editeaza

• 1
• 2

• Iaurtul face bine la apoteoza de Cornelia Maria Savu sursa: Revista Cultura
  Cea mai noua premiera a Teatrului de Comedie din Bucuresti este un regal Eugène Ionesco: „Cântareata cheala & Lectia“ (5 martie 2010).
  Cum era de aseptat, in apropierea si in anul centenarului ionescian (2009), piesele academicianului francez de origine româna considerat initiatorul teatrului absurd(ului) au urcat pe mai multe scene din România. In montari care au ambitionat (si putine au si reusit) sa dovedeasca actualitatea acestui dramaturg deseori evocat si citat, dar mult mai putin citit, chiar si in cheie scenica.
  La Teatrul de Comedie, abordarea textului dramatic ionescian are o traditie de aproape patruzeci si sase de ani. De la premiera româneasca a „Rinocerilor“ (10 aprilie 1964), in regia lui Lucian Giurchescu, avându-l ca protagonist pe Radu Beligan – turneu de mare succes la Paris –, la amintita premiera de acum trecând prin montarile pieselor „Ucigas fara simbrie“
  (1 octombrie 1968), „Ce formidabila harababura!“ (2 decembrie 2005) si
  Citeste tot pe Revista Cultura
• Prospero la lucru de Alice Georgescu sursa: Dilema veche
  Victor Ioan Frunză este un regizor care iscă, pretutindeni pe unde trece, furtuni – organizatorico-administrative, tehnice, artistice ori toate la un loc. Existenţa lui într-un teatru, la lucru, nu rămîne niciodată neobservată; începînd cu portarul şi sfîrşind cu directorul, toată lumea află repede că în acel teatru nimic nu va mai fi la fel, măcar atîta vreme cît va dura facerea spectacolului. Desigur, beneficiarii privilegiaţi ai acestei descoperiri sînt actorii, tehnicienii de scenă şi meşterii din ateliere, adică acele persoane care vin în contact direct cu Frunză sau cu soţia şi colaboratoarea lui constantă, scenografa Adriana Grand. Cei doi produc ataşamente fanatice şi adversităţi ireductibile; sînt adoraţi sau detestaţi (uneori, adoraţi şi detestaţi, alternativ) pentru intervale mai lungi sau mai scurte; cîteodată, pentru totdeauna – sau pentru atît cît înseamnă acest cuvînt în lumea scenei. Nu pot fi ignoraţi.
  Citeste tot pe Dilema veche
• Cronică - Cântăreaţa cheală şi Lecţia de Anca Ioniță sursa: TimeOut
  În versiunea Victor Ioan Frunză, “Cântăreaţa cheală” capătă o dimensiune umană reală, tangibilă. Personajele, eliberate din ultra cunoscuta schemă a mecanicizării, impusă de tema principală a piesei – incapacitatea de a comunica prin cuvinte – devin brusc tridimensionale.
  Prinse în această capcană a cuvintelor golite de sens, ele încearcă cu disperare să comunice dincolo de gardul de sârmă pe care şi l-au construit singure din înşiruirea alambicată a frazelor stereotipe. Această disperată nevoie de a comunica le face să re-descopere formele primare de comunicare umană: sentimentele, atitudinile, gesturile. Este, dincolo de toate, un univers tragic, şi tocmai acest tragism îl umanizează.
