Lumea nu e deloc aşa de colorată precum o vedem cu ochii noştri sănătoşi. Nici măcar în sepia, filtrată prin aplicaţiile de care suntem dependenţi. Şi nici adumbrită de lentilele polarizate ale ochelarilor noştri de firmă. Lumea e monocromă; între alb şi negru, cu infinite nuanţe de gri. Lumea e aşa cum o visează cei mai mulţi dintre noi. Binele şi răul se combină în proporţii inconstante, se murdăresc unul pe celălalt şi din lichidul rezidual pe care îl supurează ne mânjim noi vieţile în griuri pe care le pastelăm care cum ne pricepem. Trăim sub un cer deloc albastru şi privim către un orizont pictat de o mână nu foarte talentată.
Spectacolul “1949 (Judecata)” de Bogdan Adrian Toma şi Emanuel Pârvu de la Teatrul Metropolis spune exact povestea acestei magme cenuşii care ne îneacă existenţa. Într-o cameră etanşă, cu pereţi de plexiglas, luminată rece şi foarte crud de un tavan cu leduri, anul este 1949, iar locul este o
Citeste tot pe
Yorick
