www.nonstop.ro, de Alina Nelega


Personaje:

Otto - 22 de ani, student/ă

Miki - 23 de ani, poet

Sidi - 28 de ani, actriţă

Frank - un chinez mic, cu bărbuţă, patronul de la Internet-cafe

Vladimir Teodorescu- ofiţer în rezervă

Îngeri - cu aripi  

Decor

Un ecran de forma unui monitor de computer, pe care, din spate, se vor proiecta diferite figuri, imagini. Mirosuri orientale. Scorţişoară, ceai verde. 

Costume

OTTO:– pantaloni largi, cu buzunare, cămaşă peste pantaloni sau tricou larg. O tunsoare care să-i pună în evidenţă forma capului. Bocanci.

MIKI:– Pantaloni de piele, parpalac de piele fără mâneci. Tatuaje, mai mult din nevoia de a se exhiba, decât din convingere.

SIDI – sarafan adolescentin, bocanci, ciorapi rupţi ‘trendy’, arată all in all cam ca Scufizda Roşie

VLADIMIR TEODORESCU:– o uniformă kaki, uzată, dar încă în stare bună, pantofi maron, de ofiţer, decoraţii: o platoşă de decoraţii: Steaua RPR, Ordinul 23 August, Medalia Muncii, Medalia de aur  pentru merite deosebite aduse în slujba orânduirii socialiste şi de stat, Secera şi Ciocanul etc.

FRANK – o pijama albă, din satin. Un frac, cu plastron şi papion roşu, pantofi de lac, ochelari rotunzi, negri pentru ultima scenă. Chelie de latex, barbişon chinezesc, machiaj specific.  Ideal e să fie jucat de o femeie sau, dacă nu, măcar să aibă sâni sau vreo diformitate, ceva.

ÎNGERII - Pijamale negre, tip chimono, în oglindă cu Frank. Fac Tai c’hi.

Mască naturală – facies rigid, mortificat, alb-verzuliu. Uşor ajutat de machiaj, ochii mai ales să fie foarte penetranţi.

Vor începe şi vor încheia spectacolul, asigurând retragerea prin ecranul de computer, care va glisa uşor în final, sorbindu-i în el, după care va reveni, la fel de lin. Pe tot parcursul spectacolului vor însoţi personajele, respectiv pe Miki, Sidi şi Otto. Otto are doi, unul masculin, altul feminin, ceilalţi au cîte unul, de acelaşi sex cu personajul. Tac, până în scena finală. 

(...)

7.

Internet-cafe. Miki, Sidi, la un singur computer. 

Miki: Cam pe-aici să tot fie. Un job adevărat, pe net. E tare, fă-te-ncoace. Să delivrăm cadavre proaspete. Ne scoatem, că e plin. 100 de bacşi mortu’. Ne băgăm? 

Sidi: ...ce zice? Să văd...  

Miki: Free deliverance nu ştiu ce la nu ştiu unde...finding the web site...aşaaa...dead bodies non-putrefact. Price highest before rigor mortis. Adică preţu’-i mai mare înainte să-nţepenească. Adică merg şi ţepeni, da’ mai ieftin.  

Sidi: Ce fac cu ei? 

Miki: Ce-ţi pasă? În şase luni ne scoatem bani să plecăm în Canada.  

Sidi:      Comunitate românească este... 

Miki: Eu unu’ nu mai vreau să văd români. 

Sidi: Sunt actriţă, trebuie să joc. 

Miki: E-te... Faci şi tu un curs, acolo, de secretară, ceva.  O laşi mai moale cu... 

Sidi: Not for me. Mergem în partea engleză, că eu cu franceza...De unde facem rost de ei? 

Miki:     Căutăm şi noi. No problem. Noaptea, prin ganguri, pe la gropile de gunoi, în parcuri. Îi mai scot şi din spitale, îi mai lasă pe stradă...Aici nu scrie că trebuie să fie tineri sau sănătoşi.  

Sidi:      Totuşi...să umbli după ei aşa... 

Miki: Pe urmă ai scăpat, gata, nu te mai gândeşti. E cam scârbos, da...şase luni trec repede. Văru-meu e-acolo – e plecat de doi ani şi câştigă de şi-a luat casă, are o Toyota roşie, vacanţe în Malibu... 

Sidi: Oare ce fac cu ei?     

Miki: Din partea mea pot să-i facă şi mititei. 

Sidi:      Poate îi folosesc la medicamente. Am citit undeva că în creierul omului se găsesc foarte multe substanţe dintr-astea... 

Miki:     Citeşti prea mult.     

Sidi: De ce scrie-n engleză dacă e pentru noi?  

