editeaza

• O scamatorie de Marina Constantinescu sursa: România literară
  Eugène Ionesco a deschis o uşă spre un alt fel de teatru. Deşi accesul pare larg, deşi sînt numeroase persoanele care se agită în faţa intrării, deşi nu există nici o restricţie, ci aproape numai tentaţii, o stare paradoxală se instalează, pervers, triindu-i, pe nesimţite, pe adevăraţii creatori şi spectatori. Cu alte cuvinte, mulţi îi rîvnesc opera, puţini reuşesc să-i pună în valoare conţinutul. Citirea teatrului lui Ionesco - publicat integral de Editura Univers în traducerea nuanţată şi unitară a lui Dan C. Mihăilescu - este un act personal, solitar şi individual al cititorului. Este relaţia directă cu autorul, o provocare asumată pe cont propriu. Fiecare se descurcă cum poate, recidivează în studiu ori de cîte ori simte nevoia. O punere în scenă uneşte, în principiu, toate aceste singurătăţi cărora le este dirijată acum o percepţie, acea interpretare a regizorului. Cu care poţi sau nu să fii de acord. Şi armonia şi revolta
  Citeste tot pe România literară
• Sala tronului de Marina Constantinescu sursa: România literară
  Cînd citeşti textele lui Eugène Ionesco, nu neapărat piesele lui, simţi un disconfort. La început concret, fizic: scaunul devine, brusc, incomod, pe birou sînt prea multe sau, dimpotrivă, prea puţine lucruri, creionul pentru notiţe este prea ascuţit sau prea bont, canapeaua, nouă, îşi scoate arcurile în relief să te înghiontească. Mintea intră în conflict cu eul tău. Deşi pare să priceapă imediat sensul cuvintelor şi alcătuirea lor în frază, are de furcă, mult timp după închiderea cărţii, cu nuanţele şi paradoxurile născocite de Ionesco, cu întoarcerea lor, ca o mănuşă, pe partea cealaltă. Pari mereu învins tu, cititorul şi, totuşi, învingător faţă de cei din jurul tău. I-am invidiat mereu pe regizorii care i-au pus în scenă piesele. Mai mult decît un armistiţiu, spectacolul (provocator) este o formă, una dintre cele posibile şi probabile, a unei armonii cu autorul, a unei înţelegeri tacite în urma căreia textul se lasă
  Citeste tot pe România literară
• Lecția lui Eugen Ionescu de Iulia Popovici sursa: Ziua
  Lecţia lui Eugen Ionescu
  
  Iulia Popovici
  Ziua, februarie 2003
  
  
  
  Lecţia (A lecke) lui Eugen Ionescu pusă în scenă de Victor Ioan Frunză la Teatrul Maghiar de Stat Csiky Gergely din Timişoara a fost una din cele, dacă nu cel mai aşteptat spectacol al Festivalului Naţional de Teatru, precedat fiind de cronici extrem de apreciative şi de tentativa de participare, cu cîteva luni în urmă, la festivalul Piesa clasică pe scena teatrelor minorităţilor naţionale (spre nefericirea iubitorilor de teatru, Lecţia n-a mai ajuns atunci în Bucureşti din cauza unui accident suferit de Balazs Attila).
  
  În sala studio a Teatrului Foarte Mic, 47 de spectatori s-au aşezat în 24 de bănci de şcoală, mîzgălite de generaţiile anterioare, aşteptînd ca Profesorul (Balazs Attila) să-nceapă lecţia de aritmetică şi filologie comparată a limbilor neo-spaniole cu Eleva (Tokai Andrea), aspirantă la absolut kandidatura (doctoratul total) sub privirile severe şi
  Citeste tot pe Ziua
• Lectia coerentei de la Timisoara de Cristina Rusiecki sursa: Observator cultural
  Lecţia coerenţei de la Timişoara
  Cristina Rusiecki
  Observator Cultural, martie 2002
  Alaturi de comediile muzicale, predominante in repertoriu, pe care publicul le apreciaza atat de mult, Teatrul Csiky Gergely din Timisoara a programat, in aceasta stagiune, spectacolul Lectia de Eugen Ionescu in regia lui Victor Ioan Frunza. Meritul regiei in aceasta montare este de a nu fi exagerat cu paratextul, cu alte cuvinte, de a fi recunoscut savoarea si directiile semantice pe care le propune chiar autorul. În acest sens Victor Ioan Frunză mizează pe capacitatea de construcţie a lui Eugene Ionesco renunţînd la o prea obişnuită imagistică luxuriantă, pasibilă să sufoce sau să înghită sensurile iniţiale ale textului. Cu atît mai mult spectacolul său e coerent şi unitar.
  Două sînt elementele care
  Citeste tot pe Observator cultural