editeaza

• 1
• 2
• 3
• 4

• O lecţie de arta actorului de Alina Boboc sursa: criticdeteatru.blogspot
  Mimi Brănescu, un autor favorit al Teatrului Act, unde i se mai joacă două piese (Dumnezeul de a doua zi şi Flori, fete, filme sau băieţi), s-a impus în ultimii ani cu texte foarte vii, inspirate din realitatea imediată, ce se pretează spaţiilor de joc de dimensiuni reduse, cu adresabilitate către publicul de orice vârstă.
  Spectacolul Acasă la tata vorbeşte cu mult umor despre vizita făcută tatălui din provincie de fiul rătăcitor prin capitală. Tatăl, deşi om simplu (Marcel Iureş face un joc magistral), are o percepţie realistă, pigmentată cu mici răutăţi, asupra vieţii fiului său, Robert (Gavril Pătru, cu un joc foarte bun). Acesta este nemulţumit de viaţa la Bucureşti: fără locuinţă, fără bani, cu o iubită însărcinată şi cu câteva poezii publicate pe banii proprii într-un volum colectiv. Venit în vizită şi pus în faţa unor întrebări incomode, se vede obligat să tacă, să rostească jumătăţi de adevăr ori chiar să mintă.
  Citeste tot pe criticdeteatru.blogspot
• Ce casă, ce actori! de Cristina Rusiecki sursa: Art Act Magazine
  Mimi Brănescu nu mai are nevoie de nici o prezentare, mai cu seamă pentru spectatorii Teatrului ACT, care, în stagiunea curentă, s-au putut bucura de trei piese ale lui: Dumnezeul de a doua zi, Flori, fete, filme sau băieți și Acasă la tata. Prima trăsătură a acestui actor-dramaturg ar fi că textele sale sună excelent în gura actorilor. Nu e singurul autor român de genul acesta, dar, să recunoaștem, face parte dintr-o clasă destul de restrînsă. Știința replicii bate în calitate chiar și al doilea său punct forte: privirea corectă, sintetică și totdeauna glumeață asupra lumii de azi. Aspect deloc de lepădat. Același firesc al replicilor se găsește și în Acasă la tata, în regia lui Alexandru Dabija. Frazele curg într-o țesătură a situațiilor cotidiene mărunte, apropiată de cea filmică, plină de detalii relevante, ce cîștigă prin acumulare capacitatea de a semnifica. Ritmul firesc și dialogurile oricînd posibile, smulse din miezul
  Citeste tot pe Art Act Magazine
• Cronică: Acasă la tata de Cristiana Gavrilă sursa: TimeOut
  Să crezi total în actor este un mare curaj pentru regizor. Trebuie să contezi pe acele detalii care la prima mână nu se văd, dar se simt pe scenă.
  Şi sunt puţini regizori care îşi asumă riscul şi modestia de a gândi roluri actorilor în aşa fel încât, pe rând, să-l pună pe fiecare în centrul spectacolului. Alexandru Dabija a făcut acest lucru, iar rezultatul este pe măsură. O demonstraţie de actorie, pornind de la o comedie simplă, dar cu replică şi situaţie, în care simţi controlul regizorului. Un spectacol care îţi re-descoperă nişte actori, în situaţii cum nici nu i-ai fi bănuit, cum se întâmplă cu Marcel Iureş, în rolul unui tată alcoolic, om simplu de la ţară.
  Sau alţii, despre care te întrebi de ce îi vezi atât de rar pe scenă, cum este cazul Gabrielei Popescu, în rolul concubinei lui. Ori unii, mai tineri, care te conving să le urmăreşti mai departe cariera: Ada Simionică, Gavril Pătru, Şerban Pavlu.
  Citeste tot pe TimeOut
• Viaţa la ţară văzută de Mimi Brănescu de Rozana Mihalache sursa: Jurnalul Național
  Mimi Brănescu, unul dintre cei mai talentaţi actori din tânăra generaţie, s-a ambiţionat să devină dramaturg şi a scris cinci piese de teatru până acum ("Insomniacii", "Gunoierul", "Flori, fete, filme sau băieţi", "Dumnezeul de a doua zi" şi "Acasă la tata"), ultimele trei fiind puse în scenă la Teatrul Act de Claudiu Goga, Vlad Massaci şi Alexandru Dabija.
