In ziua de azi, pentru aproape orice director de teatru din Romania, textul clasic a devenit, in egala masura, un ideal cumva utopic si o sperietoare foarte concreta: ai vrea sa-l joci (pentru ca publicul il cere, pentru ca - hm - criticii il lauda "din pornire", pentru ca actorii il respecta) si stii, in acelasi timp, ca regizorii iau mai mult la o piesa clasica decat la una moderna, ca nu ai "acasa" actori pentru toate rolurile, ca - hm - criticii sunt mai exigenti la un clasic decat la un contemporan, ca, in fine, nu-i deloc sigur ca tinerilor o sa le placa.
...Si, cum tinerii constituie majoritatea zdrobitoare - inclusiv la propriu, uneori - a celor ce viziteaza salile de spectacol, nu e bine sa-i dezamagesti. Iar despre critici (de orice varsta), ce sa mai vorbim? Asa incat, spre a impaca toate caprele cu toate verzele, atunci cand se incumeta, totusi, sa monteze un clasic, primul lucru la care se gandeste directorul de teatru este cum sa-l modernizeze cat mai temeinic pe
Citeste tot pe
Ziarul de duminică