A fost, mai întâi, Câinele grădinarului, spectacolul gândit de Florian Pittiş. Pentru Bulandra (Grădina Icoanei), pentru România finalului de ceauşism ('88-'89), pentru epoca aceea când toate culorile se conjugau în nuanţe de gri. Cu Emilia Popescu, Marcel Iureş, Oana Pellea, Mihai Gruia Sandu, Manuela Ciucur, Răzvan Ionescu şi, evident, Moţu'. Pe muzica lui Sorin Chifiriuc. Un text de la 1618 ca o ancoră aruncată peste secole, vorbit şi cântat de o mână de actori ce încercau să găsească în trecutul îndepărtat o brumă de sens pentru mizeriile absurdului cotidian. O supapă îngăduind aer proaspăt într-o cameră găzduită de un bloc scorojit ce aducea periculos de mult cu un coşciug.
La 26 de ani distanţă, remake-ul gândit de Şerban Puiu (regie), Ştefan Velniciuc (profesor coordonator) şi Doru Ana (coordonator an III Arta Actorului UNATC). Pentru Palatul Copiilor (sala Ion Cojar), pentru România în UE şi în libertate, pentru epoca în care
Citeste tot pe
Agenda LiterNet
