editeaza

• 1
• 2
• 3

• Actorii români joacă la Londra, cu casa închisă de Maria Sârbu sursa: Jurnalul Național
  La Barbican Centre, "Aniversarea" de la "Nottara" a dat testul succesului.
  Un succes aproape nesperat de casă şi de critică are în aceste zile, la Londra, spectacolul Teatrului Nottara "Aniversarea" de Thomas Vinterberg şi Morgens Rukov, în regia lui Vlad Massaci. Spun "nesperat" pentru că un turneu al teatrului românesc în care să se joace un spectacol mai multe zile la rând în capitala Marii Britanii nu a mai avut loc de 13 ani, de atunci de când "Danaidele" lui Silviu Purcărete acaparase atenţia lumii teatrale londoneze şi a publicului de rând. După aceea, sporadic, câte o seară sau două, s-au mai jucat producţii din România, dar nu era vorba de un turneu amplu. De această dată, proiectul, gândit cu un an în urmă de Institutul Cultural Român (ICR) de la Londra şi pregătit pe îndelete, cu specialişti în domeniul organizării şi promovării artei spectacolului, au dat roade foarte bune.
  Primele cinci reprezentaţii, din zece (9-20 noiembrie),
  Citeste tot pe Jurnalul Național
• Ambiție de originalitate eșuată de Ileana Lucaciu sursa: Blog Ileana Lucaciu
  Întâlnim din nou înscrierea în repertoriul unui teatru a unei propuneri regizorale ambițioase și discutabile, atât pentru personalitatea, profilul instituției, cât și ca rezultat artistic. Teatrul “Nottara” își caută de mult un profil și nu îi găsește, așa că nu e o surpriză opțiunea actuală repertorială. “Aniversarea” aparține danezilor Thomas Vinterberg și Mogens Rukov. Este scenariul cunoscutului, și în 1998 mult premiatului film “ Festen”. Regizorul Vlad Massaci și-a dorit să pună în scenă scenariul acestui film de succes. Filmul își are însă, modalități de expresie diferite de cele ale teatrului. Filmul pornește de la un scenariu și nu de la o piesă de teatru. Pentru a fi transpusă pe ecran, piesa de teatru este ecranizată spre a se adapta cerințelor cinematografiei. Filmul se bazează în primul rând pe suportul imaginii, pe expresia prin montaj a planurilor, ce înlocuiesc adeseori explicațiile, argumentele replicii.
  Citeste tot pe Blog Ileana Lucaciu
• Aniversare „comme il faut” de Dana Ionescu sursa: Yorick
  Vlad Massaci este un regizor foarte activ. În ultimii ani a montat mult. În prezenta stagiune i se joacă mai multe spectacole în teatrele bucureştene. Iar „Aniversarea” de la Nottara este, cu siguranţă, o propunere interesantă. Scenariul semnat de Thomas Vintenberg şi Morgens Rukov, care a stat la baza cunoscutului film omonim regizat de Lars von Trier, a fost preluat pentru un produs scenic de calitate.
  Marele avantaj al regizorului şi al actorilor este chiar textul fără cusur, ofertant în ce priveşte studiul de caracter, atmosfera şi mai ales intensitatea dramatică. Lipsit de orice element de facil şi de dimensiune moralizatoare, scenariul pe care se construieşte spectacolul pătrunde în infernul simţurilor omeneşti, în care este captivă bogata familie… De fapt, scenariul constituie o descindere în sfera iraţională a fiinţei umane, în straturile acelea de nepătruns care conduc la gesturi neinteligibile precum incestul. Aceasta este şi
  Citeste tot pe Yorick
• „Aniversarea” sau jocul de-a tragedia de Monica Andronescu sursa: Yorick
  Imaginaţi-vă interiorul unei case somptuoase, pianul, candelabre, o masă uriaşă în centru, evident împodobită şi evident în aşteptarea a ceva, fotolii şi scaune grele, trofee de vânătoare. Sala Studio a Teatrului Nottara e un spaţiu potrivit pentru o poveste precum cea din „Aniversarea” lui Thomas Vinterberg şi Morgens Rukov. Este vorba despre scenariul filmului „Festen”, premiat pe la sfârşitul anilor ’90, adus pe scena de la Nottara de regizorul Vlad Massaci.
  Spaţiul e, după cum spuneam, potrivit, pentru că e o poveste cu implicaţii psihologice multiple, în care reacţiile, până la cel mai mic detaliu, contează, se contabilizează, dau greutate. Iar într-o sală mai mare ar fi greu de urmărit. Şi, întru estomparea limitelor teatru-film, regia foloseşte (mai mult sau mai puţin justificat) două mini-ecrane pe care proiectează scene în direct.
