editeaza

• Cronica de (mai mult de) 5 rânduri - FNT 2008: Caligula de Oana Stoica sursa: Agenda LiterNet
  M-am gândit imediat ce am văzut alegerea lui V.I Frunză la celebrul spectacol al lui Mihai Măniuţiu cu Marcel Iureş în rolul principal. Producţia lui Frunză are doar vagi asemănări cu spectacolul de acum vreo 15 ani. Demenţa împăratului poet, tiran, incestuos este justificată prin curentele negre ale adolescentimii contemporane: new age, emo. Toate bune până aici. Sunt chiar scene reuşite ca începutul spectacolului, cu oglinzile care reflectă publicul (de la Shakespeare inspiraţia, actorii sunt oglinda lumii), scena de baia publică romană sau monologul de final al lui Caligula, deja dement la modul patologic, în extazul presimţit al morţii. Din păcate, modalitatea de asasinare pe care o alege Caligula, chirurgicală, deşi se susţine ca logică, este sterilă ca imagine. Scena se aglomerează la un moment dat cu tot felul de statui (Caligula îşi cam face chip cioplit), apar din nou costume grele, pline de falduri, cusute gros, pălării cu pene,
  Citeste tot pe Agenda LiterNet
• Marele teatru de la Baia… (III) de Claudiu Groza sursa: Revista Tribuna
  .............. Opulent, tãios, nebunesc, sfâșietor, absurd chiar, a fost Caligula de Camus, pus în scenã de Victor Ioan Frunzã la Teatrul Municipal din Baia Mare.
  Frunzã folosește drept scenariu primul act al versiunii din 1939 a piesei camusiene, într-o traducere a lui Nicolae Weisz. Moartea surorii și amantei lui Caligula, Drusilla, îl va marca pe împãratul roman într-atât, încât el va exersa crima și umilirea celorlalți ca antidot al propriei nefericiri, ori ca „lecție” prin care cei din preajma sa sã învețe cã fericirea nu existã. Acest orizont hermeneutic a fost exploatat ca prim etaj semantic în spectacolul bãimãrean, oglindind nu doar cruzimea patologicã a lui Caligula, ci și lipsa de reacție a celorlalți, îngãduința rãtãcitã, lașã, neînțelegãtoare, care propagã crima, abuzul, tocmai nefericirea, în cele din urmã.
  În maniera specificã a lui Victor Ioan Frunzã, spectacolul se edificã baroc, bogat în scene semnificative, în care fiecare element are încãrcãturã semanticã. Textul este bricolat atent, descifrat abil, încât efectul fiecãrei replici și secvențe dramatice asupra privitorului sã se acumuleze pânã spre final într-o reacție participativã, implicatã, vie, autenticã. Caligula evolueazã într-o cheie plinã de
  cruzime, iar temele subsecvente „spectacolului nebuniei” unui om ce deține puterea ating și alte
  dimensiuni decât cea paranoid-personalã. Mecanismele dictatoriale, relația maestru-discipol, deriva interior-umanã, ipocrizia și minciuna, inerția, se vãd pe rând în scenele acțiunii. Magistralã, dar și ambiguu-eroticã, de pildã, este relația lui Caligula cu adolescentul Scipio. „Îți semãn atât de mult!”, îi spune acesta la un moment dat lui Caligula, replica definind exact specularitatea interacțiunii, dar și deriva omuluiîmpãrat, care nu ezitã sã-și chinuie și umileascã acest ipotetic alter-ego, ca și când s-ar autopedepsi. Nu mai puțin ambiguã, dar altfel decriptabilã, este relația lui Caligula cu alți oameni ce-l înconjoarã, de la șters-resemnata-i consoartã, Caesonia, la sfetnicii lingușitori care îi acceptã teribilele decizii sadic-patologice, bucurându-se cã au scãpat, cã de data asta altul a fost victima. Încetul cu încetul, însã, toți vor deveni victime ale cumplitei decizii imperatoriale de sterilizare a tuturor romanilor. Însuși lui Caligula, în cele din urmã, i se va lua viața cu aceleași mari mașinãrii menite sã stârpeascã viețile virtuale. Ca acei nenãscuți oameni sã nu cunoascã nefericirea, poate.
