editeaza

• 1
• 2
• 3
• 4

• Criminali buni ca pâine caldă de Cristina Rusiecki sursa: b-critic.ro
  V-aţi întrebat vreodată cum ar suna textele lui Dostoievski dacă din ele s-ar filtra obsesia cumplită a vinei? Iar formele iraţionale ale răului ar izbucni fără ca voinţa omului să le mai pună o stavilă? Cât de mică? Şi fără întreaga cazuistică a tenebrelor? A tumultului şi zvârcolirii de neoprit din momentele când starea de culpă dostoievskiană induce agonia şi destrămarea eului? Un rău de dincolo de puterea de decizie a individului pe care nici un semn nu-l anunţă dinainte, dar care ţâşneşte vulcanic. Şi distrugător.
  Dacă da, înseamnă că aţi văzut deja spectacolul Bash de Neil LaBute, de la Teatrul ACT, construit cu fler şi o siguranţă de invidiat de regizorul Vlad Massaci, ascuns cu delicateţe în spatele textului. Dacă nu, e cazul să vă grăbiţi. M-am întrebat de ceva timp, ori de câte ori l-am văzut (de multe ori!) ce anume îl face atât de percutant. Să fie cei trei criminali care vin şi povestesc cu spectatorul
  Citeste tot pe b-critic.ro
• Un verronica dcronica dnisaj. Metamorfoze de Marina Constantinescu sursa: România literară
  Am redescoperit, cu emoţie, personalitatea unui regizor nu tocmai nou în breaslă: Vlad Massaci. Un artist viu, cu un debut expresiv, cu spectacole montate în Bucureşti şi la Piatra-Neamţ care ne-au incitat simţul estetic, cu momente de ezitări, de căutări, cu erori, poate, din punctul meu de vedere. Un artist cumva atipic, căutînd să-şi facă profesiunea serios, căutînd să se privească pe sine în legătură cu lumea şi nevrînd să facă valuri cu orice preţ, să anunţe cu tam-tam fiecare ieşire la rampă. L-am urmărit, în "96, la work-shop-ul Cehov susţinut de Radu Penciulescu la Olăneşti. Am fost atentă la cheia cu care deschidea codul unui cuvînt, o situaţie, o relaţie din piesele puse sub lupă. Este favoritul meu şi pentru că simt în felul analizei lui de spectacol, tipuri de analiză aplicată pe text pe care le practicam, amîndoi, ca studenţi filologi. Poate şi asta mi s-a părut că îl particularizează în peisajul teatral.
  Citeste tot pe România literară
• O apocalipsă autoindusă de Iulia Popovici sursa: Observator Cultural
  Se spune ca exista animale care, din motive necunoscute, aleg periodic sa se sinucida, ucigindu-si si puii si punind astfel in pericol supravietuirea speciei. De ce-o fac? Ce le poate face sa-si invinga instinctul de autoconservare? Simt ele, pe cai omeneste inaccesibile, ca anul viitor nu vor mai avea cu ce-si creste puii, o fac de teama secetei, a iernii grele, a inmultirii pradatorilor, a defrisarilor?
  
  E foarte mult din acest impuls al refuzului speciei in personajele celor trei texte ale lui Neil LaBute din Bash. Latterday Plays, montate la Teatrul ACT de Vlad Massaci si Compania „Teatrul fara Frontiere“. Versiunea romaneasca a subtitlului, O trilogie contemporana, cu trimiterea sa la lumea tragediilor grecesti (lasind-o la o parte pe cea la Trilogia antica a lui Andrei Serban), e cit se poate de subtila, insa substratul speculativ al originalului ramine intraductibil. Latterday Plays nu sint doar piese cu mormoni (credinciosi ai Bisericii Sfintilor Ultimelor Zile),
  Citeste tot pe Observator Cultural