editeaza

• 1
• 2

• Teatrul dincolo de cuvînt - Luminile lui Darie:Anatomie. Titus. Căderea Romei de Ion Parhon sursa: România Liberă
  Nu sunt foarte mulţi regizorii care, asemenea marelui şi regretatului Vlad Mugur, au acordat luminilor un rol esenţial, lucrînd ore şi zile în şir pentru şlefuirea şi reîmprospătarea rolului lor atît de complex în arta spectacolului. Unele producţii din anii ‘90, realizate de acelaşi Vlad Mugur, de Silviu Purcărete, Liviu Ciulei, Alex. Tocilescu, Alex. Dabija, Mihai Măniuţiu, Tompa Gábor şi László Bocsárdi sau de rusul Yuri Kordonski şi ucraineanul Andryi Zholdak, şi-au apropiat temeiul succesului (şi) prin excepţionala participare a luminilor la dezvăluirea valenţelor lirico-dramatice, a misterului teatral şi a conotaţiilor metafizice ale unor texte celebre din dramaturgia universală.
  Printre directorii de scenă subjugaţi de forţa expresivă a luminilor se află şi Alexandru Darie. Faptul a fost reliefat cu brio în Iluzia comică, după ce calităţile regizorului în această direcţie erau anunţate deja de spectacolele cu Poveste de iarnă,
  Citeste tot pe România Liberă
• Băile de sînge de la Bulandra - Anatomie. Titus. Căderea Romei de Eugen Istodor sursa: Academia Cațavencu
  Sîngele e bun în teatru. Ridică părul în capul spectatorului, ridică gradul de simulare a actorului. În Căderea Romei de la Teatrul Bulandra sîngele cade într-o copaie bine construită de către scenograf şi bine gîndită de către regizor. Şi cade, şi cade, şi curge sînge. Alea-s vremurile, poţi să te opui istoriei? Nu. S-a scurs mult sînge pe vremea lui Titus Andronicus. Mult sînge nevinovat. Puţin sînge vinovat. Şi au fost multe intrigi şi puţini au fost cei care n-au fost intriganţi, fiindcă dacă nu erai intrigant erai luat de prost - mă rog, cu flecuşteţe din astea se joacă piesa şi ce să-i faci cînd şi are dreptate de moarte?
  Dar cînd jocul actorilor e mai slab decît orice dîră lăsată de sînge pe scenă, atunci da, poţi spune că istoria nu are demni continuatori ai ei. Nu ştiu dacă mă fac înţeles, dar actorii aceştia nu au putut să stea în calea clăbucului de sînge, erau ca nişte scînduri ce se umflau un pic cînd cădea
  Citeste tot pe Academia Cațavencu
• Un spectacol provocator de Alice Georgescu sursa: Ziarul de duminica
  Am ajuns, iata, la jumatatea stagiunii. Analizata strict numeric, productia scenelor din Capitala pare sa se prezinte multumitor. La fel, gama de genuri dramatice frecventate, cu toate ca aplecarea pronuntata spre comedie parca dezechilibreaza nitel nava teatrala bucuresteana privita global. Ceea ce insa este net in suferinta e categoria spectacolelor de anvergura, intelegand prin asta nu atat montarile mari, cu distributii si costuri-mamut, cat acele mizanscene de inaltime ideologica si/sau estetica, la care, privind si ascultand, omul sa exclame: "asta da, teatru!".
  Vreau sa spun ca, oricate satisfactii ti-ar da o piesa decenta, pusa in scena si jucata "curat" si dupa care te simti meditativ cu masura ("Ce ti-e, dom'le, si cu femeia!"), incerci la un moment dat nevoia sa vii in contact cu o lume mai adevarata si cu simtaminte mai complicate decat cele pe care le ofera, gata facute, spectacolele de serie - teatrul culinar, cum i-a zis Bertolt Brecht. Dar institutiile si artistii
  Citeste tot pe Ziarul de duminica
• Anatomie. Titus. Tokyo de Gabriela Lupu sursa: Cotidianul
  Cele patru reprezentaţii ale Teatrului Bulandra în capitala Japoniei cu spectacolul „Anatomie. Titus. Căderea Romei“, un comentariu-eseu al dramaturgului german Heiner Müller pe tema piesei „Titus Andronicus“ de Shakespeare, în regia lui Ducu Darie, au făcut în aceste zile deliciul publicului nipon.
  Japonezii sunt îndrăgostiţi de Shakespeare aşa cum sunt înnebuniţi după Toyota şi după orice alt produs din categoria „the best money can buy“. Deşi pare genul de public uşor de entuziasmat, în realitate, ei au văzut cam tot ce mişcă: râul, ramul. De pildă, nu este neapărat necesar să se deplaseze până la Luvru pentru a admira mare parte dintre colecţiile muzeului, deoarece, pentru o sumă consistentă, acestea călătoresc măcar o dată la câţiva ani până la Muzeul de Artă din Tokyo. Japonezii sunt capabili, chiar în vremuri de criză, să „sară cu banul“, să împlinească, vorba lui Cuba Gooding jr., eterna cerere de „show me the
  Citeste tot pe Cotidianul
• Titus Andronicus reloaded - crima ca show de Gabriela Lupu sursa: Cotidianul
  Festivalul Uniunii Teatrelor din Europa s-a încheiat în acest weekend şi la Cluj, cu spectacolul Teatrului Bulandra „Anatomie. Titus. Căderea Romei” de Heiner Müller, în regia lui Alexandru Darie.
  Deşi montarea este ceva mai veche, spectacolul şi-a păstrat forţa şi nota de surprinzătoare modernitate. Într-o arenă se fac şi se desfac destine, se descăpăţânează oameni, se taie, într-un delir al sângelui, mâini şi gâtlejuri, ca într-un spectacol grotesc de gladiatori spre „distracţia” cetăţenilor Romei serviţi din plin cu mult circ şi cu ceva pâine. Într-o îmbinare postmodernă de istorie şi literatură, un scriitor (interpretat în dublă distribuţie de Dan Aştilean şi de Radu Amzulescu), alter egoul lui Heiner Müller, intră în mintea lui Shakespeare, într-un fel de joc ce s-ar putea numi „Being William Shakespeare”, şi recreează istoria lui „Titus Andronicus”, cea mai sângeroasă piesă a marelui Will.
  În viziunea lui
  Citeste tot pe Cotidianul
• Sine ira et odio de Lia Catargiu sursa: Observator Cultural
  Nu m-as hazarda sa dau o explicatie (desi am vreo doua la indemina, nu stiu cit de valabile) faptului ca, dupa mai bine de un an de repetitii si o luna de cind se joaca saptaminal, spectacolele cu Anatomie. Titus. Caderea Romei de la Teatrul „Bulandra“ difera foarte mult calitativ de la o reprezentatie la alta. L-am vazut in ambele distributii, si cu Radu Amzulescu, si cu Dan Astilean in rolul Naratorului, si nu o data, drept pentru care pot depune marturie ca premiera de gala a lui Astilean n-a fost cea mai buna seara a spectacolului, din nefericire, avind in vedere aglomeratia de critici de teatru si personalitati din diverse zone publice. Ceea ce scriu aici este sau se vrea a fi o sinteza a ceea ce am vazut pe scena in patru reprezentatii diferite, in care insa articularea scenica ramine constant coerenta, dincolo de ezitarile actoricesti; imi cer scuze, deci, daca intru in contradictie cu opinia unor critici profesionisti care ar putea crede, precum Cristina Modreanu,
  Citeste tot pe Observator Cultural