editeaza

• 1
• 2

• Când viața ta nu mai e a ta. Gânduri după Amalia respiră adânc de Judy Florescu sursa: judyflorescu.com
  Să îmbătrânești fără să știi cum e să fii tânăr. Să suferi fără să știi cum e să fi fericit. Să te ascunzi în identități care nu-ți aparțin dar care te protejează. Să știi ce înseamnă să mori, dar fără să știi ce înseamnă cu adevărat a trăi… Câteva ciocniri ale realității ca niște mângâieri de buzdugan și parcă te ridici mai zdravăn de pe locul tău privilegiat de spectator și pornești pe drumul tău, oricare ar fi el, dar știi că nu ai venit degeaba. Niciodată venitul la teatru nu e degeaba, pentru că pleci mereu cu ceva, un gând nou, o întrebare, o tresărire, un grăunte de speranță că azi a fost mai bine ca ieri și că mâine va depinde doar de tine, cel care acționează.
  Pentru frica de fiecare zi și fiecare noapte (…)
  Fiori de bucurie. Asta simt când merg la un spectacol de teatru atât de bun precum e Amalia respiră adânc de Alina Nelega că aș vrea să nu se mai termine niciodată. Mai văzusem o
  Citeste tot pe judyflorescu.com
• Teatru: Amalia respiră adânc, la Act de sursa: Metropotam
  Auzisem ca Amalia respira adanc e un monolog. Mici dubii: oare o sa fie plictisitor? Apoi am aflat ca textul ii apartine Alinei Nelega Cadariu si m-am linistit: vazusem o piesa a ei cu putin timp in urma la Green Hours si piesa avea sange-n vene, nu gluma. Cand am ajuns la Act, m-a uimit tabloul unei excursii cu clasa la teatru, foarte multi liceeni cu profa sau profu' la piesa. Si a inceput (piesa) si aveam senzatia acuta si plictisita a inca unei piese despre comunism: vai, copilaria pierduta; vai, unde-s lectiile de pian; vai, s-a dus Micul Paris! Vai, cat de satula eram de toate astea :(
  Dar textul Alinei Nelega e prea subtil ca sa se impotmoleasca in deplangerea mizeriei ceausiste, prea existentialist grav incat se te distreze doar absurdul si cantecele patriotice care izbucnesc pe fundal. Povestea Amaliei este cea a unei fiinte care tarata in noroiul si griul iubitului conducator nu se mai poate regasi in tara libera de dupa. Bunatatea, frumusetea, bucuria raman amintiri din
  Citeste tot pe Metropotam
• Ca o bijuterie veche de Ana-Maria Nistor sursa: Luceafărul de dimineață
  Dacă te uiţi peste umăr, în stagiunile trecute, spectacolele care rezistă sunt cele „de actor”. Regia, în cazurile fericite, slujeşte acestora şi nu intenţionează să iasă la rampă, iar în cele nefericite e muzeu. Muzeul se construieşte îndesebi în montările cu marile nume ale teatrului, închinându-se „monştrilor sacri”. (N-am înţeles niciodată cum un monstru e sacru şi de ce actorul capătă în ani un asemenea profil.) Aici te vei ciocni de eterna canapea, de străvechiul decor realist, greoi, de mucavaua naivă în care „monstrul” se zice că se simte cel mai bine. Eu cred, însă, că acesta trebuie să facă un dublu efort ca să ţină trează atenţia două ore, cu priceperea şi carisma sa. Astfel, probabil, devine „sacru”, impregnând cu viu un tip de teatru mort demult şi neîngropat.
  În afara acestor spectacole ca o şcolărească demonstraţie de clasicitate, există câteva, puţine, care păstrează prospeţimea începutului
  Citeste tot pe Luceafărul de dimineață
• Lectură plurală de Mircea Morariu sursa: Revista Familia
  S-a întâmplat ca prima mea întâlnire cu excepţionalul text Amalia respiră adânc datorat Alinei Nelega să se producă prin intermediul unui spectacol realizat la Teatrul Ariel din Târgu Mureş de Gavril Cadariu, având-o drept protagonistă pe actriţa Monica Ristea-Horga. Am văzut respectivul spectacol în două rânduri- mai întâi la Timişoara, cu ocazia ediţiei din anul 2006 a Festivalului dramaturgiei româneşti, apoi la Bucureşti, la ediţia din acelaşi an a Festivalului Naţional de Teatru.
  În 2007, Alinei Nelega îi apărea la Editura Cartea Românească volumul de literatură dramatică Kamikaze în care figura şi piesa Amalia respiră adânc. În cronica la cartea menţionată, cronică publicată în nr. 3-4 din 2008 al revistei Teatrul azi, observam că piesa e povestea vieţii unui suflet ce s-ar putea numi un coeur simple. Amalia dă semne că nu a înţeles niciodată, că nu a făcut vreodată diferenţa între bine şi rău. Că nu a încercat
  Citeste tot pe Revista Familia
• Bravo, Amalia! de Dan Boicea sursa: Adevărul literar și artistic
  Ar trebui să se scrie în fiecare zi câte o cronică la spectacolul „Amalia respiră adânc“, montat de Mariana Cămărăşan la Teatrul Act din Bucureşti. Teatrul de pe Calea Victoriei a închis stagiunea cu un spectacol de diamant, un lung poem în proză despre un destin trecut prin comunism şi ieşit pe uşa din dos a istoriei personale.
  Amalia este o fetiţă cu cravată roşie de pionier la gât, care îl roagă pe Dumnezeu să pună deoparte sufletele bune ale familiei ei, ca să aibă ce să iubească, atunci când o să vină Sus. Copilă naivă, creier îndoctrinat de dorinţele generaţiei din care face parte, visează să crească şi să fluture steagul roşu al Partidului, cântând cu pieptul plin despre Bumbeşti-Livezeni şi despre „Doftana prin gratii de fier".
  Amalia are 16 ani şi este elevă într-a 11-a F, la Seral. Îi adresează o misivă unui tovarăş comandant care a învăţat-o să-şi servească Patria, sfătuind-o să şi-i facă amanţi pe
  Citeste tot pe Adevărul literar și artistic
• Amalia ne taie respirația de Oana Streza sursa: Doza de teatru
  Nu știu dacă există până acum, într-un manual de istorie, un fragment relevant pentru ororile “epocii conducătorului iubit“, pentru că anii au, uneori, nefericitul obicei de a estompa vechi realități; dar iată că textul spectacolului “Amalia respiră adânc” reprezintă concentrat traumele provocate definitiv de un sistem diabolic, al cărui mecanism a practicat cu noi chirurgia pe cord deschis. De aceea, țin să o felicit în mod special pe regizoarea spectacolului, Mariana Cămărășan – absolventă anul trecut a Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică, București - care s-a dovedit inspirată în alegerea textului aparținând Alinei Nelega - critic de teatru și jurnalist, o evidentă cunoscătoare a regulilor de scriere dramatică, care conferă teatralitate replicilor și tiradelor. Textul a fost distins de altfel în 2007, la Heidelberg, cu Premiul “Autor European”. Merită toată aprecierea, pentru că face cunoscute
  Citeste tot pe Doza de teatru
• Cronică - Timpul nu vindecă urmele de Florin Galiş sursa: Time Out
  Simbol al singurătăţii, dar şi al fugii de singurătate, şotronul este imaginea emblemă a spectacolului regizat de Mariana Cămărăşan şi interpretat cu foarte mult talent de Cristina Casian. Ceea ce pentru autoare era conceput ca un vis-viaţă, pentru regizoare este amplificat într-un joc cu sens ascendent, foarte bine gradat ca intensitate şi ireversibil. Viaţa Amaliei, unicul personaj al piesei, e construită din salturi, fiecare săritură o aduce într-o nouă căsuţă a vieţii. Ultimul salt, în gol, reprezintă refuzul ei de a visa, dorinţa ei de a rupe legătura cu pământul şi de a pluti în aerul care, asemenea apei sărate, o va ţine la suprafaţă şi o va împinge tot mai sus.
  Dar, pentru a deveni înger, pentru a se putea înălţa şi pluti, Amalia a învăţat de la mama ei, încă de mică, să respire adânc, de fapt să supravieţuiască, pentru a se putea ridica deasupra tuturor nedreptăţilor şi a trece peste toate loviturile vieţii.
  Citeste tot pe Time Out
• Fals tratat de respiraţie - Amalia respiră adânc de Marius Dobrin sursa: Agenda Liternet
  Candoarea mi-a-nflorit în ochi definitiv
  Întâiul plâns în curtea şcolii, sub castani,
  Când clasa mea primea cravata roşie, festiv,
  Şi sufeream respinsă grav de colectiv
  Că nu-mplinisem încă nouă ani.
  
