editeaza

• Pe scena teatrului severinean de Stela Popescu Orodeanu sursa: Teatrul Azi nr. 1-2/2010
  publicat in TEATRUL AZI, nr. 1-2, 2010
  
  Formula stilistica adoptata de Toma Enache a reusit sa stabileasca o puternica legatura intre autor si spectator, valorificand creator textul substantial scris de Peter Shaffer. Structura narativa a spectacolului, in care regizorul a curatat textul pana l asamanta operei, a fost sustinuta de personajul Salieri, interpretat de Claudiu Bleont.
  In Amadeus, regia a devenit arta imaginii declansate dincolo de materialul textului, prin valorizarea creatoare a relatiei poetice dintre cuvant si muzica, lumina si decor. Ideea textului se transforma in imagini legate de muzica mozartiana, creand spectacolului o atmosfera senzoriala, aproape magica, in vibratie cu dorinta spectatorilor de depasire a tensiunii existentiale « Intr-un ceremonial de purificare la sfarsitul caruia se ajunge la Frumos ».
  Decorul si muzica devin interpreti principali care sustin partitura generoasa a personajului Salieri, un rol dificil,
  Citeste tot pe Teatrul Azi nr. 1-2/2010
• Amadeus - un spectacol de „Oscar” de Ileana Roman sursa: Revista Forum
  Nu cunosc alţi regizori de teatru care să se fi încumetat la o... replică după ce Miloş Forman a ecranizat pentru „Oscar” piesa Amadeus prin 1980. De aceea mai întâi trebuie salutat curajul bucureşteanului Toma Enache ba chiar de două ori trebuie salutat: el a reuşit să reducă pe scenă o partitură complexă de amploare filmică şi totodată a reuşit să creeze o echipă de teatru ca... din pământ - din iarbă verde desigur alături de un Cla¬udiu Bleonţ sau tocmai de aceea.
  N-a fost uşor piesa lui Peter Shaffer este pretenţioasă personajele sunt multe şi... vorbăreţe timpul şi spaţiul sunt de grandoarea unei lumi revolute drama este unică şi univer¬sală. Este pusă în scenă poate cea mai cumplită dintre dramele omului aceea a neputinţei sau nevrerii de a accepta adevărul care poate fi al celuilalt. Antonio Salieri compozitorul Curţii Imperiale de la Viena era un om fericit până în momentul când descoperă că nu el este alesul lui Dumnezeu ci mai tânărul Mozart apariţie fulminantă în lumea muzicii din secolul XVIII. De-acum începe drama sufletului ros de o diabolică invidie şi care nu-şi găseşte liniştea până nu moare cât mai repede celălalt suflet cu adevărat cel hăruit de Dumnezeu. Gândire înspăimântătoare şi deşartă căci personajul răzbunător continuă să trăiască frământat în iluzie abia într-un târziu în noaptea agonică a vieţii sale conştientizând „muşcătura cumplită a eşecului”.
  Întreaga piesă se întreţese în timpul spovedaniei cinice a învinsului întărit doar de orgolii Salieri recunos¬când că a „lucrat” la dărâmarea genialului Mozart fizic - lăsându-l înfometat psihic – intrând lugubru chiar şi în visul acestuia ba încă născocind ul¬terior că l-a otrăvit cu arsenic măcar aşa să rămână şi el în istorie. Acest personaj complexat dostoievskian şi nietzschean – până la a-l ucide şi pe Dumnezeu (fie pe cel revărsat în sufletul rivalului) este introspectat şi exprimat de Claudiu Bleonţ.
  Sp o v e d a n i a lui Salieri – Bleonţ este obsedantă până în rărunchi reconstituie omniprezent se deschid pla¬nuri suprapuse se interferează se mişcă filmic se înfioară sub ritmurile muzicii mozartiene se pune în mişcare o epocă a Vienei capitala muzicii. Recuzita şi decorurile ne călăto¬resc în această lume dar vocea naratoare e cu ecouri interactive reverberând şi în acum. Suntem acolo şi aici cu toţii perso¬najele sunt povestite pe viu se află printre noi răsar de printre spectatori sau de oriunde. Pe scenă se află o „Cutie lumi¬noasă” din care ies personaje şi un pian umblător din care iese Mozart. Recon¬stituirea se dozează dar se simte acel crescendo culminat chiar de muzica Recviemului.
  Surpriza spectacolului cred că este tânărul (licean) Vlad Grosu parcă se află într-un vis purtat lucid pe aripi de însuşi bizarul Mozart. E mare lucru să debutezi parcurgând o aşa… partitură de la infatuatul infan¬til şi rebelul fără perdele la sublimul
  învolburat doar de muzica sferelor.
  Celelalte personaje deşi multe şi foşnitoare contrapunctează fiecare fiecare interpret majoritatea tineri luându-şi rolul în serios. Raluca Bădoiu în Constanze (soţioara lui Mozart) şi Mihaela Ariciu în Caterina Cavalieri debutează excelent se vede că au şi alte lecturi nu doar de pe net. Alţi 12 tineri (elevi de la Traian şi Ţiţeica) sunt Venticellii – parcă ies din corul antic pentru a deveni ecoul vocilor protagoniste. Un rol ingrat aş zice cel al Terezei (soţia lui Salieri) a re¬venit actriţei Lucreţia Epuran care ipostaziază chiar şi tăcând. Marius Mihăilă Silvia Săftoiu Emil Raevschi Ion Epuran şi Sever Iriza reprezintă ceremonios suita Curţii palatine. Noblesse oblige şi pentru Mircea Mladin Nicuşor Surdu Mădălina Mechenici Maria Dore şi Cristian Matei care asigură coregrafia scenografia ilustraţia muzicală sunet lumini proiecţii video. Desigur un rol principal are muzica lui Mozart (fragmente din Nunta lui Figaro Răpirea din Serai Flautul fermecat Recviem simfonii).
  Amadeus este spectacolul care la premieră a fost aplaudat... în delir cum nu s-a mai întâmplat niciodată spun spectatorii veterani. Iată că puterea artei poate să trezească din amorţire o lume buimăcită de necontenite crize politice economice. Această lume e bine să ştie că pentru aceste aproape două ore de sublimitate s-au consumat sute de ore de pregătire de căutări de schimbări până să se ajungă la acest spectacol unic pe scena Tea¬trului severinean. Avem un public iubitor de artă. Cunosc familii care în aceşti ani stupizi cu uşile Teatrului nostru închise au mers frecvent la Teatrul Naţional din Craiova. La fel au mers şi iubitorii de fotbal la meciurile echipei craiovene. Acum văzând proiectele Primăriei putem crede că Severinul va avea şi teatru şi fotbal.