În subsolul său claustrant, dar primitor totodată, Teatrul ACT ne-a invitat, în final de stagiune, la un spectacol insolit, căruia i s-a zis Bucureşti, nicăieri. La fel de bine, demonstrează spectacolul, i se putea spune nicicum, căci argumente şi imagini ne dovedesc incapacitatea acestei capitale de-a avea personalitate, de-a avea personalităţi, de-a avea un glas al ei, de-a fi ceea ce ar fi trebuit şi trebuie să fie.
Ciudăţenia este că şi textele lui Tudor Arghezi şi Horia Roman Patapievici - spuse cu înţelesuri marcate de Marcel Iureş -, dure, sarcastice, incriminatoare, vădesc o dragoste îndurerată ca pentru o iubită trădătoare. Sunt texte neiertătoare despre oamenii oraşului.
Despre clădirile acestuia ne-a vorbit arh. Octavian Nicolae, omul înfrăţit cu Teatrul ACT încă de la proiectul de construcţie şi care a contribuit substanţial la înfăptuirea lui. Octavian Nicolae a ţinut o documentată conferinţă, în două părţi,
Citeste tot pe
România Liberă
