editeaza

• 1
• 2
• 3

• Marijuana unei nopţi de clubbing de Ana-Maria Nistor sursa: Revista Luceafărul
  Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu nici n-am luat, nici n-am habar care-s diferenţele între stări şi arome. Cu siguranţă acesta trebuie să fie motivul pentru care creierul meu a amorţit la spectacol, simţirea a luat-o razna şi imaginile nu erau ce păreau a fi. Desigur că este vorba despre Visul unei nopţi de vară al lui Radu Afrim de la Teatrul Naţional din Iaşi, după Shakespeare, mult după Shakespeare; mai exact în zilele noastre, cele în care Visul... a fost prezent în FNT şi în Festivalul „Viaţa e frumoasă”, în care regizorul încă tânăr are deja publicată o carte despre el şi un început serios de statuie.
  Visul... a fost relevant pentru handicapul meu ca spectator şi revelatoriu pentru noua veche estetică afrimiană, aceea care a făcut să curgă râuri de aplauze în direct şi de cerneală cu entuziasm post factum. Tot ce vă pot spune cu certitudine este că timp de două ore nu m-am plictisit niciun moment, că am fost „acolo” minut
  Citeste tot pe Revista Luceafărul
• Deconstructivism și pansexualism de Mircea Morariu sursa: Revista Familia Nr.1 (566) – pg.102
  Visul unei nopți de vară sau, mai riguros exact Visul unei nopți în miez de vară, scrisă de William Shakespeare în vreme ce lucra la piese „mult mai serioase” precum Richard II sau Regele Ioan, dar care în timp a devenit mult mai cunoscută, mai jucată și mai populară decât respectivele tragedii, „fructul unei închipuiri tinere gonind veselă prin minunatele amintiri din Warwickshire”, după cum o definea Haig Acterian (cf. Shakespeare, Editura Ararat, București, 1995), îi prilejuiește regizorului Radu Afrim reapropierea de marea dramaturgie clasică. O literatură de care se despărțise cu declarațiile cuvenite cu câțiva ani buni în urmă. Fire ște că nimeni nu se aștepta ca spectacolul realizat de el la Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Iași să fie unul în dulcele stil clasic, să aspire la statutul de reconstituire arheologică a partiturii, să însemne o certificare a cumințirii directorului de scenă, ș.a.m.d. Dar cine spera ca
  Citeste tot pe Revista Familia Nr.1 (566) – pg.102
• Călătoreşte actorii în vis de Rodica Mandache sursa: Jurnalul
  Tânăr, scutit încă de rutină, el face spectacole care uimesc. Radu Afrim
  E insolent, original, profund, spectacolele lui plac şi nu plac, dar nu sunt uitate nici de prieteni, nici de duşmani. De la începutul începutului a avut performanţe care nu erau de “începător”. Vă aduceţi aminte “Alge”, versiunea lui pentru “Casa Bernardei Alba” de F.G.Lorca?
  Sarcastic, crud şi extrem de sensibil. Are o sensibilitate învelită în sarcasm, sarcasm care devine a doua natură. Poveştile lui scenice au un aer straniu şi-şi cântă timpul şi lumea. În ultima vreme, pune Shakespeare, Caragiale... şi el regizorul e la vânătoare de întâmplări. Vede în textul arhicunoscut, lucruri pe care nu le vede restul lumii. La spectacolele lui ca spectator eşti ori în pielea lui Emerson Fittipaldi, ori te pregăteşti să iubeşti fierbinte şi colorat.
  Îţi trebuie reflexe care se instalează în timp ca să fii un spectator împlinit. Domeniul prin excelenţă prin
  Citeste tot pe Jurnalul
• Shakespeare la discotecă de Dan Boicea sursa: Adevărul
  Un cuplu vine dinspre Teatrul Naţional şi trece braţ la braţ pe lângă Intercontinental, lăsând în urmă frânturi de fraze scandalizate.
  Ea are în jur de 35 de ani, e coafată şi vorbăreaţă. El, de aceeaşi vârstă, dar tăcut şi supus. Dă din cap când o aude spunând că „unele lucruri trebuie să rămână sfinte", „a fost un fel de Vacanţa Mare" şi că „îţi trebuie multă ţigară ca să scorneşti aşa ceva". Siajul nemulţumirii lor e o sursă fascinantă de documentare, dar nu mă face deloc să uit că tocmai am asistat la ceea ce aş numi, fără teama sau jena de a folosi cuvinte mari, la o capodoperă a postmodernismului teatral.