  Ana Blandiana, Partidului, Ed. Didactică şi Pedagogică, 1976
  
  Abia după 1989 am înţeles ce era cu acei oameni pe care îi remarcasem de ani de zile fără să ştiu de ce sunt modest îmbrăcaţi, adesea cu capul plecat, căutând parcă să fie cât mai puţin vizibili. Sau alţii cu haine straniu de uzate şi cu comportament "ciudat" pentru noi ceilalţi, cei "normali". Printre aceştia erau mulţi care au traversat comunismul căutând să-şi păstreze miezul sufletului cât mai ferit de otrava ce plutea în aerul din jur. De aceea cred ca acest mic tratat de respiraţie propus de Alina Nelega, Amalia respiră adânc, poate fi supus unei discuţii mai largi. Cum e mai bine? Să respiri adânc sau să-ţi păstrezi respiraţia? Fiecare cu avantaje şi
  Citeste tot pe Agenda Liternet
• Fals tratat de respiraţie - Amalia respiră adânc de Marius Dobrin sursa: Agenda Liternet
  Candoarea mi-a-nflorit în ochi definitiv
  Întâiul plâns în curtea şcolii, sub castani,
  Când clasa mea primea cravata roşie, festiv,
  Şi sufeream respinsă grav de colectiv
  Că nu-mplinisem încă nouă ani.
  
