editeaza

• 1
• 2
• 3
• 4
• 5

• Spectator la București. FNT 2011 de Claudiu Groza sursa: Revista Tribuna -pg. 32
  O reprezentație neașteptat de distantă - paradoxală în raport cu elogiile necondiționate ale unor colegi care au văzut spectacolul ”acasă” – a avut Caligula de Camus, montat de Laszlo Bocsardi la Teatrul Național ”Marin Sorescu” din Craiova. Apetența regizorului pentru un anume hieratism semantic se pliază perfect pe acest text, doar că spectacolul craiovean a emanat o răceală pe care în general creațiile lui Bocsardi nu o au. Caligula e gândit cu o admirabilă rigoare hermeneutică și interpretat în același registru, cu o miză foarte mare pe text, cu detalii semnificative și fine inflexiuni de sens, dar cred că dinamica sa la București n-a fost cea potrivită și gândită, de aici și impresia ”nemulțumită” a privitorului. Ciudat este că, revăzându-mi notițele din spectacol, reacția mea scriind aceste rânduri este de a-l revedea...
  Interacțiunea personajelor se consumă într-un spațiu asimetric, modular, metalic, în care cromatica
  Citeste tot pe Revista Tribuna -pg. 32
• “Fetele stau mai aproape de lună” de Cristian Opriş sursa: Yorick
  Director al Teatrului “Tamási Áron” din Sfântu Gheorghe, elev al lui Tompa Gabor, absolvent al Universităţii de Artă Teatrală din Târgul Mureş, Laszló Bocsárdi îl aduce la Bucureşti pe Caligula, “cel mai zmintit dintre împăraţii Romei”.
  Constituindu-se ca fiind un demers de o complexitate fantastică şi totodată o bucurie la nivel vizual, voi încerca o prezentare de tip cronologic.
  1. Caligula – ARTISTUL
  Pe lângă despotismul unanim cunoscut, în actul I avem a cunoaşte tipul idealistului. Detaşat şi totuşi bine înrădăcinat în treburile de factură politică, sarcastic până în măduva oaselor. Un adevărat paradox, cu un farmec inconfundabil ce reuşeşte să călătorească şi să existe, foarte actual, peste secole. Din această cauză, alegerea lui Sorin Leoveanu pentru acest rol care oferă şi, bineînţeles, cere enorm, îmi pare una cât se poate de bună. Trei ore asumate la intensitate maximă în rolul teribilului împărat – o
  Citeste tot pe Yorick
• “Caligula“ – Teatrul Național “Marin Sorescu” din Craiova de Ileana Lucaciu sursa: Blog Ileana Lucaciu
  Surprinzătoare poate fi această “traducere” scenică a piesei lui Albert Camus cu propunerea de a medita și răspunde la întrebările lansate pentru a îl privi altfel pe Caligula. Elementara informație din istorie pe care o are oricine despre Caligula se rezumă la dictatorul roman considerat un paranoic, Caius Iulius Germanicus de la începutul primului mileniu al erei noastre. Albert Camius, stâlpul existențialismului francez, afirmat și prin scrierea sa din tinerețe, “Caligula”, și-a ales drept “erou” pe împăratul roman. Alegerea servea crezului său filosofic de a lansa un concept tragic asupra existenței, utopic considerând că dobândirea libertății individuale presupune distanțarea de contextul social concret. Autorul a scris mai multe variante ale piesei, și în funcție de conceptul regizoral, Alice Georgescu a tradus subtil replica, a îmbinat variantele scrierii pentru a oferi un text mulat pe intențiile regizorului Laszlo Bocsardi,
  Citeste tot pe Blog Ileana Lucaciu
• Spectacolul rece al gândirii de Dana Ionescu sursa: Yorick
  Scena de la Sala Mare a Naţionalului bucureştean s-a transformat săptămâna trecută într-un spaţiu pentru actori şi spectatori. Un spaţiu rece, la figurat şi la propriu (dintr-un motiv, instalaţia de încălzire a sălii nu era funcţională), pentru un spectacol rece. Sau un spectacol conceput rece şi la rece, în lumea rece a ideilor camusiene, disecate lucid şi împingând spectatorul spre o atitudine rece, căci cerebralitatea lui este „destinatarul” variaţiunii semnate de regizorul László Bocsárdi pe tema „Caligula”, de Albert Camus, o mostră rafinată de dramaturgie din prima jumătate a secolului trecut, o piesă ce rămâne singură, intangibilă, printre capodopere vii, de care oamenii de teatru se ating cu justificate rezerve.
