Amalia invata sa respire si sa taca – mama a-nvatat-o sa respire adinc, Partidul – sa taca mult. Iar la sfirsit, dupa epoca spray-ului Mozaic si a ansamblului „Pastorasul“, la fel ca patru din cinci oameni de virsta ei, Amalia nu mai are inima. Pentru ca si-a mincat-o.
Autoare de proza si texte de teatru (uneori in oglinda, ca-n volumul de anul trecut de la Unitext, Teatru si povestiri), cu o viata publica literara si teatrala inceputa dupa Revolutie, Alina Nelega e, mai mult ca sigur, singurul dramaturg roman preocupat constant de subtila arta a monodramei. E, de altfel, si unul din putinii cu o evolutie estetica trasabila, care si-a schimbat in timp scriitura, de la post-absurdul alegoric al pieselor de acum citiva ani (www.nonstop.ro) la realismul de vocatie poetica din monologurile E-uri, Hess sau Amalia respira adinc.
Care monologuri, in paranteza fie spus, urmaresc ca o a doua piele personalitatea artistica a actorilor tirgu-mureseni care le-au, sa zicem,
Citeste tot pe
Observator Cultural
