"De ce dai, mă, de ce dai?", e replica-emblemă a Reconstituirii, filmul-emblemă al cinematografiei româneşti din secolul XX. "Pentru că aşa vreau eu, bă!", e răspunsul măruntului interlop post-comunist, de găsit nu atât în filme (cinema-ul epocii avea, cu rare excepţii, prea puţin de a face cu epoca în sine), cât în dosul blocurilor, în gangurile prost-luminate, în bodegile de cartier, în crâşmele de sat, în ceea ce a reprezentant, decade întregi, decorul în care a trăit marea majoritate a românilor. Dar şi a bulgarilor, sârbilor, albanezilor, în general, a balcanicilor pe care absenţa comunismului i-a găsit incapabili să îşi umple vieţile cu altceva decât alcool ieftin, violenţă gratuită şi privire goală.
Textul macedoneanului Dejan Dukosvski, Butoiul cu pulbere, montat de Felix Alexa în deschiderea stagiunii 2014-2015 a Naţionalului bucureştean, vorbeşte despre această lume măruntă, fără de nădejde şi fără de rădăcini,
Citeste tot pe
Agenda LiterNet