Comediile uluitoare, comediile tulburătoare de Claudiu Groza sursa: Revista Tribuna
Comedii spumoase cu priză la public sau piese minimaliste, ingenios înscenate regizoral, au „consumat” timp de o săptămână spectatorii braşoveni în sălile Teatrului „Sică Alexandrescu”, la cea de-a 22-a ediţie a Festivalului de Dramaturgie Contemporană. Conform „pattern”-ului din ultimii ani, organizatorii au adus la Braşov montări cu texte contemporane sau extrem-contemporane, străine ori româneşti, de la comedii pure la parodii inspirate de „moda” de pe Broadway sau la texte mai sofisticate, puse însă în scenă cu un „schepsis” anume. Calibrul actorilor ori renumele regizorilor a fost un accent în plus care a atras la teatru mii de spectatori, nu doar din Braşov.
.....................................................................................................................................................
Seria de spectacole „minimaliste” a fost deschisă de o producţie a Teatrului „Sică Alexandrescu”:
Autostrada de Neil LaBute, în regia lui Adrian Iclenzan, un spectacol static, care şi-a clădit excelenta
dinamică pe text, într-o interpretare nuanţată, vie şi convingătoare a actorilor braşoveni. Cele patru secvenţe ale piesei aduc laolaltă câte doi eroi, în dialoguri sau monoloage dialogale pe teme diverse de viaţă, de la soţia care îi mărturiseşte soţului care o aduce acasă cu maşina dintr-o delegaţie că e posibil să fi avut o aventură sexuală de grup, din cauza băuturii, la soţul bătrân şi pilit ce-şi apostrofează nevasta pentru eşecul căsniciei, la o scenă de cuplu adolescentin, din care reiese că fata e capabilă de orice pentru a menţine relaţia, ori la tirada cinic-onorabilă a unei doamne care şi-a lăsat copilul adoptiv la casa de corecţie, oripilată de acuzaţia că şoferul-consort cu care călătoreşte ar fi pedofil. Oana Hodade şi Ciprian Mistreanu inaugu rează acest ciclu al „comediei umane” printr-un dialog plin de forţă, ea confuzvicleană, el scrâşnit-calm, inducând tensiunea scenei şi spectatorilor. În momentul următor, Mircea Andreescu susţine un monolog pigmentat de cuvinte
tari, defularea unei stări, secondat în tăcere, cu rictusuri şi gesturi indiferent-condescendente de Carmen Moruz. Tot un monolog, feminin de astădată, are şi Mirela Borş în secvenţa finală, cu aparenţa unei persoane respectabil-principiale, căzută victimă sistemului dar încrezătoare în „happy-end”, sub privirile furiş-vinovate şi decent-sobre ale soţului (Gabriel Costea). În fine, în al treilea punct al spectacolului, Iulia Popescu întruchipează expresiv şi veridic adolescenta cam nebună, dependentă de o relaţie amoroasă, capabilă drept răzbunare să-şi terorizeze iubitul, spre cumintea disperare a partenerului ce realizează treptat grozăvia situaţiei în care se află (Ciprian Mistreanu).
Autostrada e un spectacol care ar merita să fie văzut de un public cât mai numeros, făcând parte din acel tip de discurs teatral extrem de percutant pentru sensibilitatea publicului de astăzi.
Vieți paralele de Mircea Morariu sursa: Revista Familia
Neil LaBute (născut în 1963), socotit de unii comentatori drept unul dintre cei mai proeminenți exponenți ai generației sale, de alții un scriitor de literatură dramatică mai mult decât discutabil, deopotrivă scenarist și regizor, nu e tocmai un nume necunoscut publicului de teatru din România. Forma lucrurilor și Bash. O trilogie contemporană s-au jucat (Forma lucrurilor încă se mai joacă) la Teatrul ACT ori la Teatrul fără frontiere din București, Niște fete a făcut recent o frumoasă figură în repertoriul Teatrului George Ciprian din Buzău. Autostrada (Autobahn), piesă cu structură inelară, scrisă în anul 2005, de fapt o succesiune de șapte secvențe (unele dialoguri, altele monologuri sau monoloage, cum doriți) a mai figurat în repertoriul unui Teatru din România (e vorba despre Teatrul Național Mihai Eminescu din Timișoara) și i-a prilejuit regizorului Radu Apostol un bun spectacol, el alegând atunci pentru reprezentare cinci dintre situațiile dramatice imaginate de LaBute.
