editeaza

• 1
• 2
• 3
• 4
• 5

• Breaking the Waves sau Viața binecuv‰ntată a lui Bess de Daniela Magiaru sursa: Revista orizont - pag. 25
  Spre deosebire de Turandot, spectacolul lui Radu-Alexandru Nica spune în primul rând o poveste. O poveste de dragoste. Bess, o tânără cu handicap mintal, se îndrăgostește de Jan și îi devine soție. Asta după ce consultă vârfurile comunității în care locuiește (căci Jan este un outsider), iar deciziile se iau numai acolo - lucru limpede în scenografia multifuncțională a lui Dragoș Buhagiar. Viața micii comunități e dictată de norme stricte, religioase și sociale. Nimeni nu poate hotăr. pentru sine. Cuvintele sfatului \"înțelepților\" au valoare de sentință. Iar în acest context povestea lui Bess reprezintă o deviație care ia amploare. Bess aude voci, are un dialog cu Dumnezeu, care îi dictează cursul acțiunilor. (Ofelia Popii, interpreta lui Bess, își modelează registrele propriei voci de la suav la grav.)
  Muzica însoțește adecvat acțiunea, când gingașă și plăpândă, când agresivă. De altfel, regizorul introduce o scenă a
  Citeste tot pe Revista orizont - pag. 25
• Breaking the Waves în oglinzi paralele de Anda Ionaș sursa: Agenda LiterNet
  În 1890, fraţii Lumière au creat cinematograful: un mic aparat de filmat cu rotaţie intermitentă şi cu diafragmă, care funcţiona cu peliculă de 35 de mm după principiul maşinii de cusut, iar în momentul în care era folosit împreună cu o lanternă magică devenea proiector. Primele imagini erau scene din viaţa de zi cu zi, cinematograful fiind doar un mijloc de a reda realitatea aşa cum era ea.
  Legătura dintre film şi teatru se stabileşte odată cu filmarea spectacolelor de teatru, pelicula îndeplinind acelaşi rol intermediar. Ficţiunea cinematografică este ulterioară acestui moment, iar istoria cinematografului este din această perspectivă adesea gândită ca istoria emancipării faţă de modelele teatrale. Se consideră că filmul trebuie să exprime, dacă nu realitatea, atunci o realitate posibilă, verosimilă, pe când teatrul se orientează spre stilizare, spre artificiu, direcţii diferite, datorate originilor lor diferite. Erwin Panofsky,
  Citeste tot pe Agenda LiterNet
• Idioata divină de Mircea Ghiţulescu sursa: Revista Clipa
  Teatrul bun de la Sibiu
  Dacă, până mai ieri, piesele de teatru erau ecranizate, acum, scenariile de film sunt puse în scenă. Este şi cazul cu Viaţa binecuvântată a lui Bess (Breaking the Waves), de Lars von Trier, autor danez din categoria damnaţilor care îşi petrec viaţa prin spitale. Filmul scris de el se joacă acum pe scena Teatrului Naţional din Sibiu, cel mai bun teatru românesc din ultimii ani. Lars von Trier a împrumutat un personaj excepţional, idioata divină, direct de la Dostoievski, din Crimă şi pedeapsă. Este acolo aceeaşi iubire plină de credinţă religioasă şi devoţiune a Sofiei pentru studentul asasin Raskolnikov trimis în Siberia. Ca să nu mai vorbim de versiunea masculină din Idiotul, de acelaşi autor. Aici, Bess, “nu prostuţă, ci hazlie”, cum îi place ei să se răsfeţe, este considerată “proasta satului”, deşi este în contact direct cu tatăl ceresc după principiul biblic “fericiţi cei săraci cu duhul căci a lor
  Citeste tot pe Revista Clipa
• Teatrul nu-i ca filmul - Breaking the Waves de Ana-Maria Onisei sursa: Ageda LiterNet
  Bess şi Jan sînt soţ şi soţie. Bess are şuviţe blonde şi gesturi de femeie-copil. O Lolită cu accente schizofrenice a cărei calitate - aşa cum o mărturiseşte chiar ea - e inocenţa. Darul sau puterea de "a crede". El e un tip viril cu o doză bună de disperare întunecată, care iubeşte lipsa de conformism a lui Bess, o trăsătură plasată la limita dintre mintea unui om sănătos şi cea a unui debil mintal. Pentru ea, orice poate fi uşor ca zbaterea unei aripi de fluture sau tragic ca o furtună devastatoare. Pentru el, iubirea e o paralizie - la propriu, şi la figurat.