  În spectacolul lui Victor Ioan Frunză doamna şi domnul Smith sunt un cuplu care încearcă cu adevărat să ajungă unul la celălalt doborând, la fiecare pas, o nouă barieră a non-comunicării verbale. Continua luptă a personajelor cu stereotipia face
  Citeste tot pe TimeOut
• Englezeşte fără, dar moarte cu Profesor de Gabriela Lupu sursa: Art Act Magazine
  După ce a montat "Lecţia" în ungureşte, "Scaunele" în germană şi "Regele moare" în româneşte, Victor Ioan Frunză s-a reîntors la Ionesco şi la limba maternă cu o montare coupe: "Cântăreaţa cheală" la pachet cu "Lecţia", într-o producţie a Teatrului de Comedie. Cele două piese sunt unite de un personaj care le traversează şi le transgresează, şi anume menajera Mary din "Cântăreaţa cheală", pe adevăratul său nume Sherlock Holmes, şi menajera Marie din "Lecţia", ambele interpretate în travesti de Bogdan Cotleţ. Cheia celor două poveşti stă deci la faimosul detectiv, maestru al deghizărilor, care în viziunea lui Frunză nu se mulţumeşte doar să cerceteze crimele, el ajungând chiar să le şi producă. Sherlock Holmes, în versiunea sa de fată-n casă, manipulează fizic, cu telecomanda, tot universul soţilor Smith, dar şi sala, el dându-le "stingerea" până şi spectatorilor. În "Lecţia" este ca o mamă blândă a profesorului criminal
  Citeste tot pe Art Act Magazine
• Glume cu Ionesco la Teatrul de Comedie de Mircea Ghiţulescu sursa: Luceafărul
  Teatrul de Comedie te solicită fără cruţare. Cum să nu vezi un diptic (două piese) de Ionesco pus în scenă de Victor Ioan Frunză şi Adriana Grand? Mai ales că este vorba de Cântăreaţa cheală şi Lecţia, textele reformatoare ale literaturii europene după 1950. Toată lumea a luat Cântăreaţa cheală în serios încercând să găsească un sens acolo unde nu e nimic de înţeles. Cristian Ioan într-un spectacol comic de tot de la Târgu Mureş a introdus un nou personaj vechi, Cântăreaţa, care, deşi este personajul titular, nici măcar nu există în piesă pentru că titlul a fost inventat de autor la una dintre repetiţiile lui Nicolas Bataille primul regizor al francezului Ionesco. Actorul care repetă rolul Căpitanului de pompieri rosteşte o biografie abracadabrantă cu soţi şi soţii, fii şi nepoţi, veri şi verişoare bunici şi străbunici asemănătoare cu rezumatul unui roman tolstoian dar transcris pe o jumătate de pagină.
  Citeste tot pe Luceafărul
• Ionesco techno&trashy de Iulia Popovici sursa: Observator Cultural
  În spatele oricărei producţii de teatru există secrete – iar miracolul naşterii unui spectacol ca o Afrodită din spuma mării e un miraj la care creatorii ţin, cu gîndul la retorta amestecului alchimic, veşnic supus hazardului, numit reprezentaţie. Toţi, mai puţin Victor Ioan Frunză şi Adriana Grand – care, în caietul-program al Cîntăreţei chele în coupé cu Lecţia, precizează numărul de repetiţii (55) şi de zile de lucru (46), la fel ca şi materialele utilizate pentru scenografie, aspect pe care, trebuie să recunosc, l-am mai remarcat la montări semnate de cei doi artişti.
  Pot să spun, astfel, că o lună şi jumătate pentru două spectacole însumînd mai bine de două ore, pe texte deloc uşoare, aparţinînd panteonului dramaturgiei internaţionale, presupune un ritm extrem de profesionist. E pentru prima dată cînd V.I. Frunză asociază Cîntăreaţa… şi Lecţia, în formula de la Théâtre de la Huchette din Paris, deşi Lecţia a mai
  Citeste tot pe Observator Cultural
• Neospaniola şi iaurtul bulgăresc de sursa: Cotidianul
  La Teatrul de Comedie a avut loc aseară cea de-a doua reprezentaţie cu spectacolul-coupé “Cântăreaţa cheală” şi “Lecţia”, în regia lui Victor Ioan Frunză.
  Devenită clasică, dramaturgia lui Eugène Ionesco îşi păstrează intacte forţa şi prospeţimea. Autorul, considerat părintele teatrului absurdului, reuşeşte să capteze esenţe ale comportamentului uman ce se dovedesc şi astăzi cel puţin la fel de actuale ca în momentul scrierii pieselor.
