În România, anul 1989 s-a încheiat cu o revoluţie, nimeni nu a uitat, iar revoluţia aceasta a devenit o graniţă între viaţa de dinainte şi cea de după. Spectacolul „Anul dispărut. 1989”, care tocmai a avut premiera la Teatrul Mic, este despre viaţa de dinainte.
În 1989, copiii încă se mai jucau pe şantiere, ei spuneau poveşti de groază, poveşti adevărate, adică din auzite, nu mulţi aveau pe atunci penare cu Mickey Mouse, truse de geometrie, blugi şi adidaşi din străinătate, ei se întâlneau cu cheia de gât în cluburi precum “Cutezătorii”, erau cercetaşi, unii erau răutăcioşi, copiii aveau şi pe atunci porecle, unora poate că li se zicea Grasu Răducu, altora Alexandru 3, pentru că erau trei Alexandru, dar numai Alexandru 3 avea o mătuşă la Istanbul, care îi aducea de toate.
În iarna lui 1989, ca în multe alte ierni de până atunci, în teatre era frig, actorii repetau îmbrăcaţi în paltoane, se încălzeau la reşouri rotunde
Citeste tot pe
Ziarul Metropolis