  Scenariul lui Lars von Trier şi filmul - Breaking the Waves / Abisul sufletului (1996), cu Emily Watson şi Stellan Skarsgård - este o parabolă în parabolă. Esenţa e simplă şi tare: iubirea presupune să dai totul. Credinţa în ea echivalează cu sacrificiul. Un sacrificiu care, în acest caz, înseamnă să nu simţi că a-ţi petrece prima noapte de dragoste într-o toaletă sordidă
  Citeste tot pe Ageda LiterNet
• Un spectacol ca un duş scoţian de Doina Uricariu sursa: Cotidianul
  În noul val al regizorilor tineri, Radu Alexandru Nica este de mai mulţi ani un adevărat spărgător de valuri. Altă viziune, altă viteză, alţi vectori, alte vibraţii, alte versiuni şi veleităţi, alte vise. Alt vad al teatralităţii inspirat de cinematograf, de video, alt vertex, un alt tip de vervă. Un alt vertij, altă viteză în ritmul spectacolului, altă virulenţă. Apoi sentimentul că lucrează regia cu un sistem numai al lui de vacuumare sau de vidare a excesului de lungimi, de diluare, plăcerea spectatorilor că mai există şi alţi vectori, un alt vademecum în lucrul cu actorii, cu regia, cu ideea de teatru.
  Când spun spărgător de valuri, mă gândesc concret la sistemul construit de specialişti reputaţi, care ţin seama de curenţii marini şi oceanici, cărora le anihilează forţa distrugătoare. Aceste sisteme îmblânzesc sau elimină dezastre, neutralizează impactul violent, nimicitor, al valurilor uriaşe, păstrând în porturi o îmblânzire
  Citeste tot pe Cotidianul
• Hitler şi prinţesa Turandot de Mircea Ghiţulescu sursa: Luceafărul de dimineață
  .....................................................................................................................................................
  Dacă până mai ieri piesele de teatru erau ecranizate, acum scenariile de film sunt puse în scenă. Este şi cazul cu Viaţa binecuvântată a lui Bess (Breaking the waves) de Lars von Trier, autor danez din categoria damnaţilor, care îşi petrece viaţa prin spitale. Filmul scris de el se joacă acum pe scena Teatrului Naţional din Sibiu, cel mai bun teatru românesc din ultimii ani. Lars von Trier a împrumutat un personaj excepţional - idioata divină - direct de la Dostoievski, din Crimă şi pedeapsă. Este, acolo, aceeaşi iubire plină de credinţă religioasă şi devoţiune a Sofiei pentru studentul asasin Raskolnikov, trimis în Siberia. Aici, Bess, „nu prostuţă, ci hazlie”, cum îi place ei să se răsfeţe, este considerată „proasta satului”, deşi este în contact direct cu Tatăl Ceresc,
  Citeste tot pe Luceafărul de dimineață
• Breaking the waves: final tragic dar... cu happy-end de Cristina Modreanu sursa: Art Act Magazine
  Într-o societate de oameni de teatru de toate vârstele, în care se afla din întâmplare și un critic de film cunoscut de toată lumea dinainte de 1989, se discuta nu de mult despre ”coincidența” montării în stagiunea trecută, la noi, a mai multor spectacole inspirate de filme – ”Breaking the Waves”/ Viața binecuvântată a lui Bess” al lui Lars von Trier la Sibiu (regia Radu Alexandru Nica), ”Festen”/Aniversarea lui Thomas Vinterberg la Nottara (regia Vlad Massaci), ”Strigăte și șoapte” al lui Bergman la Teatrul Maghiar din Cluj (regia Andrei Șerban). Comentariul sceptic al criticului de film a fost: ”ce nu înțeleg eu este de ce aleg regizorii de teatru numai filme atât de dure”. Simptomul căruia această replică îi dădea glas este unul ce exprimă aspirația spre evazionism a generațiilor care au trăit prea mult în comunism ca să-și mai dorească altceva decât să profite la maximum de posibilitatea de a evada, mai ales dintr-o
  Citeste tot pe Art Act Magazine
• În umbra lui von Trier de Dan Boicea sursa: Adevărul literar și artistic
  Radu Alexandru Nica a adaptat pentru scenă scenariul filmului lui Lars von Trier, „Breaking the Waves“ (1996), şi marele său câştig este că a reuşit să nu imite creaţia regizorului danez. Montarea de la Teatrul Naţional „Radu Stanca“ din Sibiu nu este o pro-ducţie copy-paste, ci are propria ei personalitate; dar chiar şi acest atu se poate transforma în dezavantaj.