  Montat la Teatrul Naţional „Marin Sorescu” de la Craiova, spectacolul jucat de două ori în Festivalul Naţional de Teatru de la Bucureşti confirmă preocuparea mai veche a regizorului pentru mecanismul gândirii umane,
  Citeste tot pe Yorick
• De trei ori C. mare, de tipar de Nicolae Prelipceanu sursa: Viața Românească
  Camus, Caragiale, Cehov, iată trei dintre stâlpii teatrului din toate timpurile care s-au jucat toamna aceasta sub ochii spectatorului care vă scrie.
  La Craiova, Caligula i-a dat prilejul lui László Bocsárdi să construiască un spectacol cu adevărat surprinzător şi care nu se uită cu uşurinţă, scene şi înfăţişări de pe scena naţionalului craiovean rămânându-ţi vii în minte mult timp după ce aplauzele au încetat şi ai ieşit din sală, ba chiar după ce te-ai întors la Bucureşti, pe un drum de noapte. Mi-ar fi greu să spun care dintre cei doi mari actori din generaţii diferite, Ilie Gheorghe şi Sorin Leoveanu, a fost mai convingător în demersul său. Sorin Leoveanu, un Caligula sui generis, cu o prestaţie absolut năucitoare în exprimarea stărilor sale de spirit, cu o rece subliniere a cinismului şi cruzimii aproape naturale, ale celui pe care-l întruchipează, a avut un final apoteotic, prelungit puţin peste necesităţi poate,
  Citeste tot pe Viața Românească
• Caligula sau despre sensul morţii de Doina Papp sursa: Bucureștiul cultural
  Dintre toate interpretările şi soluţiile aplicate acestui personaj fabulos al teatrului modern, cea mai captivantă şi până la urmă apropiată de intenţiile autorului însuşi este aceea metafizică, filosofică. Înainte de a deveni emblematic pentru „omul revoltat“ sau pentru „omul absurd“ despre care au scris şi au vorbit existenţialiştii, înainte de a pune în discuţie dramele puterii cu expresia ei nocivă, ultimă – dictatura –, eroul camusian a întruchipat, în ordine ontologică, sfâşierea omului în faţa morţii. În prefaţa la ediţia americană a teatrului său, Albert Camus afirma: „Caligula e istoria unei sinucideri superioare“. Drumul până la această concluzie trece prin eseul Omul revoltat, care a precedat Caligula, unul dintre revoltaţii camusieni celebri, alături de personajele din Străinul şi Ciuma. „Omul este singura creatură care refuză ceea ce este“, scria Camus în Omul revoltat. Un deficit ontologic? Nicolae Balotă,
  Citeste tot pe Bucureștiul cultural
• Doar luna de pe cer de Liviu Ornea sursa: Observator Cultural
  Cel mai nou spectacol al lui László Bocsárdi, Caligula, propune o lectură proaspătă şi esenţializată a celebrului text al lui Camus. Motivaţiile personajului sînt clar expuse, evoluţia sa devine limpede, iar direcţia către care merge destinul său, asumată perfect conştient, este prezentată cu precizie aproape ştiinţifică. Limpezime şi obiectivitate subliniate de scenografie şi de costume. Spectatorii, aşezaţi pe gradene, pe scenă, au în faţă un fel de cameră de spital, mărginită, pe trei laturi, de pereţi înalţi, dispuşi în formă trapezoidală, oglinzi şi ferestre în acelaşi timp (o idee excepţională a scenografului şi a light-designerului: un material uşor, de culoare alb-gri, care funcţionează ca oglindă, dar, luminat din spate, sub un anume unghi, devine transparent). În acest spaţiu evoluează personajele îmbrăcate în costume albe care evocă halatele de spital. Asistăm deci, de aproape, la un fel de experiment medical condus
  Citeste tot pe Observator Cultural
• Fascinantul Caligula de Dan Boicea sursa: Adevărul literar și artistic
  „Caligula“, spectacolul Teatrului Naţional „Marin Sorescu“ din Craiova, este o creaţie de forţă a regizorului László Bocsárdi. Sorin Leoveanu mută nebunul şi câştigă partida. Caligula, împăratul roman care s-a imaginat zeu, este, pe lângă Hamlet, încă un mare personaj creat de actorul craiovean.
  Piesa „Caligula", după Albert Camus, se împlineşte într-un spectacol puternic, limpede şi viu. Publicul aflat pe scena sălii mari, spaţiu cu o acustică impecabilă, este răsfăţat de traducerea realizată de Alice Georgescu. László Bocsárdi şi Alice Georgescu au negociat fiecare cuvânt, pentru a găsi o variantă care poate funcţiona doar în acest singur context.
