Profund impresionat, entuziasmat, dându-mi seama că am fost martor la un adevărat eveniment teatral, le-am urat realizatorilor – dramaturgului, actorilor, regizorului: „Vă doresc să aveţi parte de destinul şi faima pe care o are Steaua fără nume”, gândindu-mă, desigur, la nou-născutul „Teatru fără nume”. Iar aparte, într-un acces de sinceritate, pe care numai contactul cu o autentică operă de artă ţi-l poate declanşa, am cutezat să-i fac autorului o foarte intimă confesiune: „Am şi eu, Val, nişte texte dramatice şi... nu ştiu ce să fac cu ele...” La care deschidere inoportună m-am ales cu următorul sfat amical: „Puneţi-le la sertar... Eu aşa fac...”
Ulterior zile la rând am continuat să trăiesc bucuria ce mi-a adus-o acea seară minunată petrecută în teatrul de la subsol, dar şi să mă urmărească scurtul schimb de vorbe ce l-am avut cu autorul piesei. Ambele momente, pe neprins de veste, m-au adus într-o stare de...
Citeste tot pe
Limba Română
