Feluriţi istorici literari, dar şi oameni de teatru din epoci la fel de diferite au adus în discuţie esenţa lui Harpagon, personajul principal din Avarul. Gustave Lanson socotea că ne aflăm în faţa unei scrieri în care elementul de universalitate este extrem de pronunţat, că Harpagon ar fi cel mai abstract dintre caracterele lui Molière, că e avarul însuşi (l’avare en soi).
Antoine Adam se situa pe poziţii absolut contrarii şi aprecia că a vedea în binecunoscutul personaj molieresc ilustrarea avariţiei în sine constituie o himeră. Adam demonstra că marele clasic francez a creat un erou profund marcat de trăsături personalizate.
Condiţia de om de teatru l-a avantajat pe Charles Dullin care, într-o carte apărută în anul 1945 la celebra editură Seuil (L’Avare de Molière- mise en scène et commentaire de Charles Dullin), convoca iconografia spre a demonstra că fiecare epocă l-a imaginat şi jucat pe Harpagon în conformitate cu propria ei epistemă.
Citeste tot pe
Adevărul