sinopsis
Două cupluri (unul la început, energic, ocupat cu drăgălăşenii şi joacă, celălalt, hârşit, deteriorat, preocupat de scosul mutual al ochilor) care interelaționează permanent. Cinci personaje din care majoritatea se ocupă cu teatrul sau activităţi colaterale ne fac să ne întrebăm din ce se compune actorul tânăr tipic? Din repetiţii la care i se pare că nu face nimic, dar care îl chinuiesc pentru că încep la 10 dimineaţa, dintr-o permanentă poftă de ludic sub toate formele existente, împreună cu nevoia de a se stabiliza alături de o persoană echilibrată financiar; din dialogul zilnic cu o mamă cu cantităţi uriaşe de afecţiune şi de sacrificiu de sine, a cărei viaţă interioară e centrată strict pe pregătirea menu-ului de a doua zi al puişorului. Dar mai sunt și invidiile concomitente cu dezaprecierea față de ceea ce a făcut colegul lui.
adaugat de
roxanatenea
adauga sinopsis