Francezul Henry Boulanger, stabilit din cine ştie ce motive de câţiva ani buni în Anglia, e un funcţionar oarecare, plin de ticuri, aparţinând genului „vine primul, pleacă ultimul” de la serviciul pe care îl deţine la o Companie de apă. În momentul în care societatea se privatizează iar noul patron decide rentabilizarea prin reduceri de personal, Boulanger e primul disponibilizat, motivul principal fiind că e străin. Nu beneficiază nici măcar de preaviz. Convins că viaţa nu mai are rost Boulanger se hotăreşte să-şi încheie conturile cu lumea drepţilor. Dar în cursul celor două săptămâni în care ar urma să fie executată comanda, bietul francez iese din tipar, îşi face de cap, bate barurile, începe să fumeze, o cunoaşte şi se îndrăgosteşte de Margaret şi, astfel, descoperă că viaţa e frumoasă şi merită să fie trăită. Totul e că ucigaşul, deşi bolnav de cancer în fază terminală, e om de cuvânt şi nu vrea să dea înapoi.
Citeste tot pe
Revsta Familia