Miki  (Tastează, caută) S-ar putea să fie o firmă internaţională. Adresa asta e pentru România, mai au una pentru Ungaria, Bulgaria, Cehia, Franţa, Germania...Rusia, nenicule, uite-aici. Cinci adrese pentru ruşi. Ăia se conservă-n vodcă. Mafie, chestii, precis au încasări serioase. Aaa, păi da. Serbia. Îţi dai seama ce afaceri fac ăia... 

Sidi: Lasă că şi la noi se moare. 

Miki: Da, nu ne putem plînge.  

Sidi: Treci aici, lasă-mă şi pe mine. (Trece la taste.)  

Miki  (Scrie în caiet cîte un cuvînt-două, pe parcursul suitei de replici de mai jos, în timp ce Sidi e pe site.) Ar trebui s-o luăm cît mai repede, pînă nu află multă lume. Pe urmă se umple piaţa, scad preţurile.  

Sidi: Eu tot aş vrea să ştiu ce fac cu ei. 

Miki: Îmi cumpăr un Harley-Davidson. Lux! 

Sidi: Ce-ai putea face cu nişte cadavre – mai mult sau mai puţin ţepene. 

Miki: Şi mă plimb toată America.  

Sidi: Nu-i creştinesc, suntem o ţară ortodoxă.  Comerţ cu morţi. E cam...creepy. 

Miki: Cu un Harley-Davidson poţi să străbaţi lumea. 

Sidi: Sper că-i îngroapă dup-aia. 

Miki: Cui îi trebuie Toyota?  Roşie.  Naşpa, gusturi de ţăran. 

Sidi: Oare îi îngroapă cu popă de-al nostru? 

Miki: Şi o căsuţă pe malu’ Pacificului. 

Sidi: Dacă se fac zombie şi ne bântuie pe urmă? 

Miki: Cu vedere la gheişe. Moşi-moşi. Do-zo. Domo aringato gozaimas. Do. zo.  

Sidi: Să le pună cruce dup-aia, ar trebui să ne-nţelegem, cu numele, frumos. Şi flori o dată pe săptămînă. 

Miki:     Japonezii-s tari, nenicule. Aia tehnică. 

Sidi: Şi slujbă de parastas. De două ori pe an, pentru toţi.  

Miki:     Toyota e totuşi bună.  

Sidi: Ca să nu se-ntoarcă de la groapă.  

Miki:     Poate-mi iau totuşi una.  

Sidi:      Doamne fereşte!  

Miki (Citeşte ce a scris.) Într-o ţară aproape de tropice/Se făcea comerţ cu orice/Şi după ce toate s-au terminat/Şi n-a mai fost nimic de furat/Toată lumea a emigrat. 

8.

În gang. Vladimir Teodorescu, un bătrân cu o tunică de ofiţer amenajată cu decoraţii multicolore stă pe jos şi bea dintr-o sticlă. Murmură, uneori cântă (deşi a mai uitat din cuvinte) ‘Treceţi batalioane române Carpaţii’...Intră Otto. 

Vladimir Teodorescu: Hei, băiatu’, nu vrei un ceas? (Otto se apropie.) Un ceas bun, nu un ştift ca astea de-acuma. Îl dau ieftin. 

Otto: Ce ceas? 

Vladimir Teodorescu:   Uite, de-ăsta. Cum am eu. De treizeci de ani îl am şi nu s-a stricat niciodată. Cel mai bun. Atlantic. Nu se mai fac ceasuri din astea. Acuma toate-s cu baterie. Nişte porcării. Ăsta merge şi nu se opreşte niciodată. Numa’ să nu uiţi să-l tragi.  

Otto: Ăsta arată ora din 1960.   

Vladimir Teodorescu:  Îl vrei? Îl dau ieftin. Pe mine m-a costat două sute. Juma’ de soldă. Rămîâe în urmă cam opt minute la două’ş patru de ore, da’ în rest merge perfect.      

Otto: Ce să fac cu el? 

Vladimir Teodorescu: Cum – ce să faci cu el? 

Otto: Ce să fac cu un ceas care nu merge bine? 

Vladimir Teodorescu: Măi copile, tu n-auzi că merge perfect? 

Otto: Aud, tataie, da’ nu-mi trebuie ceas.  

Vladimir Teodorescu: Sigur, vouă nu vă trebuie ceas, voi ştiţi din cap cât o să fie ceasul mâine. (Bea) Iartă-mă. E urât să bei singur.  Vrei? 

Otto: Nu, mersi. 

Vladimir Teodorescu:  Nici asta nu-i bună? Pardon. 

Otto: Nu de-asta, tataie... 

