Neil LaBute, nume cu mare căutare în lumea teatrului şi filmului american, a intrat în circuitul teatral românesc, dacă nu mă înşel, în 2003- 2004, atunci când Vlad Massaci a înscenat la Teatrul Act şi la Teatrul Fără Frontiere un text ce se cheamă Latterday Plays, text pe care traducătorii, actriţa Mihaela Sârbu şi regizorul Vlad Massaci, au preferat să-l joace sub titlul Bash-O trilogie contemporană.
Şi asta fiindcă scrierea e alcătuită din trei părţi, două monologuri şi un (pseudo)dialog în care un bărbat şi o femeie, doi oameni aparent cumsecade, comuni, cu frica lui Dumnezeu (sunt mormoni, aparţin aşadar Bisericii Sfinţilor Zilei Ultime), oameni cu existenţe oarecare, burgheze, cărora li s-a cerut să rabde multe şi au făcut-o, care până atunci au dovedit stăpânire de sine, ajung pe neaşteptate şi absolut inexplicabil să comită crime. Astfel, în Ifigenia în Orem un tată, bărbat tânăr, cu relativ succes profesional,
Citeste tot pe
Adevărul