După excelentul „Priveşte înapoi cu mânie”, al lui Vladimir Anton, văzut acum nici două luni la Teatrul „Sică Alexandrescu” din Braşov, evident am ajuns în Studioul de la subsolul Odeonului extrem de curios. De data aceasta, punctul de plecare este textul unui cunoscut dramaturg american, Donald Margulies. Să amintesc faptul că regizorul are o bună intuiţie a dozajului, ştie cum trebuie să funcţioneze detaliul scenografic şi, mai ales, să provoace reacţia de nuanţă în asumarea de către actori a noilor lor identităţi (de o seară? de o viaţă? habar nu am, oricum toţi suntem palimpseste).
Zice Margulies: „Când timpul nu se mişcă nu este o piesă politică, ci, în primul rând, o poveste de dragoste.” (pe care, să nu uit, regizorul şi-o traduce singur şi foarte bine o face). Eeei, dar ce nu este (măcar psihanalitic) o poveste de dragoste? Şi, în definitiv (vorba unul banc vechi-vechi) de care dragoste? Fiindcă, în ordinea alchimiei
Citeste tot pe
Yorick