  Sorin Leoveanu, impresionant
  Regizorul nu-şi face nici de data aceasta un drapel din preocuparea evidentă pentru textele semnificative din dramaturgia universală. Spectacolul său este surprinzător pentru că îmbină acribia cu parodia, minimalismul rece al emoţiei cu teatralismul,
  Citeste tot pe Adevărul literar și artistic
• După lună pînă în pînzele albe de Cristina Rusiecki sursa: Art Act Magazine
  Cea mai recentă premieră de la Teatrul Național „Marin Sorescu” Craiova, Caligula de Albert Camus, dovedește o dată în plus că Bocsárdi László se numără printre ultimii mohicani ai sensului în teatrul românesc de azi. În actuala penurie de idei, cînd maximum de substanță poate fi găsit în temele sociale, - asta cînd teatrul nu e complet subjugat de entertainment și de senzații -, cînd regizorii noștri, de dragul unei presupuse viziuni noi, reușesc adeseori să șteargă semnificațiile chiar și din textele fundamentale, spectacolele lui Bocsárdi László strălucesc de consistență și coerență. Este și cazul ultimei montări. Interesat mai degrabă de coordonatele după care se dispune puterea decît de halucinația depășirii limitelor, în Caligula, la fel ca într-o producție mai veche a sa, Othello, regizorul accentuează meditația politică, desfășurînd panorama fricii și umilinței.
  Luciul oglinzii
  Totul are loc pe scena cu unghiuri
  Citeste tot pe Art Act Magazine
• Distrugînd pentru o lume mai bună de Iulia Popovici sursa: Observator Cultural
  Nu ştiu de ce – dar pot să bănuiesc –, Caligula lui Albert Camus e un text foarte frecventat la noi în ultimii ani, măcar şi dacă e să ne gîndim că în luna martie a lui 2011 au loc două premiere cu această piesă: o versiune a lui László Bocsárdi, la Naţionalul din Craiova, şi una a lui Mihai Măniuţiu, la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj.
  Există o anecdotă, confirmată, despre geneza spectacolului craiovean: pe cînd lucrau la Hamlet de la Teatrul Metropolis, Sorin Leoveanu şi László Bocsárdi şi-au mărturisit reciproc faptul că-şi doresc să facă un spectacol la Craiova; fiecare a scris titlul piesei la care visau pe un bileţel – şi s-a dovedit a fi una şi aceeaşi,Caligula. Pentru Leoveanu, e primul rol principal de mare greutate într-o producţie de mare clasă, după Hamlet al lui Vlad Mugur (altfel spus, în ultimii zece ani). Pentru Bocsárdi, e o încercare şi o reuşită uluitoare – prin claritatea viziunii (a interpretării
  Citeste tot pe Observator Cultural
• Caligula sunt eu de Dana Ionescu sursa: Yorick
  Sâmbătă seara, la ora la care spectatorii urcau pe gradenele montate la Sala Mare a Teatrului „Marin Sorescu” din Craiova pentru a urmări premiera spectacolului „Caligula”, de Albert Camus, în regia lui László Bocsárdi şi avându-l în rolul principal pe Sorin Leoveanu, la Sala Izvor a Teatrului Bulandra, unde n-a rămas nici un loc neocupat, începea un alt spectacol după „Caligula”, producţie L’Avant-Seine/Théatre de Colombes, semnat de regizorul Stéphane Olivié Bisson şi interpretate de Compagnie Lamberto Maggiorani. Iar duminică seara a avut loc încă o reprezentaţie, tot în cadrul Lunii Francofoniei la Bucureşti.
  Până acum l-am văzut doar pe cel de-al doilea „Caligula”, un spectacol de aproape două ore şi jumătate, un construct scenic simplu, deloc inovativ şi poate o idee deficitară la capitolul „dinamică”. Producţia, simplă şi mai atentă decât se obişnuieşte în multe spectacole de ultimă oră, din România şi de
  Citeste tot pe Yorick
• Caligula, o mare de lumânări între oglinzi de gheaţă de Monica Andronescu sursa: Yorick
  „Caligula” lui Camus este fără doar şi poate un text ispititor. Şi pentru regizor, şi pentru actor, şi pentru spectator. Ispititor, seducător, periculos de seducător pentru că justifică poetic crima şi pentru că e o capcană întinsă raţiunii.
  Montarea lui Laszlo Bocsardi de la Teatrul Naţional din Craiova – o frumoasă traducere semnată de Alice Georgescu – propune o nouă versiune a textului lui Camus. Rece şi limpede ca un cub de gheaţă în care arde o mare de lumânări. Aşa aş descrie, în câteva cuvinte, spectacolul care a avut primele reprezentaţii pe scena de la Craiova.
  Fără trimiteri politice, deşi textul e plin de tensiuni în această zonă, povestea lui Laszlo Bocsardi dezvăluie straniu şi aproape matematic strălucirea tăioasă şi ucigătoare a nebuniei poetice, a suferinţei autodevoratoare ce naşte monştri de frumuseţe. Construcţia spectacolului – în stil propriu regizorului – mizează pe o interpretare aproape
  Citeste tot pe Yorick