  Montarea lui Victor Ioan Frunză pune în valoare textul (tradus de Vlad Russo şi Vlad Zografi), acţiunea mulându-se pe înlănţuirea replicilor. Atmosfera este susţinută de scenografia Adrianei Grant, care îmbină elemente specifice mediului englezesc “clasic” (şemineul de secol XIX, sculpturile în stilul barocului din Cornwall, animalele - câinele şi pisica din “Cântăreaţa cheală”) cu mijloace contemporane (focul din şemineu înlocuit cu proiecţii video, tabla multimedia din
  Citeste tot pe Cotidianul
• Neospaniola şi iaurtul bulgăresc de Victoria Anghelescu sursa: Cotidianul
  La Teatrul de Comedie a avut loc aseară cea de-a doua reprezentaţie cu spectacolul-coupé “Cântăreaţa cheală” şi “Lecţia”, în regia lui Victor Ioan Frunză.
  Devenită clasică, dramaturgia lui Eugène Ionesco îşi păstrează intacte forţa şi prospeţimea. Autorul, considerat părintele teatrului absurdului, reuşeşte să capteze esenţe ale comportamentului uman ce se dovedesc şi astăzi cel puţin la fel de actuale ca în momentul scrierii pieselor.
  Montarea lui Victor Ioan Frunză pune în valoare textul (tradus de Vlad Russo şi Vlad Zografi), acţiunea mulându-se pe înlănţuirea replicilor. Atmosfera este susţinută de scenografia Adrianei Grant, care îmbină elemente specifice mediului englezesc “clasic” (şemineul de secol XIX, sculpturile în stilul barocului din Cornwall, animalele - câinele şi pisica din “Cântăreaţa cheală”) cu mijloace contemporane (focul din şemineu înlocuit cu proiecţii video, tabla multimedia din
  Citeste tot pe Cotidianul
• Lecții de crimă de Dan Boicea sursa: Adevărul literar și artistic
  Victor Ioan Frunză a montat la Teatrul de Comedie din Bucureşti două spectacole după piese de Eugène Ionesco. Regizorul trece testul re-venirii sale pe scena bu-cureşteană cu o medie bună, o combinaţie între nota maximă, pentru o „Lecţie“ predată perfect şi o notă cu minus, pentru o „Cântăreaţă cheală“ care trebuie să mai facă nişte vocalize.
  Frunză a ales formula cu două spectacole despărţite de o pauză, după modelul Teatrului La Huchette din Paris, unde aceste piese sunt prezentate în tandem, de 53 de ani neîntrerupţi.
  „Cântăreaţa cheală", în viziunea lui Victor Ioan Frunză, păstrează un respect nejustificat faţă de textul ionescian, iar spectacolului nu-i foloseşte această domolire a agresivităţii creative. Prima jumătate are un ritm foarte lent şi previzibil pentru cei care ştiu deja textul lui Ionesco, fiind sub miza pe care o presupune semnătura lui Victor Ioan Frunză, un regizor fin, ironic şi surprinzător.
  Citeste tot pe Adevărul literar și artistic
• Între umbre luminate şi omor ritualic de Maria Sârbu sursa: Jurnalul Național
  Spectacolul cu piesele lui Eugene Ionesco "Cântăreaţa cheală" şi "Lecţia", montat de Victor Ioan Frunză la Teatrul de Comedie, a avut, vineri, premiera, următoarea reprezentaţie fiind programată la 12 martie. Această variantă scenică prezintă textul ionescian în mod simplu, direct, cotracarând ideea că teatrul absurdului nu este accesibil oricui.
  "Cântăreaţa cheală" şi "Lecţia" vin în tandem în faţa publicului, de parcă ar fi un avertisment: "Trageţi învăţăminte!". Deşi directorul de scenă Victor Ioan Frunză creează doar în scop artistic, aceste două piese ale lui Eugene Ionesco sunt "lecţii" de cultură generală.
  Existând un exemplu de viaţă lungă împreună, la Theatre de La Huchette din Paris (din 1957, spectacolul coupe se joacă neîntrerupt, până în prezent), Frunză le-a cuplat, dezvăluind profunzimea lor într-un fel de continuitate subordonată. În plus, aceste drame abordează limbajul specific oamenilor: fie că
  Citeste tot pe Jurnalul Național