Vladimir Teodorescu: Da... voi aţi trecut la altele, vodca e demodată, nu se mai poartă în Europa...se poartă vodca-marihuana, nu? Sau vodca-haşiş. Vodca-morfina e cam scumpă. Duce la vodca-sida.  Ce, crezi că noi nu ştim? Noi ştim tot, băiatu’, tot ab-so-lut, nimic nu puteţi ascunde de noi. Suntem peste tot, vedem tot. (Bea.) Tot. (Bea.)  

Otto: Vinde-mi una din decoraţiile astea, tataie, dacă vrei un ban cinstit. Uite, asta roşie cu dunguliţe galbene şi albastre, şi cu moşu’...cine-i ăsta? Gheorghe Gheorghiu-Dej? asta ţi-o cumpăr.  

Vladimir Teodorescu: Ia mâna, potaie! Să nu te-atingi de ele! 

Otto: Ok, ok, cool  man, credeam că vrei nişte mărunţiş de-o vodcă. Go fuck yourself. 

Vladimir Teodorescu:     Ba fac iu. 

Otto (Amuzat): Ce-ai zis? 

Vladimir Teodorescu: Am făcut şi eu ore de engleză, băiatu’ pe când eram activ, ce crezi, că voi aţi inventat limba asta? Sau americanii? (Bea.) 

Otto: Eu aş bea mai puţin în locu’ matale.  

Vladimir Teodorescu: Nici nu te-a-nţărcat bine mă-ta  şi dai sfaturi, mă...rahat cu ochi? Ai făcut armata? Mă uit la tine şi n-aş prea crede, bă...Rigoletto. Unde-s băieţii frumoşi de pe vremuri? Când ieşeam la defilare de 23 August, mamă ce mai oftau de pe margine învăţătoarele... Bocanci cu glanţ, aranjaţi, după micul dejun regulamentar, cu bonetele pe-o sprânceană, cu pantalonii traşi la dungă, în uniformele de gală, toţi la fel, de parcă eram fraţi, tunşi, bărbieriţi... avioanele zburau deasupra în formaţie, creştea inima-n tine că eşti român, băi, stindardu’ ţării flutura, simţeai cum ţi se sparge pieptul de mândrie...companie după companie, batalioane întregi, fala ţării, toţi într-un pas, toţi într-un glas, cinstim comandantul suprem! Bună ziua, soldaţi! Să trăiţi tovarăşe comandant suprem! Servim patria, băi, asta făceam,  companie...stai. La stân...ga, la dreap...ta, pe loc...re...paos! Compa...nie! Pas alergător...marş! Un-doi, un-doi, mişcă soldat! Te crezi la coada vacii? Mişcă! Culcat! Drepţi! Culcat! 

Otto: În uniformă de gală?! 

Vladimir Teodorescu: Da, ai dreptate, asta era altă dată. Frumoşi bărbaţi mai eram! Sănătoşi, puternici, tineri, vână, bre! Nu găseai unu’ sub unu op’ş’cinci. Azi nu mai vezi băieţi din ăia, uită-te în jur, numa’ pocitanii, poponari,...eh. (Bea.) 

Otto:   Eu tot aş bea mai puţin, tataie, că nu te văd bine. 

Vladimir Teodorescu: Păi atunci chiar că trebuie să bei mai puţin, he,he. Ia vino-ncoace, hai, hai-hai-hai încoace, nu-ţi fie frică, nu muşc. (Scoate un portofel burduşit de hîrtii.) Ia, uite-aici. Uite, ăsta-s eu. Ce zici? Îţi place, hm? Când m‑au luat în armată. Aici, tot eu, când m-au făcut căpitan. M-au dat la ziar. Uite ce scrie aici. Şi poza...nu se mai vede aşa bine, da’ se-nţelege ce scrie aici. Ia citeşte tu că vezi mai bine, vezi, da? Ce scrie? Ia citeşte-mi un pic, că am uitat...      

Otto: Vladimir Teodorescu, eroul anonim al zilelor noastre. 

Vladimir Teodorescu: Aşaaa...va să zică stai de vorbă cu un erou,tinere. Ce simţi? Nu te ia, aşa, un fior, o amuţeală, o plinătate a sufletului, a simţirii. Nu? 

Otto:       Ba...da.  

Vladimir Teodorescu:  Nu-i totul pierdut. Poate-o să iasă bărbat din tine‑ntr-o zi. 

Otto:  Crezi? Ia dă-mi şi mie din vodca aia. 

Vladimir Teodorescu: Aşa, aşa. Aşa te vreau. Bărbăteşte. La băut şi la luptă. Noaptea şi ziua. (Îi întinde sticla. Otto bea.) Cum te cheamă? 

Otto:   Aăăă...Otto. 

Vladimir Teodorescu: Frumos nume! Nume de general roman. Şi, ia zi, ce faci tu pe-aici la ora asta? 

Otto: Nimic, treceam către casă. 

