Într-un fel, actorii care aderă la şi practică teatrul în spaţii neconvenţionale sunt cu toţii de admirat din mai multe motive. Unul dintre el ele este cât se poate de concret: jucând în cluburi şi în diverse spaţii improvizate, îşi fac mâna, îşi exersează personalitatea şi acest exerciţiu trebuie să ducă undeva, cel puţin într-un spaţiu cultural normal.
Deprind astfel obişnuiţa de a-şi face meseria în locuri care i-ar putea împiedica să ajungă la înălţimea de care sunt în stare, “se călesc” , se ambiţionează, de cele mai multe ori duc pe umeri tot greul. Pentru că mai toate producţiile de gen sunt construite pe o concepţie minimalistă, răspunderea esta a lor şi prea puţin a regizorului, să spunem. Actorii care şi-au găsit soluţia sau o soluţie în teatrul independent nu prea au nici un ajutor pe asemenea scene: totul depinde de ei. Scenografia este ca şi inexistentă, muzica joacă un rol, dar doar unul de palid auxiliar
Citeste tot pe
Yorick