  Sigur că aşteptările au fost (şi vor fi în continuare) mari, dar Brănescu reuşeşte să nu-şi dezamăgească publicul şi nici criticii, atingând subiecte sociale pe care le exploatează cu umor şi încercând astfel să mascheze apăsarea care, inevitabil, le însoţeşte. În "Acasă la tata", Alexandru Dabija, care alături de regie semnează scenografia şi ilustraţia muzicală, îşi lasă actorii să se desfăşoare liber într-o bucată de realitate rurală contemporană.
  Un tânăr care părea a se fi "realizat" în Capitală se întoarce acasă, acasă la tata, unde primeşte statutul
  Citeste tot pe Jurnalul Național
• Un umor destul de amar de Robert Bălan sursa: România Liberă
  Înainte să merg la Teatrul Act, am întrebat un prieten care văzuse deja spectacolul: „Cum e «Acasă la tata?»". „E ca o vizită la ţară", mi-a răspuns el. „Şi se rade aproape nonstop". E probabil cea mai bună descriere a acestui spectacol.
  „Acasă la tata" este a treia şi ultima montare, din seria dedicată de teatrul de pe Calea Victoriei dramaturgului Mimi Brănescu, după „Flori, filme, fete sau băieţi" şi „Dumnezeul de a doua zi". Este un spectacol în care îl veţi vedea pe Marcel Iureş cum nu l-aţi văzut niciodată. În personajul tatălui (Iureş), cu un fes care nu prea îi stă bine pe cap, un ilic prea mic şi cu bidonul de plastic plin cu vin, îl veţi recunoaşte cu siguranţă pe propriul bunic, tată, unchi, vecin. De la ţară sau de la oraş. Şi, cu siguranţă, veţi recunoaşte în Şerban Pavlu prietenul care a rămas la ţară, acel amestec de duioşie, siguranţă de sine şi violenţă ale alcoolicului de prin crâşmele de
  Citeste tot pe România Liberă
• Salutări de la Lehliu - Acasă la tata de Oana Stoica sursa: Agenda Liternet
  Există o Românie efervescentă, agitată de criza politică permanentă, de criza economică cvasipermanentă, de criza morală, umană, educaţională, o Românie sufocată de Uniunea Europeană, de fast food, de telefoane mobile cu manea pe post de sonerie, de vila din Pipera sau vacanţa în Antalya, de modelul Louis Vuitton din sezonul ăsta, de cristalele Swarovsky şi reality-showuri. Sub / pe lângă / alături de România asta, există o alta, tăcută, resemnată, liniştită, neştiută. România generaţiei pierdute, a celor care aveau la Revoluţie 40 - 50 de ani, îşi trăiseră tinereţea în comunism, marcaţi de lipsuri şi frustrări şi care n-au ştiut cum să se adapteze capitalismului sălbatic postrevoluţionar astfel că viaţa lor s-a rezumat la supravieţuire. România celor care îşi fac cartofi prăjiţi în bucătăria cu muşama de la etajul al zecelea. România tinerilor fără repere care confundă sexul cu dragostea şi o relaţie stabilă,
  Citeste tot pe Agenda Liternet
• Reușită radiografie a unor segmente sociale de Ileana Lucaciu sursa: ileanalucaciu.blogspot
  Iniţiativa demnă de preţuire a actorului Marcel Iureş din urmă cu zece ani, a avut drept rod primul teatru independent, Teatrul Act. Într-un deceniu de activitate şi-a impus un repertoriu original cu spectacole ce au înregistrat un număr record de reprezentaţii, cum este de pildă, “Creatorul de teatru”, cu peste 250. Dorind un repertoriu diversificat, Teatrul Act a acordat credit şi dramaturgiei noastre, mai nou şi prin recentul proiect al unui ciclu de trei piese de Mimi Brănescu, actor stimat de teatru şi film, ce şi-a sporit valoarea creatoare ca dramaturg şi scenarist tv. Prima piesă din acest proiect a fost “Flori, filme, fete sau băieţi”, jucată la concurenţă cu un alt teatru independent, vecin pe calea Victoriei, Teatrul Luni. A urmat “Dumnezeu de a doua zi”, şi de curând premiera cu “Acasă la tata”.
