editeaza

• 1
• 2
• 3

• Literatura ca armă de Oana Stoica sursa: bewhere
  Un profesor le cere elevilor săi o compunere cu titlul „Cum mi-am petrecut weekendul”.
  Printre grămezi de lucrări anoste (care pun în discuţie eficienţa sistemului de învăţământ şi blazarea generaţiei tinere), descoperă grăuntele de aur: o poveste cu iz de investigaţie despre după-amiaza petrecută de un elev acasă la un coleg. De aici încolo, lucrurile scapă de sub control, iar spionarea familiei colegului sub pretextul unei lucrări-foileton se transformă în şantaj.
  Piesa lui Juan Mayorca, Băiatul din ultima bancă, montată la TNB de Theodor Cristian Popescu, porneşte de la jocul de-a literatura, dar temele explodează geometric: sterilitatea emoţională şi culturală a clasei de mijloc, limitele ficţiunii, hiperconceptualizarea până la stupiditate a artei contemporane. Textul construieşte un suspans care se instalează insinuos, aproape pervers.
  E greu de spus la început de ce observarea atentă a unei familii din middle class de către un
  Citeste tot pe bewhere
• O “lectură“ scenică schematică de Ileana Lucaciu sursa: Blog Ileana Lucaciu
  Cei care concep selecția repertorială a primei scene a țării au optat pentru scriitorul spaniol contemporan, multipremiat în țara sa, Juan Mayorga, doctor în filosofie, prozator, poet și dramaturg. Una din piesele sale, “Hamelin” a văzut luminile rampei și la noi. Juan Mayorga practică o scriitură dramatică specială, în care se simte pe deplin pregătirea culturală și aplicația către proză și poezie. În “Băiatul din ultima bancă” încearcă să comenteze mai multe teme privind rolul artei, literaturii, dar și problemele adolescenților, ale familiei și societății actuale. Toate sunt atacate prin relatările unui adolescent, Claudio (Rareș Florin Stoica), exprimate din punctul său de vedere, subiectiv, dar și prin stimularea sa de către profesorul German (Mihai Călin). Acesta sesizează capacitățile elevului de scriitor și îi stimulează calea inspirației aleasă de Claudio prin pătrunderea în intimitatea a două familii.
  Citeste tot pe Blog Ileana Lucaciu
• Teribilism literar de Dan Boicea sursa: Adevărul literar și artistic
  „Băiatul din ultima bancă“, spectacolul regizat de Theodor Cristian Popescu la Teatrul Naţional din Bucureşti, e un thriller intelectual care foloseşte literatura ca pe un trăgaci.
  Literatura devine graniţă între realitate şi ficţiune, iar eroii ei trec când într-o parte, când în alta, împinşi de voinţa capricioasă a unui adolescent-demiurg. Claudio (Rareş Florin Stoica) e un elev de liceu care transformă în eveniment literar viaţa unui coleg banal şi a familiei acestuia. Impulsionat de profesorul lui (Germán, interpretat de Mihai Călin), Claudio pătrunde abil în casa lui Rafa, pentru a scrie despre viaţă.
  Îl meditează pe Rafa (Andrei Chiran) la matematică şi primeşte, în schimb, informaţii utile din domeniul filosofiei. Primeşte, de fapt, mult mai mult. Înfruptându-se din confortul unei familii stabile financiar, dar cu vise mediocre (lucru care face ca imaginaţia lui Claudio să explodeze), băiatul din ultima bancă ţine un jurnal,
  Citeste tot pe Adevărul literar și artistic
• Arta văzută prin gaura cheii de Iulia Popovici sursa: Observator Cultural
  Un spaţiu ca un interior de galerie de artă contemporană – locul prin excelenţă destinat privirii –, devenit arena în care o banală familie burgheză își trăiește comuna existenţă, iar un adolescent de 17 ani învaţă să privească, luîndu-și drept maestru un dezabuzat profesor de literatură. Cea mai nouă premieră a Naţionalului bucureștean,Băiatul din ultima bancă de Juan Mayorga, în excelenta traducere a Luminiţei Voina Răuţ și în regia lui Cristian Theodor Popescu, e aproape un eseu filozofic, o piesă cu dinamică cinematografică, greu de pus în scenă și cu subtilităţi deloc ușor de jucat.
