Un îndreptar pentru menţinerea plictiselii în perfectă stare de funcţionare nu s-a mai scris pînă acum, şi poate că ar cam fi cazul. Căci şi plictiseala - plictiseala aceea care te face să vrei să te ridici cît mai urgent de pe scaun şi să o rupi la fugă - trebuie cumva sistematizată.
Îndreptarul ar putea începe chiar cu textul piesei despre care, teoretic, este vorba în această cronică. Plictiseala dramatică îi va rămîne veşnic îndatorată lui Fausto Pravidinio, a cărui dramă de bucătărie, intitulată 2 fraţi, este tot ce îmi doream mai puţin. Doi fraţi banali, de o impecabilă mediocritate, trăiesc în acelaşi apartament cu o fufă, care este amanta unuia dintre ei. Amanta asta nu prea îşi spală farfuriile după ea, şi fratele amantului fufei - ale cărui valori morale ar putea fi sublimate într-o singură propoziţie (Nu e bine să minţi!) - este nevoit să facă un regulament penibil.
Plictiseala de ansamblu ar fi avut mult de
Citeste tot pe
Academia Catavencu
