editeaza

• Creator de substanţă şi de formă de Mircea Morariu sursa: Revista Familia
  De ani buni Teatrul Maghiar de Stat din Cluj îşi menţine statutul de unul dintre principalii lideri sau, mă rog, „jucători” pe piaţa teatrală românească astfel încât e imposibil să existe stagiune în care aici să nu se producă măcar un singur spectacol de top, din stirpea celor ce îţi stimulează pasiunea pentru arta dramatică tocmai pentru că stăpâneşte o dublă calitate — îi poţi sesiza demersul cerebral ceea ce nu înseamnă defel un impediment pentru a emoţiona profund. Aşa stau lucrurile şi cu Bachantele, spectacol-eseu, teribil vârtej de obsesii şi coliziuni emoţionale şi ideatice care, în viziunea regizorului David Zinder, se metamorfozează într-un efluviu creator de umanitate şi asta datorită faptului că prin felul în care luminează ceea ce este ascuns în piesa lui Euripide, dar mocneşte şi aşteaptă să fie descoperit se adresează percutant conştiinţei spectatorului contemporan. Jean Pierre Vernant observa undeva că
  Citeste tot pe Revista Familia
• Ambiguitatea dionisiaca de Miruna Runcan sursa: Observator Cultural
  Daca stau bine sa ma gindesc, probabil ca Bacantele este unul dintre textele tragicilor greci cu cea mai mare rata de comentarii, dar si de montari in spectacologia mondiala a secolului trecut, concurind strins rapelurile la Oedip si pe cele la Atrizi. Nu cred ca e numai un indelungat efect post-nitzschean, cred mai degraba ca tocmai stranietatea neconcluziva a piesei atit de... nonconformiste a lui Euripide, ca si dispersia pacientilor asupra carora actioneaza eroul/zeu, intr-un psihism colectiv autodevorator, explica in buna masura nevoia de a revizita, prin noi inscenari, universul menadelor. Iata, numai pe scenele noastre, ultima montare de la Teatrul Maghiar vine ca a treia in mai putin de un deceniu, dupa cea a lui Maniutiu de la Nationalul bucurestean, dupa o noua versiune a aceluiasi la Tirgoviste, anul trecut. (In topul meu personal se inscrie insa, la virf, un spectacol a lui Tadashi Suzuki, pe care l-am vazut prin 1993 pe o caseta, cu distributie mixta japonezo-europeana,
  Citeste tot pe Observator Cultural