Neil LaBute a pornit în scrierea lui de la o constatare cât se poate de simplă. Omul modern a ajuns să își petreacă în mașină un număr consistent de ore din viață. La volan ori alături de cel care conduce ajungem să ne spunem ceea ce ar fi firesc să ne spunem în intimitate, să ne îndrăgostim ori să ne despărțim, să ne recunoaștem sau să ne facem că ne recunoaștem derapajele morale, unele dintre ele foarte grave, să credem că obținem iertări, să ne împăcăm ori să ne mințim pe noi înșine, să ne torturăm ori să ne înșelăm semenii. Mașina e locul în care se consumă o falsă comunicare, spațiul în care ne jucăm de-a comunicarea. Patru dintre secvențele din Autostrada reprezintă substanța dramaturgică a spectacolului regizat la Teatrul Sică Alexandrescu din Brașov de Adrian Iclenzan, absolvent de puțină vreme a Secției de specialitate a Universității de Artă Teatrală din Târgu Mureș. Ideea montării spectacolului i-a venit, de fapt, directorului Teatrului brașovean, regizorul Claudiu Goga, care a văzut la Gala Hop, secțiunea Grup, una dintre secvențe, cea de început, regizată de Adrian Iclenzan și avându-l printre interpreți pe Ciprian Mistreanu. Claudiu Goga ia invitat pe cei doi la Teatrul pe care îl conduce, Adrian Iclenzan a întocmit o distribuție foarte bună, i-a convins pe unii dintre actorii brașoveni că poți face un rol bun chiar și atunci când nu ai nici o replică (așa stau lucrurile cu Carmen Moruz și cu Gabriel Costea, acesta din urmă semnând, cu ajutorul mimicii și gesturilor o creație remarcabilă). Autostrada e, la Teatrul Sică Alexandrescu, un spectacol alcătuit, în realitate, din două dialoguri și două monologuri, o mostră de teatru minimalist de foarte bună calitate, în care tânărul director de scenă mizează cu succes pe actori. Adrian Iclenzan nu face apel la secvențe filmate, așa cum a făcut Radu Apostol, pentru a îmbogăți imaginea scenică. Patru scaune sugerând automobilul, o sumedenie de cutii goale de bere ori de Cola și altele asemenea, așa cum vezi pe orice autostradă, scurte cortine muzicale și mai ales opt actori buni, bine dirijați de un regizor de care probabil că vom mai auzi, iată că ajung pentru un spectacol bun. Un soț insensibil își terorizează soția, supunând-o unui adevărat interogatoriu spre a afla cât mai multe despre o întâmplare mai mult decât neplăcută căreia aceasta i-a fost victimă (Ciprian Mistreanu și Oana Hodade). Un bărbat frust, cumulând toate viciile posibile, prelungește o relație ce pare a nu mai avea nici unviitor (excepțional Mircea Andreescu, alături de Carmen Moruz). O tânără mai mult decât abilă dejoacă, cu o abilitate desăvârșită, planurile prietenului ei care se cam gândește să o părăsească (savuroși Iulia Popescu și Demis Muraru). O soție inteligentă și vorbăreață se joacă de-a șoarecele și pisica cu bărbatul ce ar vrea să uite că a comis o faptă abominabilă (Mirela Borș și Gabriel Costea). Și astfel Teatrul Sică Alexandrescu din Brașov își mai înscrie în palmares o izbândă, contrazicând așa cum se cuvine, prin spectacole, mofturile unor cronicărese superficiale care edictează fără nici un temei, dar cu ifose de atotcunoscătoare că Goga nu are trupă. Ei, uite că are și are și fler în conducerea Teatrului.
