„Azi am să-ncrestez în grindă / Jos acum din cui, oglindă / Mama-i dusă-n sat, cu dorul / Azi e singur puişorul / Şi-am închis uşa la tindă / Cu zăvorul.“ Credeam că am uitat de mult aceste versuri, al căror aer prostănac l-am sesizat din prima clipă (dar mi-am ţinut gura, că nu mai primeam dulciuri dacă le spuneam verde-n faţă părinţilor ce cred despre poeziile care le plăceau), dar piesa* asta mi le-a readus în minte. Ori de câte ori am să văd fete maimuţărindu-se la oglindă (adică probând rochiţe, să vadă „cum le vine“), am să mă gândesc la nevolniciile-astea de versuri: auzi, „Azi e singur puişorul“! Incredibil. Oare femeile chiar n-au simţul ridicolului?
Se pare că-l au, dar foarte deformat; le duce până la crimă, aşa cum ne duce pe noi pofta până la frigider, după înc-o bere. Cam asta am înţeles din textul lui Jean Genet, deşi recunosc că mi-ar fi plăcut să-l ştiu dinainte, că-n mod sigur mi-ar fi plăcut mai
Citeste tot pe
Academia Cațavencu
