându-l pe Jacques fiul: Te-ai însurat, mă bucur tare. E timpul să cloceşti acum. 
 

Îl urcă pe Jacques pe masă. 
 

JACQUES MAMA: Cloceşte bine, fiule!

JACQUES BUNICA: Ca strămoşii tăi! bunicul, din rama lui: Ho! Ho! Ho! (Râs sardonic.) JACQUES TATĂL: Cloceşte, cloceşte pentru gloria şi măreţia naţiunilor, cloceşte pentru veşnica dăinuire! 
 

Cotcodăceala, care încetase, e reluată mai cu spor.  
 

ROBERTA TATĂL: Hai mai repede! Se-adună ouăle! 
 

Jacques fiul e instalat pe ouă sau în mijlocul lor.  
 

JACQUELINE apare cu un al doilea coş cu ouă.

TOȚI, cu excepţia lui Jacques şi a bunicului care râde tăcut: Bravo! Bravo! Vai, ce frumoase sunt.

ROBERTA TATĂL: Mă duc să mai aduc! (Iese prin dreapta.)

JACQUELINE: Mai sunt o mulţime!

JACQUES TATĂL îl ridică pe Jacques care stă pe burtă, priveşte şi spune: Mai aduceţi, aduceţi! E loc destul! Nici o grijă! 
 

Varsă  conţinutul coşului deasupra lui Jacques şi în jurul lui.                                                    m 
 

ROBERTA MAMA: Aduceţi! Aduceţi!

JACQUES TATĂL: Hai, hai, nu vă opriţi!

JACQUES FIUL:... Mi-e cald...

JACQUES MAMA, fiului: Păi de asta şi e nevoie, dragul meu, pentru clocit... de căldură, de multă afecţiune!... (îl şterge pe frunte pe Jacques fiul.)

JACQUES TATĂL, bătând din palme: Producţie! Producţie! Producţie!

JACQUES BUNICA: Ouă! Ouă! Ouă! Ouă! (Ţopăie şi dansează.)

JACQUES MAMA: Cloceşte, cloceşte, băiete, cloceşte! 
 

Jacqueline iese cu coşul gol, în timp ce Roberta tatăl întră cu un al treilea coş plin. Cotcodăceala continuă. 
 

TOȚI: Bravo! Bravo!

ROBERTA TATĂL: Şi mai sunt!

JACQUES FIUL respiră zgomotos ca o maşină cu aburi: Tuf! Tuf! Tuf! Tuf! Tuf! Tuf! 
 

Ritmul respiraţiei lui se va accelera, ca şi cotcodăceala; la fel şi mişcarea lui Roberta tatăl şi a Jacquelinei, care aduc pe rând coşuri cu ouă, fără să se oprească; mişcarea este astfel coordonată încât atunci când unul intră celălalt iese. 
 

JACQUES TATĂL: Trăiască producţia! Creşteţi producţia! Produceţi! Produceţi!

JACQUES FIUL: Tuf! Tuf! Tuf! Tuf! (Se aude cotcodăceala.)

JACQUES MAMA şterge fruntea fiului: Curaj... curaj...

JACQUES FIUL: Mi-e tare cald, mămico. Tuf! Tuf!

ROBERTA MAMA: Hai, hai, nu vă opriţi!

JACQUES TATĂL bate din palme: Producţie! Producţie! Producţie! etc. 
 

Mişcarea generală se accelerează. Roberta mama ia coşurile cu ouă aduse pe rând de Roberta tatăl şi Jacqueline şi varsă conţinutul lor pe capul şi pe trupul lui Jacques fiul, pe masă, pe jos; Jacques fiul va fi în întregime acoperit; Roberta mama, înapoind coşurile goale, spune: 
 

ROBERTA MAMA: Producţie! Producţie! Producţie! etc.

JACQUES BUNICA, în mijlocul scenei, bate şi ea din palme şi se învârte în cerc: Producţie! Producţie! Producţie! etc. 
 

Mişcarea continuă, se aude mai departe „Cot-cot-co-dac", „Tuf! Tuf! Tuf!", „Producţie! Producţie!", ca un refren, în cor, în timp ce, fără a întrerupe jocul de du-te-vino, se vor auzi, suficient de tare pentru a acoperi gălăgia, replicile următoare: 
 

JACQUES MAMA: Mă gândesc la viitorul copiilor ăstora!

ROBERTA MAMA: Ce-o să se-aleagă de ei?

JACQUES TATĂL, continuîndu-şi jocul: Carne de mezel!

ROBERTA TATĂL, între o intrare şi o ieşire: Carne de tunel!

JACQUES BUNICA: O s-avem nevoie pentru omlete.

JACQUELINE, într-un du-te-vino: O să facem din ei atleţi şi atlete!

JACQUES MAMA: O să păstrăm pentru reproducere.

ROBERTA MAMA: Lut de modelat.

ROBERTA TATĂL, acelaşi joc: Aluat de frământat.

JACQUES TATĂL: O să facem din ei ofiţeri, oficiali, oficioşi.

JACQUES BUNICA: O să punem şi la păstrat ca s-avem de mâncat.