  Spectacolul lui Frunzã are o gamã de trimiteri semantice extrem de bogatã, iar o anume retractilitate semanticã lasã loc unei duble hermeneutici. Maniheismul este cu desãvârșire exclus de aici, întrucât un privitor atent va dibui lesne tãișul dublu al semnificațiilor. Caligula pedepsește, dar și salveazã. Omenirea moare nefericitã, dar se și salveazã de nefericire murind. Naivul Scipio trebuie împiedicat, chiar prin cruzime, sã devinã un Caligula. Și poate cã moartea împãratului însuși nu se vrea decât un
  sacrificiu pentru distrugerea nefericirii. Totuși, Caligula e un tiran, iar „tiranul e un suflet orb”. Și atunci, care e oglinda în care chipurile se vãd fãrã umbre și riduri? Developarea scenografic-vizualã a spectacolului (scenografia îi aparține Adrianei Grand) mizeazã nu doar pe elementele de-acum recognoscibile în spectacolele lui Frunzã – mașinãriile ca-de-spital, aici – ori pe mișcãrile de ansamblu scenic ce dau dinamica vizualã – acele mișcãri pe douã-trei lanuri scenice, pe lângã prim-planul acțiunii propriu-zise. Unul din motoarele semantice din Caligula este oglinda, folositã atât ca element de decor, cât și ca tehnicã de interacțiune scenicã.
  Prima scenã e un monolog al lui Caligula, purtând-o în brațe pe iubita-i Drusilla, un monolog petrecut în spatele oglinzilor translucide, în apele oniric-tulburi ale traumei interioare. Din acest moment, al „dialogului între oglindã și mine și oglindã și umbra ei”, cum spune eroul însuși, întreaga interacțiune a lui Caligula cu ceilalți poartã aceastã amprentã specularã. Tot prin apele unor imense oglinzi par privite și scenele de mare cruzime, în care protagoniștii calcã în prim-plan ca trecând pragul nevãzut al unui ecran, cufundându-se în umbrele tenebroase. Scenografia elaboratã pe douã planuri, cel de fundal luminat, cel din fațã cvasi-obscur, dã un plus de pregnanțã semanticã scenelor. Ca și în alte spectacole montate de Victor Ioan Frunzã la Baia Mare, și în Caligula s-a vãzut o admirabilã echipã actoriceascã, completatã de actori din alte pãrți cu care directorul de scenã colaboreazã de mult. George Costin a reușit sã întruchipeze perfect malignul și dez-echilibratul personaj Caligula, cu excese și îndoielile sale, crud-sadic dar și pierdutdevitalizat, oglindindu-se cu deznãdejde în toți ceilalți. O anume dimensiune lubricã a personajului a fost surprinsã exact de tânãrul actor în scenele coregrafice cu discipolul Scipio, în timp ce în confruntarea cu Helicon se simțea un turnir al personalitãților. De altfel, aceste douã personaje au cea mai mare greutate alãturi de Caligula în economia acțiunii, cel puțin în lectura lui Frunzã. Foarte tânãrul Vlad Bîrzanu (Scipio), încã elev de liceu, s-a dovedit senzitiv, expresiv, alternând în rol teribilismul juvenil al distanțãrii cu livrarea afectivã fațã de modelul sãu, într-o ambiguitate de stãri și reacții pe mãsura celor ale lui Caligula, împlinind astfel imaginea de alter-ego al aceluia. În contrapunct, Ioan Codrea a întruchipat perfect, în Helicon, spiritul echilibrat, nepervertit, unicul capabil sã-l înfrunte pe împãratul nebun. Este unul din cele mai bune roluri ale lui Ioan Codrea, actor de mare forțã, care-și dezvoltã capacitãțile scenice cu economie expresivã, reușind sã comprime interior tensiunea din care se naște eul personajului interpretat. Toți actorii din Caligula au conturat însã atmosfera aparte a spectacolului, prin chiar estomparea, reducerea lor la niște umbre ale oglinzii caliguliene. Au mai jucat Inna Andriucã, Ovidiu Mihãiþã, Valeriu Doran, Sorin Miron, Ioan Costin, Adriana Covaci, Gabriela Del Pupo, Ariana Presan, Wanda Farkas ș.a. În fine, ca de obicei, muzica lui Tibor Cari a accentuat discret punctele de inflexiune ale acțiunii dramatice, auzindu-se, dar fãrã stridențã. E admirabilã, din punct de vedere al esteticii spectacologice, echipa Victor Ioan Frunzã-Adriana Grand-Tibor Cari, cei trei completându-se reciproc în spectacole complexe, elaborate și pregnante.
