„ Bye, bye, America" este piesa cu care Carmen Dominte a câştigat, în 2008 Concursul Naţional de Dramaturgie, organizat de Teatrul Naţional din Timişoara, sub egida Festivalului Dramaturgiei Româneşti. Juriul a fost format din mari personalităţi ale culturii şi teatrului( printre care se numără M. Zarafescu, Macrinici, Florica Ichim, Robert Şerban).
Referitor la fabula piesei, Carmen Dominte spune că „ are o poveste cât se poate de simplă. Doi puşti , vrăjiţi de simbolul Americii, încearcă să îşi pună în aplicare un plan prin care să ajungă acolo... Întregul text dramatic gravitează în jurul ideii de fals". America este acel El Dorado pe care fiecare îl visează într-un moment al vieţii. Dar este o Americă falsă, cosmetizată, utopică pentru că visul adolescentului trebuie să fie frumos, neîntinat, pur. Cealaltă Americă cu şomeri, intoleranţă, războaie nu apare în proiecţia ideală. Visul desparte două lumi: cea de acasă,
Citeste tot pe
Art Act magazin