  Textul se doreşte o tragedie modernă, cu vini ascunse ani întregi şi care sunt scoase la
  Citeste tot pe Yorick
• Anul teatral 2009, la final - Aniversarea de Doina Papp sursa: Revista 22
  De la o vreme, regizorii, mai ales cei tineri, au descoperit ca sursă sigură de succes scenariile de film. Drumul de la piesa de teatru la ecran era obişnuit. Cel invers, mai rar. Iată că el a început să se practice cu insistenţă, şi poate justificat, având în vedere boomul cinematografic din ultimele decenii. În căutarea autenticului, care e regulă de aur în cinema, scena trage deci cu ochiul şi încearcă să aducă în pătratul ei nu doar poveştile spuse prin filme, ci şi adevărul lor. Vlad Massaci „atacă“ în acest context scenariul danezilor Thomas Vinterberg şi Mogens Rukov Aniversarea, care a stat la baza unui film de referinţă cu acest titlu, Festen. Trimiterile la grupul Dogma de la Copenhaga, căruia îi aparţin cei doi, care a făcut carieră după 1995, când a fost creat, ne indică totodată şi afilierea estetică a regizorului român, chiar dacă decalogul (jurământul de castitate) inserat în programul spectacolului său e,
  Citeste tot pe Revista 22
• Normalitate de Alice Georgescu sursa: Dilema veche
  Pentru un cronicar, avantajul de a nu vedea un spectacol la premieră constă într-o receptare a respectivului spectacol cumva mai autentică, mai apropiată de viaţa normală a faptului artistic, viaţă care, dacă primeşte „botezul“ în seara cu invitaţii (pluralul de la invitaţie) şi morgă critică, se desfăşoară ulterior în seri obişnuite, cu public obişnuit. Astfel, comentatorul are parte şi el de un „mediu ambiant“ mai proaspăt, cu umori şi reacţii nepervertite de prea multa (con)ştiinţă critică. La rîndul lor, dezavantajele sînt, ce-i drept, consistente: pînă ajunge să vadă cu ochii lui şi să audă (cînd se aude...) cu urechile lui, cronicarul în chestie e asaltat de către confraţi cu opinii ferme şi definitive despre ce va vedea şi va auzi (dacă...), e supus, cu alte cuvinte, unui bombardament informaţional din care nu întotdeauna scapă nevătămat: omul are adeseori tendinţa (naturală, la un critic...) de a se înscrie în
  Citeste tot pe Dilema veche
• Cronică - Aniversarea (Festen) de Anca Ioniță sursa: Time Out
  Cinefililor le este probabil cunoscut numele lui Vinterberg şi al mult-premiatului său “Festen”, film realizat în 1997 în cadrul Dogma 95 (platforma artistică lansată împreună cu Lars von Trier).
  Eroul principal, Christian (Ion Grosu), este un Hamlet modern care îşi asumă sarcina de a expune un rău vechi, care macină familia sa, cu ocazia reuniunii anuale prilejuită de aniversarea tatălui său, interpretat de Alexandru Repan. Paralela hamletiană este evidentă, Christian fiind ajutat în această acţiune de purificare prin adevăr a familei de către spiritul surorii sale.
  Vinterberg construieşte relaţii puternice între personaje, atât în planul real, cât şi în cel metafizic. Ele gravitează în jurul conflictului principal, între tată şi fiul său cel mare, care se hotărăşte să arate adevărata faţă a şefului familiei - un violator de copii. Victimele: doi dintre cei patru copii ai săi, Christian şi Linda, legaţi de îngrozitorul abuz şi
  Citeste tot pe Time Out
• La masă. Pe masă. Sub masă de Cristina Modreanu sursa: Art Act Magazine
  Într-un spectacol continuu al societăţii fast-foodiştilor, într-o lume care înghite, indigerabil aproape, în picioare, în mişcare, culcat, porţii de ştiri, porţii de mîncare, porţii de imagini multimediate, masa a devenit un spaţiu chestionabil.
  Masa este un topos cu potenţial teatral. Funcţia ei pragmatică, semantizarea ei primă acoperă, de cele mai multe ori, registrul asimilării indiferent de ce tip. Fie că e vorba de asimilare stomacală, cognitivă, afectivă, masa impune sau distruge o anumită ordine. Creează o stare de confort partajat, de tensiune temporar amortizată, de aştepare, de amînare.
  Masa este un spaţiu care localizează o anumită textură a timpului. Timp (a)lungit, timp condensat, timp ritualizat, timp fără timp. La masă, timpul are o durată acustică. Se aude în zornăitul tacîmurilor, în atingerea friabilă a paharelor, în respiraţie, în tăceri.
  La masă, timpul îşi ia timp sau, dimpotrivă, îşi accelerează timpii.
