Dacă în „Jocul de-a vacanţa” Ştefan Valeriu s-ar fi însurat cu Corina, ar fi ajuns, cu siguranţă, să vorbească precum soţii din „Amphitrion 38”, piesa lui Giraudoux. De altfel, nu este un secret faptul că Mihail Sebastian îi avea ca ideal în dramaturgie pe Jean Giraudoux şi Paul Claudel, cei mai reprezentativi „colegi” interbelici într-ale teatrului francez. Scriitor (romancier, eseist, dramaturg) şi diplomat, Jean Giraudoux (1882 – 1944) a fost, în esenţă, un poet. Rege i-a fost cuvântul, acel cuvânt prin care a re-creat lumea, creând-o pe a sa, proprie. Originalitatea stilului, invenţiile de limbaj, piruetele verbale şi umorul rafinat i-au asigurat un loc aparte printre literaţii timpului, nu numai în Franţa. Cuvintele lui Giraudoux se cheamă, se atrag unul spre altul, cu o surprinzătoare spontaneitate. În cele mai multe dintre piesele sale, eleganţa stilistică, fantezia poetică, umorul liric sunt puse în slujba unor atente analize ale
Citeste tot pe
Yorick