editeaza

• Asasinarea Marchizului de Sade de Khronos sursa: Post Lux Tenebras
  Ieri seară am poposit pentru 75 de minute în mai micul studio Euphorion al teatrului național din Cluj să urmăresc asasinarea unui aproape-idol cu care-mi delectam intelectul pe băncile liceului.
  Piesa se numește simplu: Asasinarea Marchizului De Sade și are la bază o poveste inspirată din genialul film al lui Philip Kaufman, Quills.
  Pornit de-acasă cu mari așteptări din partea actorilor, conturate după jocul impecabil al maestrului Rush am reușit să mă dezamăgesc singur de prestația trupei clujene, care n-a lăsat nimic de dorit până la urmă. Piesa a fost un succes garantat și mă bucur că am mai prins ultimele trei locuri, fiindcă la data premierei n-am avut nicio șansă.
  Cum mai toate piesele teatrului clujean se încadrează în tiparul experimental, nici sucombarea sărmanului Marchiz n-a avut parte de alt tratament.
  Începe în ritmuri de vioară cu un instrumental rap pe fundal și o tipesă dezlânată, sictirită care ne recită câteva truisme și
  Citeste tot pe Post Lux Tenebras
• Din nou despre Sade de Andra Dumitrescu sursa: Saptamana Financiara
  Variantele scenice ale prezentării poveştii marchizului de Sade au fost multe şi felurite. Viziunea scenică prezentată la Cluj de actori ai Teatrului Naţional se joacă sub ti-tlul „Asasinarea Marchizului de Sade” şi prezintă ultimele zile ale marchizului - marcat de o existenţă controversată, dar spectaculoasă - la Azilul de la Charenton. Regia este semnată de Laszlo Oliver, iar scenariul realizat după textele lui Sade aparţine lui Marius Benţa. Clujenii iubitori de teatru si nu numai îşi amintesc probabil de una dintre cele mai valoroase montări ale acestui teatru, „Marat-Sade”, în regia lui Victor Ioan Frunză (câştigătoare a premiului UNITER 1993), o primă montare după 1990 care îl are pe Sade unul din personajele-cheie, el fiind autorul moral al asasinării lui Jean Paul Marat - jurnalist şi politician implicat în revoluţia franceză. Montarea lui Laszlo Oliver aduce în scenă doar patru personaje, pe Sade (Cătălin Codreanu), Constance,
  Citeste tot pe Saptamana Financiara
• Oare chiar mai bate cineva? de Paul Boca sursa: ArtActMagazine
  Când, în 8 1/2, filmul lui Fellini din ’63, tatăl şi fiul se plimbă pe o plajă, printre ruine, sub un cer absolut senin, tatăl are o replică extrem de sugestivă pentru ceea ce mai poate însemna ideea de dumnezeu pentru omul modern: „Îmi cer scuze că tavanul arată aşa”. Cerul este „tavan”, întrucât el nu mai poate fi străpuns, în aceeaşi măsură în care străpungerea lui este un nonsens, el nefiind altceva decât un infinit număr de burţi ale chitului, de paravane iluzorii în faţa unui dumnezeu iluzoriu. Căci omul despre care vorbim, omul rupturii şi al fragmentarului, nu-şi mai poate găsi niciodată dumnezeii privind în sus. Ei vin întotdeauna din putreziciunea aceluiaşi plan în care se zbate fiinţa umană şi nu mai ajută la transcendentalizarea ei, ci sunt substitute angoasante şi himerice ale Celui care leagă totul într-o lume înţeleasă la modul clasic, o lume compactă prin definiţie. Omul, conştient de imposibilitatea găsirii
  Citeste tot pe ArtActMagazine
• Un week-end la Cluj (III) de Cristina Modreanu sursa: Art Act Magazine
  Partea a treia și ultima a acestui lung excurs clujean este dedicată debutanților ale căror spectacole le-am văzut pe scena mică a Naționalului de aici, deschisă tinerilor printr-un program special menit să descopere noi voci – ”Debut”.
  Voci regizorale, desigur, fiindcă un alt model e mai greu de ”implementat” la noi, motiv pentru care aceia dintre tinerii creatori care ar visa la așa ceva, își abandonează proiectele atipice – atipice pentru teatrul românesc – renunțând la combinarea cu alte arte și mijloace de expresie, la creația colectivă, prin workshop-uri de improvizație sau scriitură dramatică și la alte metode „neortodoxe” folosite intens pe alte meridiane, cu rezultate adesea spectaculoase. Iar când au ambiții mari – la propriu – trebuie să le facă loc în spații mici.
  Nu întâmplător mi-am spus „of”-ul aici, înainte de a vorbi despre cei doi tineri debutanți de la Cluj, ci pentru că spectacolele lor sufereau din
  Citeste tot pe Art Act Magazine