  Citeste tot pe Art Act Magazine
• Un an-lumină pînă la adevăr de Cristina Rusiecki sursa: Art Act Magazine
  Un domn plin de morgă își sărbătorește a șaizecea aniversare înconjurat de prieteni, părinți, soție și cei trei copii în viață. Unul dintre băieți mărturisește: pe el și pe sora lui, acum moartă, tatăl i-a violat în mai multe rînduri, pe vremea cînd erau copii. E cea mai recentă poveste pe care Teatrul Nottara o derulează în fața spectatorilor: Aniversarea (Festen), de danezii Thomas Vinterberg și Morgens Rukov, în regia lui Vlad Massaci. Pentru cinefili numele autorilor și titlul sună probabil cunoscut. Festen, laureat al multor premii importante la Cannes, New York ș.a., a fost primul film din seria Dogma, lansată împreună cu Lars von Trier. Din momentul în care se declanșează confesiunea, totul e previzibil. Dar nu povestea, care antrenează, inevitabil, (re)sentimentele puternice ale fiului (Ion Grosu cu zvîrcoliri interioare ca la carte), nici detururile ei pînă la deznodămînt nu ocupă centrul de interes al regizorului,
  Citeste tot pe Art Act Magazine
• Aniversarea vs. Festen de Laurentiu Bratan sursa: Revista 22
  Nu există neapărat o incompatibilitate între limbajul cinematografic şi cel teatral. Totul depinde de inventivitatea regizorului atunci când transpune o poveste dintr-o artă în cealaltă.
  Acum 15 ani avea să se nască unul dintre cele mai marcante curente din cinematograful contemporan – Dogma 95. Iniţiatorii săi erau Lars Von Trier şi Thomas Vinterberg – doi regizori danezi, cărora li s-au alăturat alţii în anii următori. Capul de afiş al curentului – primul film realizat după regulile Dogma – a fost unul semnat de Vinterberg – Festen, terminat în 1998. Scenariul era semnat de Thomas Vinterberg şi Mogens Rukov. Deşi filmul e unul de referinţă, el nu a fost niciodată distribuit în România – distribuitorii români considerând poate că nu poate aduce profit.
  Dacă la Festen sălile româneşti de cinema ar fi fost probabil pline doar pe sfert, nu acelaşi lucru se întâmplă cu spectacolul de la Nottara – Aniversarea. Această diferenţă e
  Citeste tot pe Revista 22
• Un festin pentru dezastru de Iulia Popovici sursa: Observator Cultural
  Într-o bună zi, Christian vine acasă, la hotelul pe care-l posedă şi administrează familia sa. E ziua tatălui Helge; fratele lui Christian, Michael, soseşte şi el, împreună cu soţia şi fiul, apare şi Helene, mezina, urmată de iubitul ei african, sînt acolo şi bunicii, şi mama lui Christian, Else, şi un număr de potentaţi locali – căci ne învîrtim în cercuri înalte ale provinciei daneze. Helge împlineşte 60 de ani, iar aceasta e prima întîlnire a clanului după sinuciderea surorii gemene a lui Christian, Linda. Însă, nici Linda nu lipseşte: apelînd la un joc din copilărie, îşi antrenează fraţii într-un joc labirintic de căutare a semnelor ce duc, în final, la descoperirea, de către Helene, a scrisorii de adio lăsate de Linda. E ceva ce nu funcţionează, o rotiţă definitiv sărită în mecanismul de relaţionare al acestei familii – o durere neexplicată (moartea Lindei), acuze reciproce –, şi totul sare în aer la masa festivă:
  Citeste tot pe Observator Cultural
• Aniversare într-o societate hidoasă de Maria Sârbu sursa: Jurnalul Național
  Textul spectacolului "Aniversarea", intrat recent în repertoriul Teatrului Nottara din Bucureşti, reprezintă prelucrarea scenariului scris de danezii Thomas Vinterberg şi Mogens Rukov pentru emoţionantul film "Festen" (Premiul Juriului la Cannes, 1998). Îţi răscoleşte sufletul iar montarea semnată de Vlad Massaci redă speranţa că în teatrul de pe Bulevard poate fi reconstruită faima trupei de altădată.
  Textul tradus de Vlad Massaci din germană l-a interesat mult pe regizor, pentru că el asociază familia despre care se vorbeşte cu societatea în care trăim: "...o societate care refuză să se confrunte cu istoria recentă şi, în consecinţă, arată hidos". Creatorul ne prezintă această stare de urâţenie cuibărită în interiorul oamenilor o dată cu desfăşurarea acţiunii. Stoarce, încet-încet, din membrii familiei, reunită la o aniversare, discordia, mâhnirea. Lasă să se vadă, prin comportament, cum sângerează de multă vreme o rană a
  Citeste tot pe Jurnalul Național