  „Visul unei nopţi de vară", spectacolul lui Radu Afrim de la Teatrul Naţional din Iaşi, uluieşte prin complexitatea mijloacelor narative şi poate fi un hit mondial, dacă ajunge la festivalurile potrivite. Lângă Silviu Purcărete e un loc rezervat pentru Radu Afrim, un regizor care poate arăta mai mult în
  Citeste tot pe Adevărul
• Post-modernism sau tocăniţa bunicii de Alina Epingeac sursa: Yorick
  Reţeta bunicii de tocăniţă: se căleşte o ceapă mare. Se adaugă trei morcovi, doi cartofi, o mână de ciuperci, un ardei gras roşu, unul verde, doi gogoşari, trei roşii, două mâini de fasole verde, câteva bucheţele de conopidă, jumătate de varză rasă, bulion, sos tomat, sare, piper şi cubuleţe de carne – porc, vită, pui, curcan – la inspiraţie. Se scade la foc mic. Se serveşte caldă, cu pătrunjel proaspăt tocat presărat deasupra. Deşi bunica mea găteşte minunat, mie nu-mi place tocăniţa. E prea săţioasă, prea cu de toate la grămadă. Gusturi combinate până când savoarea se pierde şi rămâne doar stomacul plin şi senzaţia tipic românească de îmbuibare.
  Cred că Radu Afrim a găsit reţeta asta de tocăniţă şi a decis să o aplice pe „Visul unei nopţi de vară” de Shakespeare. Pentru mine rezultatul – strict culinar – a fost să râvnesc la celebrul „Pi-per, Pi-per” al Rodicăi Mandache din de neuitatul „joi.
  Citeste tot pe Yorick
• Imaginație bogată, dar și incoerență de Ileana Lucaciu sursa: Blog Ileana Lucaciu
  Încercăm a trece peste observația că acest spectacol nu are nici o specificare pe afiș a fi “după” Shakespeare. Este un spectacol de Radu Afrim, reîntors după mulți ani la clasici, alegând acum pe bătrânul Will, în ideea de a îl contemporaneiza. “Scenariul” său reduce replica lui Shakespeare, o mai suplinește cu unele din limbajul “cool” și pare un divertisment mai original totuși, decât cele tv. Substanța cuvântului lui Shakespeare e distrusă însă, printr-un “scenariu” incorerent, servil imaginației teatrale debordante, specifice personalității acestui regizor care uită uneori de importanța cuvântului în teatru.
  Absurd forțează acțiunea în Grecia anului 2012 pentru a arăta că Shakespeare ar fi contemporanul nostru, dar fără o tendință politică. Lumea bolnavă de o criză gravă este indicată prin locul acțiunii – un club cu discoteca de rigoare și prin proiecții. Imagini cu conflictele de stradă din Atena se
  Citeste tot pe Blog Ileana Lucaciu
• Visul unei nopţi de vară, regia Radu Afrim la Festivalul Naţional de Teatru, 2012 de Sabina Bălan sursa: Agenda LiterNet
  Duminică (28 octombrie 2012), de la ora 16 şi apoi, de la 20:30, în cadrul iubitului şi frecventatului FNT, 2012, un murmur plutea pe deasupra capetelor publicului, îngrămădit în noua Sală Mare a TNB-ului, "Ce o fi făcut şi de data asta Afrim?" (sic!) Având reputaţia unui "copil al teatrului" neobedient, imprevizibilul regizor pare să nu dea socoteală decât imaginaţiei şi crezului lui artistic, în ceea ce priveşte spectacolele sale. Cât la sută din operele puse în scenă sunt soluţii logice şi raţionale, convenţii inedite sau simple fetişuri artistice, asta nu se poate stabili niciodată, pentru că spectacolele afrimiene (îmi permit să fac din numele lui un atribut) au o calitate salvatoare - sunt ca nişte torenţi puternici de apă care nu lasă spectatorul să iasă nicio clipă din vraja creată cu măiestrie de festinul vizual, coloana sonoră live, coregrafiile actorilor, bombardamentul cu spectaculos. Curaj până la capăt, pentru unii,
  Citeste tot pe Agenda LiterNet
• Cine-a pus Forestu-n drum... de Gabriela Lupu sursa: România Liberă
  Cea mai nouă premieră a Teatrului Naţional din Iaşi este cu siguranţă un spectacol despre care se va vorbi mult. Asta pentru că este o montare marca Afrim, un extrem de puternic brand teatral, şi apoi pentru că de data aceasta regizorul a pornit de la un text clasic, de la „Visul unei nopţi de vară" a lui Shakespeare.