Vladimir Teodorescu: Da...şi m-ai întâlnit. Ce noroc pe tine, măi, băiatule. Ce noroc pe tine. N-ai făcut armata, aşa-i? 

Otto: Aşa-i. (Mai bea.) 

Vladimir Teodorescu:  Păcat de tine că văd că ai stofă. Mă pricep. Te dădeam la vânători de munte. 

Otto:  Frumoasă armă. 

Vladimir Teodorescu: Cea mai frumoasă! 

Otto: Acolo ai făcut şi matale? 

Vladimir Teodorescu: Şi acolo. Ce aplicaţii, ce instrucţie făceam! De dimineaţă pe răcoare, cum fişcăia iarba sub bocancii noştri. (Beau amândoi.) Vladimir Teodorescu, eroul anonim al zilelor noastre. Ce instrucţie mai făceam cu ei! În fiecare zi, îi luam de dimineaţă. Să vezi ce bărbat te simţi după aia! Cum mai fugeam şi trăgeam cu arma. Pac! Jos, băieţi. Avioane inamice. D-d-d-d-d-d-d-d....la adăposturi! Săpaţi! Lopeţile! Vrei să vezi?  

Otto: Da...de ce nu? 

Vladimir Teodorescu: Drepţi! Hai, hai, hai mai repede, soldat! Drepţi! (Otto se execută.) Târâş! Târâş, am zis. Culcat! Târâş! La bocanc, alinierea la râmă. Drepţi. Inamicul! Jos, jos, altfel eşti mort! Târâş! Vrei să plângă mă-ta? (Se încălzesc amândoi.) La atac. La ataaaac! Pas alergător în jurul parcului. Şi, şi, şi – hai, hai, un-doi-un-doi, hai, hai, mişcă, nu fii mămăligă, măi! (Ies, reintră apoi pe dincolo, Otto târâş.) Aşa, aşa băiatule, asta-i instrucţie adevărată. (Bea.) Hai, pe genunchi şi coate, hai, hai, aşa, jos, la firu’ ierbii, la puţa broaştei... (Ies şi reintră pe dincolo, de data asta Vladimir Teodorescu târâş. Otto bea şi comandă.) 

Otto: Drepţi! Drepţi, pas alergător, mişcă tataie, mişcă, hai, hai, hai, hai, hai. Aşa, hai, hai, hai,hai, hai, hai, hai. (Ies, reintră, tot Otto comandă.) Hai, tataie, mişcă. Tancuri inamice, vin ruşii tataie, dă-le de lucru, să vadă şi ei cum se luptă românu’...NATO tataie, ar trebui să te ia la NATO...băăăă... 

Vladimir Teodorescu (se împiedică, se prăbuşeşte): Nu...stai, ah. (Duce mâna la inimă. Geme.) 

Otto: Trupele româneşti cuceresc Budapesta...pe urmă Berlinul. Parisul l-am cucerit de mult. Ne-au făcut treaba generalu’ Ionescu şi dom’ colonel  Cioran...noi mai avem puţin. Italia le-o lăsăm sârbilor şi Africa la fel. Să se chinuie ei cu musulmanii, că au experienţă. Ţările nordice nu contează, Olanda e-o nimica toată, Elveţia nu mai face nici o brânză, îi învăţăm noi să facă ceasuri, Atlantic moşule, ceasuri de ceasuri! Portugalia s-a cuminţit, ăştia fac telenovele, nu mai ştiu să lupte...Spania petrece, aşa că-i lăsăm deocamdată-n pace, e ziua regelui...am ajuns la Strassbourg tataie, drepţi! Cu englezii ne răfuim noi mai târziu, după ce-i obosesc irlandezii. Ne pregătim să trecem oceanul - în America. Să le-o tragem americanilor, ‘tu-le muma-n cur de piei roşii! (Bea.)   

Vladimir Teodorescu (Încearcă să se ridice, dar nu poate.): Mă...nu...pot...să... res...mă...băiatule, băiatu’ tatii, mor...(Îşi desface greu ceasul de la mână.) Ia-l. Ia-l, să-l ai de la mine. E bun, mer...ge bi...ne... Treceţi, batalioane române...tre...ceţi...să-nveţi cântecu’ ăsta...e-al strămoşilor tăi...să respecţi, să...(Moare

Otto (Scoate un sac de nailon din buzunar.):  Şi cu asta, tataie, mi-am făcut suma. (Ia de pe pieptul mortului decoraţia cu Gheorghe-Gheorghiu-Dej, bagă cadavrul în sac, închide sacul şi iese, trăgând mortul după el şi fluierând ‘Treceţi batalioane române, Carpaţii’. Aruncă în spate ceasul.) 

  Aminteste-ti datele mele