  Caligula este un spectacol dens, multi-etajat semantic, ale cãrui (pen)umbre tulburã, atrãgând atenția nu asupra unei figuri istorice, ci a unui om și a oamenilor dimprejurul sãu. O poveste de dragoste și urã, pandant crepuscular al ludicului Faust, înscenat de același Victor Ioan Frunzã.
• La tuerie Caligula de Mircea Morariu sursa: Revista Familia
  Pentru scriitorul militant declarat care a fost Albert Camus şi care a lucrat vreme îndelungată ca editorialist la cotidianul Combat, teatrul a fost în permanenţă o preocupare şi o armă de luptă. Lucrarea lui Camus în domeniul literaturii dramatice şi al artei spectacolului nu se rezumă la cele
  patru piese de teatru care îi poartă semnătura (Caligula, Neînţelegerea, Starea de asediu şi Cei drepţi), ci înseamnă deopotrivă numeroase adaptări realizate fie pentru uzul trupelor de teatru de amatori pe care le-a condus, ori pentru radio. Pe piaţa teatrală românească cele mai cunoscute dintre creaţiile camusiene de literatură dramatică sunt Caligula şi Neînţelegerea. Cu toate că şi între aceste două texte există decalaje cantitative de reprezentare. Neînţelegerea se joacă mult, nu întotdeauna prilejuind însă şi spectacole valoroase. Caligula a fost relativ rar jucată înainte de 1989,
  motivul nefiind greu de intuit. Cum personajul principal se
  Citeste tot pe Revista Familia
• Caligula - un eseu asupra vieții de Oana Streza sursa: Doza de teatru
  Orgoliul omenesc este cel care condamnă, vreme cu vreme, cuvinte ca viața, iubirea, libertatea, moartea, fericirea, la un dute-vino între preaplinul egoist și golul lipsit de sens și adevăr. Victor Ioan Frunză ne propune în spectacolul “Caligula” o recuperare a sensurilor acestora, exersându-și reflexivitatea teatrală asupra minunatului text al lui Albert Camus.
  Obișnuiți ca, în spectacolele lui Frunză, imaginea să fie cu precădere cea care confiscă și seduce, în acest caz, cuvântul rostit de actor este cheia, el este ordonatorul și normatorul. Vizualul nu ne rămâne însă cu nimic dator; imaginea panourilor-oglindă în care se remarcă indistinct un public deformat, marchează reușit capetele spectacolului și demonstrația unei existențe la limită.
  Dezlănțuirea nebuniei este precedată de acalmie – un moment coregrafic foarte intens, bine construit, un comentariu poetic al iubirii vinovate între frate și soră: Caligula și Drucila.
  Citeste tot pe Doza de teatru
• Caligula s-a frânt pe scena Operetei de Simona Chițan sursa: Evenimentul Zilei
  Caligula“ s-a frânt pe scena Operetei
  
  
  Simona Chiţan
  Miercuri, 05 Noiembrie 2008
  Tiranul lui Camus a deschis în forţă Festivalul Naţional de Teatru.
  
  Festivalul Naţional de Teatru (FNT), început sâmbătă, a adus până acum spectacole de referinţă atât din România, cât şi din străinătate, dramatizări montate după clasicii Camus, Cehov, Dostoievski, Shakespeare.