  Ana Blandiana, Partidului, Ed. Didactică şi Pedagogică, 1976
  
  Abia după 1989 am înţeles ce era cu acei oameni pe care îi remarcasem de ani de zile fără să ştiu de ce sunt modest îmbrăcaţi, adesea cu capul plecat, căutând parcă să fie cât mai puţin vizibili. Sau alţii cu haine straniu de uzate şi cu comportament "ciudat" pentru noi ceilalţi, cei "normali". Printre aceştia erau mulţi care au traversat comunismul căutând să-şi păstreze miezul sufletului cât mai ferit de otrava ce plutea în aerul din jur. De aceea cred ca acest mic tratat de respiraţie propus de Alina Nelega, Amalia respiră adânc, poate fi supus unei discuţii mai largi. Cum e mai bine? Să respiri adânc sau să-ţi păstrezi respiraţia? Fiecare cu avantaje şi
  Citeste tot pe Agenda Liternet
• Cu monodrama prin comunism de Gabriela Lupu sursa: Cotidianul
  Noua premiera a Teatrului Act, "Amalia respira adinc", e o reconstituire a perioadei comuniste condensata intr-un "one-woman show".
  Spectacolul a intrat in repertoriul Teatrului Act, desi a fost initial gindit ca un examen de licenta. Atit regizoarea Mariana Camarasan, cit si actrita Cristina Casian sint proaspat absolvente ale UNATC, iar scenografa Alexandra Penciuc este inca studenta. Spectacolul s-a ridicat cu mult peste nivelul unuia de scoala si si-a capatat dreptul de a fi jucat intr-un teatru profesionist.
  "Amalia respira adinc" este un "one-woman show". Cristina Casian, o tinara actrita de mare forta
  Prin intermediul istoriei "mici", destinul unei femei urmarit din anii �60 pina in 2000, ni se spune de fapt istoria "mare", a Romaniei comuniste si postdecembriste. La inceput, protagonista e pioniera, se bucura nespus ca a scapat de lectiile "timpite" de pian, de cele de franceza si de guvernanta nemtoaica. Ii plac cintecele patriotice, in special "Internationala",
  Citeste tot pe Cotidianul
• Amalia respira adanc de Monica Andronescu sursa: Ziua
  Pe langa regia (Mariana Camarasan) de o subtilitate greu de egalat, spectacolul Teatrului Act dezvaluie si o tanara actrita, Cristina Casian, a carei forta scenica, dublata de o nemaipomenita placere de a juca, construieste lumi si existente multiple, traversand intr-o ora si 15 minute intreaga istorie a comunismului, asa cum a fost el resimtit de omul obisnuit. Povestea unui destin dramatic, un copil provenind dintr-o familie instarita, care pierde totul odata cu venirea regimului comunist, istoria Amaliei este prezentata fara incrancenari, doar cu caldura si ironie amara. Cu fiecare varsta, incepand cu momentul in care se trezeste pionier, continuand cu frustrarile unui adolescent crescut in comunism, cand se bat cap in cap invataturile partidului cu propriile descoperiri si sfarsind in anii de dupa Revolutie, Cristina Casian, recompune intr-un decor redus la esential, (Alexandra Penciuc, studenta in anul III la sectia Scenografie a UNATC), o existenta cu suisurile si coborasurile ei. Transfigurarea actritei, aproape fizica, de la o scena la alta de la o varsta la alta, pe masura ce anii trec, trecerile de la acceptare la intelegere, de la revolta la furie si apoi la resemnare sunt punctate excelent si perfect asimilate de Cristina Casian. Nimic in plus, nimic in minus, fiecare gest dozat cu maturitate scenica, fiecare cuvant rostit in respect pentru adevarul trairii.
• Radiografie sensibilă a trecutului de Ileana Lucaciu sursa: România Liberă
  Monologul personajului Amalia tine in multe scene cu respiratia oprita publicul, indiferent de varsta spectatorului, pentru ca invoca sensibil o trista istorie, nu mult indepartata de prezent. Monodrama scrisa de Alina Nelega Cadariu este impresionanta, iar examenul de actorie si cel de regie al realizatoarelor, le certifica alegerea profesiei.
  
  Peisajul cenusiu al dramaturgiei noastre prin monodrama Alinei Nelega Cadariu prinde o raza de lumina. Stapana pe tehnica dramatica autoarea reda trecerea prin diverse varste ale Amaliei, provenita dintr-o familie instarita, distrusa de comunism. Amalia va suferi spalarea pe creier prin infestarea cu ideologia comunista, va trai transformari sociale si ideologice, fiind un om al generatiei de sacrificiu, cu o viata distrusa. Textul este o sensibila radiografie a trecutului amar, comunist, a carui mentalitate, din pacate, se face simtita si astazi. Fara nici o nuanta de didacticism, de condamnarea violenta a unui trecut mizer,
  Citeste tot pe România Liberă