  Producţia lui Radu Nica, nominalizată la categoria „cel mai bun spectacol", la cea mai recentă Gală UNITER(şi care a pierdut în faţa montării „Rosencrantz şi Guildenstern sunt morţi", în regia lui Victor Ioan Frunză), rezistă doar în afara competiţiei cu filmul lui von Trier. Chiar dacă Radu Nica poate că nu-şi doreşte asta, comparaţia cu drama cinematografică este inevitabilă.
  Regizorul român nu are armele teatrale cu care să termine măcar la egalitate cu von Trier. Drama finalizată superb de Nica, printr‑un şoc vizual prin care trebuie să treceţi cu propriii ochi,
  Citeste tot pe Adevărul literar și artistic
• Spectacolul‑miracol de Mircea Morariu sursa: Teatrul azi
  Şi primul lucru pe care aş dori să îl spun e că – dincolo de realitatea că ne aflăm în faţa unui spectacol foarte bun, în care un tânăr director de scenă face dovada unei suprinzătoare maturităţi creatoare (suprinzătoare şi nu prea, dacă ţinem seama de câteva dintre antecedentele sale profesionale), în care scenografia lui Dragoş Buhagiar e copleşitoare, în care muzica de scenă şi sound‑design‑ul aparţinându‑i lui Vlaicu Golcea sunt fără cusur, în care întreaga distribuţie funcţionează ireproşabil atingând nivelul de trupă, în care titulara rolului principal, Ofelia Popii, se arată din nou a fi o mare actriţă, posesoare a unor uriaşe energii creatoare şi a unui exemplar devotament faţă de profesie – Breaking the Waves sau Viaţa binecuvântată a lui Bess e ceva de care eu, personal, aveam o mare, o nespusă nevoie. O nevoie deopotrivă psihică şi senzorială.
  Să mă explic. Nu voi obosi niciodată să repet că mersul la
  Citeste tot pe Teatrul azi
• Idioata divină de sursa: Revista Drama
  Dacă până mai ieri piesele de teatru erau ecranizate, acum scenariile de film sunt puse în scenă. Este şi cazul cu Viaţa binecuvântată a lui Bess (Breaking the wawes) de Lars von Trier, autor danez din categoria damnaţilor care îşi petrece viaţa prin spitale. Filmul scris de el se joacă acum pe scena Teatrului Naţional din Sibiu, cel mai bun teatru românesc din ultimii ani. Lars von Trier a împrumutat un personaj excepţional - idioata divină - direct de la Dostoievski, din Crimă şi pedeapsă. Este, acolo, aceeaşi iubire plină de credinţă religioasă şi devoţiune a Sofiei pentru studentul asasin Raskolnikov trimis în Siberia. Ca să nu mai vorbim de versiunea masculină din Idiotul de acelaşi autor. Aici, Bess, “nu prostuţă ci hazlie” cum îi place ei să se răsfeţe, este considerată “proasta satului” deşi este în contact direct cu tatăl ceresc după principiul biblic “fericiţi cei săraci cu duhul căci a lor va fi împărăţia
  Citeste tot pe Revista Drama
• Viaţa binecuvântată a lui Bess de Cristiana Gavrilă sursa: yorick.ro
  Sunt dintre cei puternic impresionaţi de filmul lui Lars von Trier şi recunosc că am privit cu oarecare suspiciune intenţia lui Radu Alexandru Nica de a aduce pe scena Teatrului “Radu Stanca” din Sibiu scenariul “Breaking the waves”. Filmul mi s-a părut perfect, fragilitatea şi inocenţa lui Emily Watson o reuşită în rolul lui Bess, iar Lars von Trier un adevărat regizor-poet cu acest discurs despre iubire şi sacrificiu.
