editeaza

• Ajutorul/Imnul de Cristiana Gavrila sursa: Time Out
  Un bărbat şi o femeie. După costume, par unguri. Ea ciopârţeşte un cap de porc. Nu se întâmplă nimic mai mult. El a dormit în lada de cărbuni. Încep să vorbească. Par că se iubesc. Au o conversaţie care sună absurd.
  Dar este îngrozitor de reală şi adevărată. La prima scenă te amuzi. Scena se repetă, iar detaliile sunt halucinante. El primeşte băutură în funcţie de gunoiul pe care reuşeşte să-l strângă pentru a hrăni un vultur crescut de vânzător. Şi aşteaptă ca cineva să îl ajute. Tot timpul aşteaptă. Ajutorul despre care vorbesc ei şi aşteptarea nu aduc cu ele niciun fel de speranţă.
  Este o piesă a disperării. În fiecare noapte la douăsprezece fix, el cântă imnul şi toată familia trebuie să-i fie alături. Bărbatul nu-şi aminteşte nimic. Femeia îi povesteşte în fiecare dimineaţă cât de violent este peste noapte şi cum îşi terorizează familia şi vecinii. Acţiunea se naşte din replici. Situaţie este gravă şi
  Citeste tot pe Time Out
• Facerea de bine de Liviu Ornea sursa: Observator Cultural
  Despre facerea de bine cu anasîna e vorba, la un prim nivel, în Ajutorul, textul lui György Schwajda, aşa cum a fost el modificat de regizoarea Alice Barb. Despre felul în care noţiuni abstracte precum „bine“, „bun“, „frumos“ pot fi umplute cu un conţinut negativ şi represiv şi pot fi folosite pentru nivelarea tuturor asperităţilor şi pentru distrugerea oricărei forme de spontaneitate.
  Doi oameni amărîţi îşi trăiesc cum pot viaţa lor chinuită. Soţul se trezeşte la ora cinci dimineaţa ca să ajungă la fabrică şi de acolo, pe seară, la alte slujbe mărunte. Soţia rămîne acasă, găteşte, deretică, vede de copii. Au bani puţini şi din cauză că el – oroare! – bea. Cînd e beat – foarte adesea, adică –, îşi trezeşte copiii şi îi pune să cînte imnul la miezul nopţii. Asta-i plăcerea lui. Apoi se culcă în lada de cărbuni. Ocazional, îi scapă cîte-o scatoalcă nevestei. Care nevastă îl iubeşte aşa cum e,
  Citeste tot pe Observator Cultural
• Luminita Gheorghiu si Mihai Constantin, manifest l de Th. Stoica sursa: Gandul
  Spectacolul „Ajutorul” e genul de piesa care nu te lasa sa pleci de la teatru doar relaxat, ci plin de intrebari si ganduri.
  
  Dupa cum spune Alice Barb, regizorul spectacolului, piesa se adreseaza „tuturor femeilor calcate in picioare de barbatii lor, tuturor barbatilor cu ficatul smuls de vulturul betiei si tuturor copiilor ramasi cu mana intinsa in urma noastra”.
  
  In cele aproximativ 80 de minute, Luminita Gheorghiu si Mihai Constantin spun o poveste emotionanta despre degradarea unei familii obisnuite si despre soarta copiilor intr-o lume condusa de parinti, folosind uneori replici ironice in ciuda situatiei dramatice. Luminita Gheorghiu si Mihai Constantin intra foarte bine in pielea personajelor si fac, si de aceasta, roluri de exceptie.
  Din distributie mai fac parte Ioana Anastasia Anton si Diana Andreea Bocan. „Ajutorul” („Imnul”), ce se joaca pe scena Teatrului Metropolis sub „bagheta” lui Alice Barb, poarta semnatura lui Gyorgy Schwanda.
  Citeste tot pe Gandul