Zapezile de altadata, de Dumitru Solomon


EA: Dragostea bărbaților e ca un foc de paie. Se aprinde repede, și se stinge și mai repede.

EL: Te iubesc ca un nebun.

EA: Nebunia trece.

EL: Dar dragostea rămâne.

EA: Ce mai rămâne din dragoste după ce a trecut nebunia ? Obișnuința.

EL: Fericirea este… când e bine... și nu ne certăm... și dormim...

EA: Uită-te și tu în ce hal suntem. Nu iei în serios nimic. Ar trebui să suferi.

EL: N-ai idee cât sufăr...

EA: Când te gândesti la trecut?

EL: Când ma gândesc la somn...

 

EA: Dacă aduci tot salariul acasă înseamnă că mă iubești?

EL: Bine, am să încerc să nu-l mai aduc pe tot...

 

EA: Nu, nu-i nevoie... Fii liniștit... Noapte bună! Vise frumoase!...

EL: Cine era ?

EA: O prietenă.

EL: O prietenă?

EA: Da, o prietenă.

EL: Atunci – iarta-mă că te corectez – ai comis unele dezacorduri. Trebuie să-i spui „nu fii îngrijorată” și „fii liniștită”, nu „fii liniștit”.

EA: Îmi cenzurezi convorbirile telefonice ?

EL: Numai din punct de vedere gramatical.

 

EA: Nici gelos nu mai ești ?!

EL: Când eram gelos spuneai că-s nebun.

EA: Ceea ce ne lipsește nouă e tocmai nebunia! Ne-am liniștit prea devreme, ne-am lăsat copleșiti de oboseală, de obișnuință, de rutină...

EL: Iar începi?

 

EL: Dar ție ce-ți place la mine ?

EA: Pai ce să-mi placă? Tu ești soțul meu.

EL: Va să zică asta-ți place: că-s soțul tău.

 

EA: În condițiile astea nu se mai poate discuta.

EL: Atunci se poate dormi.

 

EL: Ții mai mult la mobilă decât la dragostea noastră?

EA: Mai întâi și-ntâi țin la dragostea noastră. Și abia în al doilea rând țin la mobilă...

EL: Atunci, alege: ori eu, ori el. Vorbeam de pat.

 

EA: Nu există dragoste infinită. Ne amăgim. Legile poeziei sunt altele decât legile vieții.

  Aminteste-ti datele mele