editeaza

• Jurnal de spectator de Alina Mazilu sursa: Revista Orizont - pg.24
  Situație de casting: cinci femei de vârste diferite, având background-uri culturale diferite, se înghesuie la audiția pentru un job la Singapore, întrucât vor cu orice preț să plece dintr-o țară ce nu le oferă nici un viitor. Nu corespund cerințelor. Sunt trimise acasă, dar se revoltă, astfel că sunt închise laolaltă într-un spațiu dezolant, infect, mizer (scenografia foarte plastică îi aparține lui Ștefan Caragiu) pentru a nu deranja audiția concurentelor admise. Fiecare aduce cu sine o poveste tristă, fiecare ascunde o dramă, iar împreună dau senzația de turmă pestriță, lipsită de repere. Translatorul Albert (Radu Ghilaș reușește un rol convingător) tratează cu angajatorii japonezi. Femeile vor fi luate pe sus de către soții părăsiți. Soțiile sunt iertate și primite înapoi în sânul familiei. Problemele de care au încercat să fugă rămân însă aceleași. Nu există salvare. Textul (banal, construit pe clișee) pune pe tapet - în
  Citeste tot pe Revista Orizont - pg.24
• Cataclisme umane de Mircea Morariu sursa: Revista Familia
  Într-o importantã carte despre teatrul rus de dupã 1990 (Sfârșitul unei epoci teatrale), Marina Davîdova face observația cã dintr-o datã, fãrã preaviz, oamenii din fostul spațiu sovietic s-au trezit „ într-o țarã nouã”. Sau, dacã e sã-i dãm crezare lui Vasile Ernu (Nãscut în URSS), într-o țarã care nu mai exista. Oricum, în Rusia, parte a fostei Uniuni Sovietice, pãșea în viațã o generație teoretic
  altfel. Davîdova zice cã respectiva generație, care nu mai studia în școli sau facultãți hotãrârile plenarelor și congreselor și nu înțelegea de ce anume Lenin nu era nici mai bun, nici mai rãu decât un oarecare Petrovici, fãcea respectivii pași cu dezinvolturã. Alții cred cã în locul constrângerilor
  nu s-a instalat decât lipsa oricãrui reper. Cert e cã totuși „coordonatele sistemului sovietic (sau antisovietic) erau imposibil de extrapolat”. Și acesta lucrul e valabil pentru toate generațiile. Chiar și pentru cele care
  Citeste tot pe Revista Familia
• Ca la Moldova de Alice Georgescu sursa: Ziarul de duminică
  Unele teatre au o soarta complicata; ca si unii oameni. Nu este vorba de noroc sau nenoroc, nici de fericire sau nefericire - pur si simplu, e greu de stabilit o paradigma coerenta a "mersului" lor prin lume: cand sa spui ca au dat lovitura, te pomenesti ca pierd tot si sunt cat pe-aci sa-si compromita insasi existenta; cand sa le canti prohodul, te pomenesti ca se ridica brusc si se inalta mai sus decat poti vedea cu ochii. Cine sau ce anume hotaraste o astfel de soarta? In cazul teatrelor, poate ca muzele tutelare - una vesela si una trista.
  ...plus, desigur, forurile tutelare, directorii, trupa, publicul... Un asemenea teatru este si Nationalul din Iasi, numit "Vasile Alecsandri"; cea mai veche scena de limba romana (sper sa nu gresesc) cunoaste, in vremurile mai noi, suisuri si coborasuri ce nu se lasa usor explicate. Dupa 1989, in fotoliul suprem al venerabilei institutii s-au perindat mai ales poeti, dramaturgi si critici, care, in buna traditie moldoveneasca,
  Citeste tot pe Ziarul de duminică