  Orice spectacol după “Breaking the waves” putea fi o copie după original sau un comentariu la opera lui Lars von Trier. Producţia de la Sibiu, nominalizată în acest an la Premiile Uniter, categoria Cel mai bun spectacol, nu se pretează acestor condiţii care ar fi omorî proiectul din faţă. Radu Alexandru Nica a adaptat textul de scenă, păstrând desfăşurarea filmului, dar a construit tot spectacolul în jurul Ofeliei Popii, actriţă cu date şi posibilităţi speciale, dar mai ales cu o tehnică de invidiat. Lucrul cel mai
  Citeste tot pe yorick.ro
• Noua sinceritate pe scena (I) de Cristina Modreanu sursa: Ziarul de duminică
  Motto: "Trebuie sa te gândesti la tehnologie, trebuie sa o folosesti, pentru ca pâna la urma este in sângele tau. Tehnologia se va instala si va vorbi prin intermediul tau, fie ca iti place sau nu. Mai bine n-o ignora" (Tim Etchells, scriitor, regizor, New Forced Entertainment, UK).
  Am aflat de curând cum se filmau cândva scenele de dans. Am vazut o instalatie de Kiss Pal la Muzeul de Arta Contemporana: era filmata filmarea. Actorul, frumos imbracat intr-un smoking elegant, era legat cu niste curele de bratul metalic ce purta o camera, iar camera era manevrata de un cameraman, de care mai erau agatati tipul cu microfonul si inca cineva, cu o lumina suplimentara aranjata sa cada direct pe fata actorului.
  Care zâmbea, ca si cum ar fi dansat cu cea mai frumoasa femeie din lume, nu cu trei tipi masivi ornati cu fire si lampi ca un pom de Craciun. Mai intâi am râs, fiindca scena avea potential comic. Dar mai apoi mi s-a strâns inima, fiindca vedeam iluzia descompusa in fata
  Citeste tot pe Ziarul de duminică
• “Viata binecuvantata a lui Bess” – Teatrul National „Radu Stanca“ din Sibiu de Mircea Morariu sursa: Teatrul azi
  Spectacolul de la Teatrul Naţional „Radu Stanca“ are calitatea de a spune această poveste cu emoţie şi cu căldură. Regia lui Radu‑Alexandru Nica are darul de a stărui exact cât trebuie asupra mecanismului complicat, de infinită subtilitate, care motivează acţiunile fiecărui personaj. Scenografia lui Dragoş Buhagiar e grandioasă, luxuriantă, dar nu are nimic în plus, niciun element deranjant, nimic ce ar putea fi de natură să şocheze. Montarea se serveşte de proiecţiile video datorate lui Daniel Gontz, însă o face în asemenea chip, încât niciun moment nu ai sentimentul că ele sunt nişte „cârje“ la care face apel directorul de scenă spre a o scoate la capăt. Muzica şi sound‑design‑ul iscălite de Vlaicu Golcea au însuşirea de a fi nu un simplu adjuvant, ci elemente intrinseci spectacolului. În concluzie, Breaking the Waves e un spectacol
  Citeste tot pe Teatrul azi