editeaza

• 1
• 2
• 3

• Un scrabble suprarealist de Cătălin Bogdan sursa: Art Act Magazine
  Când Eugène Ionesco își concepea primul text teatral, epoca sentimentului acut al alienării era de-abia la început. Prima reprezentație, peste câțiva ani, corespundea unei sensibilități deja mai largi pentru teme precum: neant, absență, singurătate, disconfort existențial. Cântăreața cheală aborda alienarea limbajului de o manieră radicală, instituind un gen nou de tragicomedie, în care personajele și replicile devin autonome unele în raport cu celelalte. Tragedia cuvintelor (o sintagmă dragă autorului) merge dincolo de simpla derută a personajelor incapabile să mai stăpânească arta comunicării. Ele pierd contactul cu realitatea, subzistând fantomatic, fără rădăcini și fără roade. De la vehicule ale plusului de cunoaștere/experiență, cuvintele se pretează la exercițiul gol al vorbirii, dincolo de principiile logicii și de exigențele semnificației. La peste șase decenii de la prima reprezentație, montarea lui Tompa Gabor la Naționalul
  Citeste tot pe Art Act Magazine
• Viata de papusi de Claudiu Groza sursa: Revista Tribuna
  O �cortina� cu rafturi care gazduiesc papusi de toate felurile margineste latura dinspre public a cutiei cu papusi in care se joaca cel mai recent spectacol al lui Tompa Gabor, Cantareata cheala de Ionesco, montata la Teatrul National din Cluj, cu premiera in 27 iunie, dar jucata deja de vreo patru ori, la cererea publicului. Versiunea din 2009 a spectacolului mi-a evocat-o pe cealalta, din 1992, realizata atunci la Teatrul Maghiar, una din creatiile memorabile ale teatrului romanesc din acei ani postrevolutionari care
  cultivau mai ales un tip de teatru antropologic, mai putin aceasta zona a absurdului. Cu atat mai mult Cantareata cheala de acum 17 ani a ramas adanc intiparita in memoria spectatorilor, inclusiv in a mea. Desi a declarat ca spectacolul de la National nu e un remake si nici nu e, la urma urmei, Tompa descifreaza in aceeasi cheie textul ionescian ca si odinioara, schimband doar unele accente. El
  pastreaza formula casei de papusi, a personajelor cu un anume
  Citeste tot pe Revista Tribuna
• Priveşte adânc în ochii capodoperei de Cristina Rusiecki sursa: Art Act Magazine
  Lumina se aprinde. În loc de cortină se desfășoară un perete populat de păpuși-arhetip. Dirijate de Proprietarul cutiei cu iluzii, urmează să se însuflețească pe parcursul spectacolului. De la emblema inițială la arlechinul ce prinde viață pentru ca apoi să supravegheze dintr-un colț tot ce se întîmplă pe scena italiană nu e decît un pas. Începută prin elogierea convenției teatrale, adorabila comedie își menține vechiul ton uman, lipsit de nuanțe sumbre. Personajele, costumate în marionete de scenografa Judit Dobre-Kóthay, cu haine eventual interschimbabile, cum va demonstra cuplul Smith, își păstrează aceeași alură pînă la sfîrșit.
  Dacă proaspăt încheiatul Festival Național de Teatru a adus momente de plăcere a fost și datorită remake-ului după una dintre montările cele mai reușite din vîrsta de aur a teatrului postdecembrist: Cîntăreața cheală de Eugène Ionesco, în regia lui Tompa Gábor. De data aceasta,
  Citeste tot pe Art Act Magazine
• Trio cu Cîntăreaţa cheală de Oltița Cântec sursa: Observator Cultural
  În ianuarie 1992, la Teatrul Maghiar de Stat Cluj-Napoca, Tompa Gábor realiza un spectacol memorabil cu Cîntăreţa cheală, la punerea în scenă contribuind şi scenografa Dobre Kothay Judith. În noiembrie 1996, invitat de Silviu Purcărete, Tompa Gábor transplanta montarea la Limoges, la Théâtre de l’Union-Centre Dramatique National, apoi, în 2004 o relua, la Northern Stage Ensemble, New Castle, Anglia – cu alte distribuţii. Regizorul şi-a dat din nou întîlnire cu Cîntăreaţa cheală, pentru a patra oară, în sezonul 2008-2009, la Cluj, de astă dată cu trupa de la Teatrul Naţional „Lucian Blaga“, rotunjind, ca încheiere probabil, traseul european al rendez-vous-urilor sale cu acest prim text ionescian. Anticipînd eventualele reacţii legate de originalitatea remake-urilor, Tompa Gábor a declarat că în privinţa acestei lucrări dramatice nu poate proceda altfel, întrucît „forma textului [...] se apropie de perfecţiunea muzicii şi, de aceea,
  Citeste tot pe Observator Cultural
• Păpuşarul Tompa Gabor de Gabriela Lupu sursa: Cotidianul
  A doua seară a Festivalului Naţional de Teatru a adus în faţa publicului bucureştean o nouă “Cântăreaţă cheală”, cea a regizorului Tompa Gabor, montată la Teatrul Naţional din Cluj.
  În 1992, Tompa Gabor monta la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj “Cântăreaţa cheală”, un spectacol legendar care a luat premii peste premii şi l-a făcut cunoscut pe regizor în lumea bună a teatrului mondial. De data aceasta, Tompa Gabor şi-a permis să se “autociteze” şi să facă un remake în limba română după succesul din 1992. Spectacolul este şi acum, la 17 ani distanţă, asemenea unui diamant cizelat fără fisură. Un spectacol minion de o frumuseţe desăvârşită, elegant, fragil, superb ca o păpuşă de porţelan pe care copilul din spectator şi-ar dori nebuneşte să o ia acasă neţinând cont de criza în care se zbat oamenii mari.
  Rareori te poţi îndrăgosti de un spectacol, dar acesta este fără îndoială unul din acele cazuri.
  Citeste tot pe Cotidianul
• Forma concentrată a capodoperei - Cîntăreaţa cheală de Oana Cristea Grigorescu sursa: Observator Cultural
  Eugène Ionesco povesteşte cum a scris Cîntăreaţa cheală, inspirat de textele didactice dintr-un manual de limba engleză fără profesor. Citite în cheie logică, dialogurile au un haz absurd. Dna Smith îl informează pe dl Smith că au mai mulţi copii, că locuiesc lîngă Londra, că dl Smith e funcţionar, că au de 20 de ani nişte prieteni pe care îi cheamă Martin... Limbajul manualelor de limbi străine e cel care l-a inspirat pe Eugène Ionesco, acesta susţinînd chiar că a ajuns să scrie teatru plecînd de la aceste dialoguri, în esenţă absurde. Transpuse în teatru, eboşele personajelor didactice devin exponentele unei umanităţi încarcerate în rutina cotidiană. Automatismele de limbaj, vorbăria fără sens, truismele denunţă existenţe lipsite de viaţă. Personajele lui Ionesco sînt marionete umane ce interpretează personaje interşanjabile în mecanismul fracturat al comunicării interumane. Drama umanităţii reconvertite la comedie îi
  Citeste tot pe Observator Cultural