  După ce le-a „sexualizat" pe cele trei surori ale lui Cehov, pe fiicele Bernardei Alba le-a făcut femei uşoare, iar personajele din „Jocul de‑a vacanţa" le-a transformat în corporatişti workaholici, criticii şi spectatorii fideli ai lui Afrim se întrebau pe bună dreptate dacă va avea vreo „milă" de Shakespeare.
  Aducerea în contemporaneitate este o operaţie chirugicală care poate salva textele clasice de la o moarte sigură de bătrâneţe şi plictiseală, dar le şi poate grăbi sfârşitul. Afrim reuşeşte, chiar aşa „neruşinat" cum e faţă de oamenii ăia bătrâni pe care-i cheamă Cehov sau Shakespeare, să-i resusciteze
  Citeste tot pe România Liberă
• Convertirea la Afrim de Ciprian Albu sursa: AltIași
  Am asistat, inainte de inceperea piesei, la revolta dreapta si induiosatoare a unui spectator in varsta care ma intreba oripilat: ”Ala e un veceu acolo? Si ce face fata aia, se mangaie?”. I-am raspuns ca trebuie sa aiba doar un pic de rabdare si "Visul" lui Radu Afrim se va dezlantui ca o furtuna tropicala audio-vizuala.
  Radu Afrim se joaca mult cu textul, isi supune actorii si implicit spectatorii la un efort sublim si, daca uneori visul se transforma in cosmar, este numai pentru ca Atena e cea a anului 2012, in care revolta nu-ti permite sa aluneci in reverii romantioase, siropoase. Insa nimic nu e suprimat. Shakespeare este acolo, pe scena, dragostea e tot acolo, Lysander si Hermia si Demetrius si Elena (vocatia feminitatii trece desigur dincolo de aparenta sexuala in cazul Elenei asa cum a gandit-o Radu Afrim). In plus, am gasit subtila ironia costumelor zidarilor-actori, singurii imbracati "adecvat" epocii lui Shakespeare si care, in inocenta lor grotesca,
  Citeste tot pe AltIași
• Visul unei nopti de vara - cronica de Marina-Evelina Cracana sursa: AltIasi
  Lui Shakespeare i-ar fi placut adaptarea lui Radu Afrim dupa “Visul unei nopti de vara” cu toate obiectiile pe care pot sa le aduca unii ca textul a fost cam vandalizat, ca personajele au prizat exagerat sau sexualitatea s-a scurs in valuri fosforescente prin toate cotloanele scenei. Lui Shakespeare i-ar fi placut pentru ca e cea mai buna dovada a faptului ca opera sa e valabila in epoci diferite si ca, in definitiv, un acelasi fir de poveste se intinde peste ani- singura textura lui difera; in Atena anului 2012 ” Visul unei nopti de vara” are un fir epic care se confunda cu cablul TV sau cablul de MP3.
  Da, in sala a fost amplasat un televizor cu plasma, in cateva scene personajele danseaza frenetic cu casti in urechi, exista chiar un pupitru de DJ unde o fata cu un par cret, portocaliu, pus in valoare coloristic superb de rochia de matase albastra pe care-o poarta, mixeaza live. Daca viziunea lui Radu Afrim are un merit special acesta se datoreaza imaginarului sau foarte
  Citeste tot pe AltIasi
• Radu Afrim. Prin labirintul sufletului și al textului de Nicoleta Munteanu sursa: Art Act Magazine
  În sfârșit un spectacol pe măsura talentului, potențialului și aspirațiilor teatrului ieșean! A fost, negreșit, cea mai bună punere în scenă a acestei stagiuni, o reprezentație solidă, bine articulată, fără niciun moment de respiro, un tur de forță în urma căruia Radu Afrim și echipa sa au reconfigurat feeria shakespeariană asumându-i spiritul, dar modificându-i formele de manifestare. În Atena anului 2012, amorul îmbracă aceleași forme arhetipale, de la fascinație himerică la atracție carnală, de la pasiune la orbire, de la incompatibilitatea dorințelor la intervenția hazardului într-o noapte în care zânele, spiridușii, nimfele (zilelor noastre, desigur), prafurile magice, dorințele sexuale și dezlănțuirea de energie proiectează o imagine sugestivă asupra sinuozităților sufletului uman prins în efluviile iubirii. Glisarea între ceea ce textul lui Shakespeare impune și transfigurarea sa în cheie modernă (”pădurea” e clubul în
  Citeste tot pe Art Act Magazine