  Mimi Brănescu s-a lansat ca dramaturg în urmă cu patru ani, la Teatrul “Nottara” cu “Bigudiuri” în distribuţia căruia se
  Citeste tot pe ileanalucaciu.blogspot
• Acasa la tata de Cristiana Gavrila sursa: TimeOut București
  Să crezi total în actor este un mare curaj pentru regizor. Trebuie să contezi pe acele detalii care la prima mână nu se văd, dar se simt pe scenă.
  Şi sunt puţini regizori care îşi asumă riscul şi modestia de a gândi roluri actorilor în aşa fel încât, pe rând, să-l pună pe fiecare în centrul spectacolului. Alexandru Dabija a făcut acest lucru, iar rezultatul este pe măsură. O demonstraţie de actorie, pornind de la o comedie simplă, dar cu replică şi situaţie, în care simţi controlul regizorului. Un spectacol care îţi re-descoperă nişte actori, în situaţii cum nici nu i-ai fi bănuit, cum se întâmplă cu Marcel Iureş, în rolul unui tată alcoolic, om simplu de la ţară.
  Sau alţii, despre care te întrebi de ce îi vezi atât de rar pe scenă, cum este cazul Gabrielei Popescu, în rolul concubinei lui. Ori unii, mai tineri, care te conving să le urmăreşti mai departe cariera: Ada Simionică, Gavril Pătru, Şerban Pavlu.
  Citeste tot pe TimeOut București
• Fantasmele Londrei şi boilerul roşu de Răzvan Niță sursa: Port.ro
  Dacă ar fi să intru în schemă aş spune că în acest text scris de Mimi Brănescu e vorba de întoarcerea unui fiu (rispitor, de ce nu?) acasă, adică la ţară. După lungi şi la fel de inutile peregrinări prin capitala tuturor posibilităţilor, eroul nostru cu veleităţi de scriitor (evident ratat) revine la vatră. Ca să ce? Ca să înţeleagă după o zi şi o noapte că viaţa trece, că destinul se împlineşte uneori împotriva voinţei noastre şi că cel mai greu ne este să ne împăcăm cu noi înşine.
  Tânărul se întoarce la matcă şi descoperă lumea descoperindu-se pe sine ca punct de intersecţie între trecutul marcat de promisiuni şi viitorul mai incert ca niciodată. Iubita din copilărie vinde la chioşcul din sat, dar asta nu o împiedică să aibă o baie de vis (în alb şi negru şi boiler roşu) şi să ăşi dorească o fetiţă pe care obligatoriu să o cheme Londra. Propunerea dramaturgică este atât de valoroasă încât nu ştii de partea
  Citeste tot pe Port.ro
• Acasă, locul în care toată lumea pierde de Dan Boicea sursa: Adevărul
  Ar trebui să se organizeze un pelerinaj la toate spectacolele pe care Alexandru Dabija le-a montat prin ţară. „Acasă la tata“ încheie trilogia Mimi Brănescu de la Teatrul Act din Bucureşti într-o notă de umor amar, românesc şi contemporan.
  Cu toate că Mimi Brănescu are o problemă cu profunzimea textelor sale şi preferă să zgârie realitatea doar la suprafaţă, asistăm neîndoielnic la apariţia unui dramaturg excelent, un bun portretist şi un fin observator al lumii în care trăieşte.
  Cele trei texte montate la Teatrul Act de trei regizori, Vlad Massaci, Claudiu Goga şi Alexandru Dabija, se menţin în aceeaşi unitate de stil.
  Brănescu jonglează inspirat cu replici de multe ori căutate. Ştie să dezvolte o poveste, scrie româneşte, cu multe apropouri care poate nu ar trece graniţa umorului în altă limbă, dar care îl satisfac din plin pe spectatorul autohton. Ceea ce, deocamdată, este suficient. Mimi Brănescu scrie faptic, căutând prea
  Citeste tot pe Adevărul