Dacă ar mai fi trăit, poate că Sarah Kane n-ar fi fost tocmai fericită să fie pusă în scenă de două „mituri” regizorale româneşti. Chiar dacă cei doi – Andrei Şerban şi Mihai Măniuţiu – au luat-o în serios, marcând prin spectacolele lor o apropiere (poate puţin forţată, dar necesară) a teatrului românesc de teatrul lumii contemporane.
Spectacolele cu piesele Sarei Kane – „Purificare” (regia Andrei Şerban, Teatrul Naţional Cluj) şi Iubirea Fedrei (regia Mihai Măniuţiu, Teatrul de Stat Arad) – au obţinut cele mai multe nominalizări la Premiile UNITER din acest an, fapt ce a stârnit un val de proteste, demisii şi discuţii - să le numim „informale”. Lumea teatrului românesc s-a declarat pe alocuri „şocată”, aşa cum „şocate” au fost autorităţile locale de la Arad chiar înainte de ieşirea la public a spectacolului semnat de Mihai Măniuţiu, fiind gata, numai pe bază de zvonuri, să împiedice ajungerea lui la public
Citeste tot pe
Gândul
