În comunicatul teatrului ni se "servea" un citat din regizoarea Catrinel Dumitrescu, de fapt un eseu cu accente halucinante pe teme insuportabil de grave: universul, lumea, vina, Dumnezeu, despre tot şi nimic. E clar că regizoarea şi-a propus multe. Poate asta a fost şi una din erorile majore ale spectacolului.
Un om a fost acuzat pe nedrept de crimă şi trimis la ocnă. A fugit de acolo şi a trăit răscumpărându-şi greşelile, spălându-şi păcatele, ajutându-i pe ceilalţi, devenind un prosper negustor. Până într-o zi când destinul îl ajunge din urmă şi ia chipul unui bătrân, fost coleg de ocnă, ce vrea să se răzbune pe lume. Negustorul nostru, copleşit de implacabil, se sinucide.
Tot acest "fel principal" primeşte o "garnitură". Un grup de tineri - destul de neclar, de altfel - cerşetori, orfani, nefericiţi, creştini pravoslavnici se agită, cântă, se sărută între ei, filosofează pe tema iubirii, a morţii, a rostului vieţii.
Citeste tot pe
Port.ro
