editeaza

• Antigona de Cristina Mitrea sursa: 4arte.ro
  Inspirata dupa piesa cu acelasi nume a tragicului grec Sofocle, “Antigona” lui Jean Anouilh, asa cum am vazut-o la Teatrul Nottara, desi pastreaza povestea initiala, se desfasoara intr-un cadru modern, replicile, decorurile si vestimentatia personajelor apartinand vremurilor noastre.
  Actiunea piesei are loc dupa o lupta desfasurata in Theba, in care fratii Antigonei, Eteocle si Polynice si-au pierdut viata. Regele Thebei, Creon, a dat dispozitie ca Eteocle sa fie inmormantat cu toate onorurile, in timp ce trupul lui Polynice a fost lasat sa putrezeasca, deoarece acesta era considerat tradator. In acelasi timp, regele a promis ca persoana care va incerca sa il inmormanteze pe Polynice conform traditiei va fi trimisa la moarte. Antigona, desi foarte tanara si logodita cu un barbat pe care il iubea, a ales moartea: a ignorat legea data de rege si, pe ascuns, si-a inmormantat fratele. Creon a decis intial sa n-o ucida si a incercat sa ii explice ca fratii ei erau niste nesocotiti
  Citeste tot pe 4arte.ro
• O comedie a controversei la Nottara de Mircea Ghițulescu sursa: Luceafărul de dimineață
  Antigona de Jean Anouilh (1910 -1987), parafrază după celebra tragedie a lui Sofocle, este un text inteligent, speculativ, numai bun de ascultat. Aşa se explică faptul că, dintre toate componentele spectacolului pus în scenă de Claudiu Goga la Teatrul Nottara, partea literară este elementul de rezistenţă. Nici nu se putea altfel, pentru că nu este o piesă de teatru propriu-zisă, cu o structură dramatică foarte elaborată, ci, în partea centrală, un dialog filozofic între regele Creon şi nepoata sa Antigona despre deosebirea dintre încăpăţânare şi jertfă. Dialogul este susţinut cu argumente zdrobitoare de regele Tebei, dar este refuzat cu încăpăţânare de Antigona. Ştim subiectul, dar nu strică să-l recapitulăm: Oedip, blestemat să-şi ucidă tatăl, va avea cu propria sa mamă, Iocasta, două fete (Antigona şi Ismena) şi doi băieţi (Eteocle şi Polinice). După Oedip, Teba va fi condusă prin rotaţie de Eteocle şi Polinice, dar,
  Citeste tot pe Luceafărul de dimineață
• Extrem rece de Doina Papp sursa: Revista 22
  Antigona de Jean Anouilh face parte dintre demitizarile reusite la care a recurs teatrul modern din dorinta de a "umaniza" eroii si a le face practicabile teoriile. Sau a le respinge in ordinea absurdului vietii, de care omenirea devenise constienta in epoca. Scrisa in 1943, in timpul razboiului deci, piesa are si alte explicatii si o adresa clara privindu-l pe Creon si deciziile lui despotice. Mai interesant ne suna azi insa alte idei ce reies din reconsiderarea relatiilor dintre personaje, din comentariile pe marginea actiunii lor. Creon proclama relativismul descriindu-i Antigonei in culori nu tocmai magulitoare pe Eteocle si Polinice, fratii pentru care isi risca viata. Antigona invoca la randul ei principiile - datoria de a-si ingropa fratele. Tot din datorie o va trimite la moarte Creon, respectand legile. Absurd! Lucrurile nu mai sunt asa, atat de clare, iar intrebarea: e vinovata Antigona? nu-si poate gasi un raspuns. La Anouilh, Creon e un sceptic (e singurul in tinuta lejera
  Citeste tot pe Revista 22
• Antigona de Cristiana Gavrilă sursa: TimeOut
  Cunoaştem din istoria teatrului efectul tragediilor greceşti asupra spectatorilor. Cât de valabilă ar mai fi astăzi pe scenă tragedia în stare pură este greu de precizat...
  Însă, ascultând comentariul lui Jean Anouilh la “Antigona” lui Sofocle treci de stratul greu accesibil al destinului tragic şi înţelegi personajul prin explicaţiile psihologice şi argumentările raţionale, pe care autorul le ataşează textului cu uşurinţă.
  Antigona (Gabriela Crişu) este o nonconformistă şi aparent ludică, care îşi duce hotărârile până la capăt, cu riscul de a părea fanatică, iar Creon (Alexandru Repan) un conducător pus în situaţia de a alege între afectivitatea de familie şi interesele statului. Şi, totuşi, nu este nici parodie, nici doar un pretext de a dezvolta un subiect pentru scenă, ci o descompunere a acelui resort ce declanşează tragedia. Probabil că Anouilh a scris această piesă urmărindu-şi notiţele la Aristotel şi Brecht şi nici
  Citeste tot pe TimeOut