Nu e primul spectacol (și, din păcate, cred că nici ultimul) care ne este prezentat drept social sau cel puțin din sfera celor care militează pentru o anumită cauză (mai mult sau mai puțin socială) și care este atât de slab din punct de vedere artistic, încât mă întreb de ce trebuie să suporte spectactorul supliciul de-al urmări. Mă întreb din ce în ce mai des de ce simțim adesea nevoia să sacrificăm esteticul de dragul eticii/moralei, când cele două dimensiuni au „coabitat” foarte bine secole de-a rândul. Și dacă mai insistăm mult pe această direcție, riscăm să creștem o nouă generație de tineri fără niciun simț estetic (care se vor ghida doar după principiul „se poate orice și oricum”), dar foarte vocali și vindicativi până la o agresivitate scăpată cu totul de sub control(ul social). Niciodată sacrificarea esteticului n-a adus nimic bun, chiar dacă, în primă instanță, avem tendința să spunem că lucrurile nu sunt chiar
Citeste tot pe
BookHub