JACQUELINE: Valeţi, patroni!

JACQUES TATĂL: Diplomaţi.

JACQUES MAMA: Lână de tricotat. 
 

Din rama lui, bunicul poate dirija mişcarea cu degetul, ca un şef de orchestră. 
 

ROBERTA MAMA: Praz, ceapă, măsline.

ROBERTA TATĂL: Bancheri şi porcine.

JACQUES TATĂL: Orăşeni şi săteni.

JACQUES MAMA: Patroni, salariaţi!

JACQUELINE: Papi, regi, împăraţi.

JACQUES TATĂL: Poliţişti.

ROBERTA MAMA: Popi şi conţopişti.

JACQUES BUNICA: Omlete! Multe omlete!

JACQUELINE: Umanişti! Anti-umanişti! 
 

Începând cu această ultimă replică, refrenul va fi: „Da, da, da!"; doar Jacques tatăl va continua cu vechiul refren: „Producţie! Producţie! Producţie!", bătând din palme. 
 

JACQUES MAMA: Oportunişti!

ROBERTA MAMA: Naţionalişti!

ROBERTA TATĂL: Internaţionalişti!

JACQUES TATĂL: Revoluţionari!

JACQUES BUNICA: Antirevoluţionari!

JACQUELINE: Rădăcinoşi! Radicodoşi!

JACQUES MAMA: Populişti!

ROBERTA TATĂL: Acţionari!

JACQUES TATĂL: Reacţionari!

JACQUES BUNICA: Chimişti.

JACQUELINE: Pompieri şi profesori.

JACQUES MAMA: Jansenişti.

ROBERTA MAMA: Liber-cugetători.

ROBERTA TATĂL: Marxişti. Marchizi, mărci, contra-mărci.

JACQUES TATĂL: Idealişti. Relativişti.

JACQUES BUNICA: Existenţialişti.

JACQUELINE: Esenţialişti şi materialişti.

JACQUES MAMA: Federalişti, spiritualişti.

ROBERTA MAMA: Letrişti.

ROBERTA TATĂL: Fraţi, fratricizi!

JACQUES TATĂL: Amici, inamici!

JACQUES BUNICA: Manutanţionişti!

JACQUELINE: Vameşi, actori!

JACQUES MAMA: Beţivi şi catolici!

ROBERTA MAMA: Protestanţi, israeliţi!

ROBERTA TATĂL: Gherete şi ghete.

JACQUES TATĂL: Creioane şi planşete.

ROBERTA MAMA: Aspirine! Crochete!

JACQUES BUNICA: Şi omlete! Mai ales multe omlete! 
 

Jacqueline şi Roberta tatăl se află în mijlocul scenei, cu coşurile goale. 
 

TOȚI ÎN COR, cu excepţia lui Jacques şi a bunicului: Da, da, omlete, multe omlete. 
 

Mişcarea şi gălăgia încetează brusc. Se aude vocea slabă a lui Jacques. 
 

JACQUES FIUL: Pesimişti!

TOȚI, indignaţi: Ce? Cum îşi permite? Ce l-a apucat? Iar? Veşnic nemulţumit! 
 

Se apropie de el. Tăcere încordată. 
 

JACQUES FIUL: Anarhişti. Nihilişti.

ROBERTA TATĂL: V-am zis eu că nu poţi să contezi pe el.

JACQUES TATĂL, fiului: Ce, ţi-ai pierdut credinţa?

ROBERTA MAMA: Nu crede în nimic.

JACQUES TATĂL, fiului: Hai, spune, ce vrei?

JACQUES FIUL: Vreau o fântână de lumină, apă incandescentă, un foc de gheaţă, zăpezi de foc.

JACQUELINE, către Jacques fiul: Nu uita ce-ai de făcut.

JACQUES BUNICUL, din rama sa, către Jacques fiul: Vezi-ţi de ouăle tale!

JACQUES TATĂL, fiului: N-ai decât să te duci să vezi focurile de arpipicii!

ROBERTA MAMA: Da are pretenţii, nu glumă!

ROBERTA TATĂL: Ia mai du-te-n cacastelul Merdailles!

TOȚI: Trăiască producţia! Trăiască rasa albă! înainte! Tot înainte! 
 

„Producţia!", „Cot-codac"-ui sunt reluate mai cu spor, mişcarea devine şi mai accelerată, în entuziasmul general. Din rama sa, bunicul strigă la rândul lui: „Produceţi! Produceţi!!" Ceilalţi spun: „Producem! Producem!!", toţi fac „Cot-cot-codac!" şi aplaudă. 
 

JACQUES BUNICUL: La fel ca odinioară, viitorul e în ouă! 
 

S-ar putea deschide o trapă, sau nu; după  cum la fel de bine planşeul ar putea coborâ mai mult sau mai puţin încet, personajele scufundîndu-se treptat, fără să-şi dea seama, şi dispărând; după cum se poate pur şi simplu ca jocul să continue în funcţie de posibilităţile tehnice ale scenei. 
 

CORTINA 

  Aminteste-ti datele mele