Reţeta bunicii de tocăniţă: se căleşte o ceapă mare. Se adaugă trei morcovi, doi cartofi, o mână de ciuperci, un ardei gras roşu, unul verde, doi gogoşari, trei roşii, două mâini de fasole verde, câteva bucheţele de conopidă, jumătate de varză rasă, bulion, sos tomat, sare, piper şi cubuleţe de carne – porc, vită, pui, curcan – la inspiraţie. Se scade la foc mic. Se serveşte caldă, cu pătrunjel proaspăt tocat presărat deasupra. Deşi bunica mea găteşte minunat, mie nu-mi place tocăniţa. E prea săţioasă, prea cu de toate la grămadă. Gusturi combinate până când savoarea se pierde şi rămâne doar stomacul plin şi senzaţia tipic românească de îmbuibare.
Cred că Radu Afrim a găsit reţeta asta de tocăniţă şi a decis să o aplice pe „Visul unei nopţi de vară” de Shakespeare. Pentru mine rezultatul – strict culinar – a fost să râvnesc la celebrul „Pi-per, Pi-per” al Rodicăi Mandache din de neuitatul „joi.
Citeste tot pe
Yorick