  Profesorul de literatură Germán (Mihai Călin) își urăște sincer elevii, aproape analfabeţi funcţional, ale căror compuneri despre cum și-au petrecut sfîrșitul de săptămînă le citește oripilat. Pînă cînd descoperă o lucrare, a lui Claudio cel din ultima bancă (Rareș Stoica), încheiată cu „va urma“, în care tînărul își
  Citeste tot pe Observator Cultural
• Actorul şi cuvântul – stimuli ai imaginaţiei de Maria Sârbu sursa: Jurnalul Național
  „Băiatul din ultima bancă”, piesă scrisă de Juan Mayorga, cel mai titrat dramaturg spaniol în acest moment, se axează pe ideea de cunoaştere. În această idee a găsit cheia regizorul Theodor Cristian Popescu pentru montarea sa de la Teatrul Naţional din Bucureşti (Sala Amfiteatru). E vorba de cunoaştere sub diverse aspecte, dominând aspectul vieţii spirituale. Dar stăruie şi întrebări de felul: Putem să ne cunoaştem unii pe alţii?; Putem intra unii în existenţa altora? sau Se mai poate transmite ceva prin artă de la o generaţie la alta?
  Personajul principal este, aşa cum se poate deduce lesne din titlu, un băiat – adolescent, Claudio. La şcoală, stă în ultima bancă. A făcut o pasiune din a trage cu ochiul la ceea ce se întâmplă în familia unui coleg de-al său şi scrie o compunere. Profesorul de limbă şi literatură îl remarcă astfel. În rolul băiatului e Rareş Florin Stoica, absolvent de Teatru la Cluj, iar acum masterand la UNATC,
  Citeste tot pe Jurnalul Național
• Un spectacol-parabolă despre limitele realității și transcenderea lor prin ficționalizare și convertirea realității în literatură de Andrei Vornicu sursa: Metropolis online
  Băiatul din ultima bancă e un fel de experiment care ridică multe întrebări și dă puține răspunsuri, chiar și acelea livrate în mod indirect.
  Montarea scenică a lui Cristian Theodor Popescu este inspirată, fiindcă propune o versiune cinematografică a textului. „Jurnalul-foileton“ al intrigantului elev din ultima bancă prezintă acțiunea, așa cum a trăit-o acesta, prin intermediul textului ce este proiectat scenic concomitent cu narațiunea. Profesorul intervine ca o voce intruzivă, dar aproape auctorială, care solicită modificări, clarificări, nuanțări și reevaluări ale materiei livrești de sorginte reală. Scenele avansează, se opresc, se reiau reformulate și augmentate, adăugând un segment suplimentar acțiunii ce se construiește concomitent cu atenția, respirațiile și așteptările noastre; ne produc nivele de așteptare, scenarii/piese de teatru proprii, ne obligă la participare afectivă și mentală. În fapt, realizează un deziderat
  Citeste tot pe Metropolis online
• Literatură prin efracţie de Răzvana Niţă sursa: PORT.ro
  O banală oră de limbă şi literatură. Profesorul le propune elevilor să scrie o compunere cu tema: cum mi-am petrecut week-end-ul. Într-un noian de lucrări mediocre, banale, puerile, ridicole care trădează o sărăcie a spiritului şi a minţii, o singură compoziţie interesantă. Claudio descrie atmosfera din casa colegului său Rafa, pe care îl meditează la Matematică. Acesta e începutul unei aventuri deopotrivă umane şi literare.
  Familia lui Rafa trăieşte într-o casă mare. Mama lui - "cea mai plictisită femeie din lume" - o redecorează periodic, în vreme ce tatăl – pasionat de baschet, fascinat de chinezi, dornic de a începe o afacere pe cont propriu, prin orice mijloace - se manifestă frugal în mediul familial, perorând la nesfârşit pe noţiunea de echipă şi ajutor reciproc. Aceasta e clasa de mijloc tipică: tablouri de Paul Klee (se poartă în sezonul ăsta), cărţi de autoeducare pentru deplina reuşită în viaţă, autism în cuplu,
  Citeste tot pe PORT.ro
• Despre adolescenţă şi demonii ei de Monica Andronescu sursa: Adevărul
  Într-un teatru pe jumătate transformat în şantier şi în aşteptarea inaugurării noii săli ce va fi dată în folosinţă în curând, premiera lui Theodor Cristian Popescu, „Băiatul din ultima bancă" este prima din acest an la Naţionalul bucureştean. Textul dramaturgului spaniol Juan Mayorga - mai cunoscut în România pentru „Hamelin", pus în scenă la Teatrul Mic, dar şi pentru „Scrisori de dragoste către Stalin", ce a cunoscut o montare la Teatrul Naţional Radiofonic - este o poveste despre intimitate, despre discipoli şi profesori. Considerat unul dintre cei mai importanţi dramaturgi ai momentului, dublu laureat al Premiului Naţional pentru Teatru în Spania, premii cărora li se adaugă numeroase alte distincţii importante, Juan Mayorga este profesor de dramaturgie şi filosofie la Real Escuela Superior de Arte Dramático din Madrid şi are o dublă specializare, în matematică şi filosofie.
  Realitate şi ficţiune
  După ce a fost printre primii care
  Citeste tot pe Adevărul