  
  Sâmbătă şi duminică seară, în sala Operetei, a fost prezentat „Caligula“, spectacolul lui Victor Ioan Frunză de la Baia Mare, în care s-a remarcat în rolul tiranului actorul George Costin. El reuşeşte un Caligula lunatic plin de forţă, dar şi de vulnerabilitate, înger în căutarea absolutului, dar şi demon sângeros. Muzica lui Tibor Cari, gongurile răsunătoare, scenografia şi costumele cosmopolite ale Adrianei Grand urmăresc confruntarea dintre iraţional şi setea mistuitoare de claritate care-l definesc pe Camus. Spectacolul debutează cu o moarte şi se
  Citeste tot pe Evenimentul Zilei
• Poveste de dragoste cu propria moarte de Monica Andronescu sursa: Ziua
  La Baia Mare e in desfasurare cel mai vechi Festival International de Teatru din Romania
  
  Pentru al treilea an consecutiv, "atelierul" (deschis de dramaturgul Radu Macrinici in 1992 la Sfantu Gheorghe, stramutat apoi la Sighisoara) este gazduit la mijloc de iunie de Baia Mare. A XVI-a editie a celui mai vechi festival international din Romania este in plina desfasurare intr-un oras care s-a redescoperit, si-a reconstruit centrul vechi si care si-a pus teatrul la dispozitia acestei importante manifestari.
  Nu se prea simte pe strazi aerul de festival, serile sunt tacute, provincial de linistite, doar cateva bannere anunta ca la teatrul municipal se intampla o noua editie a Festivalului International de Teatru Atelier, "manifestare teatrala neconventionala, care isi propune sa semnaleze cele mai noi tendinte in dramaturgia, regia, scenografia, coregrafia, muzica de scena si arta actorului secolului XXI", asa cum il anunta organizatorii.
  Au trecut deja patru zile de cand s-a deschis,
  Citeste tot pe Ziua
• Teatrul e o dementa frumos controlata de Monica Andronescu sursa: ziua
  "Cel mai greu e cand intri prima oara pe scena, e frica scriitorului de pagina goala"
  
  Premiat pentru a doua oara, in cadrul Festivalului International de Teatru "Atelier", pentru cea mai buna interpretare intr-un rol principal, George Costin este unul dintre tinerii actori importanti din Romania. Dupa rolul Faust din spectacolul "Istoria comica a doctorului Faust", pus in scena, anul trecut, la Teatrul Municipal din Baia Mare de Victor Ioan Frunza, la editia a XVI-a a recent incheiatului festival, George Costin a primit din nou premiul pentru cel mai bun actor intr-un rol principal pentru Caligula, din montarea "Caligula" in aceeasi directie de scena, a lui Victor Ioan Frunza. Absolvent al Facultatii de Teatru si Televiziune din Cluj Napoca, George Costin este un actor care, dupa cum ne-a marturisit, incearca inca sa afle de ce face teatru. Angajat al Teatrului din Baia Mare, a colaborat, de asemenea, cu Teatrul "Maria Filotti" din Braila, in "Desteptarea primaverii" unde
  Citeste tot pe ziua
• Frunză a descoperit un Scipio de clasa a XI-a de Gabriela Lupu sursa: Cotidianul
  În cadrul Festivalului de teatru Atelier de la Baia Mare, Victor Ioan Frunză a prezentat două premiere: “Caligula” de Camus şi “Portugalia” de Egressy Zoltan, ambele montări ale Teatrului Municipal din localitate.
  Povestea împăratului ce-şi pierde minţile când sora şi iubita lui moare realizând de-abia atunci că oamenii sunt în esenţă singuri şi nefericiţi este spusă de Frunză într-un spectacol de o forţă incredibilă dublată de o poezie de mare rafinament. De pildă, scenele de dragoste dintre Caligula şi sora lui Drusilla sau dintre împărat şi prietenul lui Scipio sunt un balet de o mare frumuseţe, fiind parcă un imn închinat dragostei în stare pură.
  După ce-i moare sora, Caligula îi poartă peste tot în braţe cadavrul, refuzînd să creadă că pe lume există o nefericire atât de mare ca moartea.
  Realizează lipsa de logică a lumii şi din acel moment, consecvent propriei logici, devine un tiran de o cruzime fără sens.